ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamantul PANĂ B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.) și Ministerul Afacerilor Interne a solicitat:

- anularea procesului-verbal nr. x/17.09.2015 și a tuturor actelor aferente emiterii actului administrative;

- anularea Deciziei de imputare nr. 57832/2015 emisă de IGSU, a hotărârilor emise de OZU 217 și 222 de IGSU și MAI a actelor subsecvente acestora (reținerea lunară într-un cont a anumitelor părți din drepturile salariale) și de repararea pagubei cauzate precum și

- acordarea de despăgubiri de către C., în solidar cu pârâții, ce trebuie actualizate (la cursul euro raportat la indicele inflației) pentru paguba indicată ce i-a fost cauzată.

- acordarea unor firești reparații pentru daune morale în valoare de 10 euro, la cursul de schimb al B.N.R. valabil la data introducerii cererii, pentru fiecare din cadru al MAI., I.G.S.U, instituții publice centrale și al LS.U.J. C-ța.

Prin sentința civilă nr. 96/CA din data de 26 aprilie 2017 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C..

A respins ca nefondată acțiunea contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul PANĂ B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), Ministerul Afacerilor Interne și pârâtul C., având ca obiect anulare act administrativ.

Împotriva sentinței civile nr. 96/CA din data de 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Pană B., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 - 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, deși la termenul din data de 03.04.2017 a solicitat instanței să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat, raportat la cuprinsul sentinței nr. 3848/2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, prin sentința pronunțată nu s-au arătat motivele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantului.

Hotărârea atacată a fost pronunțată în absența administrării probelor propuse de reclamant, respectiv proba testimonială, nu cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantului și cele pe care s-a întemeiat hotărârea și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, prin prisma dispozițiilor incidente, precum și a apărărilor invocate de către intimații-pârâți prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Procesului-verbal nr. x/17.09.2015 și a tuturor actelor aferente emiterii actului administrative, anularea Deciziei de imputare nr. 57832/2015 emisă de IGSU, a hotărârilor emise de OZU 217 și 222 de IGSU și MAI a actelor subsecvente acestora (reținerea lunară într-un cont a anumitelor părți din drepturile salariale) și de repararea pagubei cauzate precum și acordarea de despăgubiri pentru paguba indicată ce i-a fost cauzată.

Prima instanță a respins, ca nefondată, acțiunea dedusă judecății reținând că față de dispozițiile consemnate în Raportul de audit înregistrat la ISU Constanta la data de 19.01.2015, cererea de repunere în termen formulată la data de 14.05.2015 s-a realizat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 33 din O.G. nr. 121/1998, ceea ce a atras respingerea, ca tardivă, a cererii și imposibilitatea reluării cercetării administrative.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea sentinței atacate deoarece, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției puterii de lucru judecat, raportat la cuprinsul sentinței nr. 3848/2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte constată că, prin sentința nr. 3848 din data de 05.12.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul D., astfel cum a fost precizată și, în consecință, a dispus anularea Hotărârii nr. 221/26.01.2016 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de jurisdicție a imputațiilor și a Hotărârii nr. 2835/24.11.2015 emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - Comisia de soluționare a contestațiilor și, rejudecând, a admis contestația, a anulat Decizia de imputare nr. 57830/28.09.2015 emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a obligat pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 1.611,54 RON, creanță actualizată cu rata inflației la data plății, a obligat pe fiecare dintre pârâți la plata către reclamant a sumei de 500 RON cu titlu de daune morale și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1650 din data de 27.03.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul D. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împotriva sentinței civile nr. 3848 din data de 05.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Într-adevăr, între cele două cereri de chemare în judecată există identitate de obiect și cauză, iar părțile sunt diferite, însă, în raport de dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că efectul pozitiv al hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2016 în care s-a soluționat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. se răsfrânge și asupra prezentei cauze.

Înalta Curte, trecând la examinarea motivelor de recurs împărtășește criticile recurentului-reclamant prin care se arată că soluția instanței de fond este nelegală din rațiuni care țin de interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare condițiile răspunderii materiale, ținând cont și de efectele pozitive ale autorității de lucru judecat ce se produc prin prisma sentinței nr. 3848 din data de 05.12.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia nr. 1650 din data de 27.03.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016.

Răspunderea materială a recurentului-reclamant s-a stabilit în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1), art. 33 alin. (1) și ale art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor coroborate cu prevederile art. 6 și ale art. 110 din I.M.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagube produse Ministerului Afacerilor Interne și s-a reținut că "domnul maior A. - consilier juridic, deși a trimis către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor cererea în vederea repunerii în termen a cercetării administrative, nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998".

Dispozițiile art. 33 din O.G. nr. 121/1998 stipulează că:

(1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de impunere în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) și la art. 25 alin. (4), precum și în cazul în care decizia de impunere s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Cererea de face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de impunere ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

(2) Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunțare comandantului sau șefului unității care a solicitat repunerea în termen.

Potrivit art. 108 din IMI nr. 114/2013 (norma de punere în aplicare a dispozițiilor art. 33), cererea de repunere în termen trebuie sprijinită de acte doveditoare ale motivului invocat și însoțită, în mod obligatoriu, de următoarele documente:

a) actul de constatare a existenței pagubei, în cazul în care se cere repunerea în termen pentru neexecutarea cercetării administrative în termenul legal;

b) dosarul cercetării, în cazul în care se cere repunerea în termen pentru neemiterea deciziei de imputare ori atunci când decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că, repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative poate fi dispusă numai în următoarele situații:

a) nu s-a efectuat cercetarea administrativă în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) din O.G. nr. 121/1998;

b) nu s-a emis decizia de imputare în termenul prevăzut la art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998;

c) decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba;

d) decizia de imputare s-a emis pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

Or, în speță, nu se regăsește niciuna dintre situațiile indicate de textele legale evocate, deoarece, în fapt, cercetarea administrativă a fost efectuată în termenele prevăzute de lege, în cursul anului 2013, finalizată prin deciziile de imputare nr. x și nr. x din 25.07.2013, prin care creanța de 4.834,6 RON a fost stabilită în sarcina plt. E. și mr. F.. Ulterior, s-a apreciat că diferența de preț nu constituie prejudiciu adus unității și pe cale de consecință contestațiile formulate au fost admise, iar menționatele decizii de imputare au fost anulate prin emiterea hotărârilor nr. x și nr. x din 30.08.2013.

Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte constată că, din Nota de recepție nr. x/10.01.2012 ISU Constanța rezultă că unitatea a primit 21,02 tone combustibil lichid M la prețul de 6,33 RON/kg în loc de 6,1 RON/kg, livrat în baza contractului nr. x/20.12.2011.

Prin Raportul de Audit Public Intern nr. x/27.02.2013 s-a constatat diferențe de preț rezultate din derularea contractului nr. x/20.12.2011, precum și un prejudiciu în sumă totală de 8776,60 RON, constând în diferența între prețurile utilizate la unele livrări ale produsului și prețul ofertat în cadrul ședinței de tranzacționare a produsului petrolier la Bursa Română de Mărfuri Constanța.

La nivelul I.S.U.J. Constanța a fost efectuată o cercetare administrativă în vederea stabilirii cauzelor și persoanelor responsabile pentru posibilul prejudiciu adus unității.

În urma cercetării administrative a fost încheiat Procesul-verbal nr. x/24.07.2013 prin care, din suma totală de 8776,60 RON, comisia de cercetare administrativă a propus recuperarea sumei de 4834,60 RON, a stabilit persoanele vinovate de producerea prejudiciului și s-au emis deciziile de imputare nr. x și nr. x din 25.07.2013, prin care creanța de 4.834,6 RON a fost stabilită în sarcina plt. E. și mr. F..

Aceste decizii de imputare au fost contestate de către plt. E. și mr. F., iar Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, prin Hotărârile nr. x și nr. x din data de 30.08.2013, a dispus anularea deciziilor de imputare nr. x și nr. x din 25.07.2013 cu motivarea că diferența de preț nu constituie prejudiciu adus unității.

Prin Raportul de audit public intern nr. x/14.01.2015 s-a dispus efectuarea demersurilor de repunere în termen a cercetării administrative pentru stabilirea și recuperarea pagubei cauzate în urma utilizării unor prețuri diferite la achiziția de combustibil de tip M decât cel stabilit prin ședința de tranzacționare, stabilindu-se totodată și persoana responsabilă de implementarea măsurii în persoana inspectorului șef de la acea dată (D.), precum și termenul de implementare a măsurii nr. 10 data de 31.05.2015.

Acest Raport de audit a fost înregistrat la ISU Constanta la data de 19.01.2015, termenul de implementare a măsurii a fost data de 31.05.2015, iar cererea de repunere în termen a fost formulată la data de 14.05.2015, cu respectarea termenului stabilit prin Raportul de audit public intern.

Prin Hotărârea nr. 65 din data de 08.06.2015, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a constatat că, prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor (cu referire expresă la termenul de 15 zile prevăzut de actul normativ menționat pentru solicitarea de repunere în termen), cererea de repunere în termen formulată de I.S.U.J. Constanța la data de 21.05.2015 este tardivă, motiv pentru care a fost comunicată hotărârea către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea stabilirii răspunderii materiale a recurentului-reclamant, conform art. 34 din O.G. nr. 121/1998 ("După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovați de neexecutarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen").

Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a reținut că, documentul în discuție a fost înregistrat la secretariatul I.S.U. Constanța sub nr. x din 19.01.2015, fiind transmis de către Biroul 6 Audit Intern Constanța prin adresa din 16.01.2015.

Astfel, având în vedere data înregistrării Raportului Biroului 6 Audit Intern Constanța (prin care s-a dispus întreprinderea de către I.S.U. Constanța a demersurilor legale în vederea repunerii în termen a cercetării administrative pentru recuperarea pagubei constând în diferențe de preț rezultate pe perioada derulării contractului nr. x din 20.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L.), în speță 19.01.2015, prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 (cu referire expresă la termenul de 15 zile prevăzut pentru solicitarea cererii de repunere în termen) Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a constatat că cererea de repunere în termen este formulată tardiv, devenind aplicabile dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

Față de cele de mai sus și având în vedere prevederile art. 33 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, art. 109 alin. (2) din I.M.A.I. nr. 114/2013, Comisia a respins cererea de repunere în termen formulată de inspectorul șef al I.S.U. Constanța în vederea finalizării cercetării administrative în cauza privind paguba produsă unității constând în diferența de preț rezultată pe perioada derulării contractului nr. x din 20.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L., ca tardiv formulată.

Revenind la speța de față, Înalta Curte constată că, având în vedere cele dispuse prin Hotărârea nr. 65 din data de 08.06.2015, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, prin decizia de imputare nr. 57832 din data de 28.09.2015, intimatul-pârât IGSU a dispus imputarea sumei de 1.611,54 RON în sarcina recurentului-reclamant A., reprezentând prejudiciul adus unității prin diferențele de preț rezultate pe perioada derulării contractului nr. x/20.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L., ca urmare a nesolicitării repunerii în termen a efectuării cercetării administrative, Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, în termenul prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Ceea ce se reține în sarcina recurentului-reclamant este neîntocmirea cererii de repunere în termen, cu respectarea termenul prevăzut de art. 33 O.G. nr. 121/1998, astfel cum s-a dispus prin raportul de audit.

Or, prezumția autorității de lucru judecat cu privire la cele statuate în fapt prin decizia de imputare și anume faptul că, pentru aceiași faptă reținută și în speța de față, "producerea unui prejudiciu în patrimoniul unității", decizia de imputare emisă pe numele dl. colonel D. a fost anulată definitiv de o instanță de judecată, Înalta Curte constată că efectul pozitiv se răsfrânge și asupra deciziei de imputare emisă pe numele recurentului-reclamant A., în calitate de consilier juridic.

Răspunderea materială a recurentului-reclamant s-a stabilit în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1), art. 33 alin. (1) și ale art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor coroborate cu prevederile art. 6 și ale art. 110 din I.M.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagube produse Ministerului Afacerilor Interne și s-a reținut că "domnul maior A. - consilier juridic, deși a trimis către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor cererea în vederea repunerii în termen a cercetării administrative, nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998".

Împotriva deciziei de imputare recurentul-reclamant a formulat contestație, iar aceasta a fost respinsă prin Hotărârea nr. 77514/09.12.2015 Comisia de Soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Prin Hotărârea nr. 222/26.01.2016 Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a respins plângerea formulată reținând că prin nerespectarea de către recurentul-reclamant a termenului legal de transmitere a cererii de repunere în termen s-a ajuns în situația respingerii respectivei cereri, a aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998 și nu în ultimul rând a consecințelor juridice ulterioare.

Înalta Curte nu poate valida demersul intimaților-pârâți de recuperare a prejudiciului de la recurentul-reclamant pentru formularea respectivei cereri cu depășirea menționatului termen de 15 zile, reținând că efectuarea cererii de repunere în termen cu respectarea termenului de 15 zile, prev. de art. 33 alin. (1), raportat la momentul 19.01.2015, la care s-a înregistrat Raportul nr. x/14.01.2015 al Biroului 6 Audit Public Intern Constanța la Secretariatul ISU Constanța, nu constituia un demers judicios pentru recuperarea prejudiciului cauzat unității, ținând cont și de faptul că, deciziile de imputare nr. x și nr. x din 25.07.2013 au fost anulate pe considerentul lipsei prejudiciului.

Această concluzie se impune și prin prisma considerentelor reținute în primă instanță, validată de către instanța de recurs, în dosarul nr. x/2016, în cauza privind pe reclamantul D., conform cărora:

"și dacă ar fi fost formulată în termenul legal de 15 zile cererea de repunere în termen, cercetarea administrativă nu ar fi putut reluată ori continuată cu respectarea prevederilor legale incidente" având în vedere că desființarea pe care administrativă a deciziilor de imputare emise inițial - în baza unei cercetări administrative ulterior apreciată necorespunzătoare de către Biroul 6 Audit Public s-a făcut pentru lipsa prejudiciului.

Altfel spus, chiar dacă recurentul-reclamant ar fi depus diligențe pentru formularea cererii de repunere în termen imediat după primirea Raportului nr. x/14.01.2015 al Biroului 6 Audit Public Intern Constanța la Secretariatul ISU Constanța, cercetarea administrativă tot nu ar fi putut fi reluată ori continuată cu respectarea prevederilor legale incidente, întrucât situația existentă în cauză, anularea deciziei de imputare pentru inexistența prejudiciului, nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998.

Este de observat, de altfel, că potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) teza a II-a, cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

De asemenea, potrivit celor statuate de instanță cu autoritate de lucru judecat, acest termen nu ar putea fi calculat prin raportare la data de 14.01.2015 (și anume data emiterii raportului de audit public intern) ori la data de 19.01.2015 (data la care s-a înregistrat raportul de audit public intern la secretariatul ISU Constanța sub nr. x) deoarece nu constituie niciunul din momentele indicate în mod limitativ de textul legal evocat - respectiv încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare (în fapt, a fost efectuată cercetare administrativă și au fost emise decizii de imputare) ori data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală (nu s-a reținut și nu s-a dovedit că nu erau persoane responsabile plt. E. și mr. F. ori că nu ar fi fost corectă creanța de 4.834,6 RON).

Cu privire la faptul că prejudiciul existent nu a fost recuperat, raportul de verificare subliniază caracterul netemeinic al cercetării administrative, respectiv a actelor prin care cercetarea administrativă a fost finalizată, situație care excede normelor legale referitoare la neefectuarea în termen a cercetării administrative.

Așadar, Înalta Curte constată că se verifică susținerile recurentului-reclamant în sensul că în speță nu este incidentă niciuna dintre situațiile pentru care trebuia formulată cerere de repunere în termen.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția impusă de textul de lege potrivit căreia emiterea deciziei de imputare s-ar fi realizat împotriva unei alte persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, deoarece deciziile de imputare nr. x și nr. x din 25.07.2013 au fost emise pe numele plt. E. și mr. F., corectă fiind și creanța de 4.834,6 RON.

În acest context, Înalta Curte apreciază că prima instanță în mod greșit a apreciat că nelegalitatea măsurii dispuse ar fi putut fi reținută numai în măsura în care reclamantul ar fi dovedit îndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneu în termen ori că nu puteau analiza susținerile acestuia la inexistența prejudiciulului sau inadmisibilitatea formulării unei cereri de repuneri în termen pentru cazul constatat. Având în vedere că temeiul răspunderii materiale nu a constat în neîndeplinirea unei obligații ci în nerespectarea termenului de îndeplinire a unei obligații, este evident că instața avea de analizat și existența obligației în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, în parte, acțiunea în sensul că va anula decizia de imputare nr. 57832/2015 emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, hotărârea nr. 77514/09.12.2015 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, nr. 222/26.01.2016 a CJI și, pe cale de consecință, pentru a asigura repararea în mod integral a prejudiciului cauzat reclamantului, va obliga pârâții la restituirea către reclamant a sumelor reținute din drepturile salariale.

Cu privire la acordarea unor reparații pentru daune morale, Înalta Curte reține că, daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicita s-a produs în afara unui cadru contractual.

În speță, soluția de admitere a acțiunii și de anulare a actelor nelegale trebuie privită ca o satisfacție morală inclusiv în raport cu colegii, reparație apreciată mult mai adecvată decât acordarea unei sume de bani calculate prin înmulțirea unei sume, chiar modice, cu numărul de angajați, așa cum a propus recurentul-reclamant.

Curtea va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată, această soluție vizând cererea de obligare la despăgubiri actualizate la cursul euro, având în vedere că drepturile salariale încasate de către recurentul-reclamant nu sunt acordate în această monedă.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Pană B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va dispune anularea deciziei de imputare nr. 57832/2015 și procesul-verbal nr. x/17.09.2015, emise de pârât, hotărârea nr. 77514/09.12.2015 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor și nr. 222/26.01.2016 a CJI, va dispune restituirea sumelor reținute din drepturile salariale și va respinge restul pretențiilor deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Pană B. împotriva sentinței nr. 96/CA din 26 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează hotărârea recurată și rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Pană B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Dispune anularea deciziei de imputare nr. 57832/2015 și procesul-verbal nr. x/17.09.2015, emise de pârât, hotărârea nr. 77514/09.12.2015 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor și nr. 222/26.01.2016 a CJI.

Dispune restituirea sumelor reținute din drepturile salariale.

Respinge restul pretențiilor deduse judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.