ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 979/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: anularea Deciziei de imputare nr. x din 16 noiembrie 2015; anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor nr. x din 15 martie 2016; anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al M.A.I. nr. x din 08 ianuarie 2016; anularea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26 octombrie 2015, ca fiind netemeinice și nelegale, și, în consecință, exonerarea de la plata sumei de 1.620,43 RON.

Prin Sentința nr. 3209 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26 octombrie 2015; a respins în rest acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru următoarele motive de casare:

- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive contradictorii, dar și motive străine de natura cauzei.

Astfel, deși a invocat depășirea termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, ca motiv de nulitate absolută a Deciziei de imputare nr. x din 06 martie 2015, emisă de aceasta, instanța de fond în mod greșit a reținut că a susținut că a fost depășit termenul pentru efectuarea cercetării administrative în cazul său, fiind încălcate prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, procedând din nou la analizarea presupusei depășiri a termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din care a făcut parte recurentul.

Or, dacă Decizia de imputare nr. x din 06 martie 2015 ar fi fost anulată pe motivul depășirii termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul I.G.J.R., pe cale de consecință era înlăturată răspunderea recurentului, deoarece vinovați de nerecuperarea sumei care i se impută s-ar fi făcut membrii respectivei comisii.

Inițial, răspunderea materială în sarcina sa, ca membru al comisiei de cercetare administrativă din IJJ Giurgiu a fost stabilită prin Decizia de Imputare nr. x din 06 martie 2015, prin care s-a dispus imputarea sumei de 5.856,65 RON.

Nemulțumit fiind de acest act administrativ, l-a atacat la comisia de soluționare a contestațiilor din IGJR, ca fiind nelegal, deoarece respectiva cercetare administrativă nu a fost efectuată în termenul de 60 zile, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 și pct. 55 din I.M.A.I. nr. 114/2013.

Data luării la cunoștință despre producerea pagubei de către Inspectorul General al Jandarmeriei Române este, în opinia sa, 12 decembrie 2014, iar data finalizării cercetării administrative și întocmirea procesului-verbal este 12 februarie 2015, deci după trecerea unui termen de 62 zile, și nu de 60 zile cum este prevăzut de normele mai sus enunțate.

Data de 12 decembrie 2015 reiese fără echivoc din rezoluția Inspectorului General pe raportul I.J.J. Giurgiu nr. x din 08 decembrie 2014, prin care se precizează următoarele:

"Nu aprob. A fost depășit termenul legal pentru soluționarea prelungirii termenului de efectuare a cercetării. Măsuri conform prevederilor legale pentru recuperarea pagubei."

Prin formularea acestei rezoluții, domnul Inspector General indică foarte clar faptul că a luat la cunoștință despre producerea unei pagube, datorată neefectuării unei cercetări administrative în termenul legal și, mai mult, a dispus măsuri "conform prevederilor legale" în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Cu toate că această susținere a înaintat-o atât la comisia de soluționare a contestațiilor, cât și la comisia de jurisdicție a imputațiilor, niciuna dintre ele nu a dorit să o analizeze și să se pronunțe asupra sa.

Este evident că admiterea acestei excepții la momentul formulării sale ar fi dus la stabilirea altor persoane vinovate de nerecuperarea prejudiciului, astfel încât cercetarea administrativă efectuată de Corpul de Control al MAI nu putea stabili răspunderea materială tot în sarcina sa.

- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material:

În speță, instanța de fond nu a reușit să probeze vinovăția recurentului sub forma intenției sau, cel puțin, a culpei în producerea pretinsului prejudiciu. Nu reiese decât culpa exclusivă a numitului B., comandantul IJJ Giurgiu, materializată în următoarele fapte imputabile doar lui:

- acesta, nu a dispus "de îndată" executarea cercetării administrative, ci la un interval de 13 zile de la data rezoluției pe ordinul de trecere în rezervă, respectiv la 15 octombrie 2014, când a desemnat comisia, prin O.Z.U. nr. S/199 din 15 octombrie 2014.

- toate acțiunile/inacțiunile sale au fost menite a împiedica și a îngreuna buna desfășurare a activității comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte recurentul, cu privire la termenul la care trebuia finalizată aceasta, după cum urmează: desemnarea comisiei prin O.Z.U. nr. S/199 din 15 octombrie 2014, procesul-verbal nr. x din 15 octombrie 2014; adresa către Academia de Poliție nr. x din 27 noiembrie 2014, prin care Șeful IJJ Giurgiu menționează expres termenul de finalizare ca fiind 13 decembrie 2014; Raportul inspectorului șef al I.J.J. Giurgiu de solicitare a prelungirii termenului de efectuare a cercetării administrative din 08 aprilie 2015 în care se menționează expres termenul de finalizare ca fiind 13 decembrie 2014.

A mai arătat recurentul faptul că susținerea instanței de fond în sensul că culpa inspectorului-șef al IJJ Giurgiu, constatată de Comisie, nu exclude culpa membrilor comisiei de cercetare administrative, care nu și-au îndeplinit atribuția de a finaliza cercetările în termenul prevăzut de lege încalcă normele de drept material, deoarece obligația de a stabili termenul efectuării cercetării revenea exclusiv comandantului unității.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând excepția netimbrării recursului, urmează să o respingă, având în vedere că la termenul de judecată din 27 februarie 2019, după reținerea dosarului spre soluționare, dar înainte de sfârșitul ședinței publice de judecată, recurentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru ce i-a fost pusă în vedere prin citație.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurent.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanța de fond ar fi fost (doar în opinia recurentului) într-o confuzie în ceea ce privește susținerile acestuia referitoare la depășirea termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, iar nu de către comisia din care a făcut parte recurentul nu poate constitui o motivare contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate.

În acest context, este de observat și că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsușirea de către instanța de judecată a argumentelor unei părți nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs.

În esență, recurentul susține că, dacă Decizia de imputare nr. x din 06 martie 2015 ar fi fost anulată pe motivul depășirii termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul I.G.J.R., pe cale de consecință era înlăturată răspunderea lui, deoarece vinovați de nerecuperarea sumei care i se impută ar fi fost membrii primei comisii.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, "termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei."

De asemenea, în conformitate cu pct. 55 alin. (2) din I.M.A.I. nr. 114/2013, termenul de 60 de zile se calculează de la data când comandantul/șeful competent a luat cunoștință de producerea pagubei.

Ambele texte leagă deci momentul de început al cursului termenului de momentul luării la cunoștință a producerii pagubei, iar nu de momentul desemnării comisiei de cercetare administrativă.

Prin urmare, independent de existența sau nu a unei justificări pentru faptul că a fost desemnată comisia de cercetare administrativă, prin O.Z.U. nr. S/199 din 15 octombrie 2014, abia la 13 zile de la data luării la cunoștință de către inspectorul-șef al I.J.J.Giurgiu (competent în sensul art. 23, iar nu de către inspectorul general al Jandarmeriei Române), a producerii pagubei (2 octombrie 2014), membrii comisiei nu pot fi absolviți, pentru acest motiv, de culpă în depășirea termenului maxim prevăzut expres de lege pentru finalizarea cercetării.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În temeiul art. 197 C. proc. civ., va respinge excepția netimbrării recursului.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 3209 din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT