ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4139/2014

Asupra conflictului

de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 5

noiembrie 2013 reclamantul P.G., a chemat în judecată M.T.S., pentru a se dispune

obligarea M.T.S. să execute sentința civilă nr. 1027 pronunțată în data de 15

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 4559/2/2011,

definitivă și irevocabilă, prin Decizia nr. 4916 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, și în conformitate cu prevederile art. 24 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 să reintegreze pe un post

echivalent celui din care a fost nelegal destituit, la D.J.S.T. Neamț, în grad

profesional echivalent celui de pe care a fost demis, respectiv, în funcția

publică de conducere - director executiv, consilier clasa I, grad profesional

superior; obligarea M.T.S. la plata drepturilor bănești cuvenite, de la data de

31 martie 2011 - data destituirii ilegale din funcția publică de conducere,

până la data reintegrării efective, indexate, majorate și recalculate, la

nivelul funcției de director executiv, ca efect al anulării Ordinului nr. 790

din 31 martie 2011 de destituire ilegale din funcția publică de conducere;

obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată.

generat conflictul negativ de competență

2.1 Prin sentința nr.

268/CA din data de 10 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a admis excepția

și s-a declinat competența de soluționare a cauzei civile formulată de

reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul M.T.S., în favoarea Curții de Apel

Bacău.

La pronunțarea

sentinței s-a reținut că reclamantul solicită plata drepturilor salariale și în

continuare respectiv de la 31 martie 2011 până la reintegrare efectivă în

funcție, iar întrucât raporturile de serviciu ale reclamantului au în vedere

A.N.T.S din cadrul M.T.S. - autoritate publică centrală, în baza art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct. 1 C. proc. civ., competența de

soluționare revine Curții de Apel Bacău.

2.2. Prin Sentința nr.

123 din data de 23 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a admis

excepția de necompetență materială și s-a declinat soluționarea cauzei privind

pe reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul M.T.S., Tribunalului „Bacău”

(în fapt Neamț).

S-a constatat ivit

conflictul negativ de competență, între Curtea de Apel Bacău și Tribunalul „Bacău”

și a fost înaintat dosarul spre soluționare Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 109 din

Legea nr. 188/1999

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte urmează

a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței

competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare

în judecată.

Instanța a fost

investită, prin disjungere, cu soluționarea capătului de cerere privind

obligarea paratului la plata drepturilor bănești aferente perioadei 31 martie 2011

și data integrării efective in funcție.

Legea nr. 188/1999 - la

art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre

funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile

administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale

administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de

serviciu”.

Curtea de

apel a apreciat că, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public,

potrivit dispozițiilor exprese ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 actualizată,

competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor

de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.

Acest

raționament echivalează cu interpretarea că dispozițiile Legii nr. 188/1999

reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind

funcționarii publici, lege care la rândul ei se completează cu Legea nr. 554/2004

ce reprezintă dreptul comun mai larg în materie de contencios administrativ,

fiind stabilită astfel o competență generală de soluționare a unei sfere largi

de raporturi juridice in favoarea tribunalului, ca instanță de drept comun.

În raport de obiectul

litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența

dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al

funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și

fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită

expres prin lege competența altor instanțe”.

Capătul de cerere

privind obligarea paratului la plata către reclamant a drepturilor bănești

constituie un capăt de cerere accesoriu, care potrivit art. 123 C. proc. civ.

se judecă de instanța competentă pentru cererea principală.

Având în vedere cele

arătate anterior, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal.

regulatorului de competență

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin.

(2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului

București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind reclamantul P.G. și pârâtul M.T.T. în favoarea

Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2014.