ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1770/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2014 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtele la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea chiriei pe ultimii 3 ani aferente unei suprafețe construite de 5.069 mp, situată în satul Breznița de Ocol, comuna Magheru, județul Mehedinți, în sumă totală de 547.452 euro, reprezentând echivalentul a 2.463.574 RON, cu cheltuieli de judecată.

În baza art. 68 C. proc. civ., reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar la 18 februarie 2015, aceasta a precizat că solicită obligarea pârâtelor la restituirea fructelor dobândite sau ce puteau fi dobândite în perioada 27 martie 2006 - 13 noiembrie 2014, reprezentând lipsa de folosința a spațiilor construite în suprafața de 5.069 mp, situate în Breznița de Ocol, Județul Mehedinți, aflate în domeniul public al Statului Român și în administrarea reclamantei, respectiv contravaloarea chiriei, calculată de la data desființării actului de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006 până la data introducerii acțiunii, în sumă totală de 1.566.321 euro, reprezentând 6.891.812 RON, la cursul zilei, sumă ce urma a fi actualizată cu indicele de inflație, la data plății efective.

La termenul de la 18 februarie 2015, instanța a dispus introducerea în cauză a Biroului Executorului Judecătoresc Purcaru Marcel.

Pârâta S.C. D. S.R.L. a depus întâmpinare și supliment la întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. A. S.R.L., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția prematurității cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituirea fructelor.

Prin încheierea de ședință din 11 martie 2015, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. A. S.R.L. și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin încheierea de ședință din 6 mai 2015, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, iar la termenul de la 3 februarie 2016 a respins excepția prematurității și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin încheierea din 17 februarie 2016, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 29 martie 2006 - 20 noiembrie 2011.

Prin sentința nr. 254 din 29 noiembrie 2017, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a S.C. D. S.R.L., a respins acțiunea împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea împotriva pârâților S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligată reclamanta la plata către pârâta S.C. D. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți și pârâta S.C. D. S.R.L.

Prin decizia nr. 1169 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. D. S.R.L., a admis apelul apelantei-reclamante Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat apelanta-pârâtă S.C. D. S.R.L. la plata către apelanta-reclamantă Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a echivalentului în RON al sumei de 28.960 euro, la cursul afișat de BNR la data executării, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 4.401 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. D. S.R.L.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă afirmă că hotărârea recurată nu este motivată deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra argumentelor și aspectelor pentru care instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive față de faptul că raportul de drept material prin care pârâta era obligată la restituirea bunului s-a născut la 6 noiembrie 2014 (data pronunțării deciziei nr. 4139), iar prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat fructe civile pentru perioada 27 martie 2006 - 13 noiembrie 2014.

Se mai arată că instanța nu a avut în vedere nici excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întemeiată pe faptul că bunul a fost demolat în 2012 și nu a apreciat nici asupra bunei sau relei-credințe a pârâtelor.

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, acordând ultra petita despăgubiri pentru lipsa de folosință deși reclamanta a solicitat obligarea pârâților la restituirea fructelor civile.

Din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, recurenta-pârâtă afirmă că instanța de apel a neglijat dispozițiile art. 1531 C. civ. privind răspunderea contractuală și repararea prejudiciului și ale art. 1645, coroborate cu art. 1635 din același cod. În opinia aceleași părți, instanța de apel ar fi trebuit să se pronunțe cu prioritate asupra datei de la care era datorată executarea obligației de restituire a bunului, care este data de 6 noiembrie 2014, data pronunțării deciziei nr. 4139/2014.

În memoriul de recurs se mai arată că obligația de predare a bunului nu mai poate fi îndeplinită deoarece bunul a fost demolat astfel cum reiese din sentința nr. 907/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin și că decizia nr. 4139/2014 nu are valoare de titlu executoriu întrucât prin încheierea din 27 aprilie 2015 și ulterior prin decizia nr. 924/2015, Tribunalul Mehedinți a stabilit că intimata-reclamantă nu poate pretinde predarea bunului.

Recurenta-pârâtă critică și soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, apreciind că, față de împrejurarea că bunul a fost demolat, intimata-reclamantă nu mai putea justifica un drept de administrare, acesta încetând o dată cu pieirea bunului. Se arată că instanța a adăugat la lege atunci când a interpretat dispozițiile art. 1640-1641 C. civ. și că, deși nu a fost învestită, a apreciat că recurenta-pârâtă este de rea-credință, fiind responsabilă de pieirea bunului.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intimata-reclamantă Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 12 februarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2020, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

Prin încheierea din 1 aprilie 2020 s-a constatat suspendată judecata recursului de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020. Ulterior, prin rezoluție, a fost dispusă citarea părților pentru termenul de la 27 mai 2020, termen la care cauza a fost amânată pentru termenul de la 30 septembrie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța supremă reține criticile prin care recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, acordând despăgubiri pentru lipsa de folosință, și nu fructe civile, astfel cum a solicitat intimata-reclamantă.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reține criticile prin care recurenta-pârâtă afirmă că instanța de apel nu a avut în vedere apărările prin care această parte a arătat că nu putea fi obligată să predea bunul în discuție înainte de data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus repunerea părților în situația anterioară anulării actului de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006 și nici pe cele prin care s-a susținut că predarea imobilului devenise imposibilă întrucât acesta fusese demolat în anul 2012. Aceste critici se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța supremă observă că intimata-reclamantă a formulat o acțiune prin care a solicitat, cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat, venitul nerealizat prin lipsa de folosința a construcțiilor, reprezentând contravaloarea chiriei de care a fost privată pe ultimii 3 ani (anteriori formulării acțiunii), în sumă totală de 547.452 euro. Prin cererea precizată la 18 februarie 2015, intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte și a intimatelor-pârâte la restituirea fructelor civile pe care le-au dobândit sau puteau să le dobândească, reprezentând lipsa de folosință a construcțiilor în suprafață totală de 5.069 mp, echivalentă cu contravaloarea chiriei care putea fi percepută pe această suprafață de construcții, începând cu data retroactivă a desființării actului de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006 și până la data introducerii acțiunii civile, respectiv 12 noiembrie 2014, invocând, între altele, dispozițiile art. 1635 și 1645 C. civ.. Admițând apelul declarat de intimata-reclamantă Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți, instanța de apel a schimbat în parte sentința pronunțată de tribunal și a obligat recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă a sumei de 28.960 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 12 noiembrie 2011 - 12 noiembrie 2014, luând în considerare cei trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de precizările depuse ulterior, instanța de apel nu a clarificat natura juridică a sumelor solicitate de intimata-reclamantă în sensul de a stabili dacă aceasta solicită fructe civile sau contravaloarea folosinței bunului în discuție.

Din considerentele deciziei recurate mai rezultă că, deși se reține că imobilul construit fusese demolat în anul 2012 și că obligația de predare a recurentei-pârâte izvorăște din decizia nr. 4139 din 6 noiembrie 2014, instanța de apel nu include aceste aspecte în raționamentul logico-juridic care fundamentează soluția pronunțată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 5 și pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs.

În rejudecare, instanța de apel, în virtutea rolului său activ, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv al apelului, va stabili natura juridică a sumelor solicitate de intimata-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. De asemenea, va analiza apărările recurentei-pârâte în ceea ce privește determinarea momentului la care s-a născut obligația de predare a bunului și va stabili dacă, față de acest moment și față de faptul că imobilul construit a fost demolat în anul 2012, sunt îndeplinite condițiile care justifică obligarea recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumelor solicitate de aceasta pentru perioada 12 noiembrie 2011 - 12 noiembrie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.