ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4139/2014

Asupra conflictului de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2013 reclamantul P.G., a chemat în judecată M.T.S., pentru a se dispune obligarea M.T.S. să execute sentința civilă nr. 1027 pronunțată în data de 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 4559/2/2011, definitivă și irevocabilă, prin Decizia nr. 4916 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 să reintegreze pe un post echivalent celui din care a fost nelegal destituit, la D.J.S.T.

Neamț, în grad profesional echivalent celui de pe care a fost demis, respectiv, în funcția publică de conducere - director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior; obligarea M.T.S. la plata drepturilor bănești cuvenite, de la data de 31 martie 2011 - data destituirii ilegale din funcția publică de conducere, până la data reintegrării efective, indexate, majorate și recalculate, la nivelul funcției de director executiv, ca efect al anulării Ordinului nr. 790 din 31 martie 2011 de destituire ilegale din funcția publică de conducere; obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1 Prin sentința nr. 268/CA din data de 10 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a admis excepția și s-a declinat competența de soluționare a cauzei civile formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul M.T.S., în favoarea Curții de Apel Bacău.

La pronunțarea sentinței s-a reținut că reclamantul solicită plata drepturilor salariale și în continuare respectiv de la 31 martie 2011 până la reintegrare efectivă în funcție, iar întrucât raporturile de serviciu ale reclamantului au în vedere A.N.T.S din cadrul M.T.S. - autoritate publică centrală, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare revine Curții de Apel Bacău. 2.2. Prin Sentința nr. 123 din data de 23 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul M.T.S., Tribunalului „Bacău” (în fapt Neamț).

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, între Curtea de Apel Bacău și Tribunalul „Bacău” și a fost înaintat dosarul spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență. Înalta Curte urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată. Instanța a fost investită, prin disjungere, cu soluționarea capătului de cerere privind obligarea paratului la plata drepturilor bănești aferente perioadei 31 martie 2011 și data integrării efective in funcție.

Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”. Curtea de apel a apreciat că, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 actualizată, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.

Acest raționament echivalează cu interpretarea că dispozițiile Legii nr. 188/1999 reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind funcționarii publici, lege care la rândul ei se completează cu Legea nr. 554/2004 ce reprezintă dreptul comun mai larg în materie de contencios administrativ, fiind stabilită astfel o competență generală de soluționare a unei sfere largi de raporturi juridice in favoarea tribunalului, ca instanță de drept comun. În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Capătul de cerere privind obligarea paratului la plata către reclamant a drepturilor bănești constituie un capăt de cerere accesoriu, care potrivit art. 123 C. proc. civ. se judecă de instanța competentă pentru cererea principală. Având în vedere cele arătate anterior, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamantul P.G. și pârâtul M.T.T. în favoarea Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ si fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.