ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 26 iunie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile estimate la suma totală de 483.120 RON, aferente perioadei 26 iunie 2020 - 26 iunie 2023, reprezentând lipsa de folosință a terenului curți - construcții în suprafață totală de 2.684 mp, situat în intravilanul Municipiului Drobeta Turnu Severin, str. x, intabulat în C.F. nr. x, dezmembrat în cinci imobile distincte, având numerele cadastrale: nr. x în suprafața de 579 mp, nr. x în suprafața de 569 mp, nr. x în suprafața de 378 mp, nr. x în suprafața de 556 mp și nr. x în suprafața de 602 mp, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 555, art. 1.349, art. 1381, art. 1385 din C. civ. și art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 49 din data de 25 iunie 2024, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 95.467 RON reprezentând contravaloarea lipsei folosință pentru perioada 26 iunie 2020 - 26 iunie 2023. A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.514,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din: 3.014,34 RON - taxă judiciară de timbru, 1.500 RON - onorariu expert și 2.000 RON - onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 348 din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 49 din 25 iunie 2024 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata A., având ca obiect pretenții, ca nefondat. A obligat apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin la plata către intimata A. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat).

Împotriva deciziei civile nr. 348 din 22 octombrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este afectată de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 din C. civ.

În acest sens, arată că, deși intimata nu a indicat ca temei juridic al solicitării sale dispozițiile legale menționate, instanța de fond a analizat cererea prin prisma condițiilor răspunderii civile delictuale. Instanța de apel a apreciat că apelul este nefondat și a ținut seama doar de susținerile reclamantei și de practica judiciară depusă la dosar.

Pornind de la elementele de fapt, apărările formulate și probatoriile administrate, recurenta apreciază că nu se poate reține că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale. Prin urmare, instanța de fond a aplicat eronat prevederile legale menționate anterior.

În sprijinul acestei afirmații, înțelege să dezvolte situația de fapt, insistând asupra împrejurării că terenul în cauză figurează în UTR nr. 31, iar, potrivit Planului Urbanistic General, în zonă este prevăzut a se realiza prelungirea Bulevardului Aluniș. Includerea acestei prelungiri în Planul Urbanistic General nu necesita acordul intimatei întrucât nu echivalează cu o expropriere, dar impune o serie de restricții, inclusiv interdicția de a realiza construcții. Această măsură nu a fost contestată, fapt ce denotă o acceptare tacită.

Cu toate acestea, reclamanta a procedat la dezmembrarea terenului și vânzarea acestuia, folosindu-se de Planul Urbanistic Zonal întocmit la cererea lui B..

După ce a vândut loturile 1A/2, 1A/3, 1A/4 și 1A/5, aceasta a solicitat și a obținut, în anul 2011, schimbarea categoriei de folosință a terenului 1A/1 din teren arabil, în teren curți-construcții. Și acesta a fost dezmembrat în 5 loturi, în scopul valorificării sale. Prin urmare, intimata solicită despăgubiri cu rea - credință, aceasta fiind propriul artizan al situației în care se găsește.

Chiar dacă prin Planul Urbanistic General și Planul Urbanistic Zonal se prevede interdicția de a construi pentru intimată, o astfel de împrejurare nu are semnificația unei fapte ilicite, producătoare de prejudicii, astfel că instanța nu poate reține încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate. În acest caz, se aplică ipoteza reglementată de dispozițiile art. 553 alin. (1) din C. civ. potrivit căruia proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut, perpetuu, dar în limitele stabilite de lege.

Deși intimata susține că terenul său ar fi devenit drum public, acest fapt nu corespunde realității. Imobilul este folosit de proprietarii din zonă, care au cumpărat teren de la aceasta, și nu de către autoritatea locală. De altfel, trecerea terenului în proprietatea publică necesita respectarea unei proceduri, care nu s-a realizat.

Recurenta arată că au mai existat și alte litigii similare, în care s-a reținut că nu s-au încălcat prerogativele dreptului de proprietate, chiar dacă există interdicția de a edifica o construcție.

În consecință, instanța de fond și, ulterior, și instanța de apel au reținut în mod nelegal conduita culpabilă a pârâtei și a obligat-o la plata de despăgubiri.

La data de 1 aprilie 2025, intimata A. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, și, în subsidiar, ca nefondat. În motivare, arătă că hotărârea recurată este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Instanțele au constatat, în mod corect, că intimata a pierdut posesia terenului în litigiu, care a devenit drum public, fără a fi despăgubită, astfel că obligația recurentei derivă din privarea sa de a beneficia de toate prerogativele dreptului de proprietate.

Prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 25 septembrie 2025.

La termenul din data de 25 septembrie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate.

Procedând la analizarea argumentelor invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivul de casare indicat de recurentă și nici în celelalte motive de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din actul normativ menționat.

Recurenta susține încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1349 din C. civ., insistând asupra faptului că nu se poate reține în sarcina sa o conduită ilicită, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

În speță, invocarea prevederilor C. civ. nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o simplă reiterare a apărărilor formulate prin cererea de apel, și care au primit deja dezlegare prin decizia atacată.

De asemenea, recurenta prezintă fragmente din considerentele expuse de instanța de fond referitoare la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și situația de fapt, concluzionând că, deși intimata nu a indicat ca temei juridic al solicitării sale dispozițiile legale menționate, instanța de fond a analizat cererea prin prisma condițiilor răspunderii civile delictuale.

Cu toate acestea, omite faptul că aceste susțineri au făcut deja obiectul judecății în calea de atac anterioară, neînțelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico - juridic al instanței de apel cu privire la chestiunile antamate.

Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, verificând apelul, în sensul că nu este justificată admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât nu sunt întrunite cerințele legale în acest sens, instanța de apel a reținut că aspectele referitoare la existența faptei ilicite, existența prejudiciului pentru a cărui reparare se solicită despăgubiri, modalitatea de cuantificare a prejudiciului și îndreptățirea reclamantei la despăgubiri cu privire la suprafața în litigiu nu mai pot fi supuse dezbaterii întrucât au fost tranșate definitiv prin litigiile anterioare, care s-au finalizat prin decizia nr. 5843 din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, sentința civilă nr. 12 din 23 februarie 2018 a Tribunalului Mehedinți și sentința civilă nr. 39 din 2 noiembrie 2020 a aceleiași instanțe.

Prin urmare, este evident că aceste afirmații din cererea de recurs reprezintă simple reluări ale apărărilor formulate în stadiile procesuale anterioare, care nu vizează considerentele deciziei recurate.

Prin declararea prezentei căi de atac, recurenta era ținută a invoca o eventuală deficiență a raționamentului instanței de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele susținute în fazele procesuale anterioare, indiferent de concluzia instanței de apel.

Recurenta înțelege să dezvolte situația de fapt, insistând asupra împrejurării că terenul intimatei nu a fost expropriat, ci a fost supus interdicției de a realiza construcții și că situația în care se găsește se datorează propriei sale conduite.

Înalta Curte constată însă că aceste elemente factuale au fost verificate de instanța de apel în cadrul controlului devolutiv (reținându-se că a existat o expropriere de fapt confirmată prin decizia civilă nr. 389 din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1450 din 28 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Apreciază, totodată, că aceste argumente nu reprezintă în concret critici de nelegalitate. Recurenta urmărește readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale din prezenta speță, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanța de apel.

În aceste circumstanțe, simpla repunere în discuție a exact acelorași susțineri formulate în calea de atac precedentă (care au fost deja examinate, conform celor arătate), fără a realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curții de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate.

În afara considerentelor actului jurisdicțional atacat se plasează și susținerile referitoare la conduita instanței de fond care nu a reținut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 553 alin. (1) din C. civ.

Obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză.

Practic, în cererea de recurs recurenta prezintă situația de fapt pentru a concluziona că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în cuprinsul cărora se reține că aceste chestiuni, readuse în discuție de autoritatea locală, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai pot fi supuse dezbaterii.

Recurenta aduce o serie de argumente de practică judiciară, pentru a confirma împrejurarea că, în situații pe care le apreciază similare, conduita sa nu a fost considerată ca fiind prejudiciabilă.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că jurisprudența invocată nu este izvor de drept, iar, pe de altă parte, că fiecare speță are particularitățile sale, de care trebuie să se țină seama la soluționarea cauzei. Mai mult decât atât, între părțile acestui proces au existat și alte litigii anterioare în care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că există fapta ilicită prejudiciabilă.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel (care, suplimentar, să și antameze chestiuni de nelegalitate), instanța de recurs nu poate examina în mod efectiv susținerile părții.

În consecință, Înalta Curte constată că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, totodată, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ.

Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, criticile formulate trebuie să se raporteze, punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac și să nu vizează elemente de temeinicie, sancțiunea care intervine în sens contrar fiind nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate fie sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel, fie nu reprezintă motive de nelegalitate.

Ca atare, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei civile nr. 348 din 22 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ceea ce face inutilă cercetarea pe fond a acestuia.

În baza dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON către intimații C. și D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei civile nr. 348 din 22 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimații C. și D..

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 25 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.