ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3006/2015

Decizia nr. 3006/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 403 din 17 aprilie 2014, Tribunalul Călărași, secția civilă a admis contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 367 din 10 septembrie 2013 emisă de intimatul Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, a dispus anularea deciziei contestate și reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate și a obligat intimatul către contestator la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorul de la data emiterii deciziei contestate și până la data pronunțării prezentei sentințe și în continuare până la reintegrarea în funcția deținută.

Prin încheierea de ședință din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a transpus Dosarul nr. x/116/2013 (Număr în format vechi y/2014) în ceea ce privește soluționarea apelului formulat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice împotriva Sentinței civile nr. 403 din 17 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în Dosarul nr. x/116/2013, în contradictoriu cu intimatul A. la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2014 a admis excepția necompetenței materiale funcționale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin Sentința civilă nr. 403 din 17 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în Dosarul nr. x/116/2013, a fost admisă contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 367 din 10 septembrie 2013 emisă de intimatul Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice.

S-a dispus anularea deciziei contestate și reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate. A fost obligat intimatul la plata către contestator a drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei contestate și până la data pronunțării prezentei sentințe și în continuare până la reintegrarea în funcția deținută.

La termenul din 16 decembrie 2013 tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței funcționale a completului specializat în litigii de muncă având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 49 alin. (2) și art. 52 alin. (3) din O.U.G. nr. 59/2000, iar prin Încheierea din aceeași dată a fost admisă excepția de necompetență funcțională a completului și în baza art. 99 alin. (2) din Hotărârea nr. 385/2005 privind Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea primului complet specializat reținându-se că deciziile emise potrivit Statutului personalului silvic se soluționează de complete specializate în contencios administrativ și a solicitat contestatorului să-și motiveze cererea de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 incidente în cauză.

După declinarea cauzei în favoarea completelor specializate în materia contenciosului administrativ au fost administrate probatorii, iar sentința a fost motivată prin raportare la dispozițiile art. 188/1999, republicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) București.

În cadrul motivelor de apel s-a invocat faptul că sentința ar fi nelegală pentru că ar fi dată cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 425 NCPC și a fost criticată soluția Tribunalului Călărași în ceea ce privește fondul cauzei.

Se poate observa că nu este invocată necompetența instanței de contencios administrativ ca motiv de nelegalitate al sentinței atacate.

Apelul fiind înregistrat inițial pe rolul Secției a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost transpus dosarul la Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, dar aceasta și-a declinat competența în favoarea primei secții sesizate.

În Încheierea de declinare a Secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București s-a precizat că se impune declinarea în favoarea Secției a VII-a a Curții de Apel București prin analizarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, potrivit art. 131 NCPC, litigiul fiind unul de muncă și nu de contencios administrativ.

S-a spus și că necompetența primei instanțe nu s-a acoperit în condițiile art. 130 alin. (2) NCPC întrucât inițial a fost sesizat un complet competent să soluționeze conflicte de muncă și că greșita repartizare pe secții este asimilată unei probleme de competență prin dispozițiile art. 136 alin. (1) și (4) NCPC.

În primul rând se constată că într-adevăr, Înalta Curte de Casație și Justiție are de soluționat un conflict negativ de competență între secții specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Potrivit art. 136 alin. (1) „Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere” iar alin (2) „Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul”.

În speță, aceste condiții sunt îndeplinite pentru că există conflict negativ de competență între Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, iar instanța în fața căruia s-a ivit conflictul este secția de contencios administrativ și fiscal.

În al doilea rând, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Cu alte cuvinte, dacă necompetența materială ori teritorială de ordine publică nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze cauza, iar invocarea ulterioară a excepției de necompetență nu mai este posibilă nici în fața instanței de recurs.

Plecând de la aceste dispoziții, se constată că, cu nerespectarea acestora, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a invocat, din oficiu, ca instanță de recurs, excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea altei secții.

Trebuie precizat că, deși inițial a fost sesizat un complet competent să soluționeze conflicte de muncă, acesta și-a invocat, din oficiu, necompetența și prin Încheierea din 16 decembrie 2013 a Tribunalului Călărași, secția civilă - complet specializat de litigii de muncă a fost admisă excepția de necompetență funcțională și declinată competența în favoarea unui complet specializat în materia contenciosului administrativ.

După înregistrarea cauzei pe rolul completului specializat în materia contenciosului administrativ al Tribunalului Călărași a fost invocată de către reclamant excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ și de către instanță din oficiu, dar la termenul din 10 aprilie 2014 - după ce s-a luat act că reclamantul a renunțat la această excepție, instanța a acordat părților cuvântul pe fondul cauzei.

În aceste condiții nu se poate considera că în cauză s-ar fi ivit o problemă legată de a posibilă greșită repartizare pe secții ce ar putea fi asimilată unei probleme de competență prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (4) C. proc. civ. pentru că nu suntem în prezența unui conflict de competență între complete specializate ale aceleiași instanțe.

Pentru că art. 136 alin. (1) și (4) C. proc. civ. nu distinge și în cazul conflictelor de competență între complete specializate ale aceleiași instanțe sunt aplicabile regulile referitoare la invocarea excepției de necompetență în fața primei instanțe, la declinarea competenței și la soluționarea conflictelor de competență, iar în cauză completul specializat în materia contenciosului administrativ nu a declinat competența în favoarea celui specializat pe litigii de muncă, ci a soluționat cauza pe fond, luând act că reclamantul a renunțat la excepția necompetenței materiale a acestui complet.

Prin urmare, completul specializat în materia contenciosului administrativ s-a considerat competent să soluționeze în fond cauza cu care a fost sesizat prin declinare de către un complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă.

În raport de toate aceste aspecte se impune a se analiza în ce măsură instanța de control judiciar ar putea să invoce, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței de fond sau în ce condiții s-ar putea invoca necompetența materială în fața acesteia.

Față de dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control nu poate invoca din oficiu excepția necompetenței materiale sau teritoriale exclusive a primei instanțe, dar ea va putea fi invocată ca motiv de apel sau recurs, dar numai în condițiile în care una dintre părți a ridicat excepția necompetenței materiale ori teritoriale exclusive, iar prima instanță a respins-o sau a omis să se pronunțe asupra ei.

De aceea se poate aprecia că, fără a respecta dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, deși nu putea s-o facă.

Pentru că litigiul a fost soluționat în primă instanță de un complet specializat în materia contenciosului administrativ, iar acesta nu a invocat necompetența materială în soluționarea litigiului și nici părțile nu au invocat această excepție în fața instanței de fond, dar și pentru că art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu dă posibilitatea invocării din oficiu a necompetenței materiale de către instanța de control judiciar, calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de fond va fi soluționată de către secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București - ca instanță ierarhic superioară primei instanțe ce s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice și intimatul A. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2015.

Procesat de GGC - LM