ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3196/2014

Camera de consiliu

Asupra conflictului

de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, sub nr. 9879/118/2011, reclamanta Agenția Națională de

Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.V.F., obligarea acesteia

la plata sumei de 231 RON, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

Prin Sentința civilă

nr. 4251 din 29 august 2011, Tribunalul Constanta a admis excepția de

necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și

fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii. La

rândul său, această instanță a admis excepția de necompetență materială,

invocată de reclamantă și, prin Sentința civilă nr. 2688 din 19 martie 2013 a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă

nr. 1628 din 20 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis, de asemenea, excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, unde acțiunea a

fost înregistrată sub nr. 23016/3/2013.

În cadrul acestui

dosar, Tribunalul București a invocat din oficiu excepția de necompetență

teritorială, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, iar prin Sentința civilă nr. 3375 din 7 mai 2014 a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat

ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul în vederea

soluționării acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul București a apreciat că în speță este vorba despre un

litigiu privind raportul de serviciu al unui funcționar public, iar

soluționarea acestuia, din perspectiva competenței instanțelor, se realizează

în. conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 prin raportare

la prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează

să stabilească instanța competentă a soluționa pricina în raport cu obiectul

acesteia și cu dispozițiile legale incidente ei.

Analizând acțiunea

introductivă de instanță, în raport de actele și lucrările dosarului, rezultă

că între Agenția Națională de Integritate, în calitate de instituție

angajatoare și pârâta A.V.F. -funcționar public - inspector de integritate

există raporturi de serviciu, reglementate de dispozițiile Legii nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici.

Cum demersul judiciar

al reclamantei vizează recuperarea unor sume de bani pe care instituția le-a

plătit, în mod nelegal, funcționarului public pârât, în temeiul raporturilor de

serviciu, este evident că prezentul litigiu privește desfășurarea acestor

raporturi de serviciu, fiind incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr.

188/1999, astfel cum acestea au fost modificate prin art. IV din Legea nr.

2/2013 privind degrevarea instanțelor judecătorești.

Potrivit acestui text

de lege, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului

public, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului (...)".

Prin urmare, pentru a

stabili instanța de contencios administrativ competentă teritorial să

soluționeze pricina, trebuie aplicate dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în materia contenciosului

administrativ este reglementată o competență teritorială alternativă, în sensul

că "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei

de la domiciliul pârâtului".

Cum în speță,

reclamanta Agenția Națională de Integritate a înțeles să învestească instanța

de contencios administrativ în circumscripția căreia își are domiciliul pârâta,

competent teritorial să soluționeze litigiul este Tribunalul Constanța, secția

contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta Agenția Națională de Integritate

și pârâta A.V.F., în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 septembrie 2014.

Procesat de GGC - AP