ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3304/2018

HOTĂRÂRE

02.10.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3304/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.08.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtelor la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011;

- obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01.2011 și până la pronunțarea sentinței actualizată cu rata inflației la zi, precum și în continuare, cu mențiunea rectificării în cărțile de muncă;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări (de la un salariat la altul procentul variază între 11 - 25 %, fără a se indica vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare iar alții de unul mai mic);

- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta Curtea de Apel București a emis decizii de reîncadrare doar pentru Legea nr. 285/2010, prin care se restituiau 15% din cei 25% reținuți în luna iunie 2010, dar pentru aplicarea Legii nr. 284/2010 nu s-a mai emis nicio decizie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148 C. proc. civ., art. 268 alin. (1) lit. c) . muncii, art. 28 și 208 - 201 din Legea nr. 62/2011, art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 5 - 6 din O.U.G. nr. 1/2010, art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituția României.

Prin Sentința civilă nr. 8148/21.09.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Constatând că reclamanții solicită reîncadrarea și obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Curtea a reținut că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din C. muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Astfel, față de aceste prevederi legale, s-a reținut faptul că revine Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale competența soluționării prezentului litigiu.

Prin Sentința nr. 4747 din 11 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Constatând intervenit conflict negativ de competență, în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Tribunalul a reținut faptul că nu este competent material să soluționeze prezenta cauză, față de obiectul acțiunii, având în vedere că reclamanții au solicitat, ca petit principal de cerere, reîncadrarea și obligarea ordonatorului principal de credite, Președintele Curții de Apel București, să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, că legalitatea ordinului de salarizare al grefierilor ce funcționează la Judecătoria Sectorului 5 București se poate contesta la Colegiul de conducere al Curții de Apel București și ulterior la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, reținând incidența dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., față de dispozițiile imperative ale art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, tribunalul a admis excepția necompetentei materiale și funcționale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că obiectul cererii introductive se circumscrie materiei litigiilor de muncă, respectiv privește un conflict de muncă în accepțiunea dispozițiilor art. 266 din C. Muncii. Astfel, potrivit textului de lege menționat, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, deci și cererile referitoare la executarea contractelor individuale de muncă.

Faptul că unul din petitele acțiunii îl reprezintă solicitarea de reîncadrare și obligarea ordonatorului principal de credite, Președintele Curții de Apel București, să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, iar un alt petit vizează cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției să emită grilele de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, nu atrage incidența în cauză a prevederile art. 7 alin. (2), Cap. VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit prevederilor art. 7, Cap. VIII din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Alin. (1):

"Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile".

Alin. (2):

"Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".

În cauză, reclamanții nu au formulat contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale sau a unui ordin de încadrare, ca fiind greșit emis, ci au solicitat obligarea pârâtelor la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011; obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01.2011 și până la pronunțarea sentinței actualizată cu rata inflației la zi, precum și în continuare, cu mențiunea rectificării în cărțile de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări (de la un salariat la altul procentul variază între 11 - 25 %, fără a se indica vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare iar alții de unul mai mic); obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Având în vedere petitele acțiunii, este evidentă existența unui conflict de muncă ivit în legătură cu raporturile de serviciu dintre reclamanți și pârâți, în calitate de angajați și angajatori, fiind vorba despre raporturi juridice de muncă, iar litigiul dedus judecății este unul de dreptul muncii.

Codul muncii reglementează raporturile de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.

Acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice.

De esența jurisdicției muncii este existența unui conflict între angajat și angajator privind drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Conflictul individual de muncă apare în legătură cu plata unor drepturi salariale, ce rezultă din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin raportul de muncă.

Competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține tribunalului în primă instanță, conform dispozițiilor art. art. 269 din C. muncii, art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin urmare, în speță, nu se poate reține formularea unei plângeri împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, în condițiile și termenele prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Constatând că litigiul de față nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit expres de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport de existența raporturilor de serviciu între părți și de natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, ca instanță specializată de dreptul muncii.