ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A.N.I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta M.L.A., să fie obligată pârâta la plata sumei de 24.897 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit. Ulterior, la data de 31 mai 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 30.436 lei, reprezentând drepturi salariale încasate ne cuvenit. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare a verificărilor efectuate de Curtea de Conturi asupra execuției bugetare și a bilanțului contabil, întocmite de A.N.I.

pentru exercițiul bugetar 2008 (acțiune desfășurată în anul 2009), a fost emisă Decizia nr. 4 din 21 iulie 2009. Împotriva Deciziei nr. 4/21 iulie 2009 emisă de Curtea de Conturi, A.N.I. a formulat contestație, respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, prin încheierea nr. VIII/3/ 09 septembrie 2009. Încheierea a fost, de asemenea, contestată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea făcând obiectul Dosarului nr. 9145/2/2009. Prin sentința civilă nr. 434 din 22 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a admis contestația Agenției, anulând integral Decizia nr. 4 din 21 iulie 2009 și Încheierea nr. VIII/3 din 09 septembrie 2009. Ulterior, urmare admiterii recursului formulat de Curtea de Conturi, Înalta Curte de Casație și Justiție a modificat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii A.N.I.

Pârâta a fost detașată la A.N.I., în condițiile în care avea suspendat contractul de muncă cu Cancelaria Primului Ministru și angajată în funcția de asistent cabinet vicepreședinte, începând cu data de 10 decembrie 2007 până la 05 iunie 2008 și a încasat sume reprezentând drepturi salariate pentru munca prestată în funcția deținută. Pârâta a fost înștiințată prin Notificarea nr. 4258 din data de 29 decembrie 2010, că are de restituit suma de 24.897 lei reprezentând venit net încasat necuvenit în perioada incidență. Prin sentința civilă nr. 5268 din 05 iunie 2012 a Tribunalului București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, reținându-se că art. 91 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, arată că instanțele de contencios administrativ sunt competente să judece cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 569 din data de 6 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta A.N.I., în contradictoriu cu pârâta M.L.A. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că angajarea răspunderii materiale a pârâtei are ca temei raportul de serviciu pe care aceasta l-a avut cu instituția reclamantă, pârâta fiind numită pe funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3, clasa 70 de salarizare, la Compartimentul Comunicare, Relații Publice și Strategie - Direcția Juridică, Control, Relații Publice și Comunicare, după cum reiese din chiar Ordinul de numire nr. 311 din 07 septembrie 2011 emis de președintele A.N.I.

Temeiul acțiunii reclamantei este dat de art. 84 lit. b), potrivit căruia „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit ” , fiindu-i prin urmare aplicabilă prima teză a art. 85 alin. (1). Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajarea răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, după cum a reținut instanța supremă prin Decizia nr. 4643 din 11 octombrie 2011. Împrejurarea că, în momentul de față, pârâta nu are calitatea de funcționar public nu prezintă nicio relevanță în cauză, importantă fiind ca paguba invocată să derive din raportul său de serviciu.

Dispoziția de imputare se poate emite si după încetarea raporturilor de serviciu, putând constitui temei pentru executare în considerarea naturii de act administrativ, care se bucură de executorialitate. Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta A.N.I., invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că pârâta M.L. nu a avut și nu avea, la data detașării și pe perioada cât a fost detașată la A.N.I., calitatea de funcționar public. Considerentele și soluția Înaltei Curți Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte, examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reține că intimata pârâtă M.L. a fost numită în funcția de consilier al ministrului justiției, în baza Ordinului nr. 3455/C din 13 decembrie 2007 - fila 23 din dosarul Curții de Apel București, iar prin Ordinul nr. 3458/C din data de 15 decembrie 2007, a fost detașată de la Ministerul Justiției la A.N.I. - fila 22 din dosarul Curții de Apel București. Prin Ordinul nr. 16 din 21 decembrie 2007 al A.N.I., intimata - pârâtă a fost numită în funcția publică de execuție de expert grad profesional principal treapta I salarizare la Direcția Generală de Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne - Serviciul de Investiții și Achiziții, fiind salarizată potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999, astfel cum rezultă din dispozițiile legale cuprinse în preambulul ordinului.

Acest aspect rezultă și din înscrisurile aflate la filele 12 și 13 din dosarul Tribunalului București (Ordinul nr. 36 din 04 ianuarie 2008 și Ordinul nr. 134 din 01 aprilie 2008). Drept urmare, instanța de control judiciar reține că între reclamantă și pârâtă nu este un raport de muncă, ci un raport de serviciu, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, iar cadrul normativ în temeiul căruia ar putea fi angajată răspunderea patrimonială a intimatei - pârâte constă în art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999, având următorul conținut: Art. 84 „Răspunderea civila a funcționarului - public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile." Art. 85. - „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata,

iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei." Întrucât Legea nr. 188/1999 este o lege specială și se aplică cu precădere față de dispozițiile Codului Muncii și Codului civil, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că repararea pagubelor se dispune prin emiterea unui ordin sau dispoziții de imputare sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, în condițiile tezei I a art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, iar nu printr-o acțiune în despăgubire adresată direct instanței de judecată.

Pe de altă parte, chiar dacă în discuție nu ar fi un raport de serviciu, ci de un raport de muncă, recuperarea prejudiciului - ca măsură ce trebuie pusă în executare potrivit deciziei Curții de Conturi, presupune emiterea unor acte administrative de imputare a acestui prejudiciu de către instituția publică, în speță A.N.I. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 8, 9 sau 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva Sentinței nr. 569 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2015.