ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6001/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.N.

"A.B." S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Control Financiar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - revocarea/anularea măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, 28 dispuse prin procesul-verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 și prin dispoziția obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menținute prin Decizia de soluționare nr. 102 din 30 iunie 2011; - suspendarea executării măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, 28 dispuse prin procesul-verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 și prin dispoziția obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menținute prin Decizia de soluționare nr. 102 din 30 iunie 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

Cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea pronunțată la data de 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare formulată de reclamanta C. N. "A. B." S.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele: Cererea de suspendare a executării deciziei emise în soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva procesului-verbal de control financiar nu este supusă obligației de plată a cauțiunii, întrucât, în această materie, sunt aplicabile dispozițiile legale cu caracter special, adoptate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar, coroborate cu dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca reglementări cu caracter special față de dreptul comun în materia actelor administrative, respectiv Legea nr. 554/2004, totodată, a reținut instanța că dispozițiile art. 215 C. proc.

fisc. se referă în mod exclusiv la suspendarea actului administrativ fiscal și nu pot fi aplicate prin analogie unei alte categorii de acte administrative - cum sunt cele de control financiar. Curtea de apel a constatat că este întemeiată excepția inadmisibilității. Sub acest aspect, instanța a reținut că, deși cererea de suspendare vizează formal un alt act administrativ, respectiv decizia de soluționare a contestației și nu procesul-verbal de control financiar și dispoziția de măsuri, măsura suspendării se raportează de fapt la măsurile dispuse prin actele de control financiar și dispoziția de măsuri ce au făcut obiectul plângerii prealabile.

A reținut instanța că reclamanta nu solicită suspendarea dispozițiilor luate prin Decizia nr. 102/2011, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative în ce privește măsurile nr. 17, 23, 24, 25, 26 și 28, respectiv respingerea ca neîntemeiată a plângerii prealabile în ce privește măsurile de la pct. 11, 13, 15 și 16 și că, deși prin acțiune face referire în mod expres și neechivoc la suspendarea măsurilor dispuse cu ocazia controlului financiar, reclamanta invocă, în susținerea cazului bine justificat, motive de nelegalitate referitoare la Decizia nr. 102/2011, precum neanalizarea tuturor argumentelor, interpretarea eronată a dispozițiilor legale și a celor contractuale, neargumentarea soluției.

Astfel, Curtea a apreciat că soluția de respingere a plângerii prealabile ca neîntemeiată nu este susceptibilă de executare, iar cea de suspendare a soluționării contestației administrative nu poate fi suspendată, deoarece aceasta ar echivala cu anularea sa. Instanța a mai reținut că, prin Sentința civilă nr. 4341 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare a măsurilor stabilite la controlul financiar și dispuse prin Dispoziția obligatorie nr. 853.859/2011, având în vedere aceleași motive invocate de reclamantă drept cazuri justificate ce atrag necesitatea suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel că aceste motive nu pot face obiectul analizei instanței în prezenta cauză.

Curtea de apel a concluzionat în sensul că cererea de suspendare a Deciziei nr. 102/2011 este inadmisibilă, pe de o parte, deoarece prin acest act administrativ nu a fost dispusă decât o măsură susceptibilă de executare, și anume suspendarea soluționării plângerii prealabile, măsură care nu poate fi suspendată deoarece ar echivala cu anularea sa (suspendarea ar avea drept consecință reluarea procesului de soluționare a plângerii), iar, pe de altă parte, deoarece se tinde, conform petitului cererii, la suspendarea măsurilor dispuse prin actul de control financiar, în condițiile în care, cu privire la suspendarea acestor măsuri, Curtea de Apel București s-a pronunțat în dosarul 5054/2/2011, analizând împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă ce susțineau pe larg netemeinicia și nelegalitatea procesului-verbal, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva încheierii din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta C.N. A.B. S.A. În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a solicitat suspendarea dispozițiilor luate prin Decizia nr. 102/2011 deși a reținut ulterior că reclamanta a precizat că solicită suspendarea deciziei de soluționare a contestației administrative. Totodată, recurenta reclamantă a susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea acesteia de suspendare a executării măsurilor dispuse, întrucât ANAF a suspendat soluționarea cauzei și nu suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal și dispoziția obligatorie.

Consideră recurenta că instanța de fond a apreciat eronat că este inadmisibilă cererea formulată în raport de dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 întrucât cererea formulată anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 5054/2/2011 al Curții de Apel București - s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 din aceiași lege, vizând suspendarea măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control financiar nr. 11 mai 2011 și dispoziția obligatorie nr. 853859 din 20 mai 2011, până la soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva acestor acte administrative. Astfel, apreciază recurenta reclamantă că suspendarea a fost solicitată raportată la două acte administrative diferite și pentru perioade diferite.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând încheierea atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor acestuia, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Pentru a putea fi suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să fie urmărită printr-un astfel de demers judiciar. Prin urmare, nu poate fi suspendată executarea unui act administrativ ale cărui efecte s-au epuizat înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece măsura dispusă de instanță se raportează la momentul pronunțării, fiind executorie de drept de la această dată; iar pe de altă parte, nu poate fi dispusă suspendarea unui act administrativ nesusceptibil de executare.

În speță, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că soluția de respingere ca neîntemeiată a plângerii prealabile nu este susceptibilă de executare iar ceea de suspendare a suspendării soluționării contestației administrative ar fi echivalentă cu anularea acesteia și în consecință a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de suspendare formulată de recurenta reclamantă cu privire la Decizia nr. 102/2011 prin care s-a soluționat contestația împotriva procesului-verbal de control financiar și dispoziția de măsuri emisă în baza acestuia.

Criticile recurentei -reclamante cu privire la faptul că prin cererea formulată a solicitat în fapt suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal și dispoziția obligatorie sunt nefondate întrucât instanța de fond a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Cum în cauză s-a dovedit că anterior prezentei cereri de suspendare, recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării acelorași măsuri dispuse prin actul de control și dispoziția obligatorie, cerere formulată în temeiul acelorași motive invocate, drept cauze justificate ce atrag necesitatea suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente, soluționată de către Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 4341 din 21 iunie 2011, în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că aceste motive nu pot face obiectul analizei instanței în cadrul prezentei cauze.

Nu pot fi reținute susținerile recurentei - reclamante potrivit cărora cele două cereri de suspendare au fost formulate pe temeiuri diferite, respectiv prima în temeiul dispozițiilor art. 14 și cea de-a doua în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât dispozițiile art. 14 alin. (6) care prevăd interdicția legală de a formula mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive sunt incidente atât în cazul solicitării suspendării executării actului administrativ reglementată de dispozițiile art. 14 cât și în cazul solicitării suspendării în condițiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, conform dispozițiilor art. 15 alin. (2) din lege, potrivit cărora dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplică corespunzător.

Având în vedere aceste considerente, instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată este legală și temeinică și în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de C.N. A.B. S.A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.