ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3495/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Deciziei de imputare nr. x din 25.08.2014, anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din M.A.I. nr. 16286 din 29.10.2014, anularea Hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din M.A.I. nr. 197 din 21.01.2015, exonerarea de la obligația de plată a sumei pentru care s-a stabilit răspunderea materială în sarcina sa, precum și restituirea sumelor eventual achitate ca urmare a stabilirii răspunderii materiale.

Prin cererea precizatoare, reclamantul a solicitat suspendarea executării Deciziei de imputare nr. x din 25.08.2014, emisă de Secretarul general al M.A.I., până la soluționarea definitivă a cauzei.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, reprezentat de decizia de imputare sus-menționată, invocând prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 septembrie 2015 a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., susținând că, în cauză, încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor 14 din Legea nr. 554/2004, condiții îndeplinite în cauză.

În esență, a susținut că decizia de imputare contestată este nemotivată, invocând prevederile art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/2008, pct. 113 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 830/1999 și ale Anexei 2 din Instrucțiuni.

În opinia recurentului, prvederile normative incidente impun motivarea temeinică în fapt și în drept a deciziei de imputare, fără a avea vreo relevanță procesele-verbale, hotărârile judecătorești, sau orice alte acte ar fi menționate în preambulul respectivei decizii

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Deciziei de imputare nr. x din 25.08.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că prin sentința nr. 3452 din 21 decembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București a admis, în parte, cererea formulată de reclamant, dispunând anularea Deciziei de imputare nr. x din 25.08.2014, emisă de Secretarul general al Ministerului Administrației și Internelor, hotărârea nr. 16286 din 29.10.2014, emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și hotărârea nr. 197 din 21.01.2015, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Totodată, a exonerat reclamantul de plata sumei stabilite prin decizia de imputare nr. x din 25.08.2014, respingând cererea de restituire a sumelor eventual achitate ca urmare a stabilirii răspunderii materiale ca lipsită de obiect.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția "cazului bine justificat".

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul contestat ar conduce în mod indubitabil la diminuarea bugetului recurentului-reclamant, dar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 3 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și, rejudecând, admite cererea și dispune suspendarea executării efectelor Deciziei de imputare nr. x din 25.08.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.