ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamanta societatea S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, societatea A. S.R.L și societatea B. S.R.L. anularea autorizației de funcționare nr. x/09.06.2011, prin care Ministerul Sănătății a autorizat funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura societății A. S.R.L., în spațiul situat în București, șoseaua x, anularea autorizației de funcționare preschimbată sub nr. x/13.08.2012, prin care Ministerul Sănătății a autorizat funcționarea farmaciei comunitare sub aceeași denumire și în același spațiu, în structura societății D. S.R.L., precum și suspendarea executării actelor administrative, de la data soluționării în fond a primului capăt de cerere, până la momentul rămânerii irevocabile a soluției.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 19.12.2014 au fost respinse excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes a acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamantei ca nefondate.

Prin sentința civilă nr. 1601 din 5 iunie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta societatea S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, societatea B. S.R.L. și societatea A. S.R.L. și în consecință au fost anulate autorizațiile de funcționare nr. x/09.06.2011 și nr. x/13.08.2012 emise de pârâtul Ministerul Sănătății.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de ședință din 19.12.2014 și a sentinței nr. 1601 din 5 iunie 2015 au formulat recurs pârâții Ministerul Sănătății, societatea B. S.R.L. și societatea A. S.R.L., susținut prin succesorul cu titlu particular societatea E. S.R.L. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea celor două hotărâri, iar în rejudecare să se dispună respingerea acțiunii în temeiul excepțiilor procesuale invocate, iar în subsidiar ca nefondată.

Cu titlu prealabil societatea E. S.R.L. a solicitat să se constate că recursul a fost exercitat în termen, hotărârea instanței de fond nefiindu-i comunicată la domiciliul procesual ales, astfel că în raport de comunicarea la cerere a hotărârii recursul este formulat în temren, iar în subsidiar s-a solicitat repunerea în termenul de recurs, considerându-se că independent de vreo culpă a recurentei, hotărârea nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales pentru a putea să exercite recusul în termenul legal.

În motivarea opțiunii lor procesuale, care pe aspectele comune criticate, respectiv tardivitatea procedurii prealalbile, conțin argumente similare, pârâții au susținut următoarele:

În privința motivelor de nelegalitate ale încheierii din data de 19.12.2015 se consideră că instanța de fond nu a aplicat în mod corespunzător textele de legi aplicabile în materie.

Referitor la tardivitatea procedurii prealalbile, se consideră că la soluționarea acestei excepții instanța trebuia să aibă în vedere în primul rând prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămata într-un drept al său într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept. Termenul de efectuare a plângerii prealabile este în limita celui prevăzut de art. 7 alin. (7) din aceeași lege și începe să curgă din momentul în care partea a luat cunoștința pe orice cale de existența acestuia.

Reclamata a luat cunoștința de actul administrativ atacat în data de 8.10.2013 ca urmare a demersurilor făcute de reprezentanții săi la Ministerul Sănătății după înregistrarea cererii de comunicare acte nr. 55112/12.09.2013.

Ministerul Sănătății nu comunică actele administrative unilaterale adresate persoanelor determinate în mod individual în alt mod decât cel prevăzut de art. 12 alin. (3) din Legea farmaciei, adică prin publicarea acestora pe site-ul Ministerului Sănătății.

La data la care reclamanta a solicitat Ministerului Sănătății comunicarea autorizațiilor adică la 8.10.2013, aceasta cunoștea numărul autorizației pe care o deținea, fiind evident că a consultat site-ul Ministerului, depunând în acest sens un print screen de pe acest site la dosar.

În mod nejustificat reclamanta arată ca Ministerul i-a comunicat autorizația în urma demersurilor sale, întrucât așa cum se susține Ministerul Sănătății, acesta nu are dreptul de a pune la dispoziție autorizațiile de funcționare ale altei societăți decât cele pentru care este reprezentant legal sau împuternicit.

S-a făcut dovada la dosar că reclamanta a depus în dosarul Curții de Apel București nr. 4172/2/2012 la data de 9.10.2012 un răspuns la întâmpinare însoțit de un opis de documente în care arată că depune extras de pe site-ul Ministerului Sănătății din care rezulta ca în București au fost înființate pe cale de excepție un număr de 64 de farmacii din care 35 de excepție de la criteriul demografic aparțin grupului B.. În acest extrasuri de pe site-ul Ministerului Sănătății la poziția 9 este evidențiată autorizația atacată, fiind făcute în dreptul autorizației mențiuniune referitoare la faptul că farmacia este autorizată prin excepție de la criteriul demografic fiind înființată în centru comercial, astfel că reclamanta cunoștea conținutul autorizației pe care îl critică prin plângerea prealabila depusă abia în 28.11.2013.

Reclamanta în mod total aleatoriu aplica pe autorizația în copie o stampilă a SIEPCOFAR S.R.L. și semnează cu data de 8.10.2013, fiind evident în opinia recurentei că data nu este opozabilă nimănui și nu este decât o încercare da a induce în eroare instanța de judecata.

Fără ca reclamanta să depună la dosar adresa prin care Ministerul Sănătății i-a comunicat autorizația atacată prin acțiunea de fata este cert că nu termenul invocat acela de 8.10.2013 este data la care a cunoscut actul atacat, revenind obligația reclamantei sa facă dovada efectivă a comunicării actului la aceasta dată și nu la alta.

Din aceasta cauza nu sunt aplicabile normele avute în vedere de Curtea Constituțională care a pronunțat Decizia nr. 536/28.04.2011 care menționează că nu se poate realiza o comunicare valabilă a actului administrativ, situația premisă fiind alta întrucât Curtea Constituțională a emis decizia sus menționată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În cazul de fata legea precizează în mod clar cum se face publicitatea acestui tip de act administrativ respectiv prin publicare de către Ministerul Sănătății pe site-ul propriu.

Textul art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 privește în mod cert nu momentul la care o parte spune ca a luat cunoștința de act ci momentul la care reclamantul putea cu minime diligente sa ia cunoștința de actul atacat.

Reclamantului îi este opozabilă autorizația la momentul la care a fost publicată pe site-ul Ministerului Sănătății. Acela este momentul la care reclamatul putea formula plângere prealabilă dacă se considera nedreptățit de vreo prevedere a actului administrativ atacat.

Se consideră că dreptul la acțiune al persoanei îndreptățite să solicite anularea unui act administrativ care se adresează unui alt subiect de drept se prescrie în termenul prevăzut în art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 care însa ar începe să curgă de la data la care reclamantul a luat cunoștința de existența actului pretins nelegal.

Termenul de 6 luni începe sa curgă la data de 9.06.2011 data emiterii autorizației și se împlinește la data de 8.12.2011 dată până la care reclamantul putea introduce plângere prealabilă. Termenul de 6 luni este unul de prescripție asa cum menționează legiuitorul.

Subsidiar se solicită a se avea în vedere data la care chiar reclamanta pretinde că i-a fost comunicată autorizația de funcționare de către Minister și anume data de 8.10.2013, astfel că în raport de data depunerii plângerii prealabile la Minister, adică data de 28.11.2013, plângerea este tardiv formulată prin raportare la termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În privința excepției lipsei calității procesual-active se arată că în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

În cazul de față reclamanta nu își justifică calitatea procesuală activă dat fiind faptul ca nu arată care este vătămarea pe care o suferă prin autorizația de către Ministerul Sănătății dată pentru reclamantă de a funcționa ca farmacie în acest spațiu.

Având în vedere că reclamanta nu justifica calitatea procesuală activă se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și respingerea acțiunii în consecință.

În privința excepției lipsei de interes se arată că interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmărește titularul acțiunii și trebuie să fie legitim, personal, născut și actual. Interesul constituie una dintre condițiile generale ce trebuie îndeplinite în cadrul oricărui proces civil atât în momentul promovării acțiunii cât și ulterior cu ocazia întocmirii actelor procedurale.

Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de justificarea vătămării unui drept ori a unui interes legitim astfel cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. o) și p) din Legea nr. 554/2004.

În cazul de față reclamantul nu precizează cum anume sunt lezate drepturile sale constituționale prin funcționarea unei alte farmacii lângă cea deținută de aceasta.

Motivarea reclamantei este aceea că distribuția de produse medicamentoase în sistemul retail era asigurată de farmacia pe care o deține nefiind justificată înființarea unei alte farmacii prin excepție de la criteriul demografic, care de altfel a fost încălcat.

Justificarea pentru care s-a instituit acest criteriu demografic este evidențiată în nota de fundamentarea O.U.G nr. 130/2010 de modificare a legii farmaciei este pentru a se evita aglomerarea lor în mediul urban. Criteriul demografic la înființarea unei farmacii în mediul urban, prevăzut de art. 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008 se va menține doar pe termen de 1 an respectiv pana la data de 31.12.2011 inclusiv. Astfel Consiliul a impus ca acest criteriu să se mențină doar până la data de 31.12.2011.

În cauza de față reclamanta nu justifică și nu își fundamentează acțiunea pe niciunul dintre argumentele care au dus la avizarea modificării legii farmaciei de Consiliul Concurentei. Reclamanta nu poate fi interesata de migrarea farmaciilor către mediul urban și afectarea prin aceasta a populației rurale si nici de blocarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Ceea ce urmărește reclamanta nu este un interes legitim ci chiar afectarea concurenței în zonă.

În privința fondului litigiului se consideră că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Singurul motiv pe care îl invoca reclamanta în privința nelegalității emiterii autorizației de funcționare farmacie la adresa amintita ar fi faptul ca la adresa din str. x, Sos Colentina, nr 3B, parter nu ar figura un centru comercial de mare suprafață.

Legea farmaciei în vigoare la data emiterii actului permitea ca prin excepție de la prevederile alin. (1) al art. 12 î oferea la momentul eliberării autorizației noastre posibilitatea de a înființa farmacii prin excepție de la criteriul demografic stabilit la art. 12 în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață, definite conform legii, în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse și de alimentație publică, situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La lit. n) din același articol se arată că "Structura de vânzare cu suprafață mare - structura de vânzare având o suprafața de vânzare mai mare de 1.000 mp."

Instanța trebuie să aprecieze legalitatea emiterii actului administrativ funcție de prevederile legale în vigoare la momentului emiterii lui.

Conform art. 12 alin. (2) dovada încadrării spațiului într-un centru comercial de mare suprafața este eliberată de autoritatea administrației publice locale în a cărei raza teritorială se află.

În cazul de față au fost depuse la dosar adeverințele de la Primăria Sector 2 - Direcția de Urbanism și Gestionarea Teritoriului și de la Cabinetul secretarului.

În prima adeverință se specifică clar ca în spațiul menționat se afla un centru comercial de mare suprafața respectiv un bloc P+10 E al cărui parter - centrul comercial care are o suprafața de cea 1200 mp.

Astfel la data emiterii autorizației de funcționare recurenta a făcut toate demersurile impuse de lege, astfel că se apreciază că autorizația este emisă în mod legal.

Analizând textul de lege pe care reclamanta arată ca Ministerul Sănătății l-ar fi încălcat la momentul la care i-ar fi eliberat autorizația de funcționare, se apreciază că legea limitează la una numărul farmaciilor care se pot înființa prin excepție de la criteriul demografic în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață. Practic se poate înființa prin excepție o farmacie în fiecare spațiul comercial.

Centrul comercial trebuie să se afle într-un singur imobil care utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.

În cazul de față Ministerul Sănătății a eliberat o autorizație pentru societate în mod corect respectând aceste doua condiții. La emiterea autorizației Ministerul Sănătății verifica doar daca cererea noastră îndeplinește condițiile impuse de art. 12 și o admite sau nu.

În afara de numărul de farmacii Legea 266/2008 nu impune nicio altă limitare a înființării unei farmacii, în privința, densității acestora, distanței dintre farmacii, schimbării sediului unora dintre farmacii, oportunității autorizării deschiderii unei farmacii într-o locație, etc.

Ministerul Sănătății a analizat criteriile legale pentru acordarea autorității noastre si anume în special avizul eliberat de Primărie potrivit cu care la adresa figurează un Centru Comercial în accepțiunea legii și ca în acel complex nu mai era înființată nicio farmacie prin excepție de la criteriul demografic.

Reclamanta arată faptul că autorizația atacată este nelegală pentru că spațiul pentru care a fost emisă nu face parte dintr-un complex comercial de mare suprafața, conform unei adeverințe emisă de Primăria Sectorului 2 București în februarie 2014, pe care instanța o validează.

Totuși aceeași adresă arată că blocul în totalitatea sa are la parter o suprafața mult mai mare comparabilă cu cea indicată în prima adresa, avuta în vedere de Ministerul Sănătății la emiterea autorizației (aprox. 1200 mp). Nu are niciun fel de relevanta faptul că ulterior blocul a fost împărțit pe scări și societății de proprietari pentru ca la data emiterii autorizației acolo se afla un spațiu comercial de mare suprafață., aspect care rezultă dintr-o nouă adeverință depusă de reclamantă în care autoritățile locale precizează că "Urmare analizării spațiului mai sus menționat se află la parterul unui bloc cu regim de înălțime P+10E în al cărui parter cu o suprafața de 1200 mp funcționează spații comerciale."

La interpelarea instanței autoritatea publică locală arată ca nu cunoaște care este organizarea centrelor comerciale în zona și detaliază mai multe suprafețe. Din nou afirma ca exista în zona cu bloc cu o suprafața la parter de 1200 m și alte corpuri de suprafețe mai mică.

Atâta timp cât este o adresă și o confirmare a sa la data emiterii autorizației, nicio adresă emisă după un an de la data emiterii autorizației nu are relevanță față de situația existentă în teren la nivelul anului 2010.

Avizul autorității publice locale care a stat la baza emiterii autorizației de funcționare îndeplinește toate condițiile de valabilitate întrucât este emis de autoritatea competentă, este emis în forma și cu respectarea procedurilor legale și este conform cu interesul public urmărit de lege.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata societatea S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârile instanței de fond sunt legale. În ședință publică intimata a invocat și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei - pârâte societatea E. S.R.L.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei pârâte este neîntemeiată.

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă aptitudinea generală și abstractă a persoanei fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală, reprezentând o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină parte în procesul civil. Capacitatea de folosință este o însușire esențială și inerentă persoanei fizice sau juridice, care se dobândește în cazul recurentei odată cu înregistrarea ei la Registrul Comerțului și încetează prin comasare, divizare sau dizolvare.

Or, împrejurările care atrag încetarea capacității de folosință a recurentei nu se verifică în cauză, așa încât excepția procesuală cu acest obiect va fi respinsă.

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile pârâților Ministerul Sănătății și societatea E. S.R.L. sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. Excepția prescripției procedurii prealabile.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1), (3) și (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. [...]

(3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). [...]

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".

Prin Decizia nr. 797/2007 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și a constatat că textul de lege este neconstituțional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.

Prin urmare, terțul vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ adresat altei persoane, poate formula plângere prealabilă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de act, termen, care în acord cu cele reținute de instanța de fond, a fost respectat în speță.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de control judiciar reține că reclamanta a aflat de existența autorizației contestate în urma demersurilor făcute la Ministerul Sănătății din data de 12.09.2013, iar plângerea prealabilă a fost înregistrată pe rolul Ministerului Sănătății la data de 23.11.2013, care situează conduita procesuală a reclamantei din punct de vedere temporal în interiorul termenului prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că reclamanta a atașat răspunsului la întâmpinare din dosarul nr. x/2012 la data de 09.10.2012 un extras de pe site-ul Ministerului Sănătății, cu situația tabelară a autorizațiilor emise în București, prin excepție de la criteriul demografic, nu presupune că acesta a luat cunoștință de conținutul actului administrativ contestat în prezenta cauză, pentru că numai în măsura cunoașterii conținutului acestuia se poate afirma că terțul este în măsură să poată identifica elementele de nelegalitate ale actului administrativ și consecințele vătămătoare drepturilor sau intereselor sale legitime, moment în raport de care începe să curgă termenul de prescripție înlăuntrul căruia poate solicita apărarea și protecția lor jurisdicțională.

2.1.2. Excepția lipsei calității procesuale active

Legitimarea procesuală de parte rezultă conform art. 36 C. proc. civ. din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

În cauză, reclamanta a dedus judecății raportul de drept administrativ de autorizare a pârâtei pentru înființarea a unei noi farmacii în proximitatea ei, procedură administrativă finalizată prin emiterea autorizațiilor contestate pentru nelegalitate în prezenta cauză, în legătură cu care reclamanta pretinde o vătămare a intereselor sale legitime, respectiv afectarea vadului său comercial privit ca aptitudinea fondului de comerț de a atrage clientela, care configurează rentabilitatea activității sale comerciale.

Prin urmare, în cauză este supus controlului jurisdicțional un raport juridic administrativ complex, prin care terțul față de raportul juridic preexistent între pârâți afirmă existența unei vătămări intereselor sale legitime prin conduita pârâților, astfel că în raport de art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reclamanta este legitimată procesual de a contesta legalitatea autorizațiilor emise în cauză. Dacă actul atacat este de natură să prejudicieze interesul reclamantei este o chestiune de fond, care nu poate servi drept argument pentru admiterea excepției.

Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată.

2.1.3. Excepția lipsei de interes

Cu titlu prealabil este de remarcat că pârâtul recurent în susținerea acestei excepții induce o confuzie între interesul privit ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în procesul civil și interesul legitim protejat pe calea acțiunii în contencios administrativ în cazul vătămării acestuia printr-un act administrativ nelegal, invocându-l pe acesta din urmă pe calea excepției procesuale a lipsei de interes, adăugând totuși și elemente referitoare la lipsa unui folos practic în promovarea acțiunii.

Interesul privit ca o condiție de admisibilitate a acțiunii reprezintă o condiție de ordin subiectiv care trebuie să se regăsească în persoana reclamantului la declanșarea procesului civil și care trebuie să se conserve pe tot parcursul acestuia, constând în folosul practic sau moral pe care-l urmărește cel ce promovează și susține acțiunea. Lipsa interesului poate fi valorificată pe calea excepției procesuale și duce la respingerea acțiunii ca lipsită de interes.

Pe de altă parte, interesul legitim de a cărui lipsă în persoana reclamantei intimate se prevalează pârâtul recurent, invocând în acest sens dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, reprezintă alături de drepturile subiective ale persoanei vătămate, obiectul protecție legale instituită prin acest act normativ, reprezentând potrivit definiției oferite de legiutor la art. 2, alin. (1), lit. p) din acest act normativ "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat" sau cum s-a remarcat în literatura de specialitate o situație juridică care se bucură de protecție legală. Prin admiterea acțiunii în contencios administrativ se obține o recunoaștere a dreptului subiectiv sau a interesului legitim al unei persoane prin anularea actului administrativ nelegal și vătămător.

Existența interesului legitim privat reprezintă o chestiune ce ține de fondul cauzei, dovada lui și a vătămării produse prin actul administrativ nelegal constituind o condiție de admitere a acțiunii, lipsa acestuia neputând a fi valorificată prin mijlocul excepției procesuale.

În consecință, cele două noțiuni nu sunt sinonime, unul având valențe procesuale, iar celălalt exclusiv de drept material.

Or, așa cum s-a arătat în precedent, reclamanta pretinde o vătămare a intereselor sale legitime, respectiv afectarea vadului său comercial privit ca aptitudinea fondului său de comerț de a atrage clientela.

Sub acest procesual, prin anularea autorizației pârâtei obține un real folos material reclamantei, care își va desfășura activitatea fără concurență în proximitate.

Prin urmare, în mod legal, a fost respinsă, excepția lipsei de interes de judecătorului fondului.

2.1.4. Pe fondul cauzei, criticile pârâtei sunt apreciate de instanța de control judiciar ca neîntemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimata - reclamantă este titulara autorizației de funcționare farmacie emisă de Ministerul Sănătății sub nr. x/15.02.2005, prin care s-a autorizat funcționarea farmaciei sub denumirea "F." în structura societății SIEPCOFAR S.A. la punctul de lucru din str. x, Sos Colentina, nr. 1, bloc 34.

Prin autorizația de funcționare farmacie nr. x/09.06.2011 Ministerul Sănătății a autorizat prin excepție de la criterial demographic funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura societății A. S.R.L, în spațiul situat în București, sos. x, bloc 33B.

Ulterior, fondul de comerț aferent acestei autorizații de funcționare a fost vândut către societatea D. S.R.L. prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.03.2012, autorizația fiind preschimbată sub nr. x/13.08.2012, pe numele societății cumpărătoare.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008:

"În cazul în care farmacia comunitară își schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizația prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătății eliberează o nouă autorizație de funcționare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizații, farmacia comunitară funcționează în baza vechii autorizații. Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute în norme".

Din raportarea situației de fapt reținute la textul de lege citat anterior reiese că mențiunea în cauză, reprezintă, din punct de vedere juridic, o nouă autorizație care, în mod evident, trebuie să respecte dispozițiile legale în vigoare la data emiterii.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 (forma în vigoare la data efectuării mențiunii) înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, după cum urmează:

a) în municipiul București, o farmacie la 3.000 de locuitori;

b) în orașele reședință de județ, o farmacie la 3.500 de locuitori;

c) în celelalte orașe, o farmacie la 4.000 de locuitori.

Din cele expuse mai sus rezultă cu evidență că legalitatea mențiunii contestate este condiționată în mod necesar de respectarea criteriului demografic instituit de textul anterior citat, contrar susținerilor pârâtei.

Chiar dacă s-ar admite că în cauză a operat doar o simplă mutare a sediului, făcându-se abstracție de schimbarea persoanei juridice pe numele căreia s-a făcut autorizarea inițială, trebuie observate prevederile art. 20 din Legea nr. 266/2008. Acest text prevede expres că mutarea sediului se poate face numai cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (1). Până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, farmaciile comunitare înființate în condițiile art. 12 alin. (2) se pot muta numai în aceleași condiții.

În perioada de aplicabilitate a art. 12 din Legea nr. 266/2008, adică anterior abrogării intervenite prin O.U.G. nr. 130/2010, voința legiuitorului a fost aceea de a permite mutarea sediului farmaciei comunitare, respectiv cu titlu general prin respectarea criteriului demografic (art. 20 prima teză).

După data de 01.01.2011, ca urmare a abrogării art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei prin O.U.G. nr. 130/2010, autorizațiile de funcționare emise pe cale de excepție de la criteriul demografic au dobândit același statut juridic cu cele emise conform criteriului demografic, un argument hotărâtor în acest sens fiind dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 130/2010 care precizează că "autorizațiile de funcționare eliberate în baza prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, republicată, cu modificările ulterioare, rămân valabile".

În aceste condiții, nu se mai pune problema celei de-a doua ipoteze, deoarece, în cauză, mutarea s-a făcut după 31.12.2010.

Or, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, conform adresei nr. x/24.01.2014 Serviciului Autorizare și Documentații Urbanism din cadrul D.U.C.G.T., la parterul blocului din București, șoseaua x, nr. 3 B, parte, există un complex comercial, care nu se încadrează în categoria centrelor comerciale de mare suprafață, după cum prevedea norma legală precizată mai sus, pentru emiterea pe cale de excepție a autorizației de funcționare farmacie.

Aceeași situație de fapt este constatată și prin adresa nr. x/28.04.2015 a Primăriei Sector 2 - Serviciul de Autorizare și Documentație Urbanism, în care s-a menționat că la emiterea adresei inițiale nr. x/13.09.2010 s-a făcut o consultare a unor planuri cadastrale, întrucât Primăria menționează că nu deținea evidența centrelor comerciale aflate pe raza sectorului 2, însă situația imobilului descrisă în cuprinsul adresei anterioare nu mai este menținută în prezent, fiind indicată o suprafață totală de 544 mp.

Totodată, este de subliniat că nu există probe care să ateste că imobilul în discuție a suferit vreo transformare de la eliberarea adeverinței inițiale, care a fundamentat decizia administrativă în cazul autorizațiilor atacate, până în prezent, astfel că apare ca veridică afirmația reclamantă din cererea de chemare în judecată, validată de instanța de fond, cum că starea de fapt atestată prin adresa nr. x/28.04.2015 este cea reală, situație care s-a perpetuat de la momentul emiterii autorizațiilor contestate, constatare care justifică concluzia instanței de fond referitoare la nelegalitatea acestora.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei- pârâte S.C. E. S.R.L., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 1601 din 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., și susținut prin succesorul cu titlu particular S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii de ședință publică din data de 19 decembrie 2014 și împotriva sentinței civile nr. 1601 din 5 iunie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.