ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2661/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 11 martie 2009 SC P. SA a chemat în judecată A.N.A.F.

și A.F.P. Sector 5, solicitând anularea deciziei de impunere nr. 153 din 12

iunie 2008, a dispoziției de măsuri nr. 28881 din 12 iunie 2008 și a raportului

de inspecție fiscală nr. 28186 din 12 iunie 2008 prin care s-au stabilit în sarcina

societății obligații fiscale suplimentare principale de 3.594.945 lei și

accesorii în cuantum de 2.240.971 lei.

Ulterior,

reclamanta și-a completat cererea, solicitând și anularea deciziei de

soluționare nr. 280 din 24 septembrie 2008 prin care s-a suspendat soluționarea

contestației pentru suma de 1.859.729 lei reprezentând TVA, impozit pe profit

și obligații fiscale accesorii și s-a respins, ca neîntemeiată, contestația pentru

suma de 3.033.050 lei contribuții și accesorii ale acestora și pentru suma de 943.137

lei impozit pe veniturile din salarii și asimilate acestora.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că organele fiscale au procedat

eronat, recalificând veniturile obținute din convenții civile de prestări

servicii, ca fiind venituri de natură salarială, procedeu prin care, în mod abuziv

s-a stabilit obligația de a plăti impozit pe venit și contribuții.

Prin

sentința civilă nr. 849 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus

anularea parțială a deciziilor atacate și a raportului de inspecție fiscală

pentru suma de 644.286 lei impozit pe venit și pentru suma de 3.033.050 lei

contribuții de asigurări sociale, contribuții de asigurări de sănătate,

contribuții șomaj, ș.a., valori la care se adaugă obligațiile accesorii

aferente fiecărei categorii de impozit sau contribuție.

Totodată,

instanța a respins cererea de anulare a celorlalte puncte din deciziile contestate,

precum și solicitarea de anulare a dispoziției de măsuri.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență, că recalificarea veniturilor

obținute de jucătorii de fotbal în baza convențiilor civile este nelegală,

întrucât, potrivit art. 55 alin. (1) C. fisc., acestea nu pot fi considerate

venituri din salarii.

În

acest sens, s-a constatat că pentru a fi calificate ca venituri din salarii,

este necesar ca activitatea să fie desfășurată în baza unui contract individual

de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege.

Cu

privire la veniturile obținute de sportivii profesioniști în baza unor convenții

civile de prestări servicii cum este cazul în speță, instanța a reținut că

Legea nr. 69/2000 permite încheierea unor asemenea convenții, nelimitând

această opțiune doar la situația  când activitatea prestată ar fi independentă.

Referitor

la dispozițiile art. 67 din H.G. nr. 44/2004, instanța a constatat că acest act

normativ, care stabilește alte criterii pentru definirea veniturilor din

salarii, decât cele din codul fiscal, nu poate deroga de la dispozițiile legale

cuprinse în Legea nr. 571/2003 (codul fiscal).

Împotriva

sentinței au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și A.F.P. Sector 5 criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

pârâtele au învederat că instanța a apreciat în mod greșit că precizările aduse

prin pct. 67 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de punere în

aplicare a Legii nr. 571/2003 ar stabili alte criterii pentru definirea veniturilor

din salarii decât art. 55 C. fisc.

În

acest sens, s-a precizat că, întrucât jucătorii și antrenorii clubului FC P. nu

au desfășurat o activitate independentă, în accepțiunea art. 46 C. fisc.,

veniturile obținute au fost corect recalificate ca fiind asimilate salariilor.

Astfel,

pe de o parte, sportivii și celelalte categorii de personal nu au prestat o

activitate cu caracter ocazional cum este cazul convențiilor civile, ci au

activat pe o perioadă îndelungată și numai pentru reclamantă.

Pe

de altă parte, convențiile încheiate nu au fost înregistrate la organul fiscal în

vederea impozitării, sumele plătite fiind înscrise pe state de salarii.

Pârâtele

au mai arătat că, întrucât sportivii și antrenorii clubului și-au desfășurat activitatea

în baza unui statut special, prevăzut de  lege, este corectă calificarea

veniturilor obținute ca fiind asimilabile salariilor, indiferent de denumirea

lor,  încadrându-se în definiția dată de art. 55 alin. (1) C. fisc.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile

art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile

sunt fondate, urmând a fi  admise și a se dispune modificarea sentinței, în

sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Astfel,

Curtea constată că instanța de fond a calificat în mod eronat natura veniturilor

realizate de jucătorii și antrenorii ce-și desfășoară activitatea în cadrul

clubului FC P., stabilind că aceste venituri nu pot fi asimilate salariilor, pentru

a fi datorate impozit și contribuții, pe considerentul că la baza activității stă

încheierea de convenții civile de prestări servicii și nu contracte de muncă.

Potrivit

Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, precum și a dispozițiilor din

regulamentul privind statutul jucătorilor de fotbal, un fotbalist profesionist

care deține licență în acest sens încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă,

un contract individual de  muncă sau o convenție civilă.

În

acest din urmă caz, reclamanta a susținut și instanța și-a însușit punctul de vedere,

că veniturile obținute trebuie calificate ca o categorie în înțelesul dispozițiilor

art. 46 C. fisc., ce reglementează veniturile din activități independente,

respectiv venituri din profesii liberale.

În

realitate însă, în speță, veniturile nu sunt obținute din prestarea de servicii

desfășurate în mod individual, pe cont propriu, ci provin din desfășurarea unei

activități desfășurate de persoane aflate în relații contractuale, de subordonare

față de plătitorul de venit a cărei bază materială o utilizează, beneficiarii contribuind

numai cu prestația fizică, nu și cu capital propriu, ceea ce este caracteristic

activității dependente.

În

cauză, sportivii și antrenorii din cadrul clubului au prestat activitate pe o

perioadă îndelungată și nu cu caracter ocazional, exclusiv pentru reclamantă,

veniturile obținute fiind înscrise pe state de salarii, aspecte ce justifică

recalificarea de către organele fiscale a veniturilor ca fiind aferente unor

activități dependente, asimilate salariilor, astfel cum sunt ele definite prin pct.

67 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a codului

fiscal.

Nu

se poate susține că prevederile din norme contravin dispozițiilor din codul

fiscal care, prin art. 55 alin. (1) definește veniturile asimilate salariilor ca

fiind toate veniturile, în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică

ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui

statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de

denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.

În

raport de cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursurile, va modifica

sentința și va respinge acțiunea, actele administrative prin care s-au stabilit

în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare fiind emise cu respectarea

dispoziției legale în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de A.F.P. a Sectorului 5 București și de A.N.A.F. împotriva sentinței

civile nr. 849 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta

SC P. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2011.