ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7158/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la 13 martie 2011, pe rolul Tribunalului București, reclamantul I.C.A.S. București a chemat in judecata pe pârâții D.G. și M.M., solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 34.383,84 lei către I.C.A.S. București cu titlu de daune în paguba institutului. Prin sentința civila nr. 4881 din 24 mai 2012, Tribunalul București a respins acțiunea ca inadmisibila. Prin Decizia civila nr. 6290 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a admis recursul împotriva sentinței civile nr. 4881 din 24 mai 2012, a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința civila nr. 2600/15 martie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că funcțiile ocupate de pârâți se încadrează în categoria personalului silvic, astfel încât fiind funcționari publici, sunt aplicabile art. 109 din Legea nr. 188/1999. Prin sentința nr. 2191 din 28 iunie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere că art. 109 din Legea nr. 188/1999 a fost modificat prin art. 4 din legea nr. 2/2013 în sensul că cererile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. 2. Argumente de fapt și de drept relevante. În fapt, se reține că reclamantul I.C.A.S. reclamanții a solicitat obligarea pârâților D.G. și M.M.

la plata în solidar, a sumei de 34 383,84 lei către I.C.A.S. București cu titlu de daune în paguba institutului. În raport cu dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 7 din O.U.G. nr. 59/2000, părțile din prezenta cauză sunt autoritatea silvică și salariații acesteia, iar obiectul litigiului îl constituie recuperarea pagubei cauzate de inginerul silvic reclamantei. Din analiza actelor de la dosar se constată că pârâții D.G. și M.M. au funcția de inginer șef silvic gradul III, și respectiv tehnician, iar potrivit art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, „ Personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici” Chiar dacă personalul silvic răspunde patrimonial potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 85/2006 în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, aceasta nu produce consecințe juridice cu privire la secția competentă să soluționeze aceste conflicte, atât timp cât singura prevedere legală expresă care trimite și la norme de procedură în acest sens este cea din art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 care, fără a distinge după cum personalul silvic este contractual sau are calitatea de funcționar public, face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999.

În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora: „Art. 23 - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.” De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 4 și art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I.C.A.S. în contradictoriu cu pârâții D.G. și M.M. în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.