ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2703/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.09.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății, obligarea acestuia din urmă la soluționarea cererii, depusă și înregistrată la registratura unității pârâte, sub nr. x/25.03.2015, cu comunicarea modului de soluționare respectiv; soluționarea plângerii prealabile depusă și înregistrată la registratura pârâtei sub nr. x/08.05.2015, cu comunicarea modului de soluționare stabilit.

Totodată, a solicitat plata cu titlu de daune morale simbolice, a sumei de l leu, plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În argumentele expuse în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, urmare a unei corespondențe cu Ministerul Sănătății, s-au cerut mai multe detalii, privind o anume situație, așa cum rezultă din conținutul adresei nr. x d./3763/9 februarie 2015.

Reclamantul a solicitat, în finalul detaliilor transmise și înregistrate sub nr. x/25.03.2015, soluționarea sub forma exprimării unui punct de vedere, ca urmare a analizării situațiilor prezentate, punct de vedere, la care se consideră îndreptățit în obținerea acestuia, din partea Ministerului Sănătății, în termenul legal de soluționare al unei petiții.

Ca urmare a depășirii termenului de 30 de zile de soluționare, inclusiv de soluționare a plângerii prealabile, prevăzut de art. 7 din Legea nr. x, în opinia reclamantului se probează culpa procesuală a pârâtului, fiind de evidență și consecința unor daune morale, în raport cu tratamentul la care a fost supus de către pârâtă, cu încălcarea și a dreptului de petiționare, ca și a prevederilor Legii nr. 554/2004.

Consideră că daunele morale simbolic cerute, de l (un) leu, sunt semnificative și pe deplin justificate în raport cu contextul cauzei.

În drept au fost invocate prevederile art. 1, alin. (1), art. 8, alin. (1), art. 18 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluția și considerentele primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civile nr. 1778 din 26 mai 2016, a respins excepția lipsei de obiect, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul, a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantului nr. 20051/08.05.2015 și plângerea prealabilă 30605/08.05.2015 și să -i comunice soluția dată și a respins cererea referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 590,45 RON aferente solicitărilor admise.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că până la data pronunțării prezentei sentințe, reclamantului nu i s-a comunicat în mod efectiv un răspuns la cererea înregistrată sub nr. x/25.03.2015, adresa pârâtului nr. VIIId/30605/20051/3763/04.06.2015 potrivit căreia sesizarea a fost înaintată Corpului de Control al aceleiași instituții neputând fi considerată un răspuns în contextul în care Corpul de Control al Ministerului Sănătății face parte din aceeași instituție, respectiv din Ministerul Sănătății.

În condițiile în care reclamantul nu a primit un răspuns la cererea nr. x/25.03.2015 nici din partea Corpului de Control al Ministerului Sănătății, reține instanța fondului că nu se poate aprecia că acțiunea ar fi rămas fără obiect, această excepție urmând a fi respinsă și, dimpotrivă a apreciat că primul capăt al acțiunii este întemeiat.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței civile nr. 1778 din 26 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au promovat recursurs, atât reclamantul A., cât și pârâtul Ministerul Sănătătii, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Motivele de recurs formulate de reclamantul A.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale și cheltuielilor de judecată invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. în dezvoltarea și completarea cărora s-au susținut în esență, următoarele critici:

- hotărârea recurată este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii și fără a cuprinde motivele care au stat la baza soluției pronunțate de instanța de fond, întrucât singurul motiv pentru care s-a stabilit suma respectivă în sarcina sa, cu titlu de cheltuieli de judecată 590,45 RON, fără a se indica clar și concret reducerea cuantumului obligației;

- hotărârea instanței de fond pe acest capăt de cerere apare ca fiind nemotivată;

- instanța nu a avut un rol activ, nu a observat acest prejudiciu moral, mimim și simbolic de doar un leu.

- motivarea instanței de fond este lapidară, conține erori și nu a lămurit chiar acest aspect, esențial în dezlegarea problematicii în cauză, fiind de fapt simple reluări ale argumentației pârâtului-intimat, ceea ce echivalează cu o nemotivare;

Motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Sănătății

Pârâtul Ministerul Sănătății a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii și, pe cale de consecință, respingerea acesteia ca atare.

În dezvoltarea căii de atac exercitate, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond, a susținut, în esență, următoarele critici:

- prin sentința civilă nr. 1778 pronunțată în ședința publică la data de 26.05.2016 de către Curtea de Apel București, instanța a dispus obligarea Ministerului Sănătății să soluționeze cererea reclamantului nr. 20051/25.03.2015 și plângerea prealabilă nr. 30605/08.05.2015 și să-i comunice acestuia soluția dată. A precizat recurentul pârât că Ministerul Sănătății, prin Corpul de Control, a răspuns petentului la toate aspectele solicitate, potrivit competențelor și atribuțiilor, prin răspunsul nr. x/06.01.2016.

- prin răspunsul nr. x/06.01.2016 Ministerul Sănătății a comunicat reclamantului faptul că la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați a fost efectuat un control în anul 2015, iar un nou control și implicit o nouă verificare nu se mai justificau a fi efectuate tot în anul 2015.

Față de aceste împrejurări, a solicitat să se constate că acțiunea formulată de reclamant a rămas fără obiect.

1.3. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la cererea de recurs promovată de pârât, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de această autoritate, reiterând cele susținute prin recurs și acțiunea introductivă.

La rândul său, recurentul pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a pus concluzii de respingere a recursului promovat de reclamant, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare,

1.5. Procedura de soluționare a recursurilor

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând actele și lucrările dosarului și sentința atacată în raport cu prevederile legale incidente, față de criticile aduse de recurenți și de apărările formulate prin întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună casarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Întrucât prin criticile expuse în cererile de recurs au fost reluate susținerile de la fond, instanța de control judiciar va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat.

Astfel cum a rezultat și din cuprinsul sentinței recurate, în cauză, la soluționarea cauzei, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reținând în esență că reclamantului nu i s-a comunicat în mod efectiv un răspuns la cererea înregistrată sub nr. x/25.03.2015.

Într-adevăr, adresa pârâtului, nr. VIIId/30605/20051/3763/04.06.2015, potrivit căreia sesizarea a fost înaintată Corpului de Control al aceleiași instituții, nu poate fi considerată un răspuns în sensul legii, în condițiile în care Corpul de Control al Ministrului Sănătății face parte din aceeași instituție, respectiv din Ministerul Sănătății, iar reclamantul nu a primit un răspuns la cererea nr. x/25.03.2015 nici din partea Corpului de Control al Ministerului Sănătății.

Față de acestea, în mod corect instanța de fond nu a apreciat că acțiunea ar fi rămas fără obiect, ci dimpotrivă, a constatat ca fiind întemeiat primul capăt de cerere din acțiunea reclamantului, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidând în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen (art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004).

La dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă că ulterior reclamantul ar fi primit vreun răspuns concret la cererea sa nr. 20051/25.03.2015, celelalte răspunsuri depuse la dosar referindu-se la soluționarea unei petiții anterioare formulate de reclamant din 21.01.2015.

Criticile formulate în cadrul recursului pârâtului, care vizează respingerea excepției lipsei de obiect a acțiunii, nu pot fi deci primite.

Incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este atrasă, în opinia instanței de recurs, de greșita aplicare și interpretare a prevederilor cuprinse în Legea nr. 554/2004, republicată ce au fost indicate de recurentul-pârât ca temei de drept al acțiunii de față.

Practica judiciară a consacrat soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Raportat la considerentele enunțate, se constată că în prezenta cauză nu este incidentă această ipoteza, fiind evident că nu a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii dedusă judecății și nicio altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens.

Or, dacă pârâtul îndeplinește în tot sau în parte, ceea ce reclamantul a solicitat prin acțiune am fi asistat, procedural, la recunoașterea parțială sau totală a pretențiilor reclamantului, situație juridică reglementată de art. 436 alin. (1) C. proc. civ.. Consecințele acestei situații fiind explicitate de art. 454 C. proc. civ. (dacă recunoașterea din partea pârâtului a intervenit până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

Criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și față de împrejurarea că prima instanță a examinat cu acuratețe obiectul cererii de chemare în judecată și mai cu seamă temeiul de drept al acesteia.

În ceea ce privește critica adusă prin recursul recurentului-reclamant A. privind respingerea capătului de cerere privind neacordarea despăgubirilor morale în cuantum de 1 leu, pretinse de acesta pentru repararea unui prejudiciu care i-ar fi fost produs prin nesoluționarea cererii sale, nici aceasta nu poate fi reținută.

Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional.

Pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității.

Simplele afirmații ale recurentului-reclamant în sensul că a fost suspus unui tratament neadecvat (nesoluționarea în termenul legal a petiției initiale și a plângerii prealabile),cu încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004 precum și a dreptului la petiționare, nu sunt suficiente pentru a putea determina stabilirea unui cuantum, chiar simbolic, al despăgubirilor.

Recurentul-reclamant nu formulează critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către instanța de fond, a unuia sau a mai multora dintre criteriile pentru evaluarea despăgubirilor, respectiv gradul vătămărilor psihice și alterarea condițiilor de viață, principiul echității, principiul nevoii sociale, principiul îmbogățirii fără just temei, etc.

Susținerile reclamantului nu pot fi circumscrise niciunuia dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, instanța de recurs nu va efectua controlul judiciar în baza acestor critici.

În plus, consecințele negative suferite de reclamant nu constituie criterii în determinarea cuantumului despăgubirilor morale în cauză.

O altă critică esențială a hotărârii atacate vizează nemotivarea acesteia. Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită această critică câtă vreme considerentele hotărârii atacate, chiar dacă formulate în manieră mai concisă, surprind, pe de-o parte, situația de fapt și esența problematicii puse în discuție, iar pe de alta indică motivele și argumentele pentru care a fost respins cerere referitoare la plata daunelor morale.

Nu este justificată afirmația recurentului în sensul că instanța de fond a stat în pasivitate câtă vreme prin chiar considerentele hotărârii atacate se face trimitere la faptul că reclamantul nu a oferit niciun indiciu concret din care să rezulte în ce fel a fost prejudiciat și de ce pentru repararea respectivului prejudiciu s-ar impune plata sumei de 1 leu.

În contextul acesta, instanța de fond a concluzionat că nu poate dispune repararea unui prejudiciu în baza unor presupuneri, reclamantul fiind cel care ar fi avut obligația să ofere toate informațiile necesare soluționării cererii sale.

În condițiile în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a analizat probatoriul administrat și a indicat normele de drept pe care și-a întemeiat soluția, Înalta Curte apreciază că soluția nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de casare invocat.

Nu în ultimul, este de menționat că judecătorii trebuie să soluționeze în mod imparțial cauzele deduse judecății, în baza faptelor și în conformitate cu legea.

În conformitate cu acest principiu, nimeni nu poate să dea dispoziții, să facă sugestii sau să impună judecătorului cum să soluționeze un anumit litigiu, atât aprecierea stării de fapt, cât și opțiunea privind modul de aplicare a legii în fiecare caz concret sunt și trebuie să rămână expresia convingerii intime a judecătorului, pe care acesta trebuie să și-o formeze fără niciun fel de influență sau ingerință exterioară.

Înalta Curte apreciază că și celelalte critici aduse hotărârii atacate de recurentul-reclamant, circumscrise pretinsei aplicări și interpretări greșite a legii, sunt nefondate.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost obligat pârâtul la plata către reclamant doar a cheltuielilor de judecată în cuantum de 590,45 RON aferente solicitărilor admise, cu aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, în timp ce alin. (2) al aceluiași text legal stabilește că, atunci când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar, dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Prerogativa judecătorească de a nu încuviința integral cererea accesorie a părții câștigătoare vizând cheltuielile de judecată este exercitată strict numai cu privire la situația pentru care a fost instituită de lege, respectiv ca protecție pentru partea căzută în pretenții.

Această concluzie a instanței reflectă interpretarea adecvată a dispozițiilor sus-menționate, astfel că, față de cele expuse, nu subzistă în cauză niciun motiv care să impună casarea hotărârii atacate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamantul A. și pârâtul Ministerul Sănătătii, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. și pârâtul Ministerul Sănătătii împotriva sentinței civile nr. 1778 din 26 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2019.