ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5447/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5447/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios

administrativ și fiscal, la data de 17 august 2011, reclamanta C.N. A.B. SA, în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.C.F., a formulat contestație împotriva

Deciziei nr. 102 DIN 30 iunie 2011 de soluționare a plângerii împotriva

procesului - verbal de control financiar încheiat la data de 11 mai 2011 și a

dispoziției obligatorii nr. 853859 din 20 mai 2011, solicitând

revocarea/anularea măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, și 28

dispuse prin procesul - verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011

și prin dispoziția obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menținute prin Decizia

de soluționare nr. 120 din 30 iunie 2011, precum și suspendarea executării

acestor măsuri.

Prin

încheierea de ședință din 20 septembrie 2011, instanța a respins cererea de

suspendare ca inadmisibilă, pentru considerentele reținute în cuprinsul

încheierii.

La

termenul din 7 februarie 2012, reclamanta și-a restrâns acțiunea, formulând

cerere de anulare a Deciziei de soluționare nr. 102 din 30 iunie 2011 doar în

ce privește măsurile nr. 11, 13, 15 și 16.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul – verbal de control

financiar din 11 mai 2011 si, ulterior, prin Dispoziția obligatorie nr. 853.859

din 20 mai 2011, organul de control a dispus în sarcina C.N. A.B. SA,

îndeplinirea unei serii de măsuri, pe care le consideră total nefondate,

neîntemeiate și inaplicabile.

În ceea

ce privește măsura nr. 11, reclamanta a arătat că potrivit acestei măsuri,

„conducerea companiei va pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27

februarie 2003 a A.G.A., de conversie a tarifelor practicate de companie din

dolari în euro (la contractul de asociere în participațiune nr. 6612 din 24 mai

1999 încheiat cu I.T. A.I.R.).”

Referitor

la susținerile echipei de control privind nerespectarea de către conducerea

executivă a Hotărârii nr. 2 din 27 februarie 2003, a precizat că în cadrul

asocierilor în participațiune nu se practică tarife sau prețuri. În cazul

acestei categorii de contracte se decontează între asociați cote din profitul

brut al asocierii și nicidecum nu se practică prețuri sau tarife. Întrucât H.C.A.

nr. 2/2003 se referă la conversia unor tarife/prețuri, observația echipei de

control nu are relevanță, nefiind aplicabilă.

În ceea

ce privește susținerile echipei de control referitoare la nerespectarea

obligațiilor contractuale de către I.Ț. A.I.R., Compania a atenționat

partenerul cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, ce implica

rezilierea contractului, în urma corespondenței purtate, asociatul dând curs

solicitărilor Companiei și transmițând documentele respective. Rezilierea

acestui contract pentru netransmiterea unor deconturi ar fi condus la pierderi

pentru Companie prin neîncasarea sumei minim garantate. Întrucât suma minim

garantată prin contract a fost încasată cu regularitate, măsurile asigurătorii

contractuale pentru Companie au fost întrunite. Referitor la renegocierea

clauzelor contractuale privind repartizarea rezultatelor financiare, a precizat

că acest contract nu prevede aceasta posibilitate, ci numai modificarea cotei

ce revine Companiei, de la 30% la 35%, după amortizarea investiției efectuate

de partener.

În ceea

ce privește măsura nr. 13, potrivit acestei măsuri, „conducerea companiei va

pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A.,

de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro (la

contractul de asociere în participațiune nr. 2407 din 7 mai 1996 încheiat cu S.H.E.L.L.).”

Referitor

la susținerile echipei de control privind nerespectarea de către conducerea

executivă a Hotărârii nr. 2 din /27 februarie 2003, reclamanta a arătat că obiectul

asocierii îl constituie furnizarea de combustibil pentru companiile aeriene ce

operează pe aeroportul Otopeni.

Din

expertizarea contractului 2407 din 7 mai 1996 s-a constatat că moneda de

contract folosită a fost dolarul SUA.

În

cadrul contractelor de asociere în participațiune nu are relevanță noțiunea de

tarif sau preț, deoarece ambele societăți care formează asocierea vor primi

venituri și cheltuieli în funcție de realizările lunare pe baza unui decont de

venituri și cheltuieli întocmit în conformitate cu prevederile contractului de

asociere.

Pentru

conservarea rezultatelor SC A.I.H.C.B. în contractul de asociere s-a prevăzut o

sumă minimă - ca penalitate pentru asociatul care asigura conducerea asociației

- în cazul în care costurile nu ar fi fost mai mici decât veniturile. Aceasta

sumă nu poate fi considerată ca intrând sub incidența Hotărârii A.G.A. nr. 2/2003.

Conform

clauzelor contractuale, orice modificare adusa contractului trebuia să fie

consemnată într-un act adițional convenit și semnat de ambele părți.

De

asemenea, în cazul acestei asocieri, decontarea rezultatelor între asociați se

face pe baza P.P.I. – P.P.I., reglementat de administrația Americana și

raportat în dolari SUA. Prin urmare, acest contract nu avea de ce să fie

modificat prin prisma Hotărârii A.G.A. nr. 2/2O03 și în orice caz modificarea

contractului nu putea fi făcută unilateral.

Raportat

la afirmația potrivit căreia a existat o lipsă a preocupării de creștere a

veniturilor companiei, a susținut că aceasta este vădit eronată, întrucât,

astfel cum reiese din documentele prezentate și din susținerile argumentate,

compania a înregistrat profit din derularea contractelor încheiate cu

partenerii contractuali.

În ceea

ce privește măsurile nr. 15 și nr. 16, reclamanta a arătat că, potrivit măsurii

15, „conducerea companiei va dispune Biroului de Control Financiar de Gestiune

să calculeze, în cronologie, echivalentul în lei ale sumelor stabilite de

control (6.000 dolari SUA), în funcție de cursul de schimb de la data scadenței

a sumelor cuvenite din contractul de asociere nr. 513 din 1.februarie 1994.”,

iar, potrivit măsurii 16, „conducerea companiei va acționa pentru recuperarea

veniturilor nerealizate, de la persoanele răspunzătoare (contractul de asociere

în participațiune nr. 513 din 1 februarie 1994 încheiat cu R O.I.L SA)”.

În ceea

ce privește venitul minim garantat, observația echipei de control referitoare

la diminuarea veniturilor prin modificarea sumei minime garantate de la 4.000

dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună nu poate fi acceptată, deoarece

această modificare a minimului garantat a fost aprobată prin H.C.A. A.I.B.O. nr.

7 din 8 aprilie 1996. Reducerea respectivă a fost acceptată de C.A. A.I.B.O. pe

fondul imposibilității aeroportului, la momentul respectiv, de a pune la

dispoziția asociatului A.G.I.P. terenul cu avizările necesare.

În

cadrul măsurii nr. 15 din procesul - verbal de control financiar și din

dispoziția obligatorie se învederează faptul că prin actul adițional nr. 2425

din 8 mai 1996 se reduce cota minimă de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari

SUA/lună.

În

raportul privind transmiterea spre aprobare către C.A. a acestui act adițional

la contractul 513 din 1 februarie 1994 se specifica faptul că datorită unor

probleme deosebite pe linia respectării obligațiilor asumate, din cauze

obiective ce țin de organele statului în eliberarea de avize, A.I.H.C.B. nu a

putut pune la dispoziția partenerului contractual terenul cu toate avizele

necesare. În aceste condiții, C.A. a aprobat diminuarea cotei minime prin

Hotărârea nr. 8 din 3 mai 1996, hotărârea fiind bazată pe situația de fapt de

la acea dată. Diminuarea sumei minime de plată a avut suport legal pentru

companie ea neputând fi imputată conducerii operative.

În ceea

ce privește nerespectarea art. 2 din Decizia nr. 243/2/1 din 23 decembrie 2005

aprobată de directorul general al companiei, conform Dispoziției D.G. nr. 243

din 23 decembrie 2005, pct. 2, rapoartele se întocmesc în termen de 30 de zile

de la închiderea fiecărui trimestru.

Închiderea

fiecărui trimestru se face până la data de 25 a lunii următoare, de atunci aplicându-se termenul de 30 de zile, iar dispoziția în cauză a fost respectată.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii privind

anularea măsurilor nr. 11, 13, 15 și 16, ca neîntemeiată.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 1156

din data de 21 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamanta CN A.B. SA, astfel cum a fost

precizată și a anulat în parte Decizia nr. 102 din 30 iunie 2011, Dispoziția

Obligatorie nr. 853859 din 20 mai 2011 și procesul verbal de control financiar

încheiat la 11 mai 2011 în ce privește măsurile nr. 11, 13, 15 și 16.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 2

din 27 februarie 2003 a A.G.A. s-a aprobat, conform art. 5, „demararea

procedurii de conversie a tarifelor practicate de Aeroportul Otopeni, din

dolari în euro, conform Raportului nr. 4438 din 24 februarie 2003, urmărindu-se

ca impactul conversiei asupra CN A.I.B.O.- SA să fie redus”.

Curtea a

reținut că Raportul nr. 4438 din 24 februarie 2003 face referire la necesitatea

conversiei tarifelor din dolari SUA în moneda euro, menționând că „susține

începerea procedurii de exprimare a tarifelor în euro numai în condițiile unei

parități 1 euro = 1 dolari SUA.”

Curtea a

constatat că măsurile nr. 11 și 13 din dispoziția de măsuri, ce se referă la

obligația Conducerii Companiei de a pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr.

2 din 27 februarie 2003 a adunării generale a acționarilor, de conversie a

tarifelor practicate de companie din dolari în euro, raportat la contractul nr.

6612 din 24 mai 1999, respectiv contractul de asociere în participațiune nr. 2407

din 07 mai 1996, nu au la bază elemente obiective, ci aprecieri ale organelor

de control financiar, care nu au realizat o analiză completă a situației de

fapt.

Prima

instanță a reținut că hotărârea A.G.A. se referă la tarife. În condițiile în

care reclamanta percepe tarife (aeroportuare) în schimbul prestațiilor

efectuate, nu rezultă pe ce aspecte concrete se bazează concluzia pârâtei în

sensul că Hotărârea „se referă la tarife, prețuri și tot ce înseamnă venituri

ale companiei rezultate din raporturile juridice existente între aceasta și

terțe persoane”.

În ce

privește celelalte aspecte consemnate în procesul verbal referitor la

contractul nr. 6612 din 24 mai 1999, Curtea a constatat că aceste elemente de

fapt nu au stat la baza stabilirii vreunei obligații în sarcina reclamantei,

nefiind admisibil ca instanța să se pronunțe asupra unor chestiuni de

principiu, teoretice, fără finalitate practică, aceste considerentele fiind

valabile și în ce privește măsura nr. 13, privind conversia tarifelor practicate

de companie din dolari în euro la contractul nr. 2407 din 7 mai 1996.

În ce

privește măsura nr. 15, instanța de fond a reținut că prin contractul de

asociere în participațiune nr. 513 din 1 februarie 1994 încheiat cu SC R.O.I.L.

SA, reclamanta a participat cu dreptul de folosință asupra terenului de 4.000

mp, în timp ce asociatul a contribuit cu investiția privind proiectarea și

realizarea unei stații de vânzare carburanți cu toate dotările aferente.

Contractul

a fost modificat prin două acte adiționale: nr. 1992 din 12 aprilie 1995 -

privind înlocuirea asociatului R.O.I.L. cu A.G.I.P., prin care se stabilește

venit minim garantat 4.000 dolari SUA/lună, respectiv actul adițional nr. 2425

din 8 mai 1996, prin care se stabilește un venit minim garantat pe lună de 3.500

dolari SUA.

Organele

de control financiar au constatat și în privința acestui contract nerespectarea

Hotărârii A.G.A. nr. 2/2003, concluzionând că reclamanta nu a încasat venituri

estimate la 283.967 lei.

Însă nu

s-au mai stabilit măsuri cu privire la punerea în aplicare a prevederilor din Hotărârea

nr. 2 din 27 februarie 2003 a adunării generale a acționarilor, de conversie a

tarifelor practicate de companie din dolari în euro, ci de calculare a

echivalentului în lei al sumelor stabilite de control (de 6.000 dolari SUA), în

funcție de cursul de schimb de la data scadenței și de recuperare a acestor

sume de la persoanele răspunzătoare.

Din

procesul verbal nu rezultă ce aspecte au avut organele de control financiar în

vedere la stabilirea măsurii recuperării acestei sume de la „persoanele

răspunzătoare”.

Reclamanta

a invocat faptul că modificarea respectivei clauze a fost aprobată prin Hotărârea

C.A. A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996 bazându-se pe faptul imposibilității

aeroportului de a pune la dispoziția asociatului A.G.I.P. la momentul respectiv

a terenului cu avizările necesare.

În

decizia de soluționare a plângerii prealabile se arată că „argumentele aduse de

contestator nu sunt de natură să modifice constatările și măsurile dispuse de

echipa de control prin procesul verbal de control financiar atacat și, în

consecință, pentru aceste capete de cerere plângerea prealabilă urmează să fie

respinsă ca neîntemeiată”. Prin decizie se mai reține că „veniturile realizate

în anul 2005 prin derularea contractului nr. 513/1994 nu au asigurat

economicitatea, eficiența și eficacitatea acțiunii de asociere, ceea ce a

condus la diminuarea veniturilor Companiei cu suma totală de 6.000 dolari SUA.”

Raportat

la susținerea pârâtei din întâmpinare, în sensul că „deși actul adițional a

fost încheiat în 2006, pe tot parcursul anului 2005 reclamanta a încasat în

baza acestui contract doar suma de 3.500 dolari SUA, rezultând astfel un

prejudiciu de 6.000 dolari SUA”, Curtea a constatat că actul adițional a fost

încheiat în 1996, nu în 2006, modificarea clauzelor contractuale realizându-se

datorită modificării condițiilor de realizare a investiției.

Împrejurarea

că în anul 2005 a fost încasată suma de 3.500 dolari SUA lunar și nu cea de 4.000

dolari SUA, stabilită inițial, în 1994, nu poate constitui prin ea însăși o

dovadă a lipsei de „economicitate, eficiență și eficacitate”, în condițiile în

care clauzele contractului au fost renegociate în 1996 pe baza unor împrejurări

obiective.

împotriva Sentinței civile nr. 1156 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs

invocate conform art. 304

1

c. proc. civ. au fost încadrate de

recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocându-se

existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei în ceea ce

privește soluția dispusă prin sentința atacată și aplicarea greșită a legii în

ceea ce privește aplicarea Hotărârii A.G.A. nr. 2 din 27 februarie 2003 privind

conversia tarifelor practicate de companie din dolari în euro.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta invocă faptul că sentința

cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei în ceea ce privește

legalitatea măsurilor nr. 11 și 13, care vizează conversia tarifelor, iar

Hotărârea A.G.A. nr. 2/2003 a avut în vedere nu numai tarifele de operare, cum

în mod greșit a reținut instanța de fond ci toate tarifele, prețurile și remunerațiile

percepute de către reclamantă, respectiv pentru cele două contracte care sunt

vizate prin măsurile nr. 11 și 13 din actele contestate.

Se invocă în raport

de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nemotivarea

sentinței atacate în ceea ce privește analizarea legalității măsurilor

contestate dispuse de organul de control financiar.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta invocă aplicarea greșită a

legii în ceea ce privește aprecierea legalității măsurilor nr. 11, 13, 15 și 16

dispuse prin actele de control contestate emise de recurentă.

În ceea ce privește

egalitatea măsurilor nr. 11 și 13 respectiv punerea în aplicare a Hotărârii nr.

2/2003 A.G.A. de comisie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro

la contractul nr. 6612/1999 și nr. 2407/1996 recurenta arată că în mod greșit

prima instanță a apreciat că Hotărârea nr. 2/2003 a fost corect aplicată, în

condițiile în care reclamanta-intimată nu a aplicat conversia tarifelor din dolari

SUA în euro pentru toate contractele în derulare, iar măsurile întreprinse în

concret de recurentă nu au respectat Hotărârea C.A. nr. 2 din 27 februarie 2003.

În ceea ce privește

legalitatea măsurilor dispuse sub nr. 15 și 16 în sensul respectării

dispozițiilor contractului de asociere nr. 513 din 1 februarie 1994, recurenta

arată că în cauză reclamanta-intimată nu a respectat măsurile dispuse și nu a

dat dovadă de eficiență și eficacitate pentru perioada 1005 - 2009 perioada

supusă controlului.

La dosar intimata - reclamantă

a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția nulității

recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea în baza art. 137

alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepția nulității recursului, apreciind că

motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Curtea analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate va aprecia pentru următoarele

considerente că motivele sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea neputând reține încălcarea

dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. privind obligația motivării

soluției dispuse prin sentința atacată.

Sentința recurată

este motivată în fapt și în drept, justificându-se soluția dispusă de admitere

a acțiunii și de anularea în parte a măsurilor dispuse prin actele contestate,

respectiv anularea măsurilor nr. 11,13,15 și 16.

Nu poate fi reținute

existența unor motive contradictorii pe situația de fapt, deoarece instanța a

apreciat în concret legalitatea unor măsuri nr. 11 și în raport de cele dispuse

prin Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A. de conversie a tarifelor

practicate de companie din dolari în euro.

Nu pot fi reținute

existența unor motive străine de natura cauzei în raport de măsurile dispuse

sub nr. 15 și 16 care au fost verificate în raport de contractul de asociere în

participațiune nr. 513 din 1 februarie 1994, față de dispoziția nr. 243/2005 și

față de raportările A.G.I.P.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea

greșită a legii de către instanța de fond, fără a indica în concret ce anume

dispoziții legale au fost aplicate greșit prin sentința atacată. Aceasta

datorită faptului că măsurile contestate și anulate, în raport de prima

instanță au vizat nerespectarea, în opinia recurentei a unor obligații

comerciale sau civile de către recurenta-intimată.

În ceea ce privește

măsurile 11 și 13 anulate de prima instanță Curtea apreciază ca legală și

corectă această anulare fiind în concordanță cu H.C.A. nr. 2/2003 prin care a

fost aprobată „Demararea procesului de transformare a tarifelor din dolari în

euro” deci s-a aprobat începerea unui proces care se derulează în timp și care

presupune închirierea unui acord între toate părțile implicate. În cauză

practicarea unor noi tarife, respectiv impunerea acestora ar fi reprezentat o manifestare

abuzivă a unui act de voință de natură a crea o imagine de monopol, la

afectarea unor raporturi comerciale putând determina solicitarea de daune

contractuale de către partenerii comerciali.

Tarifele de operare

pu aeroport sunt opozabile si companiilor aeriene străine. Reglementările

internaționale pe linie de aviație civilă prevăd anumite termene pentru astfel

de modificări. Modificarea unui tarif trebuie comunicată cu minimum patru luni în

prealabil, se analizează de I.A.T.Ă., și se publică în A.I.P. după ce în

prealabil a fost discutată și acceptată de toți operatorii aerieni. Dacă nu se

acceptă, nu poate fi impusă decât cu riscul pierderii operatorilor.

In materie de chirii,

transformarea acestora din dolari în euro la o paritate de 1 : 1 a creat un

real disconfort financiar pentru clienții și partenerii contractuali. Aplicarea

acestei parități a echivalat cu o escaladare a tarifelor, fapt pentru care o mare

parte dintre aceștia au refuzat sau au întârziat foarte mult semnarea actelor

bilaterale în acest sens. De altfel, C.A. a fost informat ulterior asupra

stadiului implementării proiectului, prin raportul nr. 18898 din 24 septembrie 2003

consemnat în Hotărârea C.A.. nr. 14 din 29 septembrie 2003.

Nu mai puțin

importanta este precizarea că niciodată și prin niciun document nu a fost

prevăzut un termen limită pentru finalizarea acestui proces, fapt pentru care

absolut toate calculele tabelare reprezentând diferențe de venituri neîncasate,

din Raportul echipei de control, sunt evident fictive și fără un suport legal.

Legalitatea presupune respectarea contractelor asumate și încasarea acelor sume

stipulate în actele bilaterale legal perfectate (semnate de către ambele părți),

nicidecum calcularea unor sume imaginative deduse prin algoritmi aleatorii sau

subiectivi.

În mod corect prima

instanță a apreciat în raport de specificul raporturilor comerciale și raportat

la faptul că

prin niciun document nu a fost

prevăzut un termen limită pentru finalizarea procesului de

conversie, rezultă că absolut toate calculele

tabelare reprezentând diferențe de venituri

neîncasate din raportul echipei de control, sunt fictive și fără un

suport legal. Legalitatea

presupune

respectarea contractelor asumate și încasarea acelor sume stipulate în actele

bilateral

perfectate (semnate de către ambele părți), nicidecum calcularea unor sume

imaginative deduse prin algoritmi aleatorii sau subiectivi.

Totodată,

în ceea ce privește celelalte aspecte consemnate în procesul verbal referitoare

la

contractele

nr. 6612 din 24 mai l999 și nr. 207 din 7 mai 1996, în mod corect, instanța de

fond a

constat că aceste elemente de fapt

nu au stat la baza stabilirii vreunei obligații în sarcina intimatei, nefiind

admisibil

ca

instanța să se pronunțe asupra unor

chestiuni de principiu,

fără

finalitate practică.

În ceea ce privește

anularea măsurilor dispuse sub nr. 15 și 16, în mod corect prima instanță a

dispus anularea acestor măsuri ținând cont de prevederile contractelor dintre

părțile implicate și actele interne emise în vederea executării măsurilor

dispuse inclusiv raportările A.G.I.P.

În ceea ce privește

venitul minim garantat observația echipei de control referitoare la diminuarea

veniturilor prin modificarea sumei minime garantate de la 4.000 dolari SUA/lună

la 3.5O0 dolari SUA/lună nu poate fi acceptată deoarece această modificare a minimului

garantat a fost aprobată prin H.C.A. A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996.

Reducerea respectivă a fost acceptată de C.A. A.I.B.O. pe fondul

imposibilității aeroportului, la momentul respectiv, de a pune la dispoziția

asociatului A.G.I.P. terenul cu avizările necesare. Respingem ipoteza

diminuării ca venituri, ca neîntemeiată, opinând că păstrarea unor venituri

minime garantate pentru aeroport a fost prioritară față de posibilitatea

pierderii unui partener.

În cadrul măsurii nr,

15 se învederează faptul că prin actul adițional nr. 2425 din 8 mai 1996 se

reduce cota minima de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună.

În esență diminuarea

sumei minime de plată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi

imputată conducerii operative. Mai mult, în acest moment, suma fiind prescrisă

conform Dec. nr. 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă (art. 2517 -

noul C. civ.), măsura propusă de organul de control, de recuperarea a unor

eventuale pagube de la persoanele vinovate nu are temei legal și nu poate fi

aplicată.

În raportul privind

transmitem spre aprobare către C.A. a acestui act adițional la contractul 513

din 1 februarie 1994 se specifică că datorită unor probleme deosebite pe linia

respectării obligațiilor asumate, din cauze obiective ce țin de organele

statului în eliberarea de avize, A.I.H.C.B. nu a putut pune la dispoziția

partenerului contractual terenul cu toate avizele necesare.

În aceste condiții C.A.

a aprobat diminuarea cotei minime prin Hotărârea nr. 8 din 3 mai 1996,

hotărârea fiind bazată pe situația de fapt de la acea data.

Diminuarea sumei

minime de pată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi imputată

conducerii operative.

În mod corect,

instanța de fond a reținut faptul că, împrejurarea că în anul 2005 a fost încasată

suma de 3.500 dolari SUA lunar și nu cea de 4.000 dolari SUA, stabilită

inițial, în 1994, nu poate constitui prin ea însăși o dovada a lipsei de economicitate,

eficiența, și eficacitate, în condițiile în care clauzele contractului au fost

renegociate în anul 1996, pe baza unor împrejurări obiective.

În ceea ce privește

nerespectarea art. 2 din Decizia nr. 243/2/1 din 23 decembrie 2005 aprobată de

directorul general al companiei.

Conform Dispoziției

D.G. nr. 243 din 23 decembrie 2005, punctul 2: rapoartele se întocmesc în

termen de 30 de zile de la închiderea fiecărui semestru.

În acest sens sunt și

raportările A.G.I.P. pentru toată perioada verificată 2005 - 2009.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge recursul

declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinței nr. 1156 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2013.