ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Poliția Comunitară a Sectorului 3 București, în contradictoriu cu pârâta P.E., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 628,85 lei, reprezentând prejudiciul pe care aceasta l-a cauzat reclamantei prin fapta sa culpabilă; În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 01 mai 2005, pârâta a fost numită pe funcția publica specifica de agent comunitar, semnând un angajament de serviciu, prin care se angaja să lucreze în cadrul instituției cel puțin 3 ani.

A mai menționat reclamanta că pârâta a părăsit instituția înaintea termenului la care se angajase prin angajamentul de serviciu, și având în vedere faptul că articolele de îmbrăcăminte nu mai puteau fi date în folosința altui funcționar public, a procedat la calcularea gradului de uzură al echipamentului proporțional cu perioada rămasă până la expirarea duratei maxime de uzura. În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 998-999 C. civ., art. 10 pct. 8 și art. 109 C. proc. civ. Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 1258 din 28 ianuarie 2010 a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pretențiile reclamantei se întemeiază pe raporturile de serviciu ce au existat între aceasta și pârâtă și au ca obiect răspunderea patrimonială a angajatului. S-a mai reținut că potrivit art. 284 C. muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Recursul formulat de către reclamanta Poliția Comunitară a Sectorului 3 București a fost respins ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. își găsesc aplicabilitatea doar în situația în care legiuitorul nu a prevăzut o competență specială.

În cauză, chiar dacă pârâta a avut calitatea de funcționar public, conflictele izvorâte din raporturile de muncă se soluționează tot de instanța de dreptul muncii iar nu de aceea de contencios administrativ. Prin încheierea de ședință din 1 martie 2011 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență funcțională și a înaintat cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 211 din 17 ianuarie 2012 Tribunalul București, secția a IX de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență a înaintat dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului. Pronunțându-se asupra conflictului negativ de competență cu care a fost sesizată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2767 din 25 aprilie 2012 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs P.E. Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost motivat, situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C. proc.

civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ., a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Întrucât recurenta nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de P.E. împotriva sentinței civile nr. 2767 din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2013.