Decizia nr. 1583/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 17.10,2017, sub nr. x/2017, reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., să se stabilească valoarea bunului, respectiv a Depozitului de fructe și anexe, situat în sat Magheru, comuna B., ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă către SCDP Mehedinți, din cauza distrugerii prin rea-credință și construirii unui alt imobil, de către pârâtă, la valoarea cea mai mare pe care a avut-o imobilul la data primirii acestuia (în sumă de 427.500 RON); obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat, la daune cominatorii, reprezentând rata medie a dobânzii a BNR de 1,75 % an, calculată pe timp de trei ani (06.11.2014 la 06.11.2017), în sumă totală de 22.444 RON, pentru neexecutarea de bunăvoie a obligației prevăzute în decizia civilă nr. 4139/06.11.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Craiova, definitivă, cu cheltuieli de judecată; introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în calitate de proprietar al bunului, ca intervenient forțat, în temeiul dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. și art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 892 C. proc. civ., art. 1640 și art. 1642 alin. (1) C. civ. Reclamanta a depus completare și precizări la cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză, pentru opozabilitate, a S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., precum și obligarea pârâtei inițiale, S.C. A. S.R.L., la plata de despăgubiri civile, constând în contravaloarea folosinței bunului, reprezentând echivalentul chiriei calculate pe suprafața utilă a construcțiilor domeniului public al statului, aflate în administrarea SCDP Mehedinți, distruse prin demolare de către pârâtă, pe ultimii trei ani, respectiv suma de 95.321 euro. În drept, a invocat dispozițiile art. 892 C. proc. civ., art. 1640, 1641 alin. (1) și (3), art. 2517 și art. 2525 C. civ. La data de 13.11.2017, reclamanta și-a precizat cererea de despăgubiri civile, în sensul că solicită obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, cu privire la restul despăgubirilor solicitate prin completarea la cererea de chemare în judecată, arătând că nu le mai menține. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă și a invocat excepția necompetenței Judecătoriei Drobeta Tumu Severin, raportat la valoarea cererii. A mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a SCDP Mehedinți, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Totodată, pârâta a formulat și cerere reconvențională, în contradictoriu cu pârâții Stațiunea de Cercetare si Dezvoltare Pomicolă Mehedinți, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu - Sisesti, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți și creditorii dosarului de executare nr. 505/E/2005 al BEJ E.. A solicitat, în principal, respingerea acțiunii formulate de către reclamantă, iar în subsidiar, în cazul admiterii cererii reclamantei, obligarea pârâților, în solidar, la restituirea prețului în sumă de. 427.500 RON, achitat pentru imobilul "depozit frigorific", achiziționat în baza actului de adjudecare nr. 6/29.03.2006, eliberat de BEJ E., actualizat cu indicele de inflație, calculat din data de 07.03.2006 și până la data introducerii acțiunii. De asemenea, pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu - Sisești a depus cerere de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întrucât este ordonator principal de credite, apreciind că acesta trebuie obligat la achitarea sumei solicitate de reclamantă, în situația în care acțiunea acesteia va fi admisă. Prin sentința civilă nr. 2447/27.04.2018, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018. La data de 29.08.2018, reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți a depus precizări prin care a solicitat declinarea soluționării cauzei în favoarea instanței de executare din Drobeta Turnu Severin. Prin sentința nr. 310/15.02.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Tumu Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Prin decizia nr. 1986/07.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. La data de 13.10.2020, reclamanta-pârâtă a depus la dosar precizări, arătând că își menține cererea de introducere în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, iar, la data de 30.10.2020, a depus la dosar precizări, arătând că îsi menține solicitarea introducerii în cauză a S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., în calitate de pârâte. Prin încheierea pronunțată în data de 06.11.2020, Tribunalul București a dispus citarea, în calitate de pârâte a celor două societăți (SC C. S.R.L. și S.C. D. SRL), introducerea în cauză, în temeiul art. 78 C. proc. civ. și 865 alin. (2) lit. b) C. civ., a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, precum și citarea, în calitatea de pârâți reconvenționali, a tuturor creditorilor indicați în adresa înaintată de BEJ F. . Prin încheierea pronunțată la data de 08.09.2021, Tribunalul București a dispus, având în vedere că numai cererea principală se afla în stare de judecată, precum și caracterul subsidiar al cererii reconvenționale, disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva următorilor pârâți: Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești (care a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nediscutată în principiu), Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, G., H., I., J., K., L., M., N., O., Administrația Finanțelor Publice Mehedinți, SDP Mehedinți, P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. (față de care pârâta-reclamantă reconvențională a renunțat la judecată), Penitenciarul Drobeta Tumu Severin, S.C. BB. S.A. și formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2021, în care a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1443/06.10.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă; a respins capătul de cerere, astfel cum a fost modificată, privind obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, ca neîntemeiat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1671A/16.11.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că se susține în mod nelegal, nereal, faptul că reclamanta nu poate avea calitate procesuală activă, întrucât dreptul de administrare a bunurilor domeniului public a statului a pierit, iar aceasta nu mai are calitatea de creditor din titlu executoriu, ori că a pierdut calitatea de administrator al bunurilor domeniului public ale statului român. Se mai reține că reclamanta a făcut dovada a faptului că S.C. A. S.R.L. nu a demolat construcțiile domeniului public, ci numai le-a transformat interioarele din construcții industriale, în construcții administrativ-culturale, așa cum rezultă din înscrisurile doveditoare pe care instanța de judecată le-a reținut ca fiind legale. A mai arătat recurenta că intimata S.C. A. S.R.L. București susține și face afirmații că imobilul care a aparținut domeniului public al statului român, administrat de către SCDP Mehedinți, a fost demolat dar, așa cum recurenta a dovedit, doar a fost schimbată destinația din construcții industriale individuale, în administrativ-culturale. Imposibilitatea de recuperare a acestor construcții în procedura executării silite s-a datorat nu faptului că au pierit, ci faptului că nu s-a făcut dovada contraprestației, adică a prețului plătit la cumpărarea acestui imobil la licitație publică. Creditorii din titlul executoriu, respectiv SCDP Mehedinți, dar și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, au promovat o acțiune civilă prevăzută de lege, SCDP Mehedinți având calitate procesuală activă în cauză, fiind creditoare în baza titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr. 4139/06.11.2014 a Curții de Apel Craiova, definitivă, pronunțată în dosar nr. x/2013. Recurenta urma să obțină, prin hotărâre judecătorească, stabilirea sumei respective de către instanța de judecată, iar, dacă se constata imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, unul din creditorii din titlu executoriu, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, urma să procedeze la recuperarea contravalorii bunului de la unitatea debitoare, respectiv de la S.C. A. S.R.L. București prin bună învoială, sau în cadrul executării silite. Prin urmare, acțiunea civilă formulată de recurentă, având ca temei juridic dispozițiile art. 892 C. proc. civ. este legală, iar recurenta are calitate procesuală activă de a o promova. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că se susține în mod greșit prin hotărârea instanței de apel, la fila x, faptul că numai Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, poate fi titularul dreptului de proprietate publică și numai acesta poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică care a pierit, iar a permite administratorului, respectiv SCDP Mehedinți, să încaseze contravaloarea bunului imobil dat în administrare ar echivala cu o încălcare a caracterelor dreptului de proprietate publică. Această susținere este nelegală, întrucât reclamanții din titlul executoriu (decizia civilă nr. 4139/06.11.2014 a Curții de Apel Craiova) respectiv creditorii în cauză, au procedat la formularea unei acțiuni civile, potrivit dispozițiilor art. 892 C. proc. civ., pentru eventualitatea imposibilității restituirii în natură a imobilului în litigiu, ci numai prin echivalent bănesc, iar în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită de către debitor, instanța de executare urmând a stabili, prin hotărâre judecătorească, la cererea creditorului, această sumă. Instanța de apel califică în mod greșit și nelegal acțiunea formulată în cauză ca fiind o acțiune în pretenții, prin care se cere contravaloarea bunului ce a pierit de la debitoare, și nu o acțiune civilă având ca temei juridic dispozițiile art. 892 C. proc. civ., în care recurenta are calitate procesuală activă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 02.05.2023 (data poștei), în termen legal, intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că recurenta nu indică în mod clar care sunt dispozițiile legale aplicate în mod greșit de către instanțele anterioare și că pricina a fost judecată raportat la cadrul legal stabilit prin decizia nr. 1986/07.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, prin care s-a constatat că în cauză este incident dreptul comun, nefiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din materia executării silite. Prin urmare, argumentele recurentei privind calitatea pe care aceasta o are în dosarul de executare sunt străine cauzei. În mod corect instanțele anterioare au reținut că încetarea dreptului de proprietate atrage după sine încetarea dreptului de administrare, iar, pe cale de consecință, recurenta SCDP Mehedinți nu are calitate procesuală activă pentru a solicita despăgubiri. La data de 11.05.2023 (data poștei), în termen legal, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 11.10.2023. La data de 03.07.2023 (data poștei), în termen legal, recurenta a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a arătat că motivele formulate sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. A menționat că motivarea instanței de apel, prin care se menționează că prin titlul executoriu se constată faptul că intimata-pârâtă A. S.R.L. a demolat construcțiile aflate pe domeniul public al statului și în locul acestora se află o clădire nouă. A indicat faptul că nici prin considerentele acestei hotărâri judecătorești și nici prin dispozitivul acesteia nu se constată demolarea construcțiilor aflate în domeniul public ale statului român, fiind, în schimb, constatată nulitatea absolută a actului de adjudecare și restabilirea situației anterioare. A mai precizat și faptul că a obținut un act administrativ, adică o autorizație de demolare/construire nu poate înfrânge efectul retroactiv al desființării actului de adjudecare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.: "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. - În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: Criticile formulate nu pot fi subsumate motivului de recurs invocat, întrucât recurenta a învederat doar că anumite susțineri ale părților, ori concluzii ale instanței de apel sunt nereale ori greșite, fără a rezulta în ce ar consta lipsa motivării ori eventualele considerente străine de natura cauzei. Totodată, se constată că recurenta a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecății exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluției pronunțate de către instanța de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situației de fapt ori evaluarea probatoriilor. Prin urmare, recurenta nu a învederat motive străine sau contradictorii și nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Mai mult, deși recurenta a afirmat că instanța de apel nu ar fi reținut că aceasta ar fi făcut dovada demolării construcțiilor respective, din considerentele hotărârii recurate rezultă contrariul acestor susțineri. Nici afirmația recurentei în sensul că "nu am reușit să recuperăm construcțiile respective prin executare silită deoarece, asa cum se reține prin hotărârea judecătorească susmenționată, SCDP Mehedinți nu am făcut dovada restituirii contraprestatiei, adică a prețului plătit de către S.C. A. S.R.L. la cumpărarea acestui imobil la licitație publică, nu din cauză că aceste construcții ale domeniului public ar fi pierit" nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Constată Înalta Curte că recurenta procedează, în realitate, la contestarea unei situații de fapt, iar nu la indicarea, punctuală, a modalității în care instanța de apel ar nu ar fi motivat hotărârea pronunțată, ori ar fi motivat-o de o manieră necorespunzătoare, de natură să atragă incidența cazului de casare invocat. În continuare, din perspectiva aceluiași motiv de recurs, recurenta a justificat demersul juridic ca fiind întemeiat pe dispozițiile art. 892 C. proc. civ., deși instanța de apel a reținut că "(...) prin regulatorul de competență pronunțat în prezenta cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, prin decizia nr. 1986/07.11.2019, s-a reținut că în cauză nu devin incidente dispozițiile art. 892 C. proc. civ. ce se regăsesc în Titlul III din Cod - Executarea silită directă, având în vedere că prin încheierea din 27 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2015 s-a admis contestația la executare a pârâtei și au fost anulate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ CC. din Stehaia (...)" și a concluzionat că aceste considerente "(...) se impun în cauză cu putere obligatorie, astfel încât, contrar celor susținute prin apel, prima instanță nu a ignorat dispozițiile art. 892 C. proc. civ., câtă vreme acestea nu sunt incidente." Față de cele arătate, rezultă că în cauză nu sunt învederate aspecte de nelegalitate în ceea ce privește modalitatea de motivare a hotărârii recurate, de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât apărările subsumate acestui text legal sunt lovite de nulitate, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. - În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi încadrate în motivul de recurs invocat, întrucât recurenta nu indică textele de lege pe care instanța de apel le-a interpretat ori aplicat greșit, ci se limitează la a susține că în mod eronat s-a reținut că numai Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, poate fi titularul dreptului de proprietate publică și numai acesta poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică care a pierit. Referitor la dreptul de administrare în baza căruia recurenta și-a formulat pretențiile din prezentul demers judiciar, instanța de apel a reținut că: "(...) titularul dreptului de administrare are doar un drept de dispoziție materială asupra bunului primit, condiționat însă de respectarea destinației acestuia. (...) Având în vedere că bunul imobil adjudecat a pierit la momentul demolării acestuia și radierii din Cartea Funciară, a încetat implicit și dreptul de proprietate publică exercitat de Statul Român asupra acestui bun imobil. Încetarea dreptului de proprietate publică atrage după sine încetarea dreptului de administrare, dat fiind faptul că a rămas fără fundamentul pe care se întemeiază. Ca atare, pierind bunul imobil ce a făcut obiectul actului de adjudecare ulterior anulat, a încetat și dreptul de administrare exercitat de apelanta-reclamantă, și numai titularul dreptului de proprietate publică, în speță Statul Român, poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică ce a pierit câtă vreme proprietatea publică este inalienabilă, iar titularul dreptului de administrare nu poate obține producte care să consume substanța lucrului. A permite administratorului în speța de față să încaseze contravaloarea bunului imobil dat în administrare ar echivala cu o încălcare a caracterelor dreptului de proprietate publică, ceea ce nu poate fî acceptat." Fără a se raporta la aceste considerente ale instanței de apel și fără a indica ce normă de drept material a fost greșit aplicată sau interpretată de către instanța devolutivă, recurenta a arătat că a promovat acțiunea întemeiată pe art. 892 C. proc. civ. în eventualitatea imposibilității restituirii în natură a imobilului în cauză, că acțiunea a fost greșit calificată ca fiind o acțiune în pretenții, iar nu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 892 C. proc. civ., și că are calitate procesuală activă în cauză. Critica recurentei privind calificarea, în mod greșit, de către instanța de apel, a acțiunii deduse judecății, ca fiind o acțiune în pretenții, iar nu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 892 C. proc. civ., nu este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, prin decizia nr. 1986/07.11.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în regulatorul de competență din prezenta cauză s-a reținut că "în cauză nu devin incidente dispozițiile art. 892 C. proc. civ.." Or, aceste considerente se impun cu putere de lucru judecat în cauză și nu mai pot fi supuse niciunei căi de atac. În conformitate cu cele statuate anterior, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului. Așa cum s-a arătat deja, recurenta este nemulțumită nu de o greșită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă niciun argument în acest sens), ci de o greșită reținere a aspectelor ce țin de cadrul factual, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanțelor de fond. În acest sens, se constată că, inclusiv pe calea punctului de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta reiterează aspecte factuale privitoare la "demolarea construcțiilor domeniului public ale statului român și pieirea acestora", elemente care nu se referă la critici de nelegalitate, care să poată fi analizate de către instanța de recurs. Prin urmare, întrucât deși este formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recursul nu conține critici care să poată fi subsumate vreuneia din ipotezele reglementate de textul legal, astfel încât în cauză devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Mehedinți împotriva deciziei nr. 1671A din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.