ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6001/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta C.N. "A.B." S.A., în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Control Financiar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună:

- revocarea/anularea

măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, 28 dispuse prin

procesul-verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 și prin

dispoziția obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menținute prin Decizia de

soluționare nr. 102 din 30 iunie 2011;

- suspendarea

executării măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, 28 dispuse prin

procesul-verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 și prin

dispoziția obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menținute prin Decizia de

soluționare nr. 102 din 30 iunie 2011, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a litigiului.

Cererea de suspendare

a executării formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15

din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea

pronunțată la data de 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea

de suspendare formulată de reclamanta C. N. "A. B." S.A.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Cererea de suspendare

a executării deciziei emise în soluționarea plângerii prealabile formulate

împotriva procesului-verbal de control financiar nu este supusă obligației de

plată a cauțiunii, întrucât, în această materie, sunt aplicabile dispozițiile

legale cu caracter special, adoptate prin Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de

control financiar, coroborate cu dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor

publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de

control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca

reglementări cu caracter special față de dreptul comun în materia actelor

administrative, respectiv Legea nr. 554/2004, totodată, a reținut instanța că

dispozițiile art. 215 C. proc. fisc. se referă în mod exclusiv la suspendarea

actului administrativ fiscal și nu pot fi aplicate prin analogie unei alte

categorii de acte administrative - cum sunt cele de control financiar.

Curtea de apel a

constatat că este întemeiată excepția inadmisibilității.

Sub acest aspect,

instanța a reținut că, deși cererea de suspendare vizează formal un alt act

administrativ, respectiv decizia de soluționare a contestației și nu

procesul-verbal de control financiar și dispoziția de măsuri, măsura suspendării

se raportează de fapt la măsurile dispuse prin actele de control financiar și

dispoziția de măsuri ce au făcut obiectul plângerii prealabile.

A reținut instanța că

reclamanta nu solicită suspendarea dispozițiilor luate prin Decizia nr.

102/2011, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației

administrative în ce privește măsurile nr. 17, 23, 24, 25, 26 și 28, respectiv

respingerea ca neîntemeiată a plângerii prealabile în ce privește măsurile de

la pct. 11, 13, 15 și 16 și că, deși prin acțiune face referire în mod expres

și neechivoc la suspendarea măsurilor dispuse cu ocazia controlului financiar,

reclamanta invocă, în susținerea cazului bine justificat, motive de

nelegalitate referitoare la Decizia nr. 102/2011, precum neanalizarea tuturor

argumentelor, interpretarea eronată a dispozițiilor legale și a celor

contractuale, neargumentarea soluției.

Astfel, Curtea a

apreciat că soluția de respingere a plângerii prealabile ca neîntemeiată nu

este susceptibilă de executare, iar cea de suspendare a soluționării

contestației administrative nu poate fi suspendată, deoarece aceasta ar

echivala cu anularea sa.

Instanța a mai

reținut că, prin Sentința civilă nr. 4341 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat cu

privire la cererea de suspendare a măsurilor stabilite la controlul financiar

și dispuse prin Dispoziția obligatorie nr. 853.859/2011, având în vedere

aceleași motive invocate de reclamantă drept cazuri justificate ce atrag

necesitatea suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel că

aceste motive nu pot face obiectul analizei instanței în prezenta cauză.

Curtea de apel a

concluzionat în sensul că cererea de suspendare a Deciziei nr. 102/2011 este

inadmisibilă, pe de o parte, deoarece prin acest act administrativ nu a fost

dispusă decât o măsură susceptibilă de executare, și anume suspendarea

soluționării plângerii prealabile, măsură care nu poate fi suspendată deoarece

ar echivala cu anularea sa (suspendarea ar avea drept consecință reluarea

procesului de soluționare a plângerii), iar, pe de altă parte, deoarece se

tinde, conform petitului cererii, la suspendarea măsurilor dispuse prin actul

de control financiar, în condițiile în care, cu privire la suspendarea acestor

măsuri, Curtea de Apel București s-a pronunțat în dosarul 5054/2/2011,

analizând împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă ce susțineau

pe larg netemeinicia și nelegalitatea procesului-verbal, astfel că sunt

incidente dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva încheierii

din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta C.N. A.B. S.A.

În motivarea

recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta - reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a

reținut că nu s-a solicitat suspendarea dispozițiilor luate prin Decizia nr.

102/2011 deși a reținut ulterior că reclamanta a precizat că solicită

suspendarea deciziei de soluționare a contestației administrative.

Totodată, recurenta

reclamantă a susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind

inadmisibilă cererea acesteia de suspendare a executării măsurilor dispuse,

întrucât ANAF a suspendat soluționarea cauzei și nu suspendarea executării

măsurilor dispuse prin procesul-verbal și dispoziția obligatorie.

Consideră recurenta

că instanța de fond a apreciat eronat că este inadmisibilă cererea formulată în

raport de dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 întrucât

cererea formulată anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 5054/2/2011 al

Curții de Apel București - s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 din aceiași

lege, vizând suspendarea măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control

financiar nr. 11 mai 2011 și dispoziția obligatorie nr. 853859 din 20 mai 2011,

până la soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva acestor acte

administrative.

Astfel, apreciază

recurenta reclamantă că suspendarea a fost solicitată raportată la două acte

administrative diferite și pentru perioade diferite.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând încheierea

atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Suspendarea

executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a

efectelor acestuia, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu.

Ea este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ

conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat

sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin

hotărâre judecătorească.

Pentru a putea fi

suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de

executare cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să fie

urmărită printr-un astfel de demers judiciar.

Prin urmare, nu poate

fi suspendată executarea unui act administrativ ale cărui efecte s-au epuizat

înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia,

deoarece măsura dispusă de instanță se raportează la momentul pronunțării,

fiind executorie de drept de la această dată; iar pe de altă parte, nu poate fi

dispusă suspendarea unui act administrativ nesusceptibil de executare.

În speță, instanța de

control judiciar constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de

fond că soluția de respingere ca neîntemeiată a plângerii prealabile nu este

susceptibilă de executare iar ceea de suspendare a suspendării soluționării

contestației administrative ar fi echivalentă cu anularea acesteia și în

consecință a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de suspendare formulată de

recurenta reclamantă cu privire la Decizia nr. 102/2011 prin care s-a

soluționat contestația împotriva procesului-verbal de control financiar și

dispoziția de măsuri emisă în baza acestuia.

Criticile recurentei

-reclamante cu privire la faptul că prin cererea formulată a solicitat în fapt

suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal și dispoziția

obligatorie sunt nefondate întrucât instanța de fond a reținut în mod corect

incidența dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, potrivit cărora nu pot fi formulate mai multe

cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Cum în cauză s-a

dovedit că anterior prezentei cereri de suspendare, recurenta-reclamantă a

solicitat suspendarea executării acelorași măsuri dispuse prin actul de control

și dispoziția obligatorie, cerere formulată în temeiul acelorași motive

invocate, drept cauze justificate ce atrag necesitatea suspendării pentru prevenirea

unei pagube iminente, soluționată de către Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 4341 din 21 iunie

2011, în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că aceste motive nu pot

face obiectul analizei instanței în cadrul prezentei cauze.

Nu pot fi reținute

susținerile recurentei - reclamante potrivit cărora cele două cereri de

suspendare au fost formulate pe temeiuri diferite, respectiv prima în temeiul

dispozițiilor art. 14 și cea de-a doua în temeiul art. 15 din Legea nr.

554/2004, întrucât dispozițiile art. 14 alin. (6) care prevăd interdicția

legală de a formula mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași

motive sunt incidente atât în cazul solicitării suspendării executării actului administrativ

reglementată de dispozițiile art. 14 cât și în cazul solicitării suspendării în

condițiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, conform

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din lege, potrivit cărora dispozițiile art. 14

alin. (2) - (7) se aplică corespunzător.

Având în vedere

aceste considerente, instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată

este legală și temeinică și în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de C.N. A.B. S.A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.