ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6211/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrata inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale la data de 16 septembrie 2011, reclamanta A.N.I. a chemat în judecată pe pârâta B.P.I. solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 223 RON reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit. În motivarea cererii reclamanta a menționat că, urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi a Municipiului București s-a constatat ca aceste sume au fost încasate necuvenit, iar prin Decizia directorului Camerei de Conturi din 21 iulie 2009 s-a dispus recuperarea prejudiciului, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit pe perioada menționata.

Prin încheierea de ședința de la 14 octombrie 2011 pronunțata de secția a VIII-a conflicte de munca și asigurări sociale a T.B. s-a admis excepția necompetentei funcționale și s-a înaintat cauza, spre competenta soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința nr. 3779 din data de 9 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de necompetenta materiala și s-a declinat cauza către Curtea de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, a considerat instanța ca în speță sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 3 pct. 1 din C. proc.

civ., potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ ale Curților de Apel. 2.2.Prin sentința nr. 601 din data de 8 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în temeiul art. 281 C. proc. civ. s-a îndreptat eroarea materială strecurată în încheierea din 07 decembrie 2012, în sensul că s-a admis excepția necompetenței materiale, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 2 pct 1 lit. d) C. proc. civ. S-a dispus trimiterea cauzei formulată de reclamanta A.N.I. în contradictoriu cu pârâta B.P.I., la Tribunalul București spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a constatat că dosarele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată. Instanțele au fost investite cu cererea formulată de reclamanta A.N.I. in contradictoriu cu pârâta B.P.I. prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 223 RON reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit. Astfel, reține Înalta Curte, raportat la actele dosarului, că litigiul este ivit intre reclamantă in calitate de angajator al pârâtei B.P.I., inspector de integritate, ca urmare a avansării unor drepturi salariale apreciate de către Curtea de Conturi ca fiind necuvenite, vizând un raport de serviciu al funcționarului public, raport aflat sub incidența dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”. În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora: „Art. XXIII.

- (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența Curților de Apel se trimit la Curțile de Apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența Tribunalelor se trimit la Tribunale.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.” De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. IV și art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A.N.I. și B.P.I. în favoarea Tribunalului București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2013.