ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6120/2019

Ședința publică din data de 3 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2016, sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată de administrator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Sănătății, obligarea pârâtei la efectuarea demersurilor necesare pentru ca autorizația de funcționare nr. x din 26.05.2008 să fie înscrisă pe numele societății reclamante.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3559 pronunțată în data de 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta B. în calitate de administrator judiciar al debitorului A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, și a obligat pârâtul să efectueze demersurile necesare pentru ca autorizația de funcționare nr. x din 26.05.2008/, eliberată de ministerul Sănătății, să fie înscrisă pe titularul S.C. A. S.R.L.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică, pentru următoarele considerente:

Deși instanța de fond și-a argumentat sentința pe dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, nu a ținut cont în totalitate de aceste prevederi, mai exact de următoarele dispoziții "Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute în norme". În acest sens sunt prevederile art. 12 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății nr. 962/2009, în raport de care solicitantul trebuie să depună la Ministerul Sănătății, pe lângă solicitarea propriu zisă și autorizația de funcționare în baza căreia a funcționat până la momentul solicitării, în original, însoțită de alte documente.

Ministerul Sănătății a argumentat că nu este răspunzător de actele comerciale încheiate între societățile comerciale, respectiv între farmacii și că nu a fost parte în dosarul nr. x/2009 și, într-o atare situație, reclamanta ar fi trebuit să facă toate demersurile necesare, având un titlu executoriu, pentru a reintra în posesia fondului de comerț care a fost obiectul contractului de vânzare cumpărare anulat pe cale judecătorească.

Autorizația de funcționare a farmaciei este un act administrativ individual, emis pe numele titularului care îndeplinește condițiile Legea nr. 266/2008, și în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1), autorizația de funcționare prevăzută la art. 8 alin. (1) se acordă pe numele persoanei juridice și al farmacistului-șef de farmacie de către Ministerul Sănătății.

În ceea ce privește fondul de comerț care a constituit obiectul dosarului nr. x/2009 în care există o hotărâre definitivă și în care Ministerul Sănătății nu a fost parte; astfel că, autorizația de funcționare a activității farmaciei nefăcând parte din fondul de comerț, nu poate face obiectul unei cesiuni sau transmiteri de la o persoană juridică la alta, autorizația de funcționare acordându-se pe numele persoanei juridice și a farmacistului-șef de farmacie.

Persoana juridică cesionar al unui fond de comerț nu are posibilitatea legală de a prelua drepturile și obligațiile cedentului, ce decurg din autorizația de funcționare a acestuia din urmă, ci are obligația de a solicita Ministerului Sănătății emiterea unei autorizații de funcționare pe numele lui.

Reclamanta s-a adresat direct instanței de judecată fără a iniția și urma procedura de executare silita împotriva societății A. S.R.L., având un titlu executoriu, actul de vânzare cumpărare a avut loc între cele două societăți care au fost parte într-un dosar, iar autoritatea lucrului judecat are efecte numai între părți (res iudicata inter partes tantum ius facit) și, în consecință, instanța a apreciat în mod eronat faptul că Ministerul Sănătății a refuzat în mod nejustificat să soluționeze cererea reclamantei.

Ministerul Sănătății nu a dat dovadă de rea voință în soluționarea cererii reclamantei de schimbare deținător de farmacie și nici nu a refuzat nejustificat soluționarea acesteia.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta intimată a invocat, în principal excepția nulității recursului, întrucât motivele dezvoltate în cererea de recurs nu se circumscriu niciuneia dintre situațiile expres si limitativ reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, pe cale de consecință, calea de atac promovată este lovită de nulitate.

Față de acest aspect, instanța de control judiciar se află într-o imposibilitate obiectivă de a analiza temeinicia căii de atac, respectiv dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de casare expres si limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

In ceea ce privește motivele de fapt invocate în recurs, acestea sunt neîntemeiate și se impune respingerea căii de atac, pentru următoarele considerente:

În susținerea căii de atac, respectiv a netemeiniciei cererii de chemare în judecată, recurentul înțelege să se prevaleze de dispoziții legale care, sunt incidente exclusiv la transmiterea autorizațiilor de funcționare pe cale contractuală, consensuală, iar nu conflictuală, astfel cum este în prezenta cauză, pentru că schimbarea titularului autorizației de funcționare nu s-a produs ca urmare a acordului părților, materializat printr-un contract, ci prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată ca urmare a litigiului purtat între părți.

Atât timp cât diferendul dintre părți a fost soluționat pe cale judiciară, posesorul originalului autorizației de funcționare, respectiv partea care a pierdut litigiul, va refuza remiterea înscrisului în original, astfel că solicitarea recurentului de a depune originalul autorizației de funcționare apare ca un formalism excesiv, fiind o condiționare pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului hotărâri judecătorești definitive. Mai mult nu există nicio posibilitate legală pentru a intra în posesia exemplarului original al autorizației de funcționare deoarece obligația de predare a acesteia nu este susceptibilă a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

Atât timp cât recurentul a efectuat demersurile necesare pentru transmiterea autorizație de funcționare, în pofida faptului că avea cunoștință că C. S.R.L. nu mai era titularul legal al acesteia, și s-a aflat în posesia exemplarului original al autorizației de funcționare (depus pentru a opera acest transfer), acesta nu se poate prevala de lipsa exemplarului original pentru a înscrie autorizația de funcționare pe numele A. S.R.L..

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2019.

III. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat întemeiată acțiunea reclamantei, obligând pârâta să efectueze demersurile necesare pentru ca autorizația de funcționare nr. x din 26.05.2008, eliberată de Ministerul Sănătății Publice, să fie înscrisă pe titularul S.C. A. S.R.L., cod unic de identificare x.

Societatea reclamantă a fost titularul autorizației de funcționare nr. x din 26.05.2008, eliberată de Ministerul Sănătății, iar prin contractul de vânzare cumpărare a fondului de comerț, autentificat sub nr. x/09.04.2012 de BNP D. și E., S.C. A. S.R.L. a înstrăinat către societatea C. S.R.L. fondul de comerț constând în vadul comercial, clientela și drepturile care decurg din autorizația de funcționare nr. x pentru prețul de 12.400 RON.

Urmare acestui contract evidențele Ministerului Sănătății au fost actualizate iar autorizația de funcționare nr. x a fost transferată pe numele S.C. C. S.R.L., conform dispozițiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a Civilă administratorul judiciar al S.C. A. S.R.L. a promovat acțiune în anularea contractului de vânzare cumpărare a fondului de comerț, admisă prin sentința civilă nr. 203/04.02.2014, definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 596/15.09.2014.

Urmare anulării vânzării fondului de comerț, reclamanta s-a adresat Ministerului Sănătății, solicitând efectuarea demersurilor necesare pentru ca autorizația de funcționare nr. x din 26.05.2008 să fie înscrisă pe numele societății reclamante, demersuri rămase fără rezultat.

Curtea a constatat că refuzul Ministerului Sănătății de a da curs favorabil solicitării reclamantei este nejustificat, ministerul având obligația de a elibera o nouă autorizație de funcționare în cazul în care farmacia își schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizația, astfel cum prevede art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008.

Deși Ministerul Sănătății a susținut că nu este responsabil de actele comerciale încheiate între societățile comerciale, apărare ce nu poate fi primită în raport de conținutul obligației prevăzute de art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, acesta a procedat la emiterea unei noi autorizații de funcționare pentru farmacia ce a făcut obiectul autorizației nr. x, exact în considerarea contractului de vânzare cumpărare a fondului de comerț, autentificat sub nr. x/09.04.2012.

În atare context, nici aserțiunile pârâtei, în sensul că nu a fost parte în litigiului având ca obiect anularea contractului de vânzare a fondului de comerț, nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei, fiind de subliniat că nu calitatea de parte obligă Ministerul să actualizeze datele în legătură cu farmacia ce a fost autorizată inițial cu autorizația nr. x, ci realitatea juridică rezultată prin efectul sentinței civile nr. 203/04.02.2014 și prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008.

Ținută fiind să se pronunțe, cu prioritate asupra excepției nulității recursului formulat în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., calea extraordinară de atac promovată de pârâtă se raportează la cuprinsul hotărârii judecătorești atacate și se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind posibilă exercitarea și a controlului judiciar pe calea recursului, astfel că, această excepție va fi respinsă.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtă, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, este de remarcat că obiectul acțiunii introductive îl reprezintă, în raport de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la înscrierea în evidențele proprii a unei autorizații de funcționare pentru o farmacie, pe numele societății reclamante, deținătorul inițial al acesteia.

Mai exact, după ce anterior reclamanta a înstrăinat către pârâtă (prin contractul autentificat sub nr. x/09.04.2012 de B.N.P. D. și E.) fondul de comerț constând în vadul comercial, clientela și drepturile care decurg din autorizația de funcționare nr. x din 26.05.2008, eliberată de Ministerul Sănătății; evidențele Ministerului Sănătății au fost actualizate iar autorizația de funcționare a fost transferată pe numele S.C. C. S.R.L., conform dispozițiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008.

Deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta încearcă să valorifice beneficiul sentinței civile nr. 203/04.02.2014 a Tribunalului Iași, secția a II-a Civilă (prin care s-a admis acțiunea în anulare formulată de administratorul judiciar al S.C. A. SRL), definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 596/15.09.2014 a Curții de Apel Iași, anularea retroactivă a contractului de vânzare nu a condus la reînscrierea reclamantei în evidențele Ministerului Sănătății, tocmai pentru că Ministerul Sănătății a procedat la emiterea unei noi autorizații de funcționare pe numele pârâtei pentru farmacia obiect al autorizației de funcționare nr. x, exact în considerarea contractului de vânzare cumpărare a fondului de comerț, autentificat sub nr. x/09.04.2012.

Or, în aceste condiții, pentru lămurirea deplină a cauzei, sub toate aspectele, era necesară, în raport de prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., punerea în discuție de către instanța de contencios administrativ a necesității introducerii în cauză a titularului actual al autorizației de funcționare nr. x, respectiv S.C. C. S.R.L..

O justă soluționare a cauzei impune, în opinia Înaltei Curți, soluționarea cererii de chemare în judecată și în contradictoriu cu această din urmă parte, S.C. C. S.R.L., în condițiile în care o eventuală înscriere a reclamantei în evidențele Ministeriului Sănătății nu este posibilă decât cu radierea acesteia din urmă, a cărei autorizație nu a fost însă anulată, pentru a putea fi și radiată ulterior.

Acest lucru este necesar pentru că, din perspectiva soluției cuprinse în sentința nr. 203/04.02.2014 a Tribunalului Iași, secția a II-a Civilă, deși îndreptățea reclamanta să acționeze și să încerce valorificarea soluției instanței, beneficiarul actului administrativ a cărui înscriere în evidențele Ministerului Sănătății este solicitată, era la momentul sesizării instanței (situație valabilă și în prezent), S.C. C. S.R.L., terț față de litigiul dedus judecății.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că este necesară trimiterea cauzei spre o nouă judecare, în raport atât de obiectul cererii de chemare în judecată, de starea de fapt, cât și de cadrul procesual care, prin prisma considerentelor de mai sus, se impune a fi clarificat. Astfel, prin aplicarea principiului rolului activ, așa cum acesta este reglementat de art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanța de fond va fi în măsură să soluționeze cauza prin participarea tuturor părților care ar putea pretinde vreun drept în contradictoriu cu pârâta.

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, referitor la recursul declarat în cauză, potrivit art. 496 alin. (1) teza I C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2204, Înalta Curte va casa, în tot, sentința atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea rejudecării în fond, în raport și de celelalte motive invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 3559 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2019.