ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3196/2014

Camera de consiliu Asupra conflictului de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. 9879/118/2011, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.V.F., obligarea acesteia la plata sumei de 231 RON, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit. Prin Sentința civilă nr. 4251 din 29 august 2011, Tribunalul Constanta a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii.

La rândul său, această instanță a admis excepția de necompetență materială, invocată de reclamantă și, prin Sentința civilă nr. 2688 din 19 martie 2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința civilă nr. 1628 din 20 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, de asemenea, excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, unde acțiunea a fost înregistrată sub nr. 23016/3/2013.

În cadrul acestui dosar, Tribunalul București a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar prin Sentința civilă nr. 3375 din 7 mai 2014 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul în vederea soluționării acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a apreciat că în speță este vorba despre un litigiu privind raportul de serviciu al unui funcționar public, iar soluționarea acestuia, din perspectiva competenței instanțelor, se realizează în.

conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 prin raportare la prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanța competentă a soluționa pricina în raport cu obiectul acesteia și cu dispozițiile legale incidente ei. Analizând acțiunea introductivă de instanță, în raport de actele și lucrările dosarului, rezultă că între Agenția Națională de Integritate, în calitate de instituție angajatoare și pârâta A.V.F. -funcționar public - inspector de integritate există raporturi de serviciu, reglementate de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Cum demersul judiciar al reclamantei vizează recuperarea unor sume de bani pe care instituția le-a plătit, în mod nelegal, funcționarului public pârât, în temeiul raporturilor de serviciu, este evident că prezentul litigiu privește desfășurarea acestor raporturi de serviciu, fiind incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum acestea au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind degrevarea instanțelor judecătorești.

Potrivit acestui text de lege, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului (...)". Prin urmare, pentru a stabili instanța de contencios administrativ competentă teritorial să soluționeze pricina, trebuie aplicate dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în materia contenciosului administrativ este reglementată o competență teritorială alternativă, în sensul că "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului". Cum în speță, reclamanta Agenția Națională de Integritate a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ în circumscripția căreia își are domiciliul pârâta, competent teritorial să soluționeze litigiul este Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta Agenția Națională de Integritate și pârâta A.V.F., în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2014. Procesat de GGC - AP