Decizia nr. 2573/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 139/2014 a Curții de Apel Bacău

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iulie 2014, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Ordinului nr. S/II/2909/24.05.2008 prin care autoritatea pârâtă a dispus trecerea sa în rezervă, ca urmare a condamnării la plata unei amenzi penale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 139 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, și a respins acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău spre rejudecarea fondului. Susține recurentul-reclamant că solicitările sale din memoriul adresat intimatului-pârât presupun o revenire asupra ordinului contestat, respectiv anularea acestuia. Instanța de fond, deși nu a soluționat excepția tardivității invocată de pârât, a făcut vorbire, excedentar, despre data la care începe să curgă termenul pentru reclamant. Apreciază recurentul că, la data de 8.05.2014, s-a născut cauza de anulare a ordinului, dată la care a fost achitat definitiv, în calea extraordinară de atac a revizuirii. Nu ar fi putut să prevadă rezultatul demersurilor sale, a căror soluționare a durat între anii 2008-2014, pentru a solicita anularea ordinului în termen de 30 de zile de la emiterea lui și apoi suspendarea judecății. Sentința civilă nr. 139/21.10.2014 este nelegală prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă. Nelegal prima instanță a primit excepția inadmisibilității invocată de pârât și a reținut că în speță nu este realizată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Memoriul adresat de reclamant pârâtului constituie procedură prealabilă, după cum și pârâtul recunoaște, prin întâmpinare. Chiar dacă instanța reține că reclamantul avea la îndemână două opțiuni alternative, fiecare din ele presupune înlăturarea efectelor produse de ordinul de trecere în rezervă și implicit anularea acestuia. Faptul că reclamantul nu a solicitat expres, prin memoriul adresat pârâtului, anularea ordinului de trecere în rezervă, nu poate conduce la concluzia trasă de instanță, aceea că nu s-a realizat procedura prealabilă. Solicitările reclamantului din memoriu - de a fi reprimit în activitate și de a fi repus în drepturi - presupun o revenire asupra ordinului, respectiv anularea lui, deoarece a fost emis în baza unui act dovedit nelegal, respectiv a unei hotărâri judecătorești de condamnare care, ulterior, a fost desființată, anulată. Orice magistrat are obligația sa interpreteze solicitările formulate printr-o cerere. Chiar dacă reclamantul nu a solicitat expres prin memoriul său anularea ordinului de trecere în rezervă, el a solicitat însă toate efectele produse de anularea ordinului chiar dacă nu a menționat expres ordinul respectiv. Procedând la o interpretare greșită a solicitărilor reclamantului din cererea administrativă, nelegal instanța a admis excepția inadmisibilității și a reținut că au fost încălcate disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Cauza de anulare a ordinului în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 s-a născut la data de 08.05.2014 - data achitării definitive a reclamantului, în calea extraordinară de atac a revizuirii. Termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, este un termen de prescripție și nu de decădere și poate opera fie suspendarea cursului prescripției, fie repunerea în termen, dacă nu va fi primit punctul de vedere al reclamantului referitor la momentul în care începe să curgă acest termen.

Apărările formulate de intimat Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne solicită respingerea recursului, ca nefondat. Instanța de fond a reținut corect în cuprinsul sentinței atacate că în cuprinsul memoriului formulat/cererii administrative, recurentul-reclamant nu menționează ordinul de trecere în rezervă, astfel că actul nu poate fi considerat, din punct de vedere formal, ca având valoare de procedură prealabilă, în sensul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Procedura prealabilă reglementată de Legea contenciosului administrativ reprezintă o modalitate alternativă de reglementare a situațiilor litigioase intervenite între administrație și particulari, în cadrul căreia se solicită autorității emitente revocarea sau modificarea unui act administrativ. S-a reținut corect în cuprinsul sentinței atacate că recurentul reclamant avea la dispoziție două opțiuni : să solicite reîncadrarea, ca urmare a achitării în dosarul penal sau să solicite anularea ordinului, pentru motivul intervenit ulterior. Or, este evident că reclamantul a înțeles să urmeze prima cale și să solicite reintegrarea sa, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 72 și 89 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, așa cum se menționează în memoriul adresat M.A.I. Astfel, nu se poate reține că recurentul-reclamant ar fi efectuat procedura prealabilă, prin care să solicite M.A.I. să revoce Ordinul nr. S/11/24.05.2008, replierea poziției sale pe acest aspect fiind determinată de excepția invocată de instituția noastră prin întâmpinare. Este corect raționamentul instanței de fond potrivit căruia chiar și dacă s-ar trece peste acest aspect și s-ar considera că memoriul nr. 35410/2014 reprezintă plângere prealabilă, trebuie analizat termenul în care recurentul-reclamant a solicitat revocarea actului. În acest sens, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevede că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia". În condițiile în care reclamantul a luat la cunoștință de actul a cărui anulare o solicită la data de 24.05.2008, iar plângerea prealabilă împotriva acestuia a fost înregistrată la data de 06.06.2014, se poate observa că reclamantul nu a respectat termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat . Prin încheierea din data de 3 februarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din Codul de procedură civilă, republicat și a fixat termen de judecată pe fond. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul, inițial condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 250 alin.3 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal (prin sentința penală nr. 42/14.12.2006 a Tribunalului Militar Iași, decizia penală nr. 26/10.09.2007 a Tribunalului Militar Teritorial București și decizia penală nr.7/12.03.2008 a Curții Militare de Apel) a fost achitat în baza art. 11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.a) Cod procedură penală, în calea de atac extraordinară a revizuirii, prin sentința nr. 19/13 decembrie 2013 a Tribunalului Militar Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.19/8 mai 2014 a Curții Militare de Apel București, prin care au fost anulate hotărârile de condamnare, anterior menționate. Ordinul de trecere în rezervă S/II/2909/24.05.2008 a fost emis în temeiul hotărârii de condamnare penală și a prevederilor Legii nr. 80/1995, care, prin art.87 alin. 1, stipulează că ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate condamnați prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum și cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării ori cu amendă se trec în rezervă sau direct în retragere. Având în vedere anularea hotărârii de condamnare, reclamantul a adresat autorității pârâte la data de 6.06.2014 cererea de repunere a sa în drepturile avute la data punerii la dispoziție și a trecerii în rezervă. Autoritatea pârâtă îi comunică, prin răspunsul nr. I/98449/26.06.2014, că numai militarii suspendați din funcție pot fi repuși în drepturile anterioare, conform art. 89 alin.7 din Legea nr. 80/1995, nu și cei trecuți în rezervă și că, în lipsa unei hotărâri judecătorești de anulare a ordinului de trecere în rezervă (care nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil), solicitarea de repunere în drepturi nu poate fi soluționată favorabil. În aceste circumstanțe, prima instanță a reținut greșit că reclamatul avea două opțiuni în urma anulării, pe calea revizuirii, a hotărârii de condamnare penală, și anume: fie să solicite reîncadrarea ca urmare a achitării în dosarul penal (intervenită după ce ordinul de trecere în rezervă, emis potrivit legii, a produs efecte juridice), fie să solicite anularea ordinului pentru motivul intervenit ulterior. Reclamantul nu a avut la dispoziție două căi, ci una singură: să formuleze cererea administrativă de repunere în drepturi, repunere în drepturi care presupune, în speță, revocarea/anularea ordinului de trecere în rezervă. În acest context, printr-o interpretare rigidă, prima instanță a considerat că cererea administrativă nu vizează și situația juridică a ordinului de trecere în rezervă. Așa cum a specificat autoritatea pârâtă în răspunsul său, legea nu a reglementat și situația particulară, atipică în care achitarea se obține printr-o cale extraordinară de atac, respectiv în care ordinul de trecere în rezervă a fost deja emis, ci a avut în vedere, prin cuprinsul art. 89 din Legea nr. 80/1995 numai situația juridică normală, în care achitarea se pronunță în fond sau în căile de atac de reformare. Acțiunea în anulare formulată de reclamant, subsecventă și consecventă răspunsului autorității pârâte, vizează eliminarea din ordinea juridică a actului administrativ pentru o vătămare produsă la data emiterii lui, dar care a putut fi invocată numai după anularea hotărârii de condamnare (act jurisdicțional, care, până la anulare, a produs efectul specific al puterii de lucru judecat. Acțiunea introductivă se întemeiază pe argumentul că anularea hotărârii de condamnare trebuie să fie urmată de anularea ordinului de trecere în rezervă, în aplicarea principiului de drept care guvernează efectele nulității quod nullum est, nullum producit effectum . Într-o astfel de ipoteză, anularea ordinului nu trebuie văzută ca un element distinct, ci ca parte a demersului juridic vizând reîncadrarea în funcția deținută, ca urmare a achitării în procesul penal (trebuie avute în vedere aici și celelalte două litigii cu aceleași părți referitor la reîncadrare aflate pe rolul Tribunalului Bacău, dos 8xx/32/2014 și dos 39xx/110/2014*). Deci, cererea administrativă de repunere în drepturi constituie și procedură prealabilă pentru anularea ordinului de trecere în rezervă, iar calcularea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 începând cu data luării la cunoștință asupra măsurii de trecere în rezervă înfrânge dreptul de acces la o instanță, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme cauza de nulitate invocată nu exista la data emiterii/aducerii la cunoștință a ordinului, ci ea a luat naștere prin anularea hotărârii de condamnare penală. Calcularea termenului de la luarea la cunoștință asupra ordinului ar face ca dreptul persoanei vătămate de a cere anularea acestuia să nu mai aibă caracter efectiv, ci să fie numai teoretic și iluzoriu. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță, cu aplicarea greșită a legii, a admis excepția de inadmisibilitate a cererii întemeindu-se pe argumentele că, în principal, reclamantul nu a formulat plângere prealabilă prin care să ceară revocarea ordinului, iar în subsidiar, chiar dacă cererea administrativă formulată ar fi socotită plângere prealabilă, ea a fost formulată tardiv (situație care echivalează cu neformularea plângerii prealabile și atrage inadmisibilitatea cererii în contencios administrativ). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste motive, în temeiul art.496 raportat la art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca judecata să fie reluată de la soluționarea excepției de inadmisibilitate, soluție reformată conform prezentei decizii.