ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4736/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A.G.G., O.L.S. și C.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, anularea Deciziilor nr. 52 din 28 iunie 2011, nr. 53 din 28 iunie 2011 și nr. 54 din 28 iunie 2011 emise de pârâtă. În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că prin deciziile a căror anulare au solicitat-o s-a dispus reîncadrarea lor în funcție, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, deciziile fiind, însă, contrare legii și procedurii interne.

Prin Sentința civilă nr. 5992 din 22 iunie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Curtea, examinând obiectul cauzei, a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, care arată că în ceea ce privește reîncadrarea reclamanților competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, revine instanței de contencios administrativ competente.

La rândul său, prin Sentința civilă nr. 5702 din data de 11 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, cu privire la soluționarea prezentei cauze. Pentru a hotărî astfel, Curtea, evocând dispozițiile art. 30 și 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 și ale art. 7 din Legea nr. 285/2010, a arătat că aceste din urmă dispoziții nu stabilesc o competență exclusivă în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci urmează ca, în funcție de natura litigiului, să fie determinată instanța competentă. Apreciind că reclamanții sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă și nu sunt funcționari publici, Curtea de apel a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc competența instanțelor de contencios administrativ în materia raportului de serviciu al funcționarului public.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamanților A.G.G., O.L.S. și C.T. privind anularea Deciziilor nr. 52 din 28 iunie 2011, nr. 53 din 28 iunie 2011 și nr. 54 din 28 iunie 2011 emise de pârâtă.

Examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că reclamanții sunt angajați cu contract individual de muncă ai pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Reclamantul A.G.G. este titularul contractului individual de muncă din 1 ianuarie 2006, reclamata S.O.L. este titulara contractului individual de muncă din 18 iulie 2006, iar reclamantul T.C. este titularul contractului individual de muncă din 19 decembrie 2005. Prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că se pot face noi reîncadrări ale personalului pe baza reevaluării posturilor la nivelul instituției. Prin Deciziile Președintelui ANSPDCP x din 28 iunie 2011, y din 28 iunie 2011 și z din 28 iunie 2011, contestate de către reclamanți, s-au stabilit următoarele: reclamantului G.A.G.

funcția de expert, gradul I, gradația 2, clasa de salarizare 51; reclamantei S.O.L. funcția de expert, gradul I, gradația 1, clasa de salarizare 49; reclamantului T.C. funcția de expert, gradul II, gradația 2, clasa de salarizare 45. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 284/2010, împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris. Astfel, dispozițiile normative sus-citate nu stabilesc în mod exclusiv competența de soluționare a cauzelor având ca obiect deciziile emise în baza Legii nr. 284/2010, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci fac trimitere la normele speciale aplicabile fiecărei categorii de personal care intră sub incidența Legii nr. 284/2010.

Legiuitorul a ales să nu creeze norme speciale de competență pentru actele emise în baza acestei legi, ci să mențină regulile de competență deja existente în materia raporturilor de serviciu a fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar (personal încadrat pe baza contractului individual de muncă, personal care ocupă funcții de demnitate publică, personal care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate public, respectiv personal care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special), rămânând ca determinarea instanței competente să se facă funcție de categoria în care se încadrează persoana care solicită cenzurarea actului emis în baza Legii nr. 284/2010.

Or, în speță, așa cum în mod corect a reținut Curtea de apel, reclamanții nu au calitatea de funcționari publici, iar prezenta cauză nu privește raportul de serviciu al funcționarilor publici pentru a fi incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc competența instanțelor de contencios administrativ. Litigiul dedus judecății se referă la un conflict de muncă exclusiv în sensul art. 231 C. muncii, în speță fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) C. muncii coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora competența de soluționare, în prima instanță, aparține tribunalului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.G.G., O.L.S și C.T. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - CL