ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2573/2016

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iulie 2014, reclamantul  A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Ordinului nr. S/II/2909/24.05.2008 prin care autoritatea pârâtă a dispus trecerea sa în rezervă, ca urmare a condamnării la plata unei amenzi penale.

Prin sentința civilă nr. 139 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, și a respins acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A, solicitând  casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău spre rejudecarea fondului.

Susține recurentul-reclamant că solicitările sale din memoriul adresat intimatului-pârât presupun o revenire asupra ordinului contestat, respectiv anularea acestuia. Instanța de fond, deși nu a soluționat excepția tardivității invocată de pârât, a făcut vorbire, excedentar, despre data la care începe să curgă termenul pentru reclamant.

Apreciază recurentul că, la data de 8.05.2014, s-a născut cauza de anulare a ordinului, dată la care a fost achitat definitiv, în calea extraordinară de atac a revizuirii. Nu ar fi putut să prevadă rezultatul demersurilor sale, a căror soluționare a durat între anii 2008-2014, pentru a solicita anularea ordinului în termen de 30 de zile de la emiterea lui și apoi suspendarea judecății.

Sentința civilă nr. 139/21.10.2014 este nelegală prin prisma motivului de  recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Nelegal prima instanță a primit excepția inadmisibilității invocată de pârât și a reținut că în speță nu este realizată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Memoriul adresat de reclamant pârâtului constituie procedură prealabilă, după cum și pârâtul recunoaște, prin întâmpinare.

Chiar dacă instanța reține că reclamantul avea la îndemână două opțiuni alternative, fiecare din ele presupune înlăturarea efectelor produse de ordinul de trecere în rezervă și implicit anularea acestuia.

Faptul că reclamantul nu a solicitat expres, prin memoriul adresat pârâtului, anularea ordinului de trecere în rezervă, nu poate conduce la concluzia trasă de instanță, aceea că nu s-a realizat procedura prealabilă.

Solicitările reclamantului din memoriu - de a fi reprimit în activitate și de a fi repus în drepturi - presupun o revenire asupra ordinului, respectiv anularea lui, deoarece a fost emis în baza unui act dovedit nelegal, respectiv a unei hotărâri judecătorești de condamnare care, ulterior, a fost desființată, anulată.

Orice magistrat are obligația sa interpreteze solicitările formulate printr-o cerere. Chiar dacă reclamantul nu a solicitat expres prin memoriul său  anularea ordinului de trecere în rezervă, el a solicitat însă toate efectele produse de anularea ordinului chiar dacă nu a menționat expres ordinul respectiv.

Procedând la o  interpretare greșită a solicitărilor reclamantului  din cererea administrativă,   nelegal  instanța  a  admis   excepția inadmisibilității și a reținut că au fost încălcate disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cauza de anulare a ordinului în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 s-a născut la data de 08.05.2014 - data achitării definitive a reclamantului, în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, este un termen de prescripție și nu de decădere și poate opera fie suspendarea cursului prescripției, fie repunerea în termen, dacă nu va fi primit punctul de vedere al reclamantului referitor la momentul în care începe să curgă acest termen.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Instanța de fond a reținut corect în cuprinsul sentinței atacate că în cuprinsul memoriului formulat/cererii administrative, recurentul-reclamant nu menționează ordinul de trecere în rezervă, astfel că actul nu poate fi considerat, din punct de vedere formal, ca având valoare de procedură prealabilă, în sensul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Procedura prealabilă reglementată de Legea contenciosului administrativ reprezintă o modalitate alternativă de reglementare a situațiilor litigioase intervenite între administrație și particulari, în cadrul căreia se solicită autorității emitente revocarea sau modificarea unui act administrativ.

S-a reținut corect în cuprinsul sentinței atacate că recurentul reclamant avea la dispoziție două opțiuni : să solicite reîncadrarea, ca urmare a achitării în dosarul penal sau să solicite anularea ordinului, pentru motivul intervenit ulterior.

Or, este evident că reclamantul a înțeles să urmeze prima cale și să solicite reintegrarea sa, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 72 și 89 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, așa cum se menționează în memoriul adresat M.A.I.

Astfel, nu se poate reține că recurentul-reclamant ar fi efectuat procedura prealabilă, prin care să solicite M.A.I. să revoce Ordinul nr. S/11/24.05.2008, replierea poziției sale pe acest aspect fiind determinată de excepția invocată de instituția noastră prin întâmpinare.

Este corect raționamentul instanței de fond potrivit căruia chiar și dacă s-ar trece peste acest aspect și s-ar considera că memoriul nr. 35410/2014 reprezintă plângere prealabilă, trebuie analizat termenul în care recurentul-reclamant a solicitat revocarea actului.

În acest sens, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevede că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act  administrativ   individual   trebuie  să   solicite  autorității   publice emitente sau autorității superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".

În condițiile în care reclamantul a luat la cunoștință de actul a cărui anulare o solicită la data de 24.05.2008, iar plângerea prealabilă împotriva acestuia a fost înregistrată la data de 06.06.2014, se poate observa că reclamantul nu a respectat termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat

.

Prin încheierea din data de 3 februarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din Codul de procedură civilă, republicat și a fixat termen de judecată pe fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant  este fondat.

Reclamantul, inițial  condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de  art. 250 alin.3 Cod  penal cu aplicarea  art. 13 Cod  penal (prin sentința  penală nr. 42/14.12.2006 a  Tribunalului Militar Iași, decizia penală nr. 26/10.09.2007 a Tribunalului Militar Teritorial București și decizia  penală nr.7/12.03.2008 a Curții Militare de  Apel) a  fost achitat  în baza  art. 11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală raportat la  art. 10 lit.a) Cod procedură penală, în calea de  atac extraordinară a revizuirii, prin  sentința nr. 19/13 decembrie 2013 a  Tribunalului Militar Iași, rămasă definitivă prin  decizia penală nr.19/8 mai 2014 a Curții Militare de  Apel București, prin care au fost anulate hotărârile de condamnare, anterior menționate.

Ordinul  de trecere  în rezervă S/II/2909/24.05.2008 a fost emis  în temeiul  hotărârii  de  condamnare  penală și a  prevederilor  Legii nr. 80/1995, care, prin art.87 alin. 1, stipulează că  ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate condamnați prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum și cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării ori cu amendă se trec în rezervă sau direct în retragere.

Având  în vedere anularea  hotărârii  de condamnare, reclamantul a  adresat  autorității  pârâte la data de 6.06.2014 cererea de   repunere  a sa  în drepturile  avute  la data  punerii la  dispoziție și a  trecerii în  rezervă.

Autoritatea pârâtă îi comunică, prin răspunsul nr. I/98449/26.06.2014, că numai  militarii  suspendați din  funcție pot fi  repuși în drepturile  anterioare, conform  art. 89 alin.7 din Legea nr. 80/1995, nu și cei trecuți în rezervă și că, în lipsa  unei hotărâri judecătorești de anulare a  ordinului de trecere  în rezervă (care nu mai poate  fi revocat, întrucât a intrat  în circuitul civil), solicitarea  de  repunere  în drepturi nu poate  fi  soluționată favorabil.

În aceste  circumstanțe, prima instanță a reținut  greșit că reclamatul avea  două opțiuni în urma anulării, pe  calea  revizuirii, a hotărârii de condamnare penală, și anume: fie să solicite reîncadrarea ca urmare a  achitării în dosarul  penal (intervenită după  ce ordinul de trecere în  rezervă, emis  potrivit legii, a  produs efecte  juridice), fie  să solicite  anularea  ordinului  pentru  motivul  intervenit ulterior.

Reclamantul nu a avut  la dispoziție două căi, ci una singură: să formuleze  cererea  administrativă de repunere în drepturi, repunere  în drepturi care  presupune, în speță, revocarea/anularea ordinului de trecere  în rezervă.

În acest context, printr-o interpretare  rigidă, prima instanță a considerat că cererea  administrativă nu vizează și situația  juridică a ordinului de trecere  în rezervă.

Așa cum  a  specificat  autoritatea  pârâtă în răspunsul  său, legea nu  a reglementat  și situația particulară, atipică în care achitarea  se  obține printr-o cale  extraordinară de  atac, respectiv în care ordinul de  trecere  în rezervă a fost deja emis, ci a  avut  în vedere, prin  cuprinsul  art. 89 din Legea  nr. 80/1995 numai  situația  juridică normală, în care  achitarea  se  pronunță în fond  sau  în căile de  atac de reformare.

Acțiunea  în anulare  formulată de reclamant, subsecventă și consecventă răspunsului autorității pârâte, vizează eliminarea din ordinea  juridică a  actului  administrativ pentru o vătămare produsă la data  emiterii lui, dar  care  a putut fi invocată numai  după  anularea  hotărârii de  condamnare (act  jurisdicțional, care, până la  anulare, a produs efectul  specific al puterii de lucru judecat.

Acțiunea  introductivă se întemeiază pe argumentul  că anularea  hotărârii de  condamnare  trebuie  să fie  urmată de   anularea  ordinului de trecere  în rezervă, în aplicarea principiului de drept care  guvernează efectele  nulității

quod nullum est,  nullum producit effectum

.

Într-o astfel de ipoteză, anularea  ordinului  nu trebuie  văzută ca un element  distinct, ci ca parte a  demersului  juridic vizând reîncadrarea în funcția deținută, ca urmare a  achitării în procesul penal (trebuie avute  în vedere aici și celelalte  două litigii cu aceleași părți referitor la  reîncadrare aflate pe rolul Tribunalului Bacău, dos  8xx/32/2014 și dos 39xx/110/2014*).

Deci, cererea administrativă de repunere  în drepturi constituie și  procedură prealabilă pentru  anularea ordinului de  trecere în   rezervă, iar  calcularea  termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 începând cu  data  luării la  cunoștință asupra  măsurii de  trecere  în rezervă înfrânge dreptul de  acces la o instanță, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme cauza  de nulitate invocată  nu exista la data emiterii/aducerii  la cunoștință a  ordinului, ci ea a luat  naștere  prin  anularea hotărârii de condamnare penală.

Calcularea termenului de la luarea la cunoștință asupra  ordinului ar face ca dreptul  persoanei vătămate  de  a cere anularea  acestuia să nu  mai  aibă caracter efectiv, ci  să  fie numai teoretic și iluzoriu.

Având în vedere aceste  considerente, Înalta Curte  constată  că prima instanță, cu aplicarea  greșită a legii, a admis excepția de  inadmisibilitate a cererii întemeindu-se pe argumentele că, în principal, reclamantul  nu a formulat plângere prealabilă prin care să  ceară revocarea  ordinului, iar în subsidiar, chiar dacă cererea administrativă formulată ar  fi socotită plângere prealabilă, ea a  fost  formulată tardiv (situație care echivalează cu  neformularea plângerii prealabile și atrage inadmisibilitatea  cererii  în contencios  administrativ).

Pentru aceste  motive, în temeiul  art.496 raportat la  art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite  recursul, va casa sentința atacată și va  trimite  cauza  spre  rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca judecata  să fie  reluată  de la  soluționarea  excepției de inadmisibilitate, soluție reformată conform  prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței civile nr.139 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauze, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2016.