ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5447/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 august 2011, reclamanta C.N. A.B. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.C.F., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 102 DIN 30 iunie 2011 de soluționare a plângerii împotriva procesului - verbal de control financiar încheiat la data de 11 mai 2011 și a dispoziției obligatorii nr. 853859 din 20 mai 2011, solicitând revocarea/anularea măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, și 28 dispuse prin procesul - verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 și prin dispoziția obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menținute prin Decizia de soluționare nr. 120 din 30 iunie 2011, precum și suspendarea executării acestor măsuri.

Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2011, instanța a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă, pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii. La termenul din 7 februarie 2012, reclamanta și-a restrâns acțiunea, formulând cerere de anulare a Deciziei de soluționare nr. 102 din 30 iunie 2011 doar în ce privește măsurile nr. 11, 13, 15 și 16. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul – verbal de control financiar din 11 mai 2011 si, ulterior, prin Dispoziția obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, organul de control a dispus în sarcina C.N. A.B. SA, îndeplinirea unei serii de măsuri, pe care le consideră total nefondate, neîntemeiate și inaplicabile.

În ceea ce privește măsura nr. 11, reclamanta a arătat că potrivit acestei măsuri, „conducerea companiei va pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A., de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro (la contractul de asociere în participațiune nr. 6612 din 24 mai 1999 încheiat cu I.T. A.I.R.).” Referitor la susținerile echipei de control privind nerespectarea de către conducerea executivă a Hotărârii nr. 2 din 27 februarie 2003, a precizat că în cadrul asocierilor în participațiune nu se practică tarife sau prețuri. În cazul acestei categorii de contracte se decontează între asociați cote din profitul brut al asocierii și nicidecum nu se practică prețuri sau tarife.

Întrucât H.C.A. nr. 2/2003 se referă la conversia unor tarife/prețuri, observația echipei de control nu are relevanță, nefiind aplicabilă. În ceea ce privește susținerile echipei de control referitoare la nerespectarea obligațiilor contractuale de către I.Ț. A.I.R., Compania a atenționat partenerul cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, ce implica rezilierea contractului, în urma corespondenței purtate, asociatul dând curs solicitărilor Companiei și transmițând documentele respective. Rezilierea acestui contract pentru netransmiterea unor deconturi ar fi condus la pierderi pentru Companie prin neîncasarea sumei minim garantate. Întrucât suma minim garantată prin contract a fost încasată cu regularitate, măsurile asigurătorii contractuale pentru Companie au fost întrunite.

Referitor la renegocierea clauzelor contractuale privind repartizarea rezultatelor financiare, a precizat că acest contract nu prevede aceasta posibilitate, ci numai modificarea cotei ce revine Companiei, de la 30% la 35%, după amortizarea investiției efectuate de partener. În ceea ce privește măsura nr. 13, potrivit acestei măsuri, „conducerea companiei va pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A., de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro (la contractul de asociere în participațiune nr. 2407 din 7 mai 1996 încheiat cu S.H.E.L.L.).” Referitor la susținerile echipei de control privind nerespectarea de către conducerea executivă a Hotărârii nr. 2 din /27 februarie 2003, reclamanta a arătat că obiectul asocierii îl constituie furnizarea de combustibil pentru companiile aeriene ce operează pe aeroportul Otopeni.

Din expertizarea contractului 2407 din 7 mai 1996 s-a constatat că moneda de contract folosită a fost dolarul SUA. În cadrul contractelor de asociere în participațiune nu are relevanță noțiunea de tarif sau preț, deoarece ambele societăți care formează asocierea vor primi venituri și cheltuieli în funcție de realizările lunare pe baza unui decont de venituri și cheltuieli întocmit în conformitate cu prevederile contractului de asociere. Pentru conservarea rezultatelor SC A.I.H.C.B. în contractul de asociere s-a prevăzut o sumă minimă - ca penalitate pentru asociatul care asigura conducerea asociației - în cazul în care costurile nu ar fi fost mai mici decât veniturile. Aceasta sumă nu poate fi considerată ca intrând sub incidența Hotărârii A.G.A.

nr. 2/2003. Conform clauzelor contractuale, orice modificare adusa contractului trebuia să fie consemnată într-un act adițional convenit și semnat de ambele părți. De asemenea, în cazul acestei asocieri, decontarea rezultatelor între asociați se face pe baza P.P.I. – P.P.I., reglementat de administrația Americana și raportat în dolari SUA. Prin urmare, acest contract nu avea de ce să fie modificat prin prisma Hotărârii A.G.A. nr. 2/2O03 și în orice caz modificarea contractului nu putea fi făcută unilateral. Raportat la afirmația potrivit căreia a existat o lipsă a preocupării de creștere a veniturilor companiei, a susținut că aceasta este vădit eronată, întrucât, astfel cum reiese din documentele prezentate și din susținerile argumentate, compania a înregistrat profit din derularea contractelor încheiate cu partenerii contractuali.

În ceea ce privește măsurile nr. 15 și nr. 16, reclamanta a arătat că, potrivit măsurii 15, „conducerea companiei va dispune Biroului de Control Financiar de Gestiune să calculeze, în cronologie, echivalentul în lei ale sumelor stabilite de control (6.000 dolari SUA), în funcție de cursul de schimb de la data scadenței a sumelor cuvenite din contractul de asociere nr. 513 din 1.februarie 1994.”, iar, potrivit măsurii 16, „conducerea companiei va acționa pentru recuperarea veniturilor nerealizate, de la persoanele răspunzătoare (contractul de asociere în participațiune nr. 513 din 1 februarie 1994 încheiat cu R O.I.L SA)”. În ceea ce privește venitul minim garantat, observația echipei de control referitoare la diminuarea veniturilor prin modificarea sumei minime garantate de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună nu poate fi acceptată, deoarece această modificare a minimului garantat a fost aprobată prin H.C.A.

A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996. Reducerea respectivă a fost acceptată de C.A. A.I.B.O. pe fondul imposibilității aeroportului, la momentul respectiv, de a pune la dispoziția asociatului A.G.I.P. terenul cu avizările necesare. În cadrul măsurii nr. 15 din procesul - verbal de control financiar și din dispoziția obligatorie se învederează faptul că prin actul adițional nr. 2425 din 8 mai 1996 se reduce cota minimă de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună. În raportul privind transmiterea spre aprobare către C.A. a acestui act adițional la contractul 513 din 1 februarie 1994 se specifica faptul că datorită unor probleme deosebite pe linia respectării obligațiilor asumate, din cauze obiective ce țin de organele statului în eliberarea de avize, A.I.H.C.B.

nu a putut pune la dispoziția partenerului contractual terenul cu toate avizele necesare. În aceste condiții, C.A. a aprobat diminuarea cotei minime prin Hotărârea nr. 8 din 3 mai 1996, hotărârea fiind bazată pe situația de fapt de la acea dată. Diminuarea sumei minime de plată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi imputată conducerii operative. În ceea ce privește nerespectarea art. 2 din Decizia nr. 243/2/1 din 23 decembrie 2005 aprobată de directorul general al companiei, conform Dispoziției D.G. nr. 243 din 23 decembrie 2005, pct. 2, rapoartele se întocmesc în termen de 30 de zile de la închiderea fiecărui trimestru. Închiderea fiecărui trimestru se face până la data de 25 a lunii următoare, de atunci aplicându-se termenul de 30 de zile, iar dispoziția în cauză a fost respectată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii privind anularea măsurilor nr. 11, 13, 15 și 16, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 1156 din data de 21 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta CN A.B. SA, astfel cum a fost precizată și a anulat în parte Decizia nr. 102 din 30 iunie 2011, Dispoziția Obligatorie nr. 853859 din 20 mai 2011 și procesul verbal de control financiar încheiat la 11 mai 2011 în ce privește măsurile nr. 11, 13, 15 și 16. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A.

s-a aprobat, conform art. 5, „demararea procedurii de conversie a tarifelor practicate de Aeroportul Otopeni, din dolari în euro, conform Raportului nr. 4438 din 24 februarie 2003, urmărindu-se ca impactul conversiei asupra CN A.I.B.O.- SA să fie redus”.

Curtea a reținut că Raportul nr. 4438 din 24 februarie 2003 face referire la necesitatea conversiei tarifelor din dolari SUA în moneda euro, menționând că „susține începerea procedurii de exprimare a tarifelor în euro numai în condițiile unei parități 1 euro = 1 dolari SUA.” Curtea a constatat că măsurile nr. 11 și 13 din dispoziția de măsuri, ce se referă la obligația Conducerii Companiei de a pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a adunării generale a acționarilor, de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro, raportat la contractul nr. 6612 din 24 mai 1999, respectiv contractul de asociere în participațiune nr. 2407 din 07 mai 1996, nu au la bază elemente obiective, ci aprecieri ale organelor de control financiar, care nu au realizat o analiză completă a situației de fapt.

Prima instanță a reținut că hotărârea A.G.A. se referă la tarife. În condițiile în care reclamanta percepe tarife (aeroportuare) în schimbul prestațiilor efectuate, nu rezultă pe ce aspecte concrete se bazează concluzia pârâtei în sensul că Hotărârea „se referă la tarife, prețuri și tot ce înseamnă venituri ale companiei rezultate din raporturile juridice existente între aceasta și terțe persoane”.

În ce privește celelalte aspecte consemnate în procesul verbal referitor la contractul nr. 6612 din 24 mai 1999, Curtea a constatat că aceste elemente de fapt nu au stat la baza stabilirii vreunei obligații în sarcina reclamantei, nefiind admisibil ca instanța să se pronunțe asupra unor chestiuni de principiu, teoretice, fără finalitate practică, aceste considerentele fiind valabile și în ce privește măsura nr. 13, privind conversia tarifelor practicate de companie din dolari în euro la contractul nr. 2407 din 7 mai 1996. În ce privește măsura nr. 15, instanța de fond a reținut că prin contractul de asociere în participațiune nr. 513 din 1 februarie 1994 încheiat cu SC R.O.I.L. SA, reclamanta a participat cu dreptul de folosință asupra terenului de 4.000 mp, în timp ce asociatul a contribuit cu investiția privind proiectarea și realizarea unei stații de vânzare carburanți cu toate dotările aferente.

Contractul a fost modificat prin două acte adiționale: nr. 1992 din 12 aprilie 1995 - privind înlocuirea asociatului R.O.I.L. cu A.G.I.P., prin care se stabilește venit minim garantat 4.000 dolari SUA/lună, respectiv actul adițional nr. 2425 din 8 mai 1996, prin care se stabilește un venit minim garantat pe lună de 3.500 dolari SUA. Organele de control financiar au constatat și în privința acestui contract nerespectarea Hotărârii A.G.A. nr. 2/2003, concluzionând că reclamanta nu a încasat venituri estimate la 283.967 lei. Însă nu s-au mai stabilit măsuri cu privire la punerea în aplicare a prevederilor din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a adunării generale a acționarilor, de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro, ci de calculare a echivalentului în lei al sumelor stabilite de control (de 6.000 dolari SUA), în funcție de cursul de schimb de la data scadenței și de recuperare a acestor sume de la persoanele răspunzătoare.

Din procesul verbal nu rezultă ce aspecte au avut organele de control financiar în vedere la stabilirea măsurii recuperării acestei sume de la „persoanele răspunzătoare”. Reclamanta a invocat faptul că modificarea respectivei clauze a fost aprobată prin Hotărârea C.A. A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996 bazându-se pe faptul imposibilității aeroportului de a pune la dispoziția asociatului A.G.I.P. la momentul respectiv a terenului cu avizările necesare. În decizia de soluționare a plângerii prealabile se arată că „argumentele aduse de contestator nu sunt de natură să modifice constatările și măsurile dispuse de echipa de control prin procesul verbal de control financiar atacat și, în consecință, pentru aceste capete de cerere plângerea prealabilă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată”.

Prin decizie se mai reține că „veniturile realizate în anul 2005 prin derularea contractului nr. 513/1994 nu au asigurat economicitatea, eficiența și eficacitatea acțiunii de asociere, ceea ce a condus la diminuarea veniturilor Companiei cu suma totală de 6.000 dolari SUA.” Raportat la susținerea pârâtei din întâmpinare, în sensul că „deși actul adițional a fost încheiat în 2006, pe tot parcursul anului 2005 reclamanta a încasat în baza acestui contract doar suma de 3.500 dolari SUA, rezultând astfel un prejudiciu de 6.000 dolari SUA”, Curtea a constatat că actul adițional a fost încheiat în 1996, nu în 2006, modificarea clauzelor contractuale realizându-se datorită modificării condițiilor de realizare a investiției.

Împrejurarea că în anul 2005 a fost încasată suma de 3.500 dolari SUA lunar și nu cea de 4.000 dolari SUA, stabilită inițial, în 1994, nu poate constitui prin ea însăși o dovadă a lipsei de „economicitate, eficiență și eficacitate”, în condițiile în care clauzele contractului au fost renegociate în 1996 pe baza unor împrejurări obiective. 3. Recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1156 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 c. proc. civ. au fost încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. invocându-se existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei în ceea ce privește soluția dispusă prin sentința atacată și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește aplicarea Hotărârii A.G.A. nr. 2 din 27 februarie 2003 privind conversia tarifelor practicate de companie din dolari în euro. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta invocă faptul că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei în ceea ce privește legalitatea măsurilor nr. 11 și 13, care vizează conversia tarifelor, iar Hotărârea A.G.A. nr. 2/2003 a avut în vedere nu numai tarifele de operare, cum în mod greșit a reținut instanța de fond ci toate tarifele, prețurile și remunerațiile percepute de către reclamantă, respectiv pentru cele două contracte care sunt vizate prin măsurile nr. 11 și 13 din actele contestate.

Se invocă în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nemotivarea sentinței atacate în ceea ce privește analizarea legalității măsurilor contestate dispuse de organul de control financiar. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta invocă aplicarea greșită a legii în ceea ce privește aprecierea legalității măsurilor nr. 11, 13, 15 și 16 dispuse prin actele de control contestate emise de recurentă. În ceea ce privește egalitatea măsurilor nr. 11 și 13 respectiv punerea în aplicare a Hotărârii nr. 2/2003 A.G.A.

de comisie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro la contractul nr. 6612/1999 și nr. 2407/1996 recurenta arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că Hotărârea nr. 2/2003 a fost corect aplicată, în condițiile în care reclamanta-intimată nu a aplicat conversia tarifelor din dolari SUA în euro pentru toate contractele în derulare, iar măsurile întreprinse în concret de recurentă nu au respectat Hotărârea C.A. nr. 2 din 27 februarie 2003. În ceea ce privește legalitatea măsurilor dispuse sub nr. 15 și 16 în sensul respectării dispozițiilor contractului de asociere nr. 513 din 1 februarie 1994, recurenta arată că în cauză reclamanta-intimată nu a respectat măsurile dispuse și nu a dat dovadă de eficiență și eficacitate pentru perioada 1005 - 2009 perioada supusă controlului.

La dosar intimata - reclamantă a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepția nulității recursului, apreciind că motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Curtea analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate va aprecia pentru următoarele considerente că motivele sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea neputând reține încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. privind obligația motivării soluției dispuse prin sentința atacată. Sentința recurată este motivată în fapt și în drept, justificându-se soluția dispusă de admitere a acțiunii și de anularea în parte a măsurilor dispuse prin actele contestate, respectiv anularea măsurilor nr. 11,13,15 și 16. Nu poate fi reținute existența unor motive contradictorii pe situația de fapt, deoarece instanța a apreciat în concret legalitatea unor măsuri nr. 11 și în raport de cele dispuse prin Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A. de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro. Nu pot fi reținute existența unor motive străine de natura cauzei în raport de măsurile dispuse sub nr. 15 și 16 care au fost verificate în raport de contractul de asociere în participațiune nr. 513 din 1 februarie 1994, față de dispoziția nr. 243/2005 și față de raportările A.G.I.P.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, fără a indica în concret ce anume dispoziții legale au fost aplicate greșit prin sentința atacată. Aceasta datorită faptului că măsurile contestate și anulate, în raport de prima instanță au vizat nerespectarea, în opinia recurentei a unor obligații comerciale sau civile de către recurenta-intimată. În ceea ce privește măsurile 11 și 13 anulate de prima instanță Curtea apreciază ca legală și corectă această anulare fiind în concordanță cu H.C.A. nr. 2/2003 prin care a fost aprobată „Demararea procesului de transformare a tarifelor din dolari în euro” deci s-a aprobat începerea unui proces care se derulează în timp și care presupune închirierea unui acord între toate părțile implicate.

În cauză practicarea unor noi tarife, respectiv impunerea acestora ar fi reprezentat o manifestare abuzivă a unui act de voință de natură a crea o imagine de monopol, la afectarea unor raporturi comerciale putând determina solicitarea de daune contractuale de către partenerii comerciali. Tarifele de operare pu aeroport sunt opozabile si companiilor aeriene străine. Reglementările internaționale pe linie de aviație civilă prevăd anumite termene pentru astfel de modificări. Modificarea unui tarif trebuie comunicată cu minimum patru luni în prealabil, se analizează de I.A.T.Ă., și se publică în A.I.P. după ce în prealabil a fost discutată și acceptată de toți operatorii aerieni. Dacă nu se acceptă, nu poate fi impusă decât cu riscul pierderii operatorilor.

In materie de chirii, transformarea acestora din dolari în euro la o paritate de 1 : 1 a creat un real disconfort financiar pentru clienții și partenerii contractuali. Aplicarea acestei parități a echivalat cu o escaladare a tarifelor, fapt pentru care o mare parte dintre aceștia au refuzat sau au întârziat foarte mult semnarea actelor bilaterale în acest sens. De altfel, C.A. a fost informat ulterior asupra stadiului implementării proiectului, prin raportul nr. 18898 din 24 septembrie 2003 consemnat în Hotărârea C.A.. nr. 14 din 29 septembrie 2003. Nu mai puțin importanta este precizarea că niciodată și prin niciun document nu a fost prevăzut un termen limită pentru finalizarea acestui proces, fapt pentru care absolut toate calculele tabelare reprezentând diferențe de venituri neîncasate, din Raportul echipei de control, sunt evident fictive și fără un suport legal.

Legalitatea presupune respectarea contractelor asumate și încasarea acelor sume stipulate în actele bilaterale legal perfectate (semnate de către ambele părți), nicidecum calcularea unor sume imaginative deduse prin algoritmi aleatorii sau subiectivi. În mod corect prima instanță a apreciat în raport de specificul raporturilor comerciale și raportat la faptul că prin niciun document nu a fost prevăzut un termen limită pentru finalizarea procesului de conversie, rezultă că absolut toate calculele tabelare reprezentând diferențe de venituri neîncasate din raportul echipei de control, sunt fictive și fără un suport legal. Legalitatea presupune respectarea contractelor asumate și încasarea acelor sume stipulate în actele bilateral perfectate (semnate de către ambele părți), nicidecum calcularea unor sume imaginative deduse prin algoritmi aleatorii sau subiectivi.

Totodată, în ceea ce privește celelalte aspecte consemnate în procesul verbal referitoare la contractele nr. 6612 din 24 mai l999 și nr. 207 din 7 mai 1996, în mod corect, instanța de fond a constat că aceste elemente de fapt nu au stat la baza stabilirii vreunei obligații în sarcina intimatei, nefiind admisibil ca instanța să se pronunțe asupra unor chestiuni de principiu, fără finalitate practică. În ceea ce privește anularea măsurilor dispuse sub nr. 15 și 16, în mod corect prima instanță a dispus anularea acestor măsuri ținând cont de prevederile contractelor dintre părțile implicate și actele interne emise în vederea executării măsurilor dispuse inclusiv raportările A.G.I.P.

În ceea ce privește venitul minim garantat observația echipei de control referitoare la diminuarea veniturilor prin modificarea sumei minime garantate de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.5O0 dolari SUA/lună nu poate fi acceptată deoarece această modificare a minimului garantat a fost aprobată prin H.C.A. A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996. Reducerea respectivă a fost acceptată de C.A. A.I.B.O. pe fondul imposibilității aeroportului, la momentul respectiv, de a pune la dispoziția asociatului A.G.I.P. terenul cu avizările necesare. Respingem ipoteza diminuării ca venituri, ca neîntemeiată, opinând că păstrarea unor venituri minime garantate pentru aeroport a fost prioritară față de posibilitatea pierderii unui partener.

În cadrul măsurii nr, 15 se învederează faptul că prin actul adițional nr. 2425 din 8 mai 1996 se reduce cota minima de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună. În esență diminuarea sumei minime de plată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi imputată conducerii operative. Mai mult, în acest moment, suma fiind prescrisă conform Dec. nr. 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă (art. 2517 - noul C. civ.), măsura propusă de organul de control, de recuperarea a unor eventuale pagube de la persoanele vinovate nu are temei legal și nu poate fi aplicată. În raportul privind transmitem spre aprobare către C.A. a acestui act adițional la contractul 513 din 1 februarie 1994 se specifică că datorită unor probleme deosebite pe linia respectării obligațiilor asumate, din cauze obiective ce țin de organele statului în eliberarea de avize, A.I.H.C.B.

nu a putut pune la dispoziția partenerului contractual terenul cu toate avizele necesare. În aceste condiții C.A. a aprobat diminuarea cotei minime prin Hotărârea nr. 8 din 3 mai 1996, hotărârea fiind bazată pe situația de fapt de la acea data. Diminuarea sumei minime de pată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi imputată conducerii operative. În mod corect, instanța de fond a reținut faptul că, împrejurarea că în anul 2005 a fost încasată suma de 3.500 dolari SUA lunar și nu cea de 4.000 dolari SUA, stabilită inițial, în 1994, nu poate constitui prin ea însăși o dovada a lipsei de economicitate, eficiența, și eficacitate, în condițiile în care clauzele contractului au fost renegociate în anul 1996, pe baza unor împrejurări obiective.

În ceea ce privește nerespectarea art. 2 din Decizia nr. 243/2/1 din 23 decembrie 2005 aprobată de directorul general al companiei. Conform Dispoziției D.G. nr. 243 din 23 decembrie 2005, punctul 2: rapoartele se întocmesc în termen de 30 de zile de la închiderea fiecărui semestru. În acest sens sunt și raportările A.G.I.P. pentru toată perioada verificată 2005 - 2009. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinței nr. 1156 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2013.