ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC E. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

- Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor:

- anularea Deciziei

din 01 septembrie 2009, emisă de către Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost

soluționată plângerea prealabilă formulată de către SC E. SA;

- anularea

Dispoziției obligatorii din 09 iunie 2009 și a Procesului-verbal din 05 iunie

2009;

- obligarea intimatei

la cheltuielile de judecată generate de această procedură.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în urma încheierii procesului-verbal de control

financiar din 04 septembrie 2008, reanalizat de către Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în

baza Deciziei din 13 martie 2009, s-a emis Dispoziția obligatorie din 09 iunie

2009 prin care s-a dispus ca SC E. SA să restituie la bugetul Ministerului

Economiei suma de 2.967.395,22 RON și să vireze la bugetul de stat suma de

654.818 RON, reprezentând dobânzi.

Împotriva acestei

dispoziții obligatorii și împotriva procesului-verbal de control financiar emis

la data de 05 iunie 2009, reclamanta a formulat plângere prealabilă, iar prin

Decizia din 01 septembrie 2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins plângerea.

În motivarea acestei

decizii, a arătat reclamanta, Agenția Națională de Administrare Fiscală

-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a reținut că "în

condițiile în care suma totală de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea

energiei electrice subvenționată, nu a fost virată pe circuitul financiar

prevăzut de legile bugetare, cu destinația finală - fondul de risc pentru

garanții de stat pentru împrumuturi externe, iar obligațiile operatorilor

economici către acest fond au fost stinse prin efectul unui act normativ

special, în mod legal organele de control financiar au dispus Societății

Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice E. SA virarea sumei

de 2.967.395,22 RON, deținută nejustificat de aceasta, către bugetul de stat și

au calculat accesorii în cuantum de 654.818 RON”.

Reclamanta a criticat

actele administrativ-fiscale contestate ca nelegale și netemeinice, arătând, în

esență, că organele de control au interpretat greșit dispozițiile legale

incidente, operațiunile contabile efectuate și natura sumelor transferate între

societăți.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 1339 din data de 16 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantei SC E. SA.

și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței de fond

Prima instanță a

stabilit că sumele în privința cărora organele de control au dispus restituirea

reprezintă contravaloarea energiei electrice subvenționate, consumată în

sectorul minier, precum și dobânzile aferente.

A mai reținut Curtea

că SC E. SA a încasat suma de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea

energiei electrice consumată de sectorul minier, sector pentru care s-au

acordat subvenții, iar ulterior, suma a fost virată către SN N. SA. care, la

rândul său, a returnat către SC E. SA suma totală de 2.967.395,22 RON, cu O.P.

din 23 februarie 2006, motivat de faptul că SN N. SA nu mai avea de încasat

datorii restante de la aceasta.

A arătat instanța de

fond că în condițiile în care suma de 2.967.395,22 RON, reprezentând

contravaloarea energiei electrice subvenționate, nu a fost virată la

"Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe",

în acord cu dispozițiile Legii nr. 511/2004, în mod corect a fost obligată

reclamanta la restituirea acesteia, în concordanță și cu art. 75 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice.

Curtea a respins

argumentul reclamantei privitor la eronata stabilire în sarcina sa a obligației

de plată în cuantum de 654.818 RON (dobânzi aferente debitului principal),

întrucât subvențiile nu ar fi purtătoare de dobânzi, cu motivarea că reclamanta

nu se legitimează în calitatea de beneficiar al subvenției acordată sectorului

minier, ci în aceea de participantă la circuitul financiar prevăzut de Legea

bugetului de stat pe anul 2005, deci, având în vedere că suma de 2.967.395,22

RON a fost deținută în mod nejustificat de către aceasta, reclamanta este

ținută de plata accesoriilor în cuantum de 654.818 RON, astfel cum au fost

stabilite de către organul fiscal.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Motivele de recurs au

fost întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

4.1. La pronunțarea

sentinței, instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile Legii bugetului de

stat pe anul 2005, conform cărora, în art. 16 alin. (1) se prevedea că „în

bugetul Ministerului Economiei și Comerțului, la titlul Subvenții, este

cuprinsă și suma de 1.000,0 mld. ROL pentru achitarea datoriilor restante și

curente către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei

Electrice SA, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată în

sectorul minier", iar în art. 16 alin. (4) s-a prevăzut că SC E. SA are

obligația de a achita contravaloarea energiei electrice livrată de către

producătorul Societății Naționale N. SA, cu sumele încasate potrivit art. 16

alin. (1) din lege.

4.2. La pronunțarea

sentinței, curtea de apel nu a ținut seama de dispozițiile Ordinului

Ministerului Finanțelor Publice nr. 1952/2005 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind încheierea execuției bugetare a anului 2005, respectiv de

dispozițiile art. 3.1.

Din interpretarea

acestor dispoziții normative, legiuitorul a prevăzut obligația restituirii

sumelor primite în plus față de alocațiile prevăzute prin legile bugetare

anuale, însă recurenta nu a primit sume în plus.

Se prevede expres un

termen de regularizare în cazul constatării unor astfel de sume plătite în

plus, termenul fiind până la data de 31 ianuarie 2006.

S-a prevăzut de

asemenea, contul în care se virează suma primită în plus ca urmare a subvenției

acordate, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală a dispus a se achita

suma de 2.967.395,22 RON în alt cont decât cel dispus de lege.

4.3. Măsura de restituire a subvenției

neacordate către ordonatorul principal de credite

Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri

este nelegală, deoarece subvenția acordată

societăților din sistemul minier nu poate fi returnată.

SC E. SA nu a primit

subvenție de la minister, și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, în

sensul că a achitat contravaloarea energiei electrice livrată de către

producătorul de energie electrică.

4.4. Instanța de fond

a reținut în mod greșit că art. 75 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele

publice stabilesc că „orice sumă care se cuvinte statului se face venit la stat

dacă legea nu prevede altfel”, deoarece recurenta nu a încasat bani de la stat,

suma în discuție reprezintă creanțe izvorâte din obligații contractuale.

4.5. Instanța de fond

nu a analizat probele administrate în cauză, respectiv adresele emise de către

societățile din sectorul minier care au arătat că sumele achitate în contul de

trezorerie sunt sume din surse proprii sau din alte subvenții acordate de stat

care nu aveau ca finalitate stingerea de către SC E. SA a obligațiilor pe care

le înregistra față de SN N. SA.

formulate de intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală

Intimata a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.

16 alin. (1) și (4) din Legea nr. 511/2004.

Recurenta nu este

beneficiară a subvenției acordată sectorului minier, iar suma de 2.967.395,22

RON nu a fost virată la Fondul de risc pentru garanții de stat pentru

împrumuturi externe, astfel cum dispune Legea nr. 511/2004.

II. Considerentele

Înaltei Curți ca instanță competentă să soluționeze recursul declarat

nefondat.

1.1. Astfel cum a

reținut instanța de fond, iar recurenta a recunoscut, SC E. SA este

participantă la circuitul financiar reglementat de Legea nr. 511/2004 (Legea

bugetului de stat pe anul 2005).

Sumele cu titlu de

subvenție au fost acordate societăților din sectorul minier și aveau destinația

achitării datoriilor reprezentând contravaloarea energiei electrice.

Din sumele încasate,

recurenta avea obligația să achite contravaloarea energiei electrice furnizate

către SN N. SA, iar aceasta din urmă își achita datoriile la Fondul de risc

pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe.

1.2. Suma în cuantum

de 2.967.395,22 RON a fost încasată de recurentă de la societățile miniere și a

fost virată către SN N. SA.

Aceasta din urmă nu

și-a îndeplinit obligația legală și nu a virat suma la Fondul de risc pentru

garanții de stat pentru împrumuturi externe, motivând că SC E. SA nu mai avea

datorii restante.

1.3. Nu există nicio

dovadă la dosar din care să rezulte că suma în litigiu ar proveni din alte

surse în afara subvențiilor acordate sectorului minier.

Însăși

recurenta-reclamantă, în momentul virării sumei către SN N. SA a înscris pe

ordinele de plată mențiunea că suma reprezintă contravaloarea energiei electrice

de la unitățile miniere, de unde rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art.

16 din Legea nr. 511/2004.

1.4. Adresele emise

de către societățile din sectorul minier invocate de recurentă nu specifică și

nu indică suma exactă a sumei datorate, ci se referă la sume ce nu au legătură

cu prezenta cauză.

1.5. Obligația de

restituire a subvenției nu este întemeiată pe dispozițiile art. 3.1. din

Normele metodologice privind încheierea execuției bugetare a anului 2005, ci

urmare a inspecției fiscale, în conformitate cu prevederile Codului de

procedură fiscală, în condițiile și termenele dispuse de acest act normativ,

astfel încât dispoziția de restituire nu este tardiv formulată.

1.6. Din actele

dosarului nu rezultă că suma de 2.967.395,22 RON reprezintă o datorie

contractuală.

Față de acestea,

dispozițiile art. 75 din Legea nr. 500/2002 sunt aplicabile, cum în mod corect

a reținut și instanța de fond.

Prin urmare,

recurenta are obligația restituirii sumei în contul arătat de organul fiscal și

nu în contul indicat pentru anul 2006, așa cum pretinde recurenta, deoarece

prevederile art. 3.1. sus-menționate nu sunt aplicabile în speță.

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de SC E. SA împotriva Sentinței civile nr. 1339 din data de 16 martie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.