ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2492/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2014 sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și SC B. Pharm SRL anularea Autorizației de funcționare din 22 noiembrie 2010, prin care Ministerul Sănătății a autorizat funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea "Farmacia E. 9" în structura SC B. Pharm SRL, precum și suspendarea executării acestui act administrativ de la data soluționării în fond a primului capăt de cerere până la momentul rămânerii irevocabile a soluției.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 8 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 2134 pronunțată în data de 3 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de pârâtele SC E. Concept Pharm SRL și SC B. Pharm SRL ca neîntemeiate, a admis excepția prescripției dreptului de a formula plângere prealabilă invocată de pârâtele SC E. Concept Pharm SRL și SC B. Pharm SRL, a respins cererea de anulare formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, SC B. Pharm SRL și SC E. Concept Pharm SRL, ca inadmisibilă și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a observat că reclamanta a luat cunoștință de conținutul Autorizației de funcționare din 22 noiembrie 2010 la data de 3 octombrie 2013, acesta fiind momentul de început al curgerii termenului de 30 de zile în care putea fi formulată plângerea prealabilă, precum și faptul că termenul s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2013. A mai reținut că reclamanta a formulat plângere prealabilă, adresată pârâtului Ministerul Sănătății la data de 23 noiembrie 2013.

În raport de aceste date (4 noiembrie 2013 și 23 noiembrie 2013), precum și de termenul de 30 de zile instituit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că plângerea prealabilă a fost formulată de reclamantă cu depășirea termenului legal, fiind întemeiată excepția prescripției dreptului de a formula plângere prealabilă invocată de pârâtele SC E. Concept Pharm SRL și SC B. Pharm SRL, acțiunea fiind inadmisibilă.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SA, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Susține că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului de a formula plângere prealabila, instanța de fond fiind în eroare cu privire la incidența termenului de 30 de zile pentru formularea plângerii.

Atât doctrina, cât și practica judecătoreasca sunt univoce în a aprecia că în situația în care plângerea este formulata de un terț nu se aplica termenul de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci termenul de prescripție de 6 luni de la momentul la care persoana vătămata a luat cunoștința efectiv de actul administrativ atacat și de conținutul sau, conform art. 7 alin. (3) din aceeași lege.

În ceea ce privește alin. (7) din același articol, acest text de lege a fost declarat neconstituțional, prin Decizia nr. 797/2007 a Curții Constituționale arătându-se că, în situația actelor administrative unilaterale cu caracter individual, termenul de 6 luni este opozabil doar destinatarilor actului, nu și terților.

Așadar, termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, invocat de instanța de fond, nu se aplica reclamantei, care este terț fata de actul administrativ a cărei anulare o cere.

În ceea ce privește stabilirea momentului de la care începe să curgă acest termen de prescripție, precizează că în mod corect instanța de fond a observat ca reclamanta a luat cunoștință de conținutul Autorizației de funcționare din 22 noiembrie 2010 la data de 3 octombrie 2013 și ca acesta este momentul de început al curgerii termenului în care putea fi formulată plângerea prealabilă. Pe de altă parte, data de împlinire a acestui termen a fost greșit calculată întrucât instanța a avut în vedere un termen de 30 de zile în locul unuia de 6 luni.

Așadar termenul de formulare a plângerii prealabile, început în data de 3 octombrie 2013 nu s-a împlinit în data de 4 noiembrie 2013, ci urma să se împlinească abia în data de 3 aprilie 2014, astfel că plângerea prealabilă înregistrată la Ministerul Sănătății în data de 28 noiembrie 2013 a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni de la data luării la cunoștință a actului administrativ atacat.

De altfel, inclusiv intimatele-pârâte au recunoscut prin întâmpinarea formulată că se aplică un termen de prescripție de 6 luni pentru formularea procedurii prealabile, dar au susținut că acest termen începe să curgă de la data emiterii actului administrativ atacat, întrucât acela este momentul la care a luat la cunoștință de el. Un alt argument adus de pârâte cu privire la momentul luării la cunoștință este că Ministerul Sănătății a publicat pe pagina de internet proprie lista cu farmaciile comunitare autorizate.

Precizează că simpla deschidere a unei farmacii nu sugerează faptul că aceasta a fost înființată în acea locație sau în altă locație și ulterior mutată, prin excepția de la criteriul demografic, reglementată de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008. Dimpotrivă, regula în materie de autorizații este că sunt emise cu respectarea criteriului demografic.

Totodată, menționează că, în ipoteza în care instanța ar aprecia că luarea la cunoștința de actul administrativ operează prin simpla încărcare pe site a numărului autorizației, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că aceasta s-a realizat la data de 1 octombrie 2013.

Singura dată anterioară la care s-ar putea susține că reclamanta a cunoscut actul administrativ atacat este 12 septembrie 2013, moment la care a formulat cererea de comunicare acte nr. 55112, însă la acel moment nu cunoștea efectiv cuprinsul autorizației, dacă era emisă pe criteriul demografic sau pe excepție.

Totuși, chiar dacă termenul de prescripție a dreptului de a formula plângere prealabilă ar curge de la acea dată, nu se împliniseră 6 luni la data de 28 noiembrie 2013, când a fost înregistrată plângerea prealabilă.

În concluzie, a solicitat să se constate că soluția respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului de a formula plângere prealabilă, este neîntemeiată.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 19 septembrie 2017.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În speță, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea Autorizației de funcționare din 22 noiembrie 2010, prin care Ministerul Sănătății a autorizat funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea "Farmacia E. 9" în structura SC B. Pharm SRL, de care a luat la cunoștință la data de 3 octombrie 2013.

La data de 23 noiembrie 2013 recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă adresată pârâtului Ministerul Sănătății, iar acțiunea în anulare a fost introdusă la data de 21 februarie 2014.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1), (3), (7) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.[.]

(3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). [.]

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".

Prin Decizia nr. 797/2007 publicată în M.Of. nr. 77 din 19 octombrie 200, Curtea Constituțională a decis următoarele:

"1. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de H. în Dosarul nr. y/2006 al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte precizează față de decizia anterior menționată că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale, în măsura în care s-ar considera că termenul de 6 luni de la emiterea actului pentru formularea plângerii prealabile se aplică și terțului vătămat, care nu este destinatar al actului atacat, astfel că, potrivit art. 7 alin. (3) din lege, terțul vătămat are obligația de a formula plângerea prealabilă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de act, termen ce a fost respectat în speță.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că reclamanta a aflat de existența Autorizației din 22 noiembrie 2010 eliberată farmaciei SC E. 9 SRL la data de 3 octombrie 2013 în urma demersurilor făcute la Ministerul Sănătății, iar plângerea prealabilă a fost înregistrată pe rolul Ministerului Sănătății la data de 23 noiembrie 2013, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în interiorul termenului prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura prealabilă, se observă că societatea recurentă este un terț în raport de Autorizația din 22 noiembrie 2010 și îi sunt deci aplicabile prevederile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ - respectiv aceasta putea să îndeplinească procedura obligatorie prealabilă în termenul de prescripție de 6 luni de la data luării la cunoștință în acest caz, data comunicării 3 octombrie 2013.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a îndeplinit în termen procedura prealabilă, iar instanța de fond în mod eronat a apreciat că în cauză este aplicabil termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele arătate mai sus, constând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2134 din 3 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM