ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4736/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări

sociale, reclamanții A.G.G., O.L.S. și C.T. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter

Personal, anularea Deciziilor nr. 52 din 28 iunie 2011, nr. 53 din 28 iunie

2011 și nr. 54 din 28 iunie 2011 emise de pârâtă.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat, în esență, că prin deciziile a căror anulare au

solicitat-o s-a dispus reîncadrarea lor în funcție, potrivit prevederilor art.

4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, deciziile fiind, însă, contrare legii și

procedurii interne.

Prin Sentința civilă

nr. 5992 din 22 iunie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea, examinând obiectul cauzei, a reținut că în speță sunt

incidente dispozițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, care arată că în ceea ce

privește reîncadrarea reclamanților competența materială de soluționare a

cauzei, în primă instanță, revine instanței de contencios administrativ

competente.

La rândul său, prin

Sentința civilă nr. 5702 din data de 11 octombrie 2012, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis

excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, cu privire la

soluționarea prezentei cauze.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea, evocând dispozițiile art. 30 și 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010

și ale art. 7 din Legea nr. 285/2010, a arătat că aceste din urmă dispoziții nu

stabilesc o competență exclusivă în favoarea instanțelor de contencios

administrativ, ci urmează ca, în funcție de natura litigiului, să fie

determinată instanța competentă.

Apreciind că

reclamanții sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă

și nu sunt funcționari publici, Curtea de apel a apreciat că în speță nu sunt

incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc

competența instanțelor de contencios administrativ în materia raportului de

serviciu al funcționarului public.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22

alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București a decis înaintarea cauzei la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul

litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei

aparține Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Obiectul prezentei

cauze îl constituie cererea reclamanților A.G.G., O.L.S. și C.T. privind

anularea Deciziilor nr. 52 din 28 iunie 2011, nr. 53 din 28 iunie 2011 și nr.

54 din 28 iunie 2011 emise de pârâtă.

Examinând

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că reclamanții sunt angajați cu

contract individual de muncă ai pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a

Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Reclamantul A.G.G.

este titularul contractului individual de muncă din 1 ianuarie 2006, reclamata

S.O.L. este titulara contractului individual de muncă din 18 iulie 2006, iar reclamantul

T.C. este titularul contractului individual de muncă din 19 decembrie 2005.

Prin Legea nr.

284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,

s-a stabilit că se pot face noi reîncadrări ale personalului pe baza reevaluării

posturilor la nivelul instituției.

Prin Deciziile

Președintelui ANSPDCP x din 28 iunie 2011, y din 28 iunie 2011 și z din 28

iunie 2011, contestate de către reclamanți, s-au stabilit următoarele:

reclamantului G.A.G. funcția de expert, gradul I, gradația 2, clasa de

salarizare 51; reclamantei S.O.L. funcția de expert, gradul I, gradația 1,

clasa de salarizare 49; reclamantului T.C. funcția de expert, gradul II,

gradația 2, clasa de salarizare 45.

Potrivit

dispozițiilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 284/2010, împotriva măsurilor

dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa

instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești

competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data

comunicării soluționării contestației în scris.

Astfel, dispozițiile

normative sus-citate nu stabilesc în mod exclusiv competența de soluționare a

cauzelor având ca obiect deciziile emise în baza Legii nr. 284/2010, în

favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci fac trimitere la normele

speciale aplicabile fiecărei categorii de personal care intră sub incidența

Legii nr. 284/2010.

Legiuitorul a ales să

nu creeze norme speciale de competență pentru actele emise în baza acestei

legi, ci să mențină regulile de competență deja existente în materia

raporturilor de serviciu a fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar

(personal încadrat pe baza contractului individual de muncă, personal care

ocupă funcții de demnitate publică, personal care ocupă funcții asimilate

funcțiilor de demnitate public, respectiv personal care beneficiază de statute

speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut

special), rămânând ca determinarea instanței competente să se facă funcție de categoria

în care se încadrează persoana care solicită cenzurarea actului emis în baza

Legii nr. 284/2010.

Or, în speță, așa cum

în mod corect a reținut Curtea de apel, reclamanții nu au calitatea de

funcționari publici, iar prezenta cauză nu privește raportul de serviciu al

funcționarilor publici pentru a fi incidente dispozițiile art. 109 din Legea

nr. 188/1999 care stabilesc competența instanțelor de contencios administrativ.

Litigiul dedus

judecății se referă la un conflict de muncă exclusiv în sensul art. 231 C.

muncii, în speță fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) C. muncii

coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora competența

de soluționare, în prima instanță, aparține tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența

materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului

București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale,

soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.G.G., O.L.S și C.T. în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării

Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Tribunalului București, secția a

VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - CL