ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 263/2016

Decizia nr. 263/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte muncă și asigurări sociale, la data de 14 februarie 2014 contestatorul A. formulat în contradictoriu cu intimatul B. contestație împotriva deciziei comunicată verbal la data de 19 august 2013, prin care intimatul a dispus destituirea sa din funcția managerială pe care o ocupa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei atacate, reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior datei de 1 august 2013; obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariate majorate și a tuturor drepturi salariate, indexate și actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior destituirii; obligarea la plata daunelor morale/profesionale apreciate la valoarea salariilor ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă în funcția dețin anterior destituirii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică de la 25 septembrie 2015, tribunalul a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare, iar pentru soluționarea acesteia, constatând că sunt necesare probe suplimentare, a acordat termen data 20 noiembrie 2014.

La acest termen, tribunalul a constatat că pârâtul a asigurat depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor ce au stat la baza emiterii actului contestat, fiind înaintate la Cabinetul președintelui, însă, reținând că pot fi studiate numai după procedura prevăzută de Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140/2014, a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată, pentru studierea acestora și soluționarea excepției de necompetență materială.

În ședința de judecată de la 18 decembrie 2014, tribunalul a mai acordat un termen pentru ca reclamantul să obțină certificatul de acces la informații clasificate, prorogând din nou excepția necompetenței materiale.

2.1. Prin sentința nr. 2369 din 13 martie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul A. îndeplinește funcția de cadru militar în activitate - ofițer, în cadrul pârâtului B.

Obiectul litigiului vizează anularea ordinului prin care s-a dispus eliberarea/ schimbarea reclamantului din funcția de șef birou și numirea într-o funcție de execuție, act emis de pârât în exercitarea prerogativei de organizare a activității militare.

În privința modalității de numire, încadrare, promovare în funcție sau retrogradare în funcție, sau după caz sancționare a cadrelor militare, sunt aplicabile prevederile legii; speciale, respectiv ale Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevederile regulamentelor militare.

Întrucât, în speță, măsura eliberării din funcția de conducere este întemeiată pe dispozițiile art. 76 și art. 78 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare iar nu pe dispozițiile C. muncii, soluționarea cererii nu este de competența jurisdicției muncii, întrucât nu privește un conflict de muncă, contestația nu își are cauza în existența si derularea raporturilor juridice de muncă dintre părți.

Drepturile și obligațiile părților izvorăsc din executarea raportului atipic de autoritate fundamentat pe dispozițiile Statutului cadrelor militare, astfel încât litigiul având ca obiect controlul de legalitate a actului administrativ emis de B. este de competența instanțelor de contencios administrativ și fiscal, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, în competența materială și teritorială în soluționarea cauzei aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința nr. 2979 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Curtea de apel a reținut că prima instanță sesizată, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a soluționat excepția necompetenței materiale, pusă în discuție chiar de la primul termen de judecată, după alte trei

termene acordate în acest sens, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Chiar dacă prorogarea soluționării acestei excepții apare ca fiind întemeia pentru termenul din 18 decembrie 2014 (raportat la împrejurarea că înscrisurile cu caracter secret au fost depuse la Cabinetul președintelui chiar în ziua de ședință - 20 noiembrie 2014 acordarea unui nou termen în acest sens, la 12 martie 2015, s-a făcut cu încălcarea clară evidentă a textului art. 131 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme instanța avea toate elementele pentru soluționarea excepției, acestea rămânând neschimbate pentru termenul din 12 martie 2015, când s-a reținut chiar faptul că a fost depășit termen pentru soluționarea excepției necompetenței materiale.

Constatând, așadar, nelegala învestire a acestei instanțe, în condițiile în ca Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a încălcat dispozițiile privitoare la termenul în care se poate soluționa excepția necompetenței materiale, Curtea de apel a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea aceleiași instanțe.

Pe de altă parte, Curtea de apel a constatat că nici nu ar fi fost competentă primă instanță să soluționeze prezentul litigiu, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui a administrativ emis în considerarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu pârâtul B.

Reclamantul este militar, statutul său fiind reglementat prin Legea specială nr. 80/1995.

Statutul special al reclamantului nu conduce la concluzia că acesta nu s-ar încadra în categoria funcționarilor publici, prin urmare nu i s-ar aplica prevederile Legii nr. 188/1999.

Militarii sunt tot funcționari publici, având în vedere faptul că, potrivit Constituției (art. 16 alin. (3)), funcțiile publice și demnitățile publice sunt, după caz civile și militare, iar împrejurarea că nu sunt enumerați expres în art. 5 din Legea nr. 188/1999, ca de altfel și cei din sistemul administrației penitenciare, se justifică prin lipsa, în totalitate sau în parte, a calității de „civili", caracteristică întâlnită în schimb, la ceilalți funcționari.

Opinia este întărită și de art. 6 din Legea nr. 80/1995: „în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt investiți cu exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii penale”.

Însăși Curtea Constituțională, în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 187 din 6 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, a constatat că "toate legile speciale de reglementare a statutului persoanelor care îndeplinesc funcții publice ori de interes public prevăd obligativitatea sau posibilitatea suspendării din funcție a persoanei față de care s-a început urmărirea penală, a fost arestată sau trimisă în judecată”, arătând, astfel, fără echivoc, că militarii fac parte din categoria funcționarilor publici.

În aceste condiții, raportat la art. 1 alin. (1) și art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența în materie revine instanțelor de contencios administrativ, respectiv tribunalului, în primă instanță.

Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ pentru unificarea practicii din 18 februarie 2013, a decis în sensul că: "normele de competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. 4 din Legea nr. 2/2013 sunt aplicabile inclusiv funcționarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conțin dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe", la adoptarea acestei soluții avându-se în vedere faptul că Legea nr. 188/1999 reprezintă dreptul comun în materia funcției publice, iar funcționarii publici cu statut special se circumscriu categoriei generale a funcționarilor publici.

Cum reclamantul face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special, iar Legea nr. 80/1995 nu conține dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe, Curtea de apel a concluzionat în sensul că, dacă ar fi fost respectate dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul, secția de contencios administrativ și fiscal, ar fi fost competent material la soluționarea prezentului litigiu în primă instanță, iar nu Curtea de Apel București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatorul A. a formulat în contradictoriu cu intimatul B. contestație împotriva deciziei comunicată verbal la data de 19 august 2013, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția managerială pe care o ocupa.

Solicită reclamantul anularea deciziei atacate, reintegrarea sa în funcția deținută anterior datei de 1 august 2013, obligarea la plata daunelor morale/ profesionale, apreciate la valoarea salariilor ce i se cuvin și la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a invocat ca temei juridic dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum și dispozițiile art. 251 C. muncii.

La data de 15 iunie 2014, în termenul prev. de art. 201 alin. (1) C. proc. civ., intimatul B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București, solicitând trimiterea dosarului spre soluționare Curții de Apel București.

Înalta Curte reține că raporturile de serviciu ale cadrelor militare sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și nu de Legea nr. 53/2003 - C. muncii, astfel că soluționarea cererii având ca obiect legalitatea eliberării din funcția de conducere militară a reclamantului, având o reglementare specială, este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți din data de 25 februarie 2008, conform căreia, „Având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 80/1995, precum și faptul că aceste persoane sunt investite cu exercițiul autorității publice, litigiile având ca obiect raporturile de serviciu ale acestora, se soluționează de instanța de contencios administrativ. Gradul instanței de contencios administrativ (tribunale sau curți de apel) se stabilește potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu emitentul actului contestat”.

În ceea ce privește împrejurarea că în fața tribunalului, excepția de necompetență materială invocată de intimata B. nu a fost soluționată în condițiile art. 131 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în raport de natura cauzei care presupunea parcurgerea unei proceduri speciale privind accesul la „documentele clasificate”, acordarea a două termene de judecată pentru soluționarea excepției apare ca fiind justificată.

Așa cum, de altfel, reține și Curtea de apel în considerentele sentinței nr. 2979/2015, la termenul din data de 20 noiembrie 2014, instanța a constatat că pârâtul a asigurat depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor care au stat la baza emiterii actului contestat și care urmau să fie studiate după procedura prevăzută de Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140/2014, dat fiind caracterul clasificat al acestora, acordând un termen în acest sens.

Însă, la acest termen (18 decembrie 2014), reclamantul a solicitat amânarea cauzei pentru a efectua demersuri în scopul obținerii certificatului de acces la informații clasificate, cerere ce a fost încuviințată de tribunal.

Reținând că excepția de necompetență materială a fost invocată în termenul prevăzut de disp. art. 130 alin. (1) C. proc. civ. de către pârâtul B., care și-a îndeplinit și obligația depunerii la dosarul cauzei a înscrisurilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 554/2004 și având în vedere natura particulară a cauzei care presupunea accesul la consultarea unor documente clasificate, nesoluționarea acestei excepții în cel mult un termen, așa cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. nu poate împiedica trimiterea dosarului instanței judecătorești competente.

Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Având în vedere argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară x București, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2016.