ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1520/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la 26.06.2015 sub Dosar nr. x/2015, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat desființarea Hotărârii nr. 49 din 19.04.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de către Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputaților, a Hotărârii nr. 402341 din 26.01.2015 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului, precum și a deciziei de imputare nr. 392956 din 27.11.2014 ca netemeinice și nelegale, suspendarea efectelor deciziei de imputare și a hotărârilor menționate până la data soluționării definitive a cauzei, exonerarea de la plata sumei de 19.195 RON reprezentând contravaloarea răspunderii materiale antrenate în sarcina părții reclamante, în subsidiar, restituirea sumelor de bani achitate cu acest titlu; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 8550/02.12.2015 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.12.2015.

Prin Sentința nr. 1079 din 31 martie 2016 Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

A anulat în parte Hotărârea nr. 49/19.04.2015 a Ministerului Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor dată în Dosarul nr. x/2015, Hotărârea nr. 402.341/26.01.2015 a Ministerului Afacerilor Interne - Comisia de Soluționare a Contestațiilor și decizia de imputare nr. 392.956/27.11.2014 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Corpul de Control al Ministrului, în limita sumei de 6.965 RON.

A menținut actele contestate în limita sumei de 12.230 RON.

În cond. art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a suspendat executarea deciziei de imputare nr. 392.956/27.11.2014 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Corpul de Control al Ministrului în limita sumei de 6.965 RON.

A obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să plătească reclamantei suma de 170 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată.

A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, privind restituirea sumelor reținute.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere în suspendare executare act administrativ, ce se poate depune la Curtea de Apel București.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește soluțiile date celorlalte capete de cerere, ce se poate depune la Curtea de Apel București.

Împotriva Sentinței nr. 1079 din 31 martie 2016 pronunțată de Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile art. XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

6.1. Cu privire la cererea de repunere în termenul de formulare a recursului

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 09.06.2016, iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax la 28.06.2016 ora 20.55.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauza de față, motivele invocate de către recurenta-reclamantă nu pot fi asimilate unor motive temeinic justificate în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., pentru a opera instituția repunerii în termen.

Nu poare fi primită apărarea recurentei-reclamantă în sensul că mandatul de reprezentare al apărătorului ales a încetat odată cu pronunțarea hotărârii de către prima instanță deoarece, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (2) C. proc. civ., avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, doamna avocat B. a exercitat calea de atac a recursului, însă motivele de recurs au fost depuse cu depășirea termenului legal.

Nu reprezintă un motiv temeinic justificat pentru admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a motivelor de recurs faptul că odată cu pronunțarea hotărârii de către prima instanță a încetat contractul de asistență juridică al doamnei avocat angajată să reprezinte interesele clientei sale în fața instanței de fond, atât timp cât fiecare justițiabil este liber să-și aleagă apărătorul și să stabilească durata mandatului cu acesta, și nici faptul că, la data de 19.03.2019 recurenta-reclamantă a încheiat un contract de asistență juridică cu domnul avocat C..

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează; 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia",Înalta Curte constatată că este lipsit de relevanță faptul că recurenta-reclamantă a luat legătura cu doamna avocat B. la data de 19 februarie 2019, iar aceasta i-a adus la cunoștință că nu mai reprezintă interesele recurentei-reclamante.

În raport de aceste dispoziții rezultă fără putință de tăgadă că hotărârea recurată a fost comunicată reclamantei la data de 09.06.2016, iar de la acest moment începe să curgă termenul de 15 zile pentru declararea recursului, ultima zi în care recurenta-reclamantă putea depune cererea de recurs fiind 27.06.2016.

Or, în cauza de față, cererea de recurs a fost transmisă prin fax la 28.06.2016 ora 20.55, cu depășirea termenului legal de 15 zile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248, art. 185 coroborat cu art. 186 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului și va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamanta A..

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 1079 din 31 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - GV