ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2017

Decizia

nr. 1569/2017

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2492 din 25 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. Kft Budapest - Sucursala Otopeni, împotriva sentinței civile nr. 2916 din 10 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul llfov, secția civilă, în sensul că a fost schimbată, în parte, sentința apelată după cum urmează:

- a fost respinsă cererea tuturor reclamanților de obligare a pârâtei la plata sporului de vechime în cuantum de 25%, a sporului pentru condiții speciale de 25%, actualizate și a dobânzii aferente, ca neîntemeiată;

- a fost admisă cererea apelantei și s-a dispus întoarcerea executării sentinței apelate în ceea ce privește plata sumelor reprezentând spor de vechime în cuantum de 25% și spor pentru condiții speciale de 25%;

- s-a dispus obligarea reclamanților care au încasat de la pârâtă, în temeiul sentinței apelate, sume reprezentând spor de vechime în cuantum de 25% și spor pentru condiții speciale de 25% actualizate și dobânda aferenta acestora, să le restituie pârâtei și sa-i plătească acesteia dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării cererii de apel, 30 decembrie 2016, și până la data restituirii efective;

- au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 iunie 2017.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.: „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016”. Conform alin. (2) al aceluiași articol: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în. aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Pentru această categorie de litigii, noua reglementare a instituit doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la data de 27 februarie 2015, reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș. au chemat în judecată pe pârâta A. Kft Budapest -Sucursala Otopeni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata: sporului de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada februarie 2012 - februarie 2015; a sporului de condiții speciale în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada februarie 2012 - februarie 2015; a sporului de week-end și a sporului pentru zilele de sărbătoare pentru perioada februarie 2012 - februarie 2015; a sporului de noapte pentru perioada februarie 2012 - februarie 2015; a contravalorii concediului de odihnă suplimentar plătit, cu durata de 12 zile, necesar pentru refacerea capacității de zbor și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, într-o stațiune balneoclimaterică de tratament, asigurat de către angajator, inclusiv transportul, pentru perioada februarie 2012 - februarie 2015; actualizarea sumelor solicitate cu rata inflației și dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Față de natura pretențiilor deduse judecății, se reține că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă, cauza circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispozițiilor reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale.

De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează ca au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În cauză, decizia nr. 2492 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este definitivă, în înțelesul textului legal menționat, motiv pentru care împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale sus evocate, precum și de caracterul pretențiilor solicitate de recurenții-reclamanți în prezenta cauza, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru considerentele arătate în precedent, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș. împotriva deciziei nr. 2492 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș. împotriva deciziei nr. 2492 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2017.