ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2015

Decizia nr. 156/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. de pe lângă Curtea de Apel București, anularea Ordonanței nr. 2 din 13 iulie 2011, emisă de pârâtă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, instanța a dispus introducerea în cauză a pârâților B. și C., în calitate de destinatari ai actului administrativ contestat, precum și atașarea Dosarului nr. x/2/2011 al Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 2236 din 28 martie 2012, Curtea Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că în vederea stabilirii competenței, în raport de natura cauzei, este aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ atacat, respectiv, autoritate centrală sau locală.

În speță, autoritatea emitentă a actului atacat este D. de pe lângă Curtea de Apel București, care este asimilată unei autorități publice locale, întrucât, nu este un organism unic la nivel național, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Fiind în prezența unui act emis de o entitate asimilată unei autorități publice locale, atacat în condițiile dreptului comun, în lipsa unei prevederi speciale derogatorii, curtea de apel a constatat că, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul are competența de a soluționa, în primă instanță, prezenta cauză.

Instanța a considerat că nu are relevanță faptul că Legea nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare,

prevede competența de soluționare în primă instanță a curții de apel de la domiciliul persoanei a cărei avere este supusă controlului, în situația în care D. constată că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor bunuri determinate, nu are caracter justificat, întrucât, această normă specială nu poate fi aplicabilă și în alte situații, având în vedere că este o normă derogatorie de la dreptul comun, prin care se instituie reglementări cu caracter de excepție, care sunt de strictă interpretare și aplicare.

Curtea de Apel București a reținut că poziția instanței în ierarhia sistemului instanțelor judecătorești și gradul profesional al magistraților care intră în componența acestei Comisii, nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii competenței, întrucât, pe de o parte, potrivit legii, D. este constituită și își desfășoară activitatea ca o autoritate administrativă cu atribuții în domeniul cercetării averilor și nu ca o instanță de judecată iar pe de altă parte, actele emise nu pot avea natura unor hotărâri judecătorești.

Prin urmare, având în vedere că actul ce formează obiectul prezentei acțiuni este emis de o entitate asimilată unei autorități publice locale și că nu există norme speciale derogatorii în materie de competență, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02 mai 2012, sub nr. x/3/2012.

Prin notele scrise depuse la dosar la 13 iunie 2013, reclamanta A. a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București, excepție ridicată și de instanță la termenul de judecată din 03 septembrie 2013, cu ocazia verificării competenței.

Prin sentința civilă nr. 4074 din 10 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competență, a fost sesizată, în baza art. 20 pct. 2 coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că deși nu există o reglementare expresă cu privire la instanța competentă a cenzura ordonanța de clasare, de vreme ce curtea de apel este competentă a soluționa fondul cauzei, nu există nici o justificare rezonabilă ca cenzurarea și controlul ordonanței emise în condițiile art.

10

4

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996, să aparțină tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ.

Întrucât contenciosul administrativ instituit prin Legea nr. 554/2004, este un contencios de plină jurisdicție, iar Legea nr. 115/1996 instituie norme speciale de competență pentru soluționarea acțiunilor formulate în temeiul acestei legi, văzând considerentele Deciziei nr. 307/2014 pronunțate de Curtea Constituțională și apreciind că nu are relevanță în cauză criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ atacat, tribunalul a reținut că acțiunea formulată de reclamantă este de competența materială în primă instanță a Curții de Apel București, secției a VIII–a contencios administrativ și fiscal.

La data de 12 decembrie 2014, sub nr. x/3/2012, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prezenta cauză, având ca obiect soluționarea conflictului negativ ivit între cele două instanțe.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Ordonanței nr. 2 din 13 iulie 2011, emisă de D. de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus clasarea sesizării, conform art. 10

4

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare.

În mod eronat Curtea de Apel București a reținut că pentru stabilirea competenței materiale, în cauză este aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ atacat, instituit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 10

4

alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 115/1996, competența materială a curții de apel este prevăzută exclusiv numai în situația în care D. constată că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor bunuri determinate, nu are caracter justificat.

În ipoteza în care

D. pronunță o ordonanță de clasare, conform art. 10

4

alin. (1) lit. b) din același act normativ, nu se prevede posibilitatea contestării acestei ordonanțe în justiție și nici instanța competentă să soluționeze o astfel de cale de atac.

Textele de lege menționate impun interpretarea acestora, în sensul de a se lămuri înțelesul exact și complet al dispozițiilor normative, cu scopul de a oferi soluția adecvată acestei categorii de spețe, omisiunea legiuitorului urmând a fi suplinită prin interpretare.

Din interpretarea conținutului prevederilor legale enunțate, Înalta Curte apreciază că ordonanța de clasare nu este supusă competenței căii de atac prevăzute de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, ci aceasta poate fi contestată la instanța de contencios administrativ, competentă să se pronunțe asupra legalității ordonanței pronunțate de Comisie în temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. a) din legea specială, în speță, la curtea de apel.

Astfel, deși nu există o reglementare expresă cu privire la instanța competentă să cenzureze legalitatea ordonanței de clasare, în condițiile în care curtea de apel este învestită cu soluționarea cauzei în primă instanță, prin ordonanță motivată pronunțată de Comisie în situația în care constată că dobândirea averii nu are caracter justificat, pentru rațiuni identice, ordonanța de clasare nu poate fi exceptată de la calea de atac prevăzută de norma specială, motiv pentru care, competența materială în primă instanță aparține aceleiași curți de apel și în ipoteza prevăzută de art. 10

4

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996.

Un argument în plus în susținerea celor reținute anterior îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, care prevăd exclusiv competența materială a curții de apel, fără a distinge în privința modalității de sesizare a acestei instanțe.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții D. de pe lângă Curtea de Apel București, B. și C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.