ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 561/2016

Decizia nr. 561/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Obiectul cererii de chemare în judecată

;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.;

(i) În prealabil:

- suspendarea implementării măsurilor dispuse prin Dispoziția obligatorie nr. 853.535 din 30 martie 2012, comunicată reclamantei la 05 aprilie 2012, până la soluționarea cauzei;

(ii) Pe cale de excepție:

- anularea în tot a Deciziei nr. 1/200476 din 28 mai 2012 emisă de C. a B.;

(iii) Pe fond:

- constatarea temeiniciei susținerilor din cuprinsul contestației;

- anularea în tot a Deciziei nr. 1/200476 din 28 mai 2012 emisă de C. a B., și, pe cale de consecință:

- anularea în tot a Procesului-verbal de control financiar purtând din 29 martie 2012 întocmit de D. - E. și înregistrat la SC A. SA din 29 martie 2012 și a Dispoziției obligatorii nr. 853.535 din 30 martie 2012, emisă de aceeași instituție, înregistrată la SC A. SA sub nr. 4684 din 05 aprilie 2012, prin care s-au făcut constatări, s-au stabilit sancțiuni și au fost dispuse mai multe masuri pentru remedierea așa-numitelor deficiențe constatate de consilierii însărcinați cu efectuarea controlului financiar;

(iv) În subsidiar:

- anularea în parte a Deciziei nr. 1/200476 din 28 mai 2012 emisă de C. a B. și, ca o consecință, anularea în parte a Procesului verbal de control financiar din 29 martie 2012, emis de D. - E., precum si a Dispoziției obligatorii nr. 853.535 din 30 martie 2012 emisă de aceeași instituție;

(v) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1425 din 20 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., și, în consecință, a anulat Decizia nr. 1/200476 din 28 mai 2013 emisă de pârât.

A obligat pârâtul să soluționeze plângerea prealabilă a reclamantei împotriva procesului verbal de control financiar din 29 martie 2012 și a dispoziției obligatorii din 30 martie 2012, prin emiterea unei decizii motivate.

A mai obligat pârâtul la 9

.

000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că decizia atacată este nemotivată, în condițiile în care prin aceasta nu s-a răspuns niciunuia dintre argumentele cuprinse în plângerea prealabilă formulată de reclamantă, care erau de natură a pune sub semnul întrebării legalitatea și temeinicia acestora.

Procedând astfel, pârâtul a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, dar și prevederile anexei 1 pct. 7, 8 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2160/2010 (aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1), (2) din O.U.G. nr. 94/2011), conform cărora decizia de soluționare a plângerii prealabile trebuie să

cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei, iar analiza plângerii prealabile se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei.

În condițiile în care reclamanta a reiterat argumentele din plângerea prealabilă prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond se află în imposibilitate de a exercita controlul judiciar asupra deciziei de soluționare a plângerii prealabile, în lipsa unui răspuns al autorității la susținerile din cuprinsul acesteia.

Pe de altă parte, soluționarea plângerii prealabile cu ignorarea de facto a tuturor argumentelor expuse de reclamantei reprezintă, în fapt, o omisiune de a intra în cercetarea fondului plângerii prealabile, aceasta fiind respinsă ca nefondată în mod formal.

Împotriva sentinței civile

nr.

1425 din 20 mai 2015, pronunța

tă de Curtea de Apel București,

secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal

,

au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamanta

SC A. SA

, cât și pârâtul

B.

1.1.

Recursul declarat de re

clamanta SC A. SA;

Acest recurent a solicitat casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru motive încadrate în dispozițiile

art.

304

pct.

6 și 9

C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a reluat, în esență, criticile aduse Dispoziției obligatorii

nr. 853.535 din

30

martie

2012 și a susținut că instanța fondului, deși a încuviințat și administrat suficiente probe pentru a analiza cauza pe fond, a dispus doar anularea

Deciziei nr. 1/200476 din

28

mai

2012 și obligarea pârâtului să soluționeze plângerea sa prealabilă, acordând, astfel, ceva ce reclamanta nu solicitase, fără a soluționa, în esența sa, cauza dedusă judecății.

1.2.

Recursul declarat de pârâtul

B.;

La rândul său, acest recurent a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond, iar, în subsidiar, în situația reținerii cauzei spre rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

Recurentul a argumentat că instanța de fond nu a analizat apărările sale, nu a ținut seama de poziția sa procesuală și nu a motivat corespunzător soluția adoptată.

Actul administrativ prin care a fost soluționată plângerea prealabilă a reclamantei conține, punctual, motivele care au determinat respingerea criticilor acesteia, fiind înlăturate, motivat, toate criticile care vizează nelegalitatea măsurilor dispuse.

Soluția pronunțată de instanța de fond nu justifică efectuarea celor două expertize, ale căror concluzii nu se reflectă în considerentele hotărârii atacate, nefiind, astfel, justificată, nici acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de expertiză achitat în cauză.

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care urmează.

În speță, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu examinarea legalității următoarelor acte administrative:

(i) Procesul-verbal de control financiar din 29 martie 2012 întocmit de D. - E.;

(ii) Dispoziția obligatorie nr. 853.535 din 30 martie 2012, emisă de aceeași instituție, prin care s-au făcut constatări, s-au stabilit sancțiuni și au fost dispuse mai multe măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate de consilierii însărcinați cu efectuarea controlului financiar;

(iii) Decizia nr. 1/200476 din 28 mai 2012 emisă de C. a B. prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva dispoziției obligatorii și a procesului verbal sus menționate.

În cererea de chemare în judecată, reclamanta a adus o serie de critici actelor administrative contestate.

Instanța de fond a apreciat că, pentru justa soluționare a cauzei, se impune completarea documentației depuse, citarea pârâtei cu mențiunea de a formula apărări cu privire la motivele în fapt ale cererii de anulare a Deciziei nr. 1/200476 din 28 mai 2012 (încheierea din data de 26 septembrie 2012) și efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea contabilitate (care a inclus opinia unui expert în specialitatea petrol și gaze).

Cu toate acestea, prin hotărârea recurată, prima instanță s-a limitat la a reține că Decizia nr. 1/200476 din 28 mai 2012, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă a reclamantei, este nemotivată, întrucât prin aceasta nu s-ar fi răspuns niciunuia dintre argumentele cuprinse în plângerea prealabilă formulată de reclamantă, apreciind că, în consecință, se impune anularea deciziei sus menționate și obligarea pârâtului să soluționeze plângerea prealabilă a reclamantei împotriva procesului verbal de control financiar din 29 martie 2012 și a Dispoziției obligatorii nr. 853535 din 30 martie 2012, prin emiterea unei decizii motivate.

Această soluție este criticabilă.

Legea nr. 554/2004 dă instanței de contencios administrativ posibilitatea de a o

bliga autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă în situația în care constată

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În situația în care cererea privește anularea unui act administrativ, rolul instanței este de a examina legalitatea acestuia, din perspectiva tuturor criticilor părților, cu obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al tuturor cererilor, mijloacelor, argumentelor și probelor administrate.

În cauză, judecătorul fondului a examinat doar în parte obiectul cererii deduse judecății, din perspectiva unei singure critici de nelegalitate, fără măcar a se raporta la apărările formulate de pârâtă cu privire la aceasta, și nu a mai procedat la analiza legalității pe fond a tuturor actelor administrative contestate, deși dispunea de posibilitatea legală și de un amplu material probator care i-ar fi permis această analiză.

A apreciat, în mod nejustificat, că această obligație trebuie să revină autorității pârâte, ca sancțiune a omisiunii sale de a motiva corespunzător actul administrativ.

Examinând însă Decizia nr. 1/200476 din 28 mai 2012, supusă controlului instanței de contencios administrativ, se constată că aceasta conține toate elementele din care rezultă analiza punctuală a tuturor aspectelor invocate de reclamantă prin plângerea prealabilă, precum și considerentele care au stat la baza soluției de respingere a plângerii, soluția pentru care a optat judecătorul fondului fiind neîntemeiată din această perspectivă.

Această conduita procedurală echivalează cu necercetarea fondului cauzei deduse judecății și este de natură a încălca dreptul părților la un proces echitabil.

Potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.

De asemenea, art. 314 din același cod prevede

că Înalta Curte de Casație și Justiție de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Prin urmare, pentru respectarea efectivă, iar nu doar formală a dreptului părților la cele două grade de jurisdicție și la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, admițând recursul de față, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a examina în mod efectiv legalitatea tuturor actelor administrative deduse judecății, raportat la toate argumentele părților și probelor administrate în cauză, în vederea clarificării situației de fapt și pentru aplicarea corectă a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SA și de către pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1425 din 20 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.