ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3358/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S., obligarea acestuia la plata sumei de 71.419 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin executarea defectuoasă a contractului său individual de muncă, în calitate de director general al R.N.P. Romsilva; actualizarea debitului până la data plății efective și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 2005-2007, pârâtul a avut calitatea de manager general, fiind numit prin H.G. nr. 1105/2003, prin care i s-au stabilit și atribuțiile. Prin diferite decizii, pârâtul a dispus schimbarea din funcție a managerilor generali de la Direcția Silvică Botoșani, decizii anulate irevocabil de către instanțele judecătorești prin hotărârile pe care, deși erau executorii de drept, pârâtul nu le-a pus în executare, cauzând, atât prin emiterea deciziilor nelegale, cât și prin refuzul de executare un prejudiciu autorității reclamante, constând în cheltuieli de judecată și despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești, în sumă totală, pentru cele două persoane schimbate din funcție, de 71.419 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 270 și urm. C. muncii, art. 942 și urm. C. civ. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență materială, excepția prescripției dreptului la acțiune, nulitatea cererii de chemare în judecată, excepția de inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 3378 din 20 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că în raport de prevederile art. 1 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din O.U.G.

nr. 59/2000, pârâtul este învestit cu exercițiul autorității publice, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 4309 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, recursul a fost respins ca nefondat. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02 decembrie 2010, iar la data de 03 mai 2010, pârâtul a depus note de ședință, prin care a reiterat excepțiile invocate în fața Tribunalului, susținând în plus și excepția lipsei procedurii prealabile.

La rândul său, reclamanta a invocat excepția de necompetență materială a acestei instanțe, arătând că, în opinia sa, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, potrivit art. 270 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 3372 din 10 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială, a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.N.P. Romsilva, în contradictoriu cu pârâul M.S., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Referitor la excepția de necompetență materială, s-a stabilit irevocabil că, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din O.U.G.

nr. 59/2000, pârâtul este învestit cu exercițiul autorității publice aplicându-i-se prevederile Legii nr. 188/1999, prin urmare instanța competentă material să judece acest litigiu este instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București, autoritatea reclamantă fiind o autoritate publică centrală. Pe de altă parte, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, ca instanță de recurs, a stabilit că între reclamantă și pârât nu este un raport de muncă, ci un raport de serviciu, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, iar instanța de față este o instanță de fond, astfel încât, decizia pronunțată de instanța de recurs prin care a dezlegat acest aspect și implicit problema competenței de soluționare în primă instanță a cauzei este obligatorie.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate Curtea de apel a apreciat că este întemeiată, reținând că potrivit art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, ceea ce presupune că pentru antrenarea răspunderii materiale, trebuie îndeplinite cumulativ, condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ., respectiv fapta ilicită, vinovăția, existența unui prejudiciu material și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Pe de altă parte, însă, potrivit art. 85 din același act normativ repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii.

Prin urmare, potrivit acestor dispoziții legale, antrenarea răspunderii civile a funcționarilor publici pentru pagubele aduse autorității, în condițiile art. 84 din lege, se face prin emiterea de către conducătorul autorității a unei decizii sau a unui ordin de imputare sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar nu prin formularea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. Întrucât Legea nr. 188/1999 este o lege specială și se aplică cu precădere față de dispozițiile C. muncii și C. civ., Curtea de apel a reținut că reclamanta avea la îndemână procedura emiterii unui ordin de imputare sau luarea unui angajament de plată pârâților, neputând exista mai multe căi procedurale pentru realizarea unui drept, respectiv repararea unui prejudiciu.

Astfel, după emiterea unui ordin sau a unei decizii de imputare, pârâtul, în ipoteza în care se considera vătămat, se putea adresa instanței de contencios administrativ, în caz contrar, ordinul sau decizia devenind titlu executoriu. 3. Recursul exercitat în cauză Reclamanta R.N.P. Romsilva a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a interpretat greșit raportul juridic, susținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care probele dosarului, potrivit cărora regia a plătit daune cumulate în sumă de 71.419 RON unor terțe persoane în temeiul unor hotărâri judecătorești, demonstrau fără putință de tăgadă că speța este supusă prevederilor art. 84 lit. c) din aceeași lege.

Pornind de la această premisă - greșit identificată, în opinia recurentei - instanța a aplicat eronat prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, ignorând teza a II-a, potrivit căreia, în situația prevăzută la art. 84 lit. c), repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se face pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. 4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a aplicat corect prevederile legale în baza cărora se angajează răspunderea materială a funcționarilor publici, aplicabile și pentru personalul silvic, conform art. 58 alin. (1) din O.U.G.

nr. 59/2000. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1.1 din prezenta decizie, litigiul privește angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât pentru prejudiciul cauzat R.N.P. Romsilva prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor sale de director general.

Aplicabilitatea, în cauză, a normelor ce reglementează răspunderea patrimonială a funcționarilor publici a fost stabilită prin sentința civilă nr. 3378 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, irevocabilă prin decizia nr. 4309 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în considerarea prevederilor art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic.

Prin urmare, cadrul normativ în temeiul căruia ar putea fi angajată răspunderea patrimonială a intimatului-pârât constă în art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999, având următorul conținut: Art. 84 „ Răspunderea civila a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.” Art. 85 - „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.” Prejudiciul a cărui acoperire se solicită rezidă în sumele plătite către două persoane reintegrate în muncă prin hotărâri judecătorești irevocabile – drepturi salariale, contravaloarea tichetelor de masă, contribuții aferente drepturilor salariale și cheltuieli de judecată și de executare silită, iar potrivit susținerilor recurentei-reclamante , intimatul-pârât este autorul faptelor culpabile cauzatoare de prejudicii, constând în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de numire și destituire în funcții și nepunerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești executorii de drept.

În acest context factual, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că raportul juridic dedus judecății se încadrează în prevederile art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999, astfel că repararea pagubelor se dispune prin emiterea unui ordin sau dispoziții de imputare sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, în condițiile tezei I a art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, iar nu printr-o acțiune în despăgubire adresată direct instanței de judecată. Această soluție se regăsește în jurisprudența Înaltei Curți, în care s-a reținut că, în condițiile în care nu s-a emis un ordin sau o dispoziție de imputare în sarcina funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice în care funcționarul își desfășoară activitatea , acțiunea prin care se solicită angajarea răspunderii acestuia în temeiul art. 998-999 C. civ.

anterior este inadmisibilă (ex. decizia nr. 4643 din 11 octombrie 2011). Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speță nu este aplicabilă prevederea cuprinsă în art. 84 lit. c) din Legea nr. 188/1999, care se referă la situația în care autoritatea sau instituția publică plătește daune unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în calitate de comitent pentru fapta prepusului său, împotriva căruia se poate îndrepta, conform tezei finale a art. 85 alin. (1). II. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 8, 9 sau 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.N.P. Romsilva împotriva sentinței nr. 3372 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.