ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6211/2013

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata

inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă

și asigurări sociale la data de 16 septembrie 2011, reclamanta A.N.I. a chemat în

judecată pe pârâta B.P.I. solicitând instanței obligarea acesteia la plata

sumei de 223 RON reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

În

motivarea cererii reclamanta a menționat că, urmare a controlului

efectuat de Curtea de Conturi a Municipiului București s-a constatat ca aceste

sume au fost încasate necuvenit, iar prin Decizia directorului Camerei de Conturi

din 21 iulie 2009 s-a dispus recuperarea prejudiciului, reprezentând drepturi salariale

acordate necuvenit pe perioada menționata.

Prin încheierea

de ședința de la 14 octombrie 2011 pronunțata de secția a VIII-a

conflicte de munca și asigurări sociale a T.B. s-a admis excepția necompetentei

funcționale și s-a înaintat cauza, spre competenta soluționare Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin

sentința nr. 3779 din data de 9 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a

admis excepția de necompetenta

materiala și s-a declinat cauza către Curtea de Apel București

, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, a

considerat instanța ca în speță sunt

aplicabile prevederile

art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

raportat la art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează

în fond de secțiile de contencios administrativ ale Curților de Apel.

2.2.Prin sentința

nr. 601 din data de 8 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București secția

a VIII a contencios administrativ și fiscal

în temeiul art. 281 C. proc. civ. s-a îndreptat

eroarea materială strecurată în încheierea din 07 decembrie 2012, în sensul că s-a

admis excepția necompetenței materiale, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999

și art. 2 pct 1 lit. d) C. proc. civ.

S-a dispus trimiterea

cauzei formulată de reclamanta A.N.I. în contradictoriu cu pârâta B.P.I., la Tribunalul

București spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a constatat că

dosarele

care au ca obiect raportul de serviciu

al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres

prin lege competența altor instanțe, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței

competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în

judecată.

Instanțele au fost investite

cu cererea formulată de reclamanta A.N.I. in contradictoriu cu pârâta B.P.I. prin

care s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 223 RON reprezentând drepturi

salariale încasate necuvenit.

Astfel, reține Înalta

Curte, raportat la actele dosarului, că litigiul este ivit intre reclamantă in calitate

de angajator al pârâtei B.P.I., inspector de integritate, ca urmare a avansării

unor drepturi salariale apreciate de către Curtea de Conturi ca fiind necuvenite,

vizând un raport de serviciu al funcționarului public, raport aflat sub incidența

dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

Legea nr. 188/1999 - la

art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre

funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile

administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației

publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.

În raport de obiectul

litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor

art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., potrivit cărora:

„Art. XXIII. - (1) Procesele

în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ

și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei

legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite

competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei

legi, sunt de competența Curților de Apel se trimit la Curțile de Apel.

(3) Procesele în curs

de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal

aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și

care, potrivit prezentei legi,sunt de competența Tribunalelor se trimit la Tribunale.

(4) În cazurile prevăzute

la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite

competente să le judece.”

De asemenea, conform

art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013,

„cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de

competența secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, cu excepția

situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Având în vedere că prezentul

litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care până la momentul

intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competența Curții de Apel, secția

de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. IV și

art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența

de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să

îl soluționeze.

de competență

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe A.N.I. și B.P.I. în favoarea Tribunalului București, secția a IX a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie

2013.