Decizia nr. 1578/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3184/2016 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13.05.2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne anularea Deciziei de Imputare nr. 406837 din 16.11.2015, anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor nr. 7 din 15.03.2016, anularea Hotărârii Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Corpului de Control al MAI nr. 436100 din 08.01.2016, anularea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26.10.2015, ca fiind netemeinice și nelegale și, pe cale de consecință exonerarea de la plata sumei de 2.329,30 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 3184 din 21 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile de inadmisibilitate, lipsei procedurii prealabile și lipsei de interes și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. A invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., considerând că hotărârea atacată se întemeiază și cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei. Într-un prim aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, începând cu pagina 10 din sentința civila nr. 3184/21.10.2016. instanța de fond ar fi trebuit să precizeze și să dezvolte motivele pentru care a procedat la respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Cu toate acestea, la o simplă lecturare a textului, se observă lesne că, în prima parte, sunt invocate motivele de nelegalitate ale actelor administrative atacate (decizii de imputare și procese-verbale de cercetare administrativă) așa cum au fost expuse în acțiunea introductivă, iar în partea a doua sunt efectiv copiate din întâmpinare apărările intimatului Ministerul Afacerilor Interne. Este evident că instanța de fond nu a făcut o analiză pertinentă a cauzei, în scopul aflării adevărului, ci doar s-a limitat la a-și motiva presupusa hotărâre prin inserarea apărărilor intimatului, fără a proceda în mod efectiv la analizarea tuturor aspectelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, în speța de față, trebuie plecat de la realitatea că ele sunt emise în vederea punerii în aplicare/aducerii la îndeplinire a Hotărârii nr. 82 din 23.06.2015 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor prin care s-a dispus desființarea actelor administrative întocmite în cadrul primei cercetări administrative, precum si efectuarea unei noi cercetări administrative. Deși prin hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor s-a dispus desființarea în întregime a actelor administrative anterioare, noua cercetare administrativă și, pe cale de consecință, noile acte ce urmau a se emite, nu se putea realiza decât în limitele impuse de respective hotărâre, adică ținându-se seama de motivarea acesteia, mai ales de argumenele care au dus la soluția de desființare a actelor și de refacere a cercetării, astfel cum au fost ele expuse în conținutul hotărârii, aceste arumente explicând dispozitivul și făcând, practic, corp comun cu acesta, într-un mod similar hotărârilor judecătorești. De altfel, chiar în dispozitivul hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor se menționează că noua cercetare administrativă urmează a se efectua în ceea ce privește aspectele reținute în conținutul hotărârii de referință. In plus, deși a afirmat că avea obligația de a pune în executare doar dispozitivul hotărârii de mai sus, se observă că intimatul-pârât a înțeles, în realitate, că trebuie să țină cont și de considerentele hotărârii, din moment ce noua cercetare administrativă 1-a vizat și pe Șeful I.J.J. Giurgiu, cu toate că dispozitivul hotărârii nu se menționa nimic pe acest aspect (obligația de cercetare a acestuia și de stabilire a vinovăției sale rezultă doar din considerentele hotărârii). Plecând de la premisa de mai sus, se observă că hotărârea nr. 82 din 23.06.2015 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor consfințește definitiv (prin neatacarea sa în instanță) și obligatoriu, deci, pentru destinatarii ei, respective persoanele cercetate și comisia ce urma să facă noua cercetare, următoarele aspecte: - Faptul că data la care comandantul unității (Șeful I.J.J. Giurgiu) a luat la cunoștință de producerea pagubei este data de 13.10.2014 (data rezoluției). - Faptul că recurentei dar și celorlaltor membri ai comisiei de cercetare administrativă nu le-a fost adus la cunoștință Ordinul M.A.I. nr. II/4898/29.09.2014, privind trecerea în rezervă a slt. B.. Totodată, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor reține și faptul că la dosarul cauzei nu există vreun document sau înscris contrar situației de fapt descrise mai sus, fiind astfel înlăturat și argumentul folosit împotriva sa, în sensul că înșiși membrii comisiei au menționat la finalul procesului-verbal de cercetare administrativă din 08.12.2014, la rubrica înscrisuri doveditoare, faptul că au avut la dispoziție o copie a ordinului de mai sus. Cu alte cuvinte, Comisia a apreciat că acest argument nu este de natură să ducă la concluzia că recurenta a avut, fizic, la dispoziție, ordinul de mai sus (și, implicit, acces la rezoluția olografa din 15.10.2014, aplicată pe ordin de Șeful IJJ Giurgiu), atât timp cât el nu se regăsește, fizic, în dosarul de cercetare administrativă. în mod neîntemeiat, instanța de fond, trecând peste raționamentul și considerentele Hotărârii nr. 82 din 23.06.2015 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor (definitivă, prin neatacarea ei) și fără a ține cont de apărările recurentei, a apreciat că se face vinovată de neefectuarea cercetării administrative în termen, înlăturând, practic, atitudinea exclusiv culpabilă a Șefului IJJ Giurgiu. Mai mult, fără un temei legal, la paragraful 2 de la pagina nr. 12 a sentinței civile nr. 3184 din 21.10.2016 se concluzionează că recurenta ... trebuia să întreprindă demersurile necesare și să informeze că tremenul de 60 zile curge de la data emiterii Ordinului M.A.I. nr. 11/4898/29.09.2014, deși este evident că această obligație revine exclusiv comandantului unității și nu membrilor comisiei, deoarece chiar legiuitorul, prin O.G. nr. 121/1998 a instituit această obligație în sarcina sa. De asemenea, potrivit art. 59 din Instrucțiunile Ministrului Afacerilor Interne nr. 114/2013 privind aplicarea O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, comisia de cercetare administrativă are strict delimitate atribuțiile pe care trebuie să le îndeplinească, iar printre acestea nu se regăsește cea de a stabili data la care comandantul unității a luat la cunoștință de pagubă, această obligație revenindu-i exclusiv acestuia din urmă. Mai mult, tot el are obligația de a indica expres comisiei de cercetare administrativă care este termenul în care trebuie să fie efectuată cercetarea administrativă, după cum rezultă din prevederile art. 49 alin. (1) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, potrivit cărora Comandantul/șeful care a constatat existența pagubei dispune, de îndată, prin dispozitie/ordin de zi pe unitate sau prin rezoluție scrisă pe actele prin care se sesizează existența pagubei, executarea cercetării administrative și stabilește ... comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum și termenul până la care trebuie executată. In mod evident, indicarea termenului nu presupune doar reproducerea textului art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 (termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 zile de la data când comandantul a luat la constatat sau a luat la cunoștință de producerea pagubei), căci o astfel de mențiune ar fi redundanta, fără nicio finalitate practică, ci presupune indicarea exactă a datei calendaristice - limită în care trebuie făcută cercetarea administrativă. In alta ordine de idei, instanța de fond a nesocotit un aspect hotărâtor, invocat chiar in cererea introductiva, respectiv depășirea termenului de 60 zile de catre comisia din Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, care a efectuat cercetarea asupra recurentei. Astfel, reclamanta a arătat ca aceasta s-a făcut in termen de 62 zile de la data luării la cunoștința despre producerea pagubei de catre Șeful I.G.J.R. (competent) respectiv. 12.12.2014 pana la data finalizării cercetării, adică 12.02.2015. De aici reiese ca decizia de imputare a carei anulare o solicită este nelegala, tocmai ca urmare a neefectuarii in termen a cercetării administrative de catre comisia competenta. Invocă de asemenea motivul prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., deoarece hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de fond, fără respectarea prevederilor legale sus-menționate, a concuzionat că argumentele reclamantei referitoare la termenul de 13.12.2014 ca fiind cel de finalizare a cercetării administrative nu sunt convingătoare, partea fiind culpabilă prin faptul că nu a luat măsurile necesare în vederea sesizării aspectelor arătate și prevenirii expirării termenului legal " (pag. 12. paragraful 3). Este evident că ipoteza lăsării în sarcina comisiei de cercetare administrativă a obligației de stabilire a datei la care comandantul unității a luat la cunoștință de pagubă și, pe cale de consecință, și a termenului limită în care trebuie realizată cercetarea, nu poate fi primită și din considerente de ordin practic, deoarece, într-o astfel de ipoteză s-ar ajunge la situația în care comandantul unității indică o anumită dată, iar comisia, în urma propriei analize, stabilește o altă dată, neputând fi rezolvat, de lege lata, un asemenea conflict de interpretare între cele două entități.

Apărările formulate de intimat Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, prin întâmpinarwa depusă la dosar, să se constate că sentința rccurată este legală și temeinică sens în care urmează să fie avute în vedere următoarele aspecte: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. impune ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază astfel că, inexistența acestora împiedică exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerentele de drept. In cauză, motivarea primei instanțe răspunde acestei exigențe legale, instanța de fond arătând care sunt considerentele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată. Totodată, sentința instanței de fond supusă analizei nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 nu este sustenabil, sens în care instanța de fond, contrar susținerilor recurentei reclamante, a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor materiale incidente în cauză. Aserțiunile recurentei reclamante referitoare la obligația stabilirii termenului de finalizare a cercetării sunt lipsite de suport legal. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin nerespectarea dispozițiilor legale privind răspunderea materială a militarilor comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte și recurenta reclamantă a omis să finalizeze cercetările în termenul prevăzut de lege fapt care a atras răspunderea materială a acestora. Totodată, culpa inspectorului șef al I.J.J. Giurgiu, astfel cum a fost aceasta identificată de către Comisia de cercetare administrativă din cadrul Corpului de Control al ministrului, nu era de natură a înlătura vinovăția membrilor comisiei de cercetare administrativă, răspunderea acestuia fiind antrenată alături de ce a membrilor comisiei. Și aserțiunile recurentei reclamante referitoare la tardivitatea efectuării cercetării administrative de către comisia din cadrul I.G.J.R. sunt lipsite de orice suport faptic și legal. În ceea ce privește cele reținute în sarcina comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte și recurenta reclamantă, instanța de fond, urmare unei analize temeinice a situației de fapt, a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin nerespectarea dispozițiilor legale privind răspunderea materială a militarilor comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte și recurenta reclamantă a omis să finalizeze cercetările în termenul prevăzut de lege fapt care a atras răspunderea materială a membrilor acesteia. Totodată, culpa inspectorului șef al I.J.J. Giurgiu, astfel cum a fost aceasta identificată de către Comisia de cercetare administrativă din cadrul Corpului de Control al ministrului, nu era de natură a înlătura vinovăția membrilor primei comisii de cercetare administrativă, răspunderea acestuia fiind antrenată alături de ce a membrilor comisiei.

Aspecte de fapt și de drept relevante în cauză Prin Ordinul MAI nr. II/4898/29.09.2014, s-a dispus trecerea in rezervă a slt. B., fost angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, ca urmare a demisiei acesteia. Pentru restituirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, în condițiile stabilite prin lege, pentru nerespectarea perioadei minime de 10 ani de activitate în cadrul structurilor M.A.I. precum și a indemnizației de instalare proporțional cu perioada până la expirarea termenului de 3 ani, prevăzut de lege, a fost numita o comisie de cercetare administrativă din care făcea parte și reclamanta. Considerandu-se ca aceasta comisie nu ar fi efectuat cercetarea adminstrativa in termen, ceea ce a dus la nerecuperarea de la slt.(r) B. a cheltuielilor de mai sus, s-a dispus efectuarea unei alte cercetari administrative care sa stabileasca persoanele vinovate de nerecuperarea prejudiciului. Prin Deciziile de imputare nr. 33365, nr. 33366 și nr. 33367 din data de 06.03.2015, membrii comisiei de cercetare initiala, printre care si reclamanta, au fost considerati vinovati si s-a dispus recuperarea prejudiciului de la acestia. Aceste decizii au fost contestate, fiind emise Hotărârile nr. 34838, 34839 și nr. 34840 din data de 04.05.2015 ale Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Aceste hotarari au fost la randul lor contestate, fiind emisa Hotărârea nr. 82/23.06.2015 de catre Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor (C.J.I.), prin care s-au admis plângerile formulate de către A. ș.a.și s-a dispus anularea atat a Hotărârilor nr. 34838, 34839 și nr. 34840 din data de 04.05.2015 ale Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cat si a Deciziilor de imputare nr. 33365, nr. 33366 și nr. 33367 din data de 06.03.2015. Totodată, s-a dispus, prin aceeași hotărâre, ca la nivelul Corpului de Control Ministrului să se efectueze o cercetare administrativă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii pagubei, conform dispozițiilor art. 59 lit. b), a) întinderi răspunderii materiale, potrivit lit. e), respectiv a persoanelor care trebuie să repare paguba, potrivit lit. c) din Instrucțiunile m.a.i. nr. 114/2013 privind răspunderea materială personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne. În urma refacerii cercetarii, comisia de cercetare administrativă a stabilit, prin Procesul-verbal nr. x/26.10.2015, faptul că vinovați de neefectuarea în termen a cercetării administrative sunt, printre alții, și C., A. și D. - membrii comisiei initiale de cercetare administrativă, care nu s-au încadrat în termenul legal stabilit de legislația în vigoare pentru finalizarea activității de cercetare administrativă, ce avea ca obiect recuperarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării ale numitei B., fost angajat al I.J.J. Giurgiu. Pe acest temei, a fost emisă Decizia de imputare nr. 406837/16.11.2015, prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantei pentru suma de 2.329,30 RON. Față de aceasta, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 436100/08.01.2016 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor constituită la nivelul Corpului de Control al Ministrului. Nemulțumită și de această soluție, reclamanta a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, plângere care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 7/15.03.2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, față de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că, un prim motiv de recurs invocat de către recurenta reclamantă vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6, ce cuprinde ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza motivării contradictorii, aceasta presupunând existența unei contradicții între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată. În acest sens, sunt redate paragrafe din sentință care, în opinia părții, ar justifica critica formulată în recurs. De principiu, un raționament logico-juridic eronat poate conduce la o motivare contradictorie însă faptul că recurenta-reclamantă nu a fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o motivare contradictorie sau cu contradicție inexplicabilă. În analiza deciziei recurate se constată că instanța de fond a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor. Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanța între acestea și soluția din sentința instanței de fond și că argumentele recurentei vizează aspecte ce țin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate. Va fi însă reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greșită a legii. Esențială în soluționarea cauzei este Hotararea nr. 82/23.06.2015 emisă de Comisia de Jurisdictie a Imputatiilor prin care s-a dispus desfiintarea actelor administrative întocmite în cadrul primei cercetari disciplinare (deciziile de imputare nr. 33365-33367/06.03.2015 și hotararile nr. 34838-34849/04.05.2015 emise de Comisia de solutionare a contestatiilor, ce îi vizau pe toti membrii comisiei de cercetare administrativă) și efectuarea unei noi cercetari administrative, analiza legalitatii actelor administrative contestate în speță de față implicând, în principal, verificarea masurii în care acestea respectă cele dispuse prin hotararea menționată cu privire la: - data la care comandantul unitatii (seful Inspectoratului Judetean de Jandarmi Giurgiu) a luat cunostinta de producerea pagubei este data de 02.10.2014; - prima cercetare administrativa la care a fost supusă reclamanta nu este tardivă si poate fi efectuata o noua cercetare administrativă; - reclamantei si celorlalti membri ai comisiei de cercetare nu le-a fost adus la cunostinta Ordinul MAI nr. II/4898/29.09.2014 de trecere in rezerva a doamnei B., la dosarul cauzei neexistând vreun document sau inscris contrar situatiei de fapt de mai sus; - obligațiile comisiei de cercetare administrative din care făcea parte reclamanta nu au fost îndeplinite, ca urmare a alterării adevărului prin omisiunea analizării atribuțiilor comandantului unității,,. Instanța de fond a reținut că, "prin nerespectarea dispozițiilor legale privind răspunderea materială a militarilor, comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte și recurenta reclamantă a omis să finalizeze cercetările în termenul prevăzut de lege, fapt care a atras răspunderea materială a membrilor acesteia." Nu există însă un temei legal pentru invocarea răspunderii membrilor comisiei de cercetare administrativă în stabilirea datei la care comandantul a luat la cunoștință de producerea unei pagube. Acest atribut revine exclusiv comandantului unității, conform art. art. 49 din IMAI. nr. 114/2013 care a stabilit:, (1) Comandantul/Șeful care a constatat existența pagubei dispune, de îndată, prin dispoziție/ordin de zi pe unitate sau prin rezoluție scrisă pe actele prin care se sesizează existența pagubei, executarea cercetării administrative și stabilește, în conformitate cu prevederile actelor normative interne, comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum și termenul până la care trebuie executată.,, Este reală astfel susținerea recurentei, porivit căreia sarcina stabilirii termenului limită de efectuare a cercetării administrative a fost lăsată de legiuitor în sarcina exclusivă a comandantului unității, comisia de cercetare neavând decât obligația de a respecta termenul ce i se indică. Nu poate fi reținută nici motivarea instanței de fond referitoare la situația neindicării acestui termen de către comandantul unității și posibilitatea comisiei de a cere acestuia să indice acest termen, deoarece, în speța de față, o asemenea solicitare a fost lămurită chiar de Șeful IJJ Giurgiu, acesta indicând în mod expres, în mai multe rânduri, că termenul de finalizare este 13.12.2014 (adresele nr. x/27.11.2014 -dosar fond dar și raportul nr. x/08.12.2014 -dosar fond). În prezența acestor referințe exprese, comisia din care reclamanta a făcut parte nu avea niciun motiv pentru care să mai solicite Șefului IJJ Giurgiu stabilirea termenului limită pentru efectuarea cercetărilor administrative, procesul-verbal fiind întocmit la 11.12.2014, înregistrat in data de 12.12.2014 -dosar fond, în interiorul termenului limită - 13.12.2014 - comunicat de catre seful IJJ Giurgiu, astfel încât recurenta reclamantă și-a îndeplinit obligațiile legale și de serviciu.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3184 din 21 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Va casa în parte sentința recurată și, rejudecând: Va admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe. Va anula decizia de imputare nr. 406837 din 16.11.2015, hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 7 din 15.03.2016, hotărârea Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Corpului de control al M.A.I. nr. 436100 din 08.01.2016, procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26.10.2015, în ceea ce o privește pe reclamanta A.. Vor fi menținute dispozițiile sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor inadmisibilității, lipsei procedurii prealabile și lipsei de interes, nerecutate.