ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 14.11.2019, pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Drobeta Turnu Severin solicitând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile în suma de 128.436 euro, în echivalent 611,355 RON, reprezentând lipsa de folosință a terenului curți construcții în suprafața totală de 2.684 mp, parcelat în cinci loturi de 579 mp - cu nr. cadastral x; 569 mp, nr. cadastral x; 378 mp, nr. cadastral x; 556 mp, nr. cadastral x și 602 mp, nr. cadastral x, situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin, intabulat în CF nr. x, aferente perioadei 01 aprilie 2017 - 31 decembrie 2019, teren care a fost preluat de pârâtă în anul 2003, fără efectuarea formalităților legale de expropriere și cu plata unei juste și prealabile despăgubiri. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ce se vor efectua pe parcursul procesului civil. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 555 C. civ., art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 33/1994; Legea nr. 255/2010; art. 1357, art. 1381, art. 1385 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Hotărârea pronunțată, în primă instanță, de tribunal Prin sentința civilă nr. 39 din 02.11.2020, pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta-Turnu Severin, prin Instituția Primarului, având ca obiect pretenții. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 59.343 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 2.684 mp, situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin, T1/1 P8, nr. cadastral x, C.F. nr. x, aferente perioadei 01.04.2017 - 31.12.2019. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7291,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise (2291,86 RON), onorariu de expert (3000 RON) și onorariu de avocat (2000 RON). Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanta A. și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin prin Instituția Primarului.

Decizia pronunțată, în apel, de curtea de apel Prin decizia nr. 242 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondate apelurile declarate de reclamanta A. și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin prin Instituția Primarului, împotriva sentinței civile nr. 39 din 02.11.2020, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2019.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei ultime hotărâri au declara recurs reclamanta A. și de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin, prin Instituția Primarului. 4.1 Motivele de recurs formulate de reclamanta A. Recurenta-reclamantă s-a prevalat de motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material înscrise în art. 1.349 alin. (2), art. 1.357 alin. (1), (1).381 și art. 1.385 C. civ., întrucât instanța de apel nu a realizat o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a pârâtei. Instanța de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, a stabilit despăgubiri derizorii, în cuantum de 59.684 mp, pentru lipsa de folosință a terenului curți construcții în suprafață totală de 2.684 mp., situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin, nr. cad. x, CF nr. 56186, aferente perioadei 01.04.2017- 31.12.2019. Prin decizia atacată, instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 1.349 și art. 1.357 C. civ. și în baza sentinței civile nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 5843/2015 a Curții de Apel Craiova, și sentința civilă nr. 12/2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x, menținută prin decizia nr. 2474/2018 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia civilă nr. 1191/2019 a I.C.C.J., a reținut că fapta de preluare a terenului, proprietatea reclamantei, în suprafață de 2.684 mp, de către pârâta UAT municipiul Drobeta Turnu Severin, imobil căruia i-a dat destinația de strada, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, fiind reținută fapta ilicită a pârâtei. Cum, proprietarul terenului a fost împiedicat să exercite atributele acestui drept, respectiv posesia și folosința, recurenta consideră că este justificată solicitarea sa privind acordarea de despăgubiri, pentru lipsa de folosință a bunului. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, susține nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanța de apel reține greșit, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către experții tehnici judiciari B., C. și D., că terenul său este situat în Zona A3 și nu în Zona A2. În acest context, obiecțiunile formulate la raportul de expertiză au fost greșit înlăturate, ajungându-se, astfel, ca valoarea terenului, în raport cu care s-a determinat contravaloarea lipsei de folosință, să fie stabilită eronat, prin raportare la încadrarea terenului în Zona A3 și nu în zona A2 cum este corect. Se mai pretinde că instanța de apel a ignorat faptul că expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză nu a avut în vedere, în stabilirea valorii despăgubirilor, împrejurarea că terenul este dezmembrat în cinci imobile în parte, instanța luând în calculul despăgubirii valoarea aferentă întregului lot de 2684 mp, ceea ce a determinat reducerea valoarea despăbubirii, în comparație cu valoarea rezultată din evaluarea celor cinci partcele de teren. Or, conform grilelor notarilor publici, terenul litigios face parte din Zona A2 și are o valoare de 3 ori mai mare față de valoarea stabilita prin expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză. Consideră, așadar, că obiecțiunile formula au fost respinse greșit de instanța de apel, întrucât terenurile situate în Zona A2, unde se încadrează și terenul său, au o valoare de circulație de 350 RON/mp, iar terenurile situate în Zona A3 au o valoare de circulație de 120 RON/mp, conform grilelor notarilor publici. Susține și faptul că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., ce reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, precum și a art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora orice persoană are dreptul la un proces echitabil efectuat de către o instanța independenta și imparțială, atât timp cât nu a obținut repararea integrală a prejudiciului, în conformitate cu normele de drept material menționate. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea refacerii expertizelor tehnice judiciare, astfel încât să i se asigure repararea integrală a prejudiciului. 4.2. Motivele de recurs formulate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin, prin Instituția Primarului Prin memoriul de recurs, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului, iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecâtă. Susținând incidența motivul de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., pârâta a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1357 C. civ., întrucât nu se poate reține în sarcina sa o conduită ilicită, astfel încât nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege. Interdicția de a construi, ce a fost impusă reclamantei, nu susține existența unei fapte ilicite a UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin. Astfel, deși prin PUG și PUZ s-a prevăzut interdicția reclamantei de a construi, această limitare nu poate avea semnificația unei fapte ilicite, producătoare de prejudicii. Această limitare se încadrează ipoteza reglementată de art. 553, alin. (1) C. civ., în conformitate cu care proprietatea privată este dreptul titularului de poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Așadar, este recunoscut faptul că dreptul de proprietate poate fi limitat în anumite condiții. Or, în situația de față, aceste limitări se impun în virtutea unui interes general, respectiv acela de amenajare rațională a teritoriului localității, prin posibilitatea edificării rețelei de drumuri și străzi. Până în prezent, însă, nu a fost realizată această prelungire a B-dului Aluniș, iar reclamanta are deplină folosință asupra terenului său, drept pentru care nu a fost realizată exproprierea acesteia cu privire la terenul litigios. Reclamanta, deși a avut cunoștința de faptul că terenul este prevăzut pentru prelungirea Bulevardului Aluniș, nu a contestat în contencios administrativ măsura de a se interzice amplasarea de construcții pe traseul străzilor propuse, fapt ce denotă că a acceptat, tacit, interdicția impusă. Așadar, HCL nr. 69/1999 și HCL nr. 219/2010 prin care a fost adoptat și ulterior reactualizat PUG-ul municipiului și, ulterior, HCL 113/2003, respectiv HCL 37/2004, nu au fost contestate la instanța de contencios administrativ, acte ce sunt în vigoare și produc efecte juridice. În concluzie, recurenta-pârâtă solicită a se constata că instanțele au făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1357 C. civ., fiind reținut, eronat, în sarcina UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin, săvârșirea unei fapte ilicite.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă s-a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta UAT municipiul Drobeta Turnu Severin, întrucât susținerile ignoră adevărata situație de fapt și de drept, confirmată de înscrisurile ce au fost anexate cererii de chemare în judecată. Arată că a fost stabilit faptul că pârâta a ocupat abuziv terenul său, având destinația curți construcții, fără a îndeplini obligațiile legate de expropriere pentru cauză de utilitate publică și fără plata unei juste și prealabile despăgubiri. Se arată că și în situația în care ar putea opera anumite limitări a dreptului de proprietate pentru cauză de utilitate publică, în mod obligatoriu această limitare poate fi impusă numai prin expropriere și cu o justă și prealabilă despăgubire. Or, recurenta-pârâta nu a respectat dispozițiile legale, motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin, prin Instituția Primarului solicită, prin întâmpinare, respingerea recursului formulat de reclamanta A., întrucît valoarea despăgubirilor acordate pentru lipsa de folosință a terenului reclamantei s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale și în baza raportului de expertiză efectuat în cauză. În cuprinsul raportului, experții au concluzionat că terenul în litigiu se află în zona III a municipiului Drobeta Turnu Severin, astfel cum o atestă și probele referitoare la zonarea terenului evaluat. Se arată că și în situația în care s-ar fi evaluat despăgubirile, distinct, pentru fiecare din cele cinci parcele de teren, valoarea totală a despăgubirilor ar fi fost identică, prin însumarea valorilor.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Având în vedere că recursul formulat de reclamantă vizează critici referitoare la repararea prejudiciului cauzat, prin fapta ilicită imputată pârâtei, în timp ce, în cuprinsul recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin sunt formulate critici de nelegalitate referitoare la neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, cu referire la lipsa condiției care vizează existența unei fapte cu caracter ilicit, critici care tind la respingerea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va proceda la analizarea prioritară a motivelor de recurs susținute de pârâtă, soluție impusă de efectele pe care motivele de nelegalitate evocate le pot produce asupra deciziei recurate. I. Prin recursul declarat, pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin a criticat decizia pronunțată de instanța de apel, întrucât a fost greșit obligată la plata de despăgubiri civile, întrucât condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu sunt întrunite. În concret, a susținut că, în sarcina sa, nu poate fi reținută nicio faptă cu caracter ilicit. Critica recurentei-pârâte este nefondată și face abstracție de obiectul și cauza cererii deduse judecății. Astfel, prin demersul judiciar declanșat de reclamanta A. - astfel cum a fost fixat cadrul procesual prin elementele cererii introductive și examinat de către instanțele de fond - urmărește, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin la plata despăgubirilor civile pentru lipsa de folosință a terenului în suprafața totala de 2.684 mp, situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin, aferente perioadei 01 aprilie 2017 - 31 decembrie 2019, justificat de împrejurarea că terenul este ocupat de pârâtă din anul 2003, fără efectuarea formalităților legale de expropriere și acordarea unei juste și prealabile despăgubiri. Cauza juridică din litigiul pendinte, înțeleasă ca fundament al pretenției deduse judecății, o constituie angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a pârâtei, constând în îngrădirea dreptului de proprietate a reclamantei, în condițiile dispozițiilor de drept comun, înscrise în art. 1349 și art. 1357 C. civ. Date fiind limitele învestirii instanței de judecătă, în cauză se reclamă limitarea exercitării atributelor esențiale ale dreptului de proprietate, precum posesia și folosință, prin demersul întreprins de pârâtă în sensul identificării terenului litigios în PUG-ul și PUZ-ul unității administrativ-teritoriale ca având destinația de stradă, în prelungirea B-ului Aluniș. Referitor la fapta ilicită reclamată în prezenta cauză, instanțele de fond au avut în vedere că existența faptei prejudiciabile a fost stabilită, cu putere de lucru judecat, în cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare, care au fost derulate între aceleași părți litigante, respectiv sentința civilă nr. 16/2015 pronunțată de Tribualul Mehedinți, în dosarul x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 5843/2015 a Curții de Apel Craiova și, respectiv, sentința civilă nr. 12/2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul x/2017, menținută prin decizia civilă nr. 2474/2018 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia civilă nr. 1191/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, în cadrul litigiilor anterioare, părțile și-au disputat nu doar apartenența dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, ci și dreptul reclamantei de a beneficia de despăgubiri pentru lipsirea de folosință a bunului său, cu mențiunea că, raportat la această din urmă pretenție, despăgubirile cerute s-au fundamentat pe aceeași cauză ca cea învocată în cererea pendinte, fiind vizată, însă, o perioadă diferită. Astfel, în dosarul nr. x/2014, finalizat prin sentința civilă nr. 16/17.02.2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 5843/25.11.2015 a Curții de Apel Craiova, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin a fost obligată să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de teren de 2.684 mp, situată în str. x și să plătească reclamantei suma de 48.312 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, pentru perioada aprilie 2011 - aprilie 2014. În motivarea acestei horărâri instanța a reținut că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.684 mp ce a făcut obiectul revendicării, însă aceasta nu se poate bucura de toate atributele dreptului său, întrucât autoritatea locală a atribuit terenului destinația de drum în PUG-ul și PUZ-ul ce au fost aprobate prin hotărâri de consiliu local fără ca, în prealabil, să fi fost dispusă exproprierea pentru cauză de utilitate publică. S-a reținut, astfel, că reclamanta a suferit o limitare excesivă a dreptului de proprietate, iar pentru menținerea unui just echilibru între interesul general și cel particular, în virtutea principiului echității și al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unei despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat de proprietar, ca urmare a limitării prerogativelor dreptului de proprietate. În ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru lipsa de folosință a aceluiași teren, aferente perioadei mai 2014 - 01.04.2017, acestea au format obiectul dosarului nr. x/2017, soluționat prin sentința civilă nr. 12/23.02.2018 a Tribunalului Mehedinți. Prin hotărârea pronunțată, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 46.970 RON, fiind avut în vedere, ca și în litigiul anterior, că în lipsa unei proceduri de expropriere a terenului reclamantei, căruia pârâta i-a dat destinația de stradă, precum și menținerea acestei funcționalități a terenului, care restrânge exercitarea folosinței bunului, apare (în continuare) ca o sarcină excesivă și împovărătoare pentru proprietar, conform jurisprudenței C.E.D.O., ce reclamă acordarea de despăgubiri. În cauza de față, reclamanta a solicitat despăgubiri, pe temeiul răspunderii civile delictuale, pentru limitarea exercițiului dreptului de proprietate aferent perioadei 01 aprilie 2017 - 31 decembrie 2019. În circumstanțele expuse, prin decizia recurată, s-a reținut îndeplinită condiția privind identitatea de cauză și cea privind identitatea părților din procesele anterioare și cauza pendinte, fiind avut în vedere caracterul absolut al prezunției lucrului judecat ce derivă din hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile anterioare. Așadar, în condițiile în care situația de fapt nu a suferit modificări, în sensul că atribute esențiale ale dreptului de proprietate, respectiv posesia și folosința, au rămas îngrădite în aceleași circumstanțe, Înalta Curte constată că instanța de apel a valorificat corect efectul pozitiv al lucrului judecat în privința statuărilor jurisdicționale din litigiile anterioare. Hotărârile judecătorești se opun, cu valoare absolută, deopotrivă părților litigante, cât și instanței de judecată, care nu poate stabili contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, în contextul în care circumstanțele factuale, avute în vedere în litigiile anterioare, s-au menținut și în dosarul de față. Drept urmare, soluționarea cauzei a pormit de la premisa (neinfirmată) că restrângerea și limitarea exercitării folosinței normale a bunului de către pârâtă, în absența unei proceduri legale de expropriere a terenului reclamantei. Întrucât, asupra imobilului litigios, pârâta a instituit și menținut o servitute de utilitate publică, în absența unei despăgubiri juste și echitabile, rezultă că, și pentru perioada 01 aprilie 2017 - 31 decembrie 2019, fapta prejudiciabilă reclamă angajarea răspunderii civile delictuale. Din perspectiva dispozițiilor legale incidente, aspectul susținut de recurentă în sensul că, până în prezent, nu ar fi fost realizat obiectivul privind prelungirea Bulevardului Aluniș pe terenul proprietatea reclamantei, constituie un element imputabil recurentei și nu poate conduce, sub nicio formă, la consecințe favorabile, în sensul exonerării acesteia de plata despăgubirilor corespunzătoare imobilului asupra căruia a menținut, în aceleași circumstanțe factuale, servitutea de utilitate publică și care a condus la limitarea prerogativele dreptului de proprietate. Problema asigurării unui interes general, cum este cazul în legătură și cu terenul din prezentul litigiu, nu trebuie să conducă la golirea de conținut a dreptului proprietarului bunului. Astfel, corelativul posibilității limitării dreptului de proprietate, provocată de autoritățile statului pentru un interes general, este generat de jurisprudența europeană în materie, care a pus în evidență necesitatea respectării principiului existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui. Sub acest aspect, în speță, este relevantă hotărârea pronunțată, la 27.01.2009, în cauza Burghelea contra României, în care instanța de contencios european a reținut că lipsirea reclamanților de exercițiul efectiv al atributelor dreptului de proprietate, de o lungă perioadă de timp și în absența unor despăgubiri corecte pentru prejudiciul creat, chiar și în contextul unui interes general al comunității locale pentru realizarea lucrării care afectează bunul reclamanților, reprezintă o expropriere de fapt și, totodată, un dezechilibru excesiv între interesul comun proteguit și cel privat, al titularului dreptului de proprietate. În concluzie, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente cauzei. II. Relativ la recursul declarat, pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. a criticat decizia pronunțată, de instanța de apel, pentru aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor de drept substanțial în ce privește soluția dată cererii privind repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită reclamată. Contrar susținerilor recurentei, se observa că instanța de apel a indicat care sunt criteriile de analiză în ceea ce privește evaluarea prejudiciului suferit. Astfel, considerentele deciziei recurate reflectă raționamentul juridic expus în analiza elementului prejudiciu, cu trimitere la criteriile și reperele faptice concrete pe care instanțele le-au avut în vedere spre a cuantifica despăgubirile acordate reclamantei. Astfel, argumentele recurentei potrivit cărora instanța de apel ar fi stabilit eronat despăgubirile solicitate, prin încadrarea terenului în zona A3 și nu în zona A2, cum ar fi corect, au fost înlăturate cu ocazia examinării obiecțiunilor recurentei la raportul de expertiză. Astfel, criteriul referitor la încadrarea bunului în zona A3 sau A2 a localității a fost analizat de instanțele fondului, cu ocazia cuantificării despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosință a terenului. Sub acest aspect, în considerentele hotărârii, instanța a arătat că determinarea valorii proprietății trebuie realizată în raport de zona A3, în raport de identificarea fizică a terenului și zona în care se situează potrivit grilei notariale. Așadar, valoarea despăgubirii s-a realizat în concordanță cu criteriul care vizează amplasamentul și valorea pe care îl are un teren similar, potrivit grilei notarilor publici. De altfel, după cum deja s-a evocat, ca premisă, instanțele au avut în vedere situația juridică a terenului reținută cu ocazia pronunțării hotărârilor judecătorești în litigiile anterioare ce au fost derulate între părți. Cum situația juridică și factuală avută în vedere cu ocazia soluționării acelor litigii nu s-a schimbat nici în privința ingerinței ce a avut loc în dreptul de proprietate al reclamantei și nici a îndreptățirii acesteia din urmă de a beneficia de acele despăgubiri care să acopere prejudiciul constând în lipsa de folosință a bunului său, rezultă că despăgubirile calculate, inclusiv cu referire la perioada dedusă judecății, trebuie să respecte principiului echității și criteriilor obiective care au fundamentat soluțiile pronunțate în litigiile anterioare. Sub acest din urmă aspect, pretenția reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri, pentru lipsa de folosință aferente perioadei solicitate în dosarul de față, în considerarea unor caracteristici ale terenului și pe baza unor criterii de evaluare ce au fost cenzurate prin hotărârile judecătorești anterioare, pronunțate în litigii derulate între aceleași părți, având aceeași cauză și, parțial, același obiect, ca cel pendinte, nu poate fi primită, cum corect s-a reținut prin decizia recurată, întrucât se opun efectele hotărârilor judecătorești pronunțate în acele litigii. Recurenta a mai susținut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât nu i s-a acordat o despăgubire integrală pentru prejudiciul suferit, de vreme ce valoarea stabilită nu a avut în vedere că suprafața de teren a fost dezmembrată în cinci loturi egale, însă de o valoare mai mare, aspect care ar fi condus la stabilirea unor despăgubiri superioare. Contrar celor susținute, criteriul avut în vedere la determinarea valorii despăgubirii, prin raportare la existența unui singur trup de teren, a fost corect evaluat în cauză, de vreme ce, doar scriptic, au fost atribuite mai multe numere cadastrale loturilor de teren, rezultate în urma dezmembrării suprafeței de 2684 mp.. întrucât, faptic, potrivit circumstanțelor reținute în cauză, terenul constituie un tot nedivizat, formând un singur trup de teren. Operațiunea juridică de dezmembrare, materializată prin actul autentificat sub nr. x/08.12.2017, efectuată la solicitarea reclamantei, în contextul regimului urbanistic atribuit terenului prin HCL nr. 113/2003 și nr. 37/2004, a fost realizată doar scriptic, nefiind materializată în teren, în sensul identificării și individualizării concrete, prin semne de hotar, a loturilor create. Așadar, în condițiile în care, prin expertiza tehnică de specialitate, experții au identificat un singur lot, unitar și nu un număr de 5 parcele distincte, astfel cum pretinde recurenta, rezultă că valoarea despăgubirilor a fost determinată în conformitate cu criteriul examinat. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, precum și a celor înscrise în art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția europeană ce vizează dreptul la un proces echitabil, recurenta nu dezvoltă critici în privința modului în care ar fi fost nesocotite dispozițiile procedurale de care era ținută instanța de apel, nefiind posibil a declanșa, din această perspectivă, un control judiciar, realizat, însă, din perspectiva examinării cazului de nelegalitate, expres invocat de reclamantă, care viza încălcarea normelor de drept substanțial, cu referire concretă la elementul prejudiciului - condiție a răspunderii civile delictuale, fundament al demersului judiciar declanșat în dosarul de față. În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin. PENTRU ACESTE MOTIVE,