ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2011

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC E. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor: - anularea Deciziei din 01 septembrie 2009, emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de către SC E. SA; - anularea Dispoziției obligatorii din 09 iunie 2009 și a Procesului-verbal din 05 iunie 2009; - obligarea intimatei la cheltuielile de judecată generate de această procedură. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma încheierii procesului-verbal de control financiar din 04 septembrie 2008, reanalizat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în baza Deciziei din 13 martie 2009, s-a emis Dispoziția obligatorie din 09 iunie 2009 prin care s-a dispus ca SC E. SA să restituie la bugetul Ministerului Economiei suma de 2.967.395,22 RON și să vireze la bugetul de stat suma de 654.818 RON, reprezentând dobânzi. Împotriva acestei dispoziții obligatorii și împotriva procesului-verbal de control financiar emis la data de 05 iunie 2009, reclamanta a formulat plângere prealabilă, iar prin Decizia din 01 septembrie 2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins plângerea. În motivarea acestei decizii, a arătat reclamanta, Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a reținut că "în condițiile în care suma totală de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice subvenționată, nu a fost virată pe circuitul financiar prevăzut de legile bugetare, cu destinația finală - fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, iar obligațiile operatorilor economici către acest fond au fost stinse prin efectul unui act normativ special, în mod legal organele de control financiar au dispus Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice E. SA virarea sumei de 2.967.395,22 RON, deținută nejustificat de aceasta, către bugetul de stat și au calculat accesorii în cuantum de 654.818 RON”. Reclamanta a criticat actele administrativ-fiscale contestate ca nelegale și netemeinice, arătând, în esență, că organele de control au interpretat greșit dispozițiile legale incidente, operațiunile contabile efectuate și natura sumelor transferate între societăți.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1339 din data de 16 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC E. SA.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței de fond Prima instanță a stabilit că sumele în privința cărora organele de control au dispus restituirea reprezintă contravaloarea energiei electrice subvenționate, consumată în sectorul minier, precum și dobânzile aferente. A mai reținut Curtea că SC E. SA a încasat suma de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată de sectorul minier, sector pentru care s-au acordat subvenții, iar ulterior, suma a fost virată către SN N. SA. care, la rândul său, a returnat către SC E. SA suma totală de 2.967.395,22 RON, cu O.P. din 23 februarie 2006, motivat de faptul că SN N. SA nu mai avea de încasat datorii restante de la aceasta. A arătat instanța de fond că în condițiile în care suma de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice subvenționate, nu a fost virată la "Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe", în acord cu dispozițiile Legii nr. 511/2004, în mod corect a fost obligată reclamanta la restituirea acesteia, în concordanță și cu art. 75 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Curtea a respins argumentul reclamantei privitor la eronata stabilire în sarcina sa a obligației de plată în cuantum de 654.818 RON (dobânzi aferente debitului principal), întrucât subvențiile nu ar fi purtătoare de dobânzi, cu motivarea că reclamanta nu se legitimează în calitatea de beneficiar al subvenției acordată sectorului minier, ci în aceea de participantă la circuitul financiar prevăzut de Legea bugetului de stat pe anul 2005, deci, având în vedere că suma de 2.967.395,22 RON a fost deținută în mod nejustificat de către aceasta, reclamanta este ținută de plata accesoriilor în cuantum de 654.818 RON, astfel cum au fost stabilite de către organul fiscal.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. La pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2005, conform cărora, în art. 16 alin. (1) se prevedea că „în bugetul Ministerului Economiei și Comerțului, la titlul Subvenții, este cuprinsă și suma de 1.000,0 mld. ROL pentru achitarea datoriilor restante și curente către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice SA, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată în sectorul minier", iar în art. 16 alin. (4) s-a prevăzut că SC E. SA are obligația de a achita contravaloarea energiei electrice livrată de către producătorul Societății Naționale N. SA, cu sumele încasate potrivit art. 16 alin. (1) din lege. 4.2. La pronunțarea sentinței, curtea de apel nu a ținut seama de dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1952/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea execuției bugetare a anului 2005, respectiv de dispozițiile art. 3.1. Din interpretarea acestor dispoziții normative, legiuitorul a prevăzut obligația restituirii sumelor primite în plus față de alocațiile prevăzute prin legile bugetare anuale, însă recurenta nu a primit sume în plus. Se prevede expres un termen de regularizare în cazul constatării unor astfel de sume plătite în plus, termenul fiind până la data de 31 ianuarie 2006. S-a prevăzut de asemenea, contul în care se virează suma primită în plus ca urmare a subvenției acordate, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală a dispus a se achita suma de 2.967.395,22 RON în alt cont decât cel dispus de lege. 4.3. Măsura de restituire a subvenției neacordate către ordonatorul principal de credite Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri este nelegală, deoarece subvenția acordată societăților din sistemul minier nu poate fi returnată. SC E. SA nu a primit subvenție de la minister, și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, în sensul că a achitat contravaloarea energiei electrice livrată de către producătorul de energie electrică. 4.4. Instanța de fond a reținut în mod greșit că art. 75 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilesc că „orice sumă care se cuvinte statului se face venit la stat dacă legea nu prevede altfel”, deoarece recurenta nu a încasat bani de la stat, suma în discuție reprezintă creanțe izvorâte din obligații contractuale. 4.

Instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză, respectiv adresele emise de către societățile din sectorul minier care au arătat că sumele achitate în contul de trezorerie sunt sume din surse proprii sau din alte subvenții acordate de stat care nu aveau ca finalitate stingerea de către SC E. SA a obligațiilor pe care le înregistra față de SN N. SA. 5. Apărările formulate de intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (4) din Legea nr. 511/2004. Recurenta nu este beneficiară a subvenției acordată sectorului minier, iar suma de 2.967.395,22 RON nu a fost virată la Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, astfel cum dispune Legea nr. 511/2004. II. Considerentele Înaltei Curți ca instanță competentă să soluționeze recursul declarat 1. Recursul este nefondat. 1.1. Astfel cum a reținut instanța de fond, iar recurenta a recunoscut, SC E. SA este participantă la circuitul financiar reglementat de Legea nr. 511/2004 (Legea bugetului de stat pe anul 2005). Sumele cu titlu de subvenție au fost acordate societăților din sectorul minier și aveau destinația achitării datoriilor reprezentând contravaloarea energiei electrice. Din sumele încasate, recurenta avea obligația să achite contravaloarea energiei electrice furnizate către SN N. SA, iar aceasta din urmă își achita datoriile la Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe. 1.2. Suma în cuantum de 2.967.395,22 RON a fost încasată de recurentă de la societățile miniere și a fost virată către SN N. SA. Aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația legală și nu a virat suma la Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, motivând că SC E. SA nu mai avea datorii restante. 1.3. Nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte că suma în litigiu ar proveni din alte surse în afara subvențiilor acordate sectorului minier. Însăși recurenta-reclamantă, în momentul virării sumei către SN N. SA a înscris pe ordinele de plată mențiunea că suma reprezintă contravaloarea energiei electrice de la unitățile miniere, de unde rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 511/2004. 1.4. Adresele emise de către societățile din sectorul minier invocate de recurentă nu specifică și nu indică suma exactă a sumei datorate, ci se referă la sume ce nu au legătură cu prezenta cauză. 1.5. Obligația de restituire a subvenției nu este întemeiată pe dispozițiile art. 3.1. din Normele metodologice privind încheierea execuției bugetare a anului 2005, ci urmare a inspecției fiscale, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, în condițiile și termenele dispuse de acest act normativ, astfel încât dispoziția de restituire nu este tardiv formulată. 1.

Din actele dosarului nu rezultă că suma de 2.967.395,22 RON reprezintă o datorie contractuală. Față de acestea, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 500/2002 sunt aplicabile, cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Prin urmare, recurenta are obligația restituirii sumei în contul arătat de organul fiscal și nu în contul indicat pentru anul 2006, așa cum pretinde recurenta, deoarece prevederile art. 3.1. sus-menționate nu sunt aplicabile în speță. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.