ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2972/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014* pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198 București, a formulat contestație împotriva deciziei comunicată verbal în data de 19.08.2013 solicitând:

- anularea deciziei atacate și reintegrarea sa în funcția deținută anterior datei de 01.08.2013;

- obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior destituirii;

- obligarea la plata daunelor morale - profesionale apreciată la valoarea salariilor ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior destituirii;

- obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2380 pronunțată la 07 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații, reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198 București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurentul-reclamant în motivarea cererii de recurs a susținut că sentință recurată prezintă o contradictorialitatea argumentativă, motivarea este insuficientă și încalcă principiului disponibilității.

Acesta susține că dispoziția legală privind motivarea hotărârii ar fi trebui edictată în cuprinsul sentinței în scopul bunei administrări a justiției și ar fi trebuit să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. Ori aceste aspecte nu se regăsesc pe deplin în sentința recurată.

Recurentul-reclamant în critica sentinței recurate suține că aceasta a fost pronunțată și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens susține că temeiul legal pe care instanța de fond l-a menționat, art. 39 alin. (3) lit. c) "eliberarea din funcție și numirea într-o funcție de nivel inferior, ca act manegerial" din Ghidul Carierei în Serviciul Român de Informații, contravine normelor imperative impuse de lege fiind în contradictoriu cu regulamentele militare și nu îmbracă forma legală necesară. Sintagma act managerial - așa cum este formulată sau înțeleasă, nu reprezintă altceva decât o acoperire a unor acțiuni care încalcă în mod direct prerogativele legale, inclusiv pe cele ale Legii nr. 80/1995 actualizată.

Concret, recurentul afirmă că, Ghidul Carierei nu definește ce înseamnă act managerial, ce presupune acest demers, în ce condiții se realizează sau care este metodologia aplicabilă. Sintagma act managerial nu apare și nu este definită nicăieri, în niciun act referitor la obligațiile sau atribuțiile militarilor sau ofițerilor SRI.

Recurentul-reclamant critică soluția și sub aspectul argumentării daunelor morale, în măsura în care s-a susținut în practică, că răspunderea unei autorități administrative care a emis un act administrativ nelegal este o răspundrere obiectivă, victima prejudiciului nefiind obligată să facă dovada vinovăției, întrucât o dată hotărât de către instanța de judecată, că actul administrativ este ilegal, nici autoritatea administrativă și nici funcționarul vinovat nu se pot exonera de răspundere prin proba lipsei de vinovăție.

În drept, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198 București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății vizează anularea deciziei comunicată verbal în data de 19.08.2013, prin care reclamantul A. a fost numit într-o funcție cu coeficient de ierarhizare inferior celui avut anterior și reintegrarea sa în funcția deținută anterior datei de 01.08.2013.

Înalta Curte apreciază că, instanța de fond în considerentele sentinței recurate a făcut o analiză sumară a cauzei dedusă judecății. Aceasta a reținut în motivarea soluției adoptate că, măsurile dispuse față de reclamant au avut la bază art. 39 alin. (3) lit. c) - "eliberare din funcție și numire într-o funcție de nivel inferior, ca act managerial" din Ghidul Carierei în Serviciul Român de Informații și cu respectarea prevederilor art. 76 și 78 din Legea nr. 80/1995 și ale ordinelor interne în materie, astfel încât nu reprezintă sancțiuni disciplinare, așa cum susține ofițerul în cuprinsul contestației. Aceasta a mai reținut în considerenmtele sentinței că, decizia de eliberare din funcție a petentului reprezintă exercitarea atribuțiilor de stabilire a locului și competențelor cadrului militar de către comanda unică.

Inalta Curte constată așadar că instanța de fond a reținut ca argument pentru validarea pe cale judecătorească a deciziei de numire într-o funcție cu coeficient de ierarhizare inferior celui avut anterior faptul că, aceasta este o măsură managerială.

Cu toate acestea, instanța de fond face referiri și la faptul că schimbarea este motivată prin disfuncțiile actului de conducere îndeplinit de reclamant asupra activității și a efectivului din subordine, deficiențe ce au fost consemnate, raportate, cercetate și stabilite de consiliul de judecată. Menționarea acestor aspecte în cuprinsul considerentelor sentinței recurate, alături de argumentele prin care instanța de fond aprecia că măsura dispusă reprezintă un act managerial, reprezintă singurele considerente în baza cărora instanaț de fond a respins cererea de anulare a deciziei atacate.

Înalta Curte constată că motivarea oferită de instanța de fond este sumară și neîntemeiată, în raport de argumentele contradictorii oferite de părți.

În conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, iar acesta trebuie să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv, decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că motivarea sentinței recurate nu stabilește raționamentul juridic al judecătorului fondului, pentru soluția adoptată, instanța de fond în redactarea considerentelor hotărârii limitându-se la preluarea situației de fapt și a temeiurilor de drept din cuprinsul întâmpinării pârâtului, fără a analiza în baza unui raționament juridic propriu și solid, care sunt argumentele care impun soluția pentru care aceasta a optat. Cu toate că judecătorul fondului oferă în prima parte a considerentelor sentinței o minimă motivare a soluției adoptate în sensul că, decizia pârâtei este un act managerial și nu unul sancționator, instanța de fond reține că, schimbarea pârâtului din funcția deținută este cauzată de activitatea sa, deficientă, raportată, cercetată, consemnată și stabilită de consiliul de judecată, fără a examina susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată și fără a stabili situația de fapt care a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Această conduită procedurală face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar, în acest caz, sentința recurată este casabilă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., impunându-se așadar soluția casării cu trimitere spre rejudecare, din cauza lipsei motivării coerente și pentru asigurarea părților dublului grad de jurisdicție prevăzut de lege.

În considerarea celor de mai sus, Înalta Curte urmează a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca în rejudecare, aceasta să stabilească cu exactitate situația de fapt dedusă judecății, să rețină și să răspundă concis fiecărui argument prezentat de reclamantă, în raport de apărările formulate de pârâtă, precum și să facă o analiză obiectivă a probatoriul propus de părți din care să rezulte cu claritate, caracterul deciziei emise de pârât.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va examina și celelalte argumente invocate de reclamant prin cererea de recurs, precum și susținerile pârâtului din întâmpinarea depusă în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2380 din data de 7 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2020.