ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 692/2016

Decizia nr. 692/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal,

reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată din 04 septembrie 2014, anularea Deciziei nr. 172 din 13 octombrie 2014 și suspendarea executării Notei de constatare până la soluționarea definitivă a cauzei, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2.1. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2242 din 16 septembrie 2015, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția II-a de contencios administrativ și fiscal, având în vedere obiectul principal al acțiunii care îl constituie anularea unor acte administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 de o autoritate publică locală/regională - pârâta C.

În opinia instanței, nu prezintă relevanță în problema competenței subordonarea ierarhică a emitentului actelor față de autoritatea centrală (B.) și nici existența personalității juridice a organismului intermediar regional, ci existența capacității administrative, care este neîndoielnică.

De asemenea, a reținut că legea contenciosului administrativ nu permite emiterea actelor administrative prin reprezentant, astfel că nu se poate considera că instituția pârâtă poate emite acte administrative în numele autorității ierarhic superioare.

2.2. Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 8781 din 7 decembrie 2015, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ fiscal, și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

În cauză, pârâtei

C. îi sunt delegate din atribuțiile pârâtului B., în baza Acordului de Delegare de Funcții, aprobat prin Ordinul D. nr. 600/2008, fapt ce presupune că a fost transmis dreptul de a acționa ca reprezentant al instituției.

Totodată, a apreciat că ministerul joacă un rol central, iar organismul are rol de intermediar, aceasta reieșind chiar din terminologia folosită de art. 2.1.2. și 3.1. din Acordul de delegare de funcții.

În același sens, a reținut că o

rganismul intermediar reprezintă organismul public sau privat, care își desfășoară activitatea sub responsabilitatea autorității de management sau care îndeplinește responsabilități în numele autorității de management în relația cu beneficiarii care implementează operațiuni

(art. 2.1.20 din Acord)

.

În concluzie, instanța a apreciat că actele administrative atacate au fost emise de pârâtul

C. în numele autorității centrale B., fapt ce presupune, din punct de vedere juridic, că acesta din urmă este titularul drepturilor și obligațiilor specifice în cauză, fiind astfel în prezența unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), nr. 134 și nr. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată din 04 septembrie 2014 și suspendarea executării acestui act administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei, precum și anularea Deciziei nr. 172 din 13 octombrie 2014, acte emise de C.

Potrivit atribuțiilor sale, acest organism, care

a dobândit personalitate juridică începând cu 1 ianuarie 2007, în baza Ordinului nr. 141 din 21 februarie 2007 emis de D.,

este o autoritate regională, iar rolul său principal

este de a implementa, la nivel regional, schemele pentru dezvoltarea resurselor umane, finanțate din fonduri europene de preaderare (PHARE), respectiv post-aderare (Fondul Social European).

În cauză, se constată astfel că actele administrative atacate sunt emise de C., autoritate publică asimilată autorităților locale.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: “Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscale ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod corect Curtea de apel a reținut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, că, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/204, față de împrejurarea că, în speță, emitentul actelor administrative atacate este C., autoritate publică de nivel local.

Cele reținute de tribunal, în sensul că autoritatea de management responsabilă pentru emiterea actului administrativ contestat este reprezentată printr-o autoritate de rang central, de

B., nu pot fi primite, împrejurarea că această autoritate exercită atribuțiile în temeiul Acordului de delegare de funcții, aprobat prin Ordinul D. nr. 600/2008, cu modificările și completările ulterioare,

nu este relevantă pentru determinarea competenței de soluționare a prezentei acțiuni.

De altfel, nici prevederile art. 10 alin. (1) și nici cele ale art. 10 alin. (1

1

), din Legea nr. 554/2004 nu disting, după cum actul supus cenzurii instanței de contencios administrativ este emis în baza competenței primare sau a unei competențe delegate autorității publice, relevant, sub acest aspect, fiind rangul autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

În speță, este de necontestat că emitentul actelor administrative contestate este o autoritate publică locală.

Așa fiind, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 care atrag competența curții de apel, întrucât textul condiționează ca actele administrative ce au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene să fie emise de către autorități publice centrale.

2

. Temeiul legal al regulatorului de competență;

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ si fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2016.