ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6459/2019

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta societatea A. SRL, reprezentată prin B., în calitate de administrator judiciar, conform Sentinței civile nr. 1242 din 6 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/2011, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății să emită actele și să efectueze demersurile necesare pentru ca autorizațiile de funcționare nr. x, emisă la data de 25 aprilie 2006, pentru punctul de lucru din județul Harghita, nr. x, emisă la data de 17 martie 2007, pentru punctul de lucru din județul Harghita, ulterior adresa punctului de lucru fiind schimbată în sat Suseni, comuna Suseni nr. 1037, județul Harghita și nr. x, emisă la data de 16 noiembrie 2009, pentru punctul de lucru din județul Harghita, eliberate de Ministerul Sănătății, să fie înscrise pe numele societății A. SRL, cod unic de identificare fiscală x, număr de înregistrare în Registrul Comerțului x, cu sediul social în județul Harghita.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 319 din 6 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta societatea A. SRL, reprezentată prin B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 319 din data de 6 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta societatea A. SRL, reprezentată prin administrator judiciar B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, se arată că sentința recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât instanța de fond a înțeles să soluționeze o altă cerere de chemare în judecată decât cea cu care a fost învestită. Astfel, cererea de chemare în judecată nu reprezintă o contestație împotriva refuzului pârâtului de a efectua demersuri pentru obținerea celui de-al doilea exemplar original al autorizațiilor de funcționare, ci împotriva refuzului pârâtului, în calitate de instituție însărcinată cu ținerea evidentei autorizațiilor de funcționare, de a pune de acord această evidență cu realitatea juridică, în sensul că titularul autorizațiilor este societatea A. SRL. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, se susține, în esență, că prin soluția pronunțată, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, instanța apreciind că pârâtul nu are obligația de a solicita terțului deținător să predea al doilea exemplar original al autorizației de funcționare. Pârâtul interpretează prevederile Legii nr. 266/2008 în sensul că nu poate efectua nicio mențiune asupra autorizațiilor de funcționare în lipsa exemplarului original, omițând a observa faptul că prevederile menționate se referă exclusiv la situația schimbării pe cale contractuală a titularului autorizațiilor, prin acordul de voință al ambelor părți. Or, în prezenta cauză, schimbarea titularului autorizațiilor de funcționare s-a realizat ca urmare a soluționării situației litigioase dintre părți, fiind inaplicabile condițiile impuse pentru transmiterea pe cale consensuală a autorizațiilor de funcționare. Refuzul Ministerului Sănătății, invocat prin cererea de chemare în judecată, nu se referă la solicitarea ca societatea C. SRL să predea exemplarul original al autorizațiilor de funcționare, ci la refuzul de a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească definitivă, pentru considerente pur formale - lipsa exemplarului original al autorizațiilor de funcționare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță. Intimatul a învederat că întrucât reclamanta nu a procedat la efectuarea tuturor demersurilor necesare, având un titlu executoriu, pentru a reintra în posesia fondului de comerț care a fost obiectul contractului de vânzare-cumpărare, anulat pe cale judecătorească, Ministerul Sănătății a fost în imposibilitate de a efectua mențiunea privind anularea contractului de vânzare cumpărare, deoarece nu s-a prezentat și exemplarul autorizației deținut de către solicitant.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 31 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Criticile recurentei-reclamante societatea A. SRL subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate. Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți. Instanța de control judiciar nu poate reține critica recurentei potrivit căreia sentința atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, aceste afirmații reflectând dezacordul reclamantei în privința argumentelor care au stat la baza soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, fără a susține însă motivul de casare invocat, constatându-se că în considerentele sentinței a fost reținut în mod corect obiectul cererii deduse judecății și judecătorul fondului s-a pronunțat asupra solicitării cu care a fost învestită. În raport de situația de fapt prezentată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și de temeiul juridic al acțiunii introductive, indicat de către reclamantă, în mod judicios prima instanță a reținut că ceea ce se contestă în cauză este un pretins refuz nejustificat al pârâtului de a efectua actele necesare și de a depune diligențele ce se impun, pentru a fi înscrise pe numele reclamantei cele trei autorizații de funcționare ale farmaciilor în discuție. Astfel, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat că prin Adresa nr. x din 24 iunie 2015, a solicitat pârâtului Ministerul Sănătății să efectueze demersurile necesare pentru ca autorizațiile de funcționare nr. x din 25 aprilie 2006, nr. y din 17 martie 2007 și nr. z din 16 noiembrie 2009, să fie înscrise pe numele societății A. SRL, conform dispozițiilor stabilite prin Sentința civilă nr. 375 din 5 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă. Întrucât pârâtul nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței de judecată, reclamanta a promovat prezenta cerere dedusă judecății, prin care a sancționat refuzul nejustificat al pârâtului de a dispune înregistrarea autorizațiilor de funcționare pe numele societății A. SRL, acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În contextul evidențiat, faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat. Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Sub un prim aspect, instanța de control judiciar reține, în acord cu judecătorul fondului, că nu există niciun temei legal în baza căruia pârâtul Ministerul Sănătății să fie obligat să adreseze terțului C. SRL solicitarea de restituire a celui de-al doilea exemplar original al autorizațiilor de funcționare, în vederea reînscrierii pe numele societății reclamante. Împrejurarea că în calitate de emitent al autorizațiilor de funcționare a farmaciilor, intimatul Ministerul Sănătății ar avea și calitatea de gestionar al unei evidențe a autorizațiilor care trebuie să corespundă situației de fapt și de drept reale, nu echivalează cu un refuz nejustificat al pârâtului în efectuarea diligențelor necesare în vederea înregistrării autorizațiilor pe numele societății A. SRL, în contextul în care, nu există o astfel de obligație legală a pârâtului, neexecutată de către acesta în condițiile prevăzute de lege. În al doilea rând, se reține că potrivit Contractului de vânzare-cumpărare a fondului de comerț nr. 40 din 30 august 2012, Ministerul Sănătății a procedat la înscrierea mențiunilor referitoare la schimbarea deținătorului farmaciei pe toate cele trei autorizații de funcționare, mențiuni care au fost efectuate pe fiecare dintre cele două exemplare originale ale autorizațiilor. Urmare a dispoziției de anulare a contractului de vânzare-cumpărare a fondului de comerț, conform Sentinței civile nr. 375 din 5 martie 2015 a Tribunalului Harghita, pârâtul ar urma să procedeze la anularea mențiunilor privind schimbarea deținătorului fondului de comerț, aflându-se însă în imposibilitatea de a efectua aceste mențiuni, în condițiile în care nu se află în posesia celui de-al doilea exemplar al autorizațiilor deținute de societatea C. SRL și nu există o bază legală pentru a se adresa terțului cu solicitarea de restituire a acestor autorizații. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 nu instituie în sarcina pârâtului obligația de a solicita terțului deținător predarea celui de-al doilea exemplar original al autorizației de funcționare. Aceasta întrucât în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) și art. 12 alin. (3) din Ordinul ministrului sănătății nr. 962/2009, pentru orice modificare intervenită în privința deținătorului unei autorizații, este necesar ca acesta să prezinte Ministerului Sănătății autorizația de funcționare în original. Mai mult, în cauză se constată că prin Adresa nr. x din 30 iunie 2015, Ministerul Sănătății a solicitat societății C. SRL să depună autorizațiile de funcționare în vederea reîntoarcerii acestora în patrimoniul societății A. SRL, informând reclamanta cu privire la acest demers prin Adresa nr. x din 20 iulie 2015. Pe de altă parte, așa cum în mod judicios a reținut prima instanță, prin hotărârea judecătorească pronunțată în Dosarul nr. x/2011, nu s-a stabilit vreo obligație în sarcina Ministerului Sănătății, iar din înscrisurile depuse în prezenta cauză, nu rezultă că recurenta-reclamantă a inițiat procedura de executare silită împotriva societății C. SRL, în temeiul titlului executoriu pe care îl deține. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta societatea A. SRL, ca nefondat.