ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1986/2019

HOTĂRÂRE

07.11.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1986/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 octombrie 2017 pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a chemat în judecată pârâta SC A. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să stabilească valoarea bunului, respectiv a depozitului de fructe și anexe, situat în sat Magheru, comuna Breznița de Ocol ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă, către SCDP Mehedinți, din cauza distrugerii prin rea-credință și construirii unui alt imobil, de către pârâtă, la valoarea cea mai mare pe care a avut-o imobilul la data primirii acestuia (în suma de 427.500 RON).

A solicitat obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat, la daune cominatorii, reprezentând rata medie a dobânzii a BNR de 1,75%/an, calculată pe timp de trei ani, în sumă totală de 22.444 RON, pentru neexecutarea de bună voie a obligației prevăzută în Decizia civilă nr. 4139 din 6 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Craiova, definitivă.

De asemenea, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Roman reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de proprietar al bunului aflat în domeniului public, în calitate de intervenient forțat, în baza dispozițiilor prevăzute de art. 78 C. proc. civ. și a art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 892 C. proc. civ., art. 1640 și art. 1642 alin. (1) C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 2447 din 27 aprilie 2018, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

De asemenea, instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 892 C. proc. civ., ci prevederile art. 703 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care dispun că "executarea silită încetează dacă a fost anulată executarea", astfel încât a constatat inexistența unei executări silite, și, deci, inaplicabilitatea dispozițiilor invocate de către reclamanta-pârâtă.

Instanța a apreciat că a fost învestită cu o acțiune în pretenții, și în temeiul art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., art. 95 pct. (1) C. proc. civ. și art. 107 C. proc. civ., întrucât valoarea obiectului cererii depășește suma de 200.000 RON, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței soluționării cererii formulate de reclamanta-pârâtă Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți,în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC A. SRL, cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 168, în favoarea Tribunalului București, secția civilă - instanța de la domiciliul pârâtului.

Învestit prin declinare, Tribunalul București a pronunțat Sentința nr. 310 din 15 februarie 2019 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 892 alin. (1) C. proc. civ. - competența de soluționare a cererii prin care se solicită stabilirea sumei reprezentând echivalentul valorii bunului, în cazul imposibilității predării acestuia revine instanței de executare, în speță Judecătoriei Turnu Severin, având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Tribunalul București a arătat că este lipsită de relevanță împrejurarea că actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. x/2015 al BEJ au fost anulate prin Încheierea din 27 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 924 din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Pentru a fi incidente dispozițiile art. 892 alin. (1) C. proc. civ. nu este necesar să existe o executare silită în curs, fiind suficientă existența unui titlu executoriu prin care s-a stabilit obligația de predare a unui bun, care nu poate fi pus în executare din cauza imposibilității predării bunului, cum este cazul în speță.

Referitor la conflictul negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la situația de fapt existentă în speță, se constată că prin Decizia civilă nr. 4139 din 6 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Craiova, s-a constatat nulitatea actului de adjudecare din 29 martie 206, prin care s-a vândut la licitație publică depozitul de fructe de 5000 tone, hala de sortare, hala de depozitare, grup social Pt-2, situat în sat Magheru, comuna Breznita de Ocol, județul Mehedinți și s-a dispus, de asemenea, restabilirea situației anterioare.

Pentru nepredarea de bună voie a imobilului de către pârâtă, reclamanta a solicitat executarea silită prin BEJ din Strehaia, care prin Încheierea din 5 februarie 2015 a încuviințat cererea de executare silită în dosarul nr. x/2015.

Pârâta a formulat contestație la executare - care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Drobeta-Tunu Severin, soluționat prin Încheierea din 27 aprilie 2015, prin care s-a admis contestația la executare a pârâtei și au fost anulate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ din Strehaia.

În urma demolării forțate, prin rea-credință, a vechilor construcții ale domeniului public ale statului român, cuprinse în titlul executoriu, respectiv Decizia civilă nr. 4139 din 6 noiembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, definitivă, restituirea în natură nu mai este posibilă, ci numai restituirea prin echivalent.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a solicitat ca instanța să stabilească valoarea depozitului de fructe și anexe situat în sat Magheru, comuna Breznița de Ocol, ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă, din cauza distrugerii prin rea-credință și construirii unui alt imobil, de către pârâtă, la valoarea cea mai mare pe care a avut-o imobilul la data primirii acestuia, indicând suma de 427.500 RON. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat - daune cominatorii pentru neexecutarea de bunăvoie a obligației prevăzute în Decizia nr. 4139/2014 a Curții de Apel Craiova.

Față de situația de fapt anterior prezentată, se reține că în cauză nu devin incidente dispozițiile art. 892 C. proc. civ. ce se regăsesc în Titlul III din Cod - Executarea silită directă, având în vedere că prin Încheierea din 27 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta-Tunu Severin în dosarul nr. x/2015 s-a admis contestația la executare a pârâtei și au fost anulate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare silita nr. x/2015 al BEJ din Strehaia.

Potrivit art. 703 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., executarea silită încetează dacă a fost anulată executarea, astfel încât se constată inexistența unei executări silite.

Astfel cum a fost formulată, acțiunea introductivă este o acțiune în pretenții, căreia îi sunt aplicabile normele de drept comun referitoare la competență, în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată depășește suma de 200.000 RON, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului.

În ceea ce privește competența teritorială, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. - cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cum pârâta SC A. SRL are sediul în București, față de prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.