ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1026/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe

pârâta T.G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

obligarea acesteia la plata sumei de 3.028 RON, reprezentând cota parte din

prejudiciul creat bugetului de stat prin neefectuarea inventarierii generale a

tuturor elementelor de activ și de pasiv, fapt care a condus la lipsa efectivă

a unor mijloace fixe corporale negăsite pe teren, cu ocazia preluării

patrimoniului I.M., sumă ce a fost stabilită proporțional cu salariul net

conform art. 271 alin. (2) C. muncii, cu modificările și completările

ulterioare.

sectorului 6 București

Prin Sentința nr.

7184 din 5 octombrie 2010, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția

necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în

judecată, vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 3028 RON, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei, și a constatat incidența

prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia cauzele care au

ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența

instanțelor de contencios administrativ.

Instanța a reținut

că, la data săvârșirii de către pârâtă a faptei invocate, aceasta avea

calitatea de funcționar public, astfel încât instanța competentă este stabilită

expres de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate, cu art. 10 din

Legea nr. 554/2004.

Sentința Judecătoriei

sectorului 6 a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1089 din 13 aprilie 2011 a

Tribunalului București, secția a II-a civilă.

de Apel București

Prin Sentința nr.

6423 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sector 6 București, trimițând cauza Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă obligarea pârâtei, membru în comisia de inventariere a

patrimoniului Inspecției Sociale, la plata către reclamanta I.M. a

contravalorii prejudiciului creat prin neefectuarea inventarierii generale a

tuturor elementelor de activ și pasiv.

Instanța a reținut

că, în situația în care s-ar admite existența unor raporturi de serviciu între

părți, potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea funcționarului

public pentru pagubele produse patrimoniului autorității/instituției publice

este o răspundere civilă, ceea ce atrage, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. competența instanței de drept comun în soluționarea unor asemenea litigii.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât cauza nu are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului

public, astfel că nu se poate susține aplicarea dispozițiilor art. 109 din

Legea nr. 188/1999.

II. Regulatorul de

competență

Învestită legal cu

soluționarea conflictului negativ de competență, potrivit art. 20 pct. 2,21 și

22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că obiectul acțiunii constă

în repararea unui prejudiciu pretins a fi fost cauzat autorității publice

reclamante, de către pârâtă, fost funcționar public al Inspecției Sociale,

desființată ca urmare a comasării prin absorbție cu I.M., în temeiul Legii nr.

329/2009 (pct. 52 din Anexa 1).

Este adevărat că,

potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului

public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția

situațiilor pentru care este stabilită expres, prin lege, competența altor

instanțe.

În speță, deși fapta

pretins generatoare de prejudiciu datează din perioada în care pârâta se afla

în raport de serviciu cu Inspecția Socială, ale cărei drepturi și obligații

le-a preluat I.M., la data constatării pagubei și apoi a sesizării instanței,

pârâta nu mai exercita o funcție publică în cadrul reclamantei, raportul de

serviciu fiind modificat, prin transfer în interesul serviciului la A.N.P.S.,

conform deciziei din 26 februarie 2009, emise de Inspectorul General de Stat al

fostei Inspecții Sociale.

Or, deși nu se

prevede expres, interpretarea în ansamblu a normelor cuprinse în Legea nr.

188/1999 conduce la concluzia că raportul de serviciu, ce ia naștere și se

exercită ca urmare a numirii într-o funcție publică, potrivit art. 4 din legea

menționată, are ca părți funcționarul public și autoritatea sau instituția

publică în cadrul căreia acesta își exercită funcția.

În ipoteza tipică în

care elementele raportului de serviciu rămân nemodificate, antrenarea

răspunderii patrimoniale a funcționarului public pentru pagubele produse cu

vinovăție patrimoniului autorității sau instituții publice în care funcționează

are loc prin emiterea, de către conducătorul autorității sau instituției

publice, a unui ordin sau dispoziții de imputare ori, după caz, prin asumarea

unui angajament de plată, conform normelor speciale cuprinse în art. 85 alin.

(1), corelat cu art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Într-o situație ca

aceea din speță, în care prevederile art. 85 alin. (1) nu pot fi aplicate,

pentru că funcționarul public nu se mai află în raport de serviciu cu

autoritatea sau instituția publică prejudiciată, angajarea răspunderii

patrimoniale, calificate generic în art. 75 și 84 din Legea nr. 188/1999 ca

fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a

antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în C.

civ.

Acestea sunt

argumentele pe baza cărora Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății nu

este unul având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în

accepțiunea art. 109 din Legea nr. 188/1999, motiv pentru care, în temeiul art.

22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența Judecătoriei Sectorului 6,

luând în considerare, de asemenea, dispozițiile art. 1 pct. 1 și ale art. 5 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I.M. și pârâta T.G. în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.

Procesat de GGC - AA