Decizia nr. 239/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 7211/2011 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 noiembrie 2010, reclamante A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 în privința măsurilor dispuse la punctele 2-7 din decizie. În motivare, reclamanta a arătat că în urma auditului financiar efectuat în perioada 10 mai 2010 - 02 iulie 2010, privind situația financiară aferentă activităților efectuate în anul 2009 de către aparatul central al A., Camera de Conturi a României a emis procesul verbal de constatare din 06 iulie 2010, prin care s-au reținut abateri de la legalitate și regularitate asupra cărora a formulat obiecțiuni, ulterior, fiind emisă Decizia nr. 8 din 17 august 2010 emisă de Departamentul III al B. Prin Încheierea nr. 31 din 12 octombrie 2010, emisă de Departamentul III al B., a fost respinsă contestația. Reclamanta consideră că decizia atacata este netemeinică și nelegală în privința măsurilor dispuse la pct. 2-7 din decizie.

Hotărârea Curții de apel ; Prin sentința nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată, de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.; - a dispus anularea parțiala a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 emisă de pârâtă, respectiv: parțial pct. 3 în ceea ce privește luarea de măsuri de recuperare de la salariați a sumei de 216.361,5 lei; parțial pct. 5, în ceea ce privește recuperarea unor cheltuieli cu personalul de la Direcția Patrimoniu, Achiziții Publice și Administrativ și Direcția Ajutoare Specifice Comunitare și de Stat, cu referire la majorarea salariului de bază cu până la 75%, și în ceea ce privește acordarea nelegală către un salariat a sporului de 20%; parțial punctul 6 în ceea ce privește recuperarea sumei de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA Portugalia și eventualitatea recuperării acestei sume de la personalul propriu; - a respins în rest acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente: - În ceea ce privește măsura dispusă la pct. 2 al Deciziei nr. 8/2010, prima instanță a apreciat că este legală si temeinică, deoarece potrivit art. 17 alin. (2)din O.U.G. nr. 123/2006 "sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare". La art. 2 din același act normativ se prevede ca "sumele necesare acordării sprijinului financiar prevăzut de prezenta ordonanță de urgență se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul D., în limita prevederilor bugetare anuale, aprobate cu această destinație". Prin urmare, instanța a apreciat că sunt fără relevanță susținerile reclamantei, atât timp cât un act normativ prevede în mod expres că sumele se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților în vigoare, că sumele au fost acordate de la bugetul de stat, reclamanta avea obligația calculării, înregistrării și inițierii de măsuri legale de recuperare a dobânzilor și penalităților aferente creanțelor cuvenite bugetului de stat, conform O.U.G. nr. 123/2006. Caracterul de creanțe bugetare reiese fără nici un dubiu din prevederile art. 2 al O.U.G. nr. 123/2006. - Referitor la măsura de la pct. 3, instanța a reținut că reclamanta a efectuat demersuri privind recuperarea sumei de 216.361,5 lei de la SC E. SRL, fiind formulată cerere de înscriere la masa credală, deoarece societatea se afla în procedura de lichidare judiciară. Măsura dispusă este justificată parțial, numai în ceea ce privește urmărirea în continuare a recuperării creanței, fiind nelegală și netemeinică măsura ca în eventualitatea nerecuperării sumei de la societate sa fie recuperată de la salariații care prin fișa postului aveau atribuții și competențe în privința recuperării creanței. Astfel, nici în decizia atacată și nici în procesul verbal de constatare din 6 iulie 2010 nu au fost consemnate sau reținute împrejurări de natură a justifica concluzia că salariații reclamantei ar avea o culpă în nerecuperarea creanței. Starea de insolvență a unei societăți nu poate fi imputată salariaților reclamantei, iar din actele emise de pârâtă nu reiese că aceștia nu ar fi acționat pentru recuperarea sumei în limitele termenelor legale de prescripție. - Referitor la pct. 4, prima instanță a reținut că măsura de înregistrare în evidența contabilă a sumei de 113.400 lei, prezentând subvenție utilizată nelegal și recuperată de la SC F. SA, astfel încât soldul contului de creanțe să reflecte realitatea, este corectă. Chiar reclamanta în acțiune a recunoscut, implicit, erorile din evidența sa contabilă, iar faptul că ulterior a îndreptat aceste erori, nu justifică în nici un fel admiterea cererii sale de anulare a deciziei, ci așa cum a arătat pârâta prin întâmpinare, aspectul va fi luat în calcul odată cu verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor stabilite prin decizie. De asemenea, din actele depuse de reclamantă nu reiese că ar fi fost îndreptate erorile din evidența contabilă anterior emiterii deciziei contestate. - În ceea ce privește măsura dispusă la punctul 5, instanța a reținut că este parțial corectă. Cu privire la majorarea salariului de bază al unor salariați cu până la 75%, instanța a reținut că la art. 7 din Legea nr 1/2004, s-a prevăzut inițial că toți salariații A. beneficiau de majorarea salariilor cu 75%, însă prin O.U.G. nr. 35/2009 aprobată prin Legea nr. 260/2009, a fost modificat acest text de lege. Astfel, din noua formă a art. 7 reiese că sunt excluși de la majorarea cu 75% atât funcționarii publici cât și personalul contractual încadrat pe funcții comune din sectorul bugetar, deoarece sintagma "funcționarii publici și personalul contractual, altul decât cel încadrat pe funcții comune din sectorul bugetar, din cadrul A. și al sucursalelor județene beneficiază ." nu poate fi interpretat decât în acest mod. Contrar susținerilor reclamantei, H.G. nr. 606/2009 nu încalcă unele prevederi legale, deoarece potrivit art. 8 al O.U.G. nr. 35/2009, în forma modificată prin Legea nr. 260/2009, Guvernul a fost delegat să stabilească "criteriile și procentul ce urmează a fi acordat personalului, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A., cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, în funcție de rezultatele activității proprii, corespunzător atribuțiilor din fișa postului." Totodată, s-a apreciat că nu prezintă relevanță nici aprobarea listei nominale prin Ordinul nr. 1582/2009 al D., deoarece propunerile au fost făcute chiar de reclamantă, astfel încât eventualele nelegalități ale înscrierii în listă a unor angajați, care nu aveau dreptul la respectiva majorare îi este imputabilă reclamantei. Din actele dosarului, rezultă că numai angajații de la Direcția Patrimoniu, Achiziții Publice si Administrativ și Direcția Ajutoare Specifice Comunitare și de Stat pot fi considerați că se încadrează în categoria celor care au atribuții legate de gestionarea asistenței financiare comunitare, astfel încât aceștia nu pot fi excluși de la majorarea cu 75% a salariilor de plano. Celelalte categorii invocate de reclamantă în acțiune, se încadrează în categoria funcționarilor și angajaților pe funcții comune (management și resurse umane, comunicare și promovare programe, Direcția IT). Referitor la neaplicarea prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (282.837 lei, pentru care au fost calculate dobânzi aferente în sumă de 7.325 lei), instanța a reținut că aceasta măsură a fost dispusă în mod corect de către pârâtă raportat la prevederile art. 10 din Legea nr. 329/2009, deoarece diminuarea nu poate fi raportată decât la cheltuielile cu personalul pentru lunile anterioare, or numai cheltuielile cu personalul în funcție puteau fi diminuate iar nu cele care oricum nu ar fi fost cheltuite. Prin urmare, nu se poate reține susținerea reclamantei că ar fi diminuat cheltuielile de personal cu suma de 803.217 lei, ce ar reprezenta 17,64%. Cu privire la acordarea sporului de 20 % pentru complexitatea muncii, spor cuvenit personalului din serviciul audit intern, unui salariat care a desfășurat alte activități în cadrul agenției decât aceea de auditor financiar intern, instanța a reținut că reclamanta a făcut în mod corect trimitere la dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 672/2002, care conțin definiția legală a auditului public intern, fiind eronate apărările pârâtei cu privire la dispozițiile Hotărârii nr. 88/2007 a Consiliului Camerei Auditorilor financiari din România, care nu este hotărâre de guvern cum din eroare s-a precizat atât în întâmpinare cât și în încheierea prin care a fost soluționată contestația reclamantei. Aceasta hotărâre reglementează, potrivit art. 1 alin. (1), normele care privesc activitatea de audit intern a societăților comerciale, regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, agenților economici și nu pe cea a autorităților publice (aspect ce reiese și din art. 20 al O.U.G. nr. 75/1999 și din preambulul hotărârii mai sus invocate). De asemenea, acordarea sporului a fost pe deplin justificată față de mutarea temporară a numitei G. la Direcția Audit Intern, în acest context neavând nicio o relevanță funcția de bază a persoanei în cauza, ci atribuțiile pe care le-a exercitat pe durata mutării temporare. Prin urmare, instanța a apreciat că s-a făcut în acest fel o corectă aplicare a prevederilor art. 26 al. (2) din O.G. nr. 6/2007. - În legătură cu măsura dispusă la pct. 6 din decizie, prima instanță a constatat că este parțial legală. Referitor la recuperarea sumei de 5.359,46 lei, plătită unui număr de 5 furnizori (SC H. SRL, SC I. SRL, SC J. SA, Serviciul de Salubrizare al Primăriei Huși, Primăria Macin), măsura dispusă este legală, deoarece-ulterior emiterii deciziei, reclamanta a adus la îndeplinire măsura stabilită în sarcina sa. Or, executarea măsurilor dispuse nu atrage nulitatea deciziei, nelegalitatea ei putea dovedită cu înscrisuri care să reliefeze că nu existau respectivele sume de recuperat. De asemenea, măsura privind recuperarea sumei de 41.428,07 lei reprezentând penalități facturate de Vodafone România pentru nerespectarea termenelor de plată a serviciilor de telefonie prestate în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009, este legală, deoarece nu s-a făcut dovada de către reclamantă a lipsei disponibilităților. Deși reclamanta primise sumele solicitate de la D., fiindu-i alimentat contul, nu a făcut plățile imediat ci a întârziat plata, iar în alte cazuri a solicitat sume de la D. după expirarea scadenței facturilor. Prin urmare, reclamanta a fost în culpă cu privire la nerespectarea termenelor de plată a serviciilor de telefonie prestate în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009. Cu privire însă la recuperarea sumei de 467.151,83 lei (152.027,48 lei și 315.124,35 lei) plătită prestatorului SC C. SA pentru serviciile de digitizare și identificare a blocurilor fizice aferente zonei nord-est, instanța a apreciat că solicitarea reclamantei de anulare parțiala a deciziei este întemeiata, deoarece pârâta nu a precizat în concret, în actele administrative fiscale și nici ulterior, în întâmpinare, care erau facturile în care prețul nu a corespuns prevederilor contractuale. Din contract și din actul adițional nu reiese că s-ar fi prevăzut un preț unitar, ci unul global pentru toate prestațiile stabilite prin contract. Instanța a înlăturat susținerile pârâtei în sensul că reclamanta ar trebui să justifice diferențele dintre preturile facturate și achitate pentru km 2 digitalizat și cel ofertat, deoarece era la latitudinea părților din contract să factureze diferit lucrările efectuate, în funcție de complexitatea acestora, atâta timp cât pentru întreaga cantitate de lucrări nu se depășea prețul stabilit prin contract. De altfel, chiar pârâta a susținut în întâmpinare, ca reclamanta a achitat in total furnizorului o suma mai mica decât cea prevăzuta in contract. Or, în situația în care prețul stabilit pe contract nu a fost depășit și nici nu s-a făcut dovada ca nu s-ar fi realizat o parte din lucrările prevăzute în contract, susținerea pârâtei în sensul că trebuie recuperată suma de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA pentru serviciile de digitalizare și identificare a blocurilor fizice aferente zonei nord-est, este eronată. În ceea ce privește factura nr. 6180, care apare de două ori ca fiind achitată, instanța a reținut că în lipsa altor elemente și a faptului că sumele din factura pe luna august nu coincid cu cele din factura pe luna noiembrie, rezultă că a fost vorba despre plăți parțiale pentru același serviciu fapt ce ar justifica anexele identice la factură, precum și numărul identic al facturii, deși data de emitere este diferită. Oricum, chiar și în acest caz, instanța a constatat că nu se poate reține depășirea sumelor prevăzute în contract, astfel că deși aparent s-ar putea reține o plată dublă, acest lucru nu este pe deplin dovedit față de prevederile contractuale. Mai mult, instanța a observat că nu există nici un înscris care să constate că suprafețele pentru care se prestau serviciile nu au fost corect estimate prin contract și nici că au fost constatate nerealizări ale unor lucrări aferente contractului, care ar justifica prețurile mai mici plătite efectiv de reclamanta, conform chiar susținerilor pârâtei din întâmpinare. - În fine, instanța a apreciat că este nelegală și măsura dispusă la pct. 7 din decizie, deoarece art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 definește exact ce înseamnă sprijin necuvenit și nu se face nici o distincție între nejustificat sau necuvenit. Atâta timp cat SC K. SRL a beneficiat de un sprijin pentru suprafața totala de 1.843,50 ha și nu a înființat culturi decât pe o suprafața de 592 ha, rezultă că acesta a utilizat "sprijinul financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat" fapt ce constituie conform articolului sus indicat sprijin financiar necuvenit. Distincția pe care o face reclamanta între necuvenit și nejustificat nu are nici o relevanță. Odată cu solicitarea de sprijin financiar pentru o anumită suprafață, persoana în cauză avea obligația înființării respectivelor culturi, în caz contrar, ajutorul solicitat fiind necuvenit.

Recursurile exercitate în cauză; Ambele părți au atacat cu recurs sentința menționată. 3.1.Recurenta-reclamantă și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând, în esență, următoarele aspecte: - În cazul măsurii de la pct. 5 din decizia Curții de Conturi referitoare la recuperarea cheltuielilor de personal nelegale, urmare a majorării salariului de bază cu până la 75%, în privința salariaților din cadrul Direcției Management Resurse Umane, Direcției IT și Serviciului Comunicare și Promovare Programe, instanța de fond a apreciat eronat că aceștia au beneficiat nelegal de spor, fără să țină seama de prevederile speciale ale Legii nr. 1/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea A., cu modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 606/2009, pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare și ale Ordinului nr. 1582 din 15 iunie 2009, privind aprobarea listei nominale a personalului din cadrul A. care beneficiază de majorarea salariului de bază, prevăzută de H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare și a Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A., în anexa căruia se regăsesc procentele de majorare aplicate fiecărui angajat în parte și de atribuțiile specifice exercitate efectiv de personalul acelor structuri. A mai arătat că, pe baza interpretării sistematice a prevederilor aplicabile, nu există nicio justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, numai unul dintre ei să primească salariul de bază majorat cu țină la 75% iar cel de-al doilea să nu-l primească pe motivul că într-o instituție cum este A. -aparat central, auditorii Curții de Conturi interpretează diferit decât auditorii Camerelor de Conturi la nivelul a 30 de centre județene. Și asta în situația în care la nivelul celor trei structuri vizate din cadrul A., activitatea este incomparabil mai complexă și funcționarii acestor structuri au responsabilități mai mari decât responsabilii de la nivelul instituțiilor teritoriale. Din cele prezentate și în raport cu prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este evident că măsura dispusă de Curtea de Conturi este o măsură discriminatorie. - În ceea ce privește neaplicarea prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15%, hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Având în vedere faptul că, pentru îndeplinirea obiectivelor A., întreg personalul a efectuat un număr foarte mare de ore suplimentare și ținând seama că personalul A. este subdimensionat, conducerea instituției a procedat la identificarea altei măsuri de diminuare a Cheltuielilor de personal, art. 10 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 329/2009, prin acordarea a 3 zile de concediu fără plată, după cum urmează: 2 zile în cursul lunii noiembrie 2009 și 1 zi în cursul lunii decembrie 2009. A. a diminuat cheltuielile de personal, în valoare totală de 803.217,00 lei, ce reprezintă 17,64 %/ media lunilor noiembrie și decembrie, în conformitate cu dispozițiile art. 10, alin. (1) și (4) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, prin aplicarea măsurilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) respectiv (d) din Legea nr. 329/2009. Legea nu impunea diminuarea cheltuielilor de personal prin reducerea salariului fiecărui angajat cu 15,5%, ci diminuarea în ansamblu a cheltuielilor de personal, în medie cu 15,5% lunar, fără o definiție precisă a termenilor și a bazei de calcul. - În ceea ce privește măsura de recuperare a sumei de 545.730 lei, reprezentând sprijin financiar acordat nelegal producătorului agricol SC K. SRL, cu dobânzi de 60.887,74 lei, instanța a reținut greșit existența unui titlu de creanță pentru suma respectivă, în condițiile în care nici cererile de plată și nici procesele verbale de recepție și restituire nu pot fi asimilate noțiunii de document de decontare aferent sprijinului financiar, prevăzut de art. 17, alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, în cadrul sprijinului financiar prevăzut de Ordinul D. nr. 687/2007, documentul de decontare fiind reprezentat de Centralizatorul facturilor emise în baza bonurilor valorice. 3.2. Recursul B. a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și cuprinde, în esență, următoarele critici: - Referitor la pct. 2 privind existența riscului de diminuare nelegală a veniturilor bugetului de stat ca urmare a nerecuperării sumei de 216.361,5 lei, prezentând subvenție acordată și utilizată nelegal de SC E. SRL, societate aflată în procedura de insolvență, instanța în mod nelegal a reținut faptul că în situația în care va fi respinsă cererea de înscriere la masa credală entitatea nu mai are nici un fel de obligație de recuperare a sumei de la persoanele care se fac vinovate de aceste plăți nelegale și nerecuperate. - Referitor la majorarea cu până la75% a salariului de bază al salariaților Direcției Patrimoniu, Achiziții Publice și Administrativ și Direcției Ajutoare de Stat, instanța de fond a considerat greșit că H.G. nr. 66/2009 nu este aplicabilă, în condițiile în care atribuțiile și competențele compartimentelor menționate mai sus nu reprezintă activități specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile, pentru care se poate beneficia de majorarea salariului de bază cu 75%. - Cu privire la recuperarea sumei de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA pentru servicii de digitizare și identificare a blocurilor fizice, i nstanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate de Curtea de Conturi prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, respectiv faptul că în urma controlului efectuat s-a constatat, cu privire la suma de 152.027,48 lei plătită către SC C. SA SC C. SA, în baza contractului din 14 decembrie 2005, prin care s-a angajat un preț/km 2 de 33,9473 lei fără T.V.A., că prețurile facturate și acceptate de agenție au fost în unele cazuri mai mari, iar în altele mai mici pentru suprafața totală de 48.103,3 km 2 ceea ce în final a dus la achitarea nejustificată a sumei menționate prin plata unui preț mediu mai mare decât cel contractat. Fiecare dintre părți a formulat întâmpinare cu apărări detaliate față de recursul celeilalte părți.

Procedura derulată în recurs; Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2012, Înalta Curte a încuviințat în principiu, în temeiul art. 49 alin. (3), art. 51, art. 52 și art. 53 C. proc. civ., cererile de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante A., formulate de petentele L. și M. în sprijinul apărărilor referitoare la măsura nr. 5 - recuperarea cheltuielilor de personal efectuate ca urmare a majorării salariului de bază al unor salariați cu până la 75% și a neaplicării măsurilor legale de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5%. Având în vedere faptul că prin cererea intervenientei M. a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (4) și art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare și a Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A., în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din data de 15 februarie 2013, Înalta Curte a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate și a suspendat judecarea recursului, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Excepția de nelegalitate a fost respinsă prin sentința nr. 2705 din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 195 din 23 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor; Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de părți și a prevederilor ar. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, instanța de control judiciar constatând, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei, că soluția judecătorului fondului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor juridice incidente cauzei, fiind, în același timp, motivată logic și convingător, cu respectarea exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - Prima dintre măsurile vizate de recursul formulat de reclamanta A., în sprijinul căreia s-au formulat și cele două cereri de intervenție accesorie în calea de atac, se referă la cheltuieli de personal suplimentare constatate ca fiind nelegale de Curtea de Conturi și menținute de prima instanță, rezultând din majorarea cu până la 75% a salariului de bază al personalului din cadrul Direcției Management Resurse Umane, Direcției IT și Serviciului Comunicare și Promovare Programe și din neaplicarea prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (pct. 5 din Decizia nr. 8 din 17 august 2010 a Curții de Conturi). După cum corect s-a reținut în sentință, prin O.U.G. nr, 35/2009, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 260/2009, articolul 7 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A., a fost modificat și a căpătat următorul cuprins: „Art. 7.- (1) Funcționarii publici și personalul contractual, altul decât cel încadrat pe funcții comune din sectorul bugetar, din cadrul A. și al sucursalelor județene ale acesteia beneficiază de salarii de bază corespunzătoare funcțiilor în care sunt încadrați, la care se adaugă o majorare a salariilor de bază cu până la 75% din acestea. (2) Evaluarea activității personalului prevăzut la alin. (1) se face cel puțin o dată pe an, ocazie cu care procentul de majorare a salariului de bază se poate modifica în funcție de rezultatele activității proprii.” Prin art. VIII s-a prevăzut ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență, prin Hotărâre a Guvernului să se stabilească criteriile și procentul ce urma a fi acordat personalului, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A., cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta Ordonanță de Urgență, în funcție de rezultatele activității proprii, corespunzător atribuțiilor din fișa postului. În aplicarea acestei norme legale, a fost adoptată H.G. nr. 606/2009, pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare și a Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A., care în art. 2 a prevăzut următoarele: „ Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului de conducere și personalului de execuție definit ca personal de specialitate potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, și prevederilor art. 7 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A., cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește cumulativ următoarele criterii: a) are atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fișa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu și pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului; b) este încadrat în următoarele structuri din cadrul și din subordinea N.: 2. A.; În temeiul art. 5 din H.G. nr. 606/2009, lista cuprinzând numărul și structura posturilor ocupate de personalul care gestionează asistența financiară nerambursabilă comunitară se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, pentru fiecare structură organizatorică cu atribuții în procesul de gestionare a asistenței financiare nerambursabile comunitare, la propunerea conducerii structurilor prevăzute la art. 2. Art. 10 din H.G. nr. 606/2009 prevede, totodată, că pentru personalul aflat în funcție la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 35/2009 și pentru care s-a obținut avizul în baza H.G. nr. 543/2006 pentru aprobarea structurilor din cadrul N. care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare, precum și a normelor de acordare a drepturilor salariale personalului aferent și a Legii nr. 1/2004, cu modificările și completările ulterioare, conducătorii instituțiilor în cadrul cărora acesta își desfășoară activitatea analizează îndeplinirea criteriilor stabilite la art. 2 și transmit N. lista nominală a personalului pentru care confirmă, pe propria răspundere, îndeplinirea acestor criterii, cu precizarea direcției generale/direcției/serviciului/biroului/ compartimentului din care fiecare persoană face parte. Pe baza documentelor transmise, N. emite un nou ordin. Așadar, pentru acordarea sau menținerea în continuare a majorării salariale, trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute în art. 2 din H.G. nr. 606/2009, neexistând temei legal pentru a se considera că întreg personalul A. beneficiază de aceasta în virtutea unui regim conferit de actele normative indicate în recurs. Concordanța normelor administrative cuprinse în H.G. nr. 606/2009 cu normele juridice cu forță juridică superioară aplicabile în materie a fost supusă controlului judecătoresc în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe calea excepției de nelegalitate soluționate irevocabil prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, nr. 195 din 23 ianuarie 2015, ale cărei concluzii nu mai pot fi repuse în discuție în analiza motivelor de recurs. În contextul raportului juridic existent între Curtea de Conturi și entitatea controlată, pentru verificarea existenței abaterii financiare constatate nu prezintă niciun fel de relevanță împrejurarea că lista cuprinzând numărul și structura posturilor ocupate de personalul care gestionează asistența financiară nerambursabilă comunitară, întocmită la propunerea conducerii A., a fost aprobată prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, în temeiul art. 5 sau, după caz, art. 10 din H.G. nr. 606/2009. În ceea ce privește îndeplinirea condiției ca personalul în cauză să aibă atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fișa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu și pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total destinat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului, prima instanță a făcut o distincție între cele cinci structuri organizatorice vizate, în funcție de fișele posturilor și de atribuțiile specifice direcțiilor sau compartimentelor respective, nefiind identificare argumente în sensul că analiza efectuată ar fi contrară legii sau că dreptul de apreciere ar fi fost exercitat eronat. Din prevederile normative citate anterior, rezultă că îndeplinirea criteriului respectiv nu poate fi dedusă din orice fel de conexiune între activitățile diferitelor structuri organizatorice, fiind luate în considerare doar atribuțiile legate direct de gestionarea programelor de finanțare. De altfel, recursul nu conține dezvoltări ale unor critici veritabile în privința modului în care prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat prevederile legale pertinente, ci reia argumentele prezentate la fond, contrapunând concluziilor instanței propriile interpretări ale părții, cu referire la elementele prezentate în contestația administrativă și în acțiunea introductivă de instanță. Acest considerent își menține valabilitatea și cu privire la criticile formulate de Curtea de Conturi referitor la anularea parțială a măsurii de la pct. 5 din decizie, pentru majorarea salarială acordată personalului din Direcția Patrimoniu, Achiziții Publice și Administrativ și Direcția Ajutoare Specifice, Comunitare și de Stat, critici care nu vor mai fi reluate în cadrul analizei recursului pârâtei. Legat de incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 124/2014, invocată în recurs, prin care s-a reglementat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul plătit din fonduri publice trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii, Înalta Curte reține ca acest act normativ intrat în vigoare pe parcursul soluționării cauzei nu afectează legalitatea constatării abaterilor financiare prin actele Curții de Conturi, ci produce efecte doar în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor subsecvente de stabilire și recuperare a prejudiciilor. - În ceea ce privește neregula constând în neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar, în temeiul art. 10 din Legea nr. 329/2009, prima instanță a reținut corect că argumentele prezentate de reclamantă nu sunt de natură să înlăture constatările Curții de Conturi, pentru că măsurile de reducere a cheltuielilor de personal ar fi trebuit să aibă un caracter efectiv și să vizeze exact fondurile de salarii aferente lunilor octombrie-decembrie 2009 prin reducerea numărului de ore lucrate sau o măsură cu caracter echivalent, iar nu substituite prin neplata ori amânarea unor sporuri sau premii. - Referitor la abaterea nr. 7, vizată de asemenea de recursul reclamantei și constând în acordarea nelegală de sprijin financiar producătorului agricol SC K. SRL, în sumă de 545.730 lei, Înalta Curte reține următoarele: În esență, Curtea de Conturi a constatat încălcarea prevederilor art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, potrivit cărora persoanele fizice sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar au încasat sume necuvenite, nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani. În cazul SC K. SRL, s-a reținut că în luna iunie 2008, Centrul Județean Ialomița al A. a constatat primirea unui sprijin necuvenit de la bugetul statului, motiv pentru care, în temeiul art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, nu mai era îndreptățită să beneficieze de sprijin financiar timp de 3 ani. Sintetizând susținerile din cererea de chemare în judecată și din motivele de recurs, Înalta Curte constată că apărarea recurentei-reclamante este în sensul că în cazul în cazul respectiv nu era întrunită ipoteza prevăzută de art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, din următoarele motive; - prin procesele-verbale din 12 iunie 2008, Centrul Județean Ialomița a stabilit că societatea are de restituit suma de 573.510 lei, ca fiind „sumă nejustificată” încasată de fermier pentru suprafața de 1.251,50 ha, necultivată, iar nu „sumă necuvenită”; - debitul nu a fost stabilit urmare a unor date sau situații nereale înscrise în documentele de decontare ale beneficiarului de sprijin, ci a constituit consecința neînființării culturilor agricole pentru întreaga suprafață de teren pentru care a solicitat subvenția; - nu există un titlu de creanță devenit executoriu, care să constituie situația-premisă a aplicării art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, pentru că litigiul având ca obiect obligarea SC K. SRL la despăgubiri (restituirea sprijinului încasat) este încă pe rolul instanțelor. Prima instanță a interpretat corect prevederile art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2007, reținând că situația de fapt constatată în cauză intră în noțiunea de sprijin financiar încasat necuvenit, fiind lipsite de conținut și de fundament legal distincțiile pe care le face reclamanta între „sume necuvenite” și „sume nejustificate” ori între documente de decontare și cererile de acordare a sprijinului financiar. De asemenea, instanța de control judiciar reține că procesele-verbale întocmite de Centrul Județean A. produc efecte prin ele însele în ceea ce privește existența împrejurărilor care au dus la calificarea sprijinului acordat anterior ca fiind necuvenit, neavând relevanță procedurile judiciare ulterioare, având ca obiect obligarea beneficiarului la restituirea sprijinului pe cale civilă. De altfel, din datele publice existente pe scj.ro și portal just.ro rezultă că litigiul la care face referire recurenta-reclamantă a format, în al doilea ciclu procesual, obiectul Dosarului cu nr. x/98/2010*, soluționat irevocabil prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă nr. 642 din 19 februarie 2013, sentința civilă nr. 692 din 13 aprilie 2010 a Tribunalului Ialomița rămânând irevocabilă, în sensul obligării SC K. SRL la plata sumei solicitate de A. Slobozia, astfel că situația juridică legată de caracterul necuvenit al sprijinului financiar s-a consolidat prin obținerea titlului executoriu. - Recursul pârâtei este îndreptat împotriva soluției de admitere parțială a acțiunii, în privința măsurilor cuprinse la pct. 3, 5 și 6 din decizie. Referitor la măsura de recuperare a sumei de 216.361,5 lei, reprezentând subvenție acordată și utilizată nelegal de SC E. SRL, aflată în insolvență, de la salariații care aveau atribuții în acest sens și nu au acționat până la declanșarea procedurii de insolvență, Înalta Curte îmbrățișează concluzia judecătorului fondului, în sensul că starea de insolvență nu poate fi imputată salariaților entității controlate, aceștia având obligația de a acționa în cadrul termenelor de prescripție și, în cadrul procedurii de insolvență, de a înscrie creanța în masa credală. În recurs se susține că în situația în care cererea de înscriere în masa credală va fi respinsă, sumele trebuie să fie recuperate de la persoanele responsabile pentru nerespectarea termenelor legale, dar în actele administrative atacate măsura a fost motivată diferit, prin referire la „salariații (…) care trebuiau să acționeze până la declanșarea procedurii de insolvență a societății în cauză, și fără a se face trimitere, așadar, la nerespectarea unui termen prevăzut de lege. - Referitor la abaterea de la pct. 5-majorarea salarială cu până la 75% acordată unor persoane care nu îndeplineau cerințele prevăzute de H.G. nr. 606/2009, considerentele instanței de control judiciar se regăsesc în contextul analizei recursului reclamantei, în care au fost grupate criticile formulate de ambele părți, după cum s-a menționat anterior. - Cu privire la sporul de 20% pentru complexitatea muncii, cuvenit personalului din serviciul de audit intern, acordat unei persoane care a desfășurat alt tip de activități, argumentul recurentei-pârâte este acela că salariatul respectiv nu este încadrat în departamentul Audit Intern, ci în Serviciul control intern, neexercitând activitatea prevăzută în Legea nr. 672/2002 și în „H.G. nr. 88/2007, privind Normele de audit intern”. Acest argument pur formal ce nu a ținut seama de atribuțiile exercitate efectiv de persoana în cauză, care a și fost mutată temporar la Direcția Audit Intern, a fost corect înlăturat de instanța de fond. De altfel, recurenta-pârâtă nu a combătut situația de fapt reținută în sentință și a preluat fără nici un fel de filtrare motivarea actului de control, deși în sentință, judecătorul fondului a făcut precizarea că nu este vorba despre H.G. nr. 88/2007 (hotărâre de guvern) ci despre Hotărârea nr. 88/2007 a Camerei auditorilor din România, prin care au fost aprobate normele de audit intern aplicabile entităților care sunt supuse auditului financiar, în conformitate cu legislația în vigoare privind societățile comerciale. - Ultimul motiv de recurs formulat de recurenta-pârâtă privește măsura de recuperare a sumei de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA pentru servicii de digitizare și identificare a blocurilor fizice. Și sub acest aspect, recurenta-pârâtă s-a limitat la a relua împrejurările reținute în actul de control, fără a combate considerentele sentinței prin argumente punctuale, cu toate că raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate, pe care instanța de control judiciar îl consideră fundamentat, a fost expus în detaliu de judecătorul fondului așa cum rezultă din pct. 2 al prezentei decizii. Aceeași abordare unilaterală a avut-o autoritatea emitentă și față de apărările formulate de entitatea controlată în procedura administrativă, limitându-se la a menționa că răspunsurile primite de la persoanele cu atribuții în domeniul în care s-a constatat abaterea „nu sunt în măsură că clarifice motivele care au condus la crearea abaterii de la legalitate și regularitate menționate” (pct. 4 lit. d) și pct. 5 lit. e), pag. 20 și 22 din procesul-verbal de constatare din 06 iulie 2010). Având în vedere toate considerentele de mai sus, care conduc la concluzia că soluția primei instanțe este legală și temeinică, nefiind susceptibilă de critici potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate, iar în temeiul art. 55 C. proc. civ. vor fi respinse și cererile de intervenție accesorie.