ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7158/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

deduse judecății

Prin cererea înregistrată la 13 martie 2011,

pe rolul Tribunalului București, reclamantul I.C.A.S. București a chemat in

judecata pe pârâții D.G. și M.M., solicitând obligarea acestora la plata în

solidar a sumei de 34.383,84 lei către I.C.A.S. București cu titlu de daune în

paguba institutului.

Prin sentința civila nr.

4881 din 24 mai 2012, Tribunalul București a respins acțiunea ca inadmisibila.

Prin Decizia civila nr.

6290 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a admis recursul împotriva

sentinței civile nr. 4881 din 24 mai 2012, a casat-o si a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

generat conflictul negativ de competență

Prin sentința

civila nr. 2600/15 martie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a, a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

reținând că funcțiile ocupate de pârâți se încadrează în

categoria personalului silvic, astfel încât fiind funcționari publici,

sunt aplicabile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Prin sentința nr.

2191 din 28 iunie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția de

necompetență și a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în

vedere că art. 109 din Legea nr. 188/1999 a fost modificat prin art. 4 din

legea nr. 2/2013 în sensul că cererile având ca obiect raportul de serviciu al

funcționarului public sunt de competența secției de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului.

Ivindu-se

conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2)

coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea

acestuia.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta

Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21,

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență

în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente

cauzei.

2.

Argumente de fapt și de drept relevante.

În fapt, se reține că

reclamantul I.C.A.S.

reclamanții

a solicitat

obligarea

pârâților D.G. și M.M. la plata în solidar, a sumei de 34 383,84 lei către I.C.A.S.

București cu titlu de daune în paguba institutului.

În raport cu

dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 7 din O.U.G. nr. 59/2000, părțile din

prezenta cauză sunt autoritatea silvică și salariații acesteia, iar obiectul

litigiului îl constituie recuperarea pagubei cauzate de inginerul silvic

reclamantei.

Din

analiza actelor de la dosar se constată că pârâții D.G. și

M.M.

au funcția de inginer șef silvic gradul III, și respectiv

tehnician,

iar potrivit art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, „

Personalului

silvic i se aplică dispozițiile

Legii nr. 188/1999

privind

Statutul funcționarilor publici”

Chiar dacă personalul

silvic răspunde patrimonial potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 85/2006 în

conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - C.

muncii, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe

suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate în

condițiile prezentei ordonanțe de urgență, aceasta nu produce consecințe

juridice cu privire la secția competentă să soluționeze aceste conflicte, atât

timp cât singura prevedere legală expresă care trimite și la norme de procedură

în acest sens este cea din art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 care, fără a distinge

după cum personalul silvic este contractual sau are calitatea de funcționar

public, face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999.

În raport de obiectul

litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:

„Art. 23 - (1)

Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit

dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se

judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile

aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care,

potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la

curțile de apel.

(3) Procesele în curs

de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal

aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel

și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența tribunalelor se trimit la

tribunale.

(4) În cazurile

prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la

instanțele devenite competente să le judece.”

De asemenea, conform art.

109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013,

„cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt

de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu

excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența

altor instanțe”.

Având în vedere că

prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care

până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competența

Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de

dispozițiile art. 4 și art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

instanță devenită competentă să îl soluționeze.

regulatorului de competență

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I.C.A.S. în contradictoriu cu

pârâții D.G. și M.M. în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.