ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ia data de 02 aprilie 2013, nr. 13040/3/2013, contestatorul M.A.C. a formulat în contradictoriu cu intimata S.R.T., contestație împotriva Deciziei de concediere nr. 604 din 05 martie 2013, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei de concediere; reîncadrarea contestatorului pe funcția deținută anterior; obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu toate drepturile bănești de care acesta ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective, majorate, reactualizate și indexate la zi; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1961 din 20 februarie 2014 pronunțată în Dosar nr. 13040/3/2013 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea; a anulat Decizia nr. DRU/604 din 05 martie 2013 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior concedierii; a obligat intimata la plata, către contestator, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la data reintegrării efective: a obligat intimata să plătească conîestatoruiui suma de 500 lei cu titlu de onorariu avocat, conform chitanței depuse.

Prin Decizia nr. 1705 din 10 noiembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. 13040/3/2013 Curtea de Apel București, secția a VIl-a conflicte de munca și asigurări sociale, a admis apelul pârâtei împotriva sentinței mai sus arătate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată; a obligat pe reclamant să plătească apelantei-pârâte cheltuieli de judecată în valoare de 1.612 lei, onorariu avocat la fond; a respins, ca nedovedită, cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată avansate în apel. Împotriva acestei decizii, la data de 12 noiembrie 2014 reclamantul M.A.C. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 68001212014. Prin încheierea de ședință din 12 martie 2015 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 N.C.P.C., pentru lipsa nejusiificaiă a părților.

La data de 11 septembrie 2015 revizuentul a formulat cerere de repunere pe rol, fiind acordat termen pentru discutarea acesteia la data de 8 octombrie 2015. Prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2015. având în vedere lipsa părților și a solicitării de judecată în lipsă, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 N.C.P.C. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs revizuentul M.A.C., arătând că solicită admiterea căii de atac și repunerea pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarului. Prin memoriul de recurs a arătat că, deși a învederat instanței faptul că reprezentantul convențional al S.R.T.V. nu a avut încheiat cu aceasta un contract de asistență juridică, s-a trecut cu ușurință peste acest aspect și nu s-a solicitat, așa cum era corect, să se prezinte o copie de pe acel contract pentru a se proceda la o evaluare corectă a situației de fapt.

Recurentul revizuent a mai arătat că, deși a existat un contract de asistență juridică, acesta era valabil numai până la 28 februarie 2014, se referea doar Ia asistența juridică ce ținea de restructurarea societății, iar prin actul adițional din 14 noiembrie 2012 se face referire despre piața unor onorarii în fond și recurs nu și în faza procesuală a apelului. Pe de altă parte, asistența juridică a S.R.T.V. se poate contracta prin licitație, prin angajarea de specialiști care au legătura directă cu activitatea acesteia, iar nu prin avocați, în condițiile în care S.R.T.V. are compartiment juridic de specialitate. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte a procedat, la data de 9 decembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din aceeași data comunicarea sa părților, pentru ca acestea să depună puncte de vaiere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La data de 23 decembrie 2015 recurentul a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate arătând că cererea de revizuire este întemeiata în drept pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 N.C.P.C., că domiciliile părții or se regăsesc în întâmpinarea depusă de către intimată și a reiterat apărările formulate în cadrul memoriului de recurs cu privire la lipsa caiitățiî de reprezentant a apărătorului intimatei. Prin rezoluția din 11 ianuarie 2016 s-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 13 ianuarie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., fără citarea părților. Analizând cererea, Înalta Carte constată următoarele; Potrivit art. 486 alin. (1) N.C.P.C. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune prirur-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Conform art. 487 alin. (1) N.C.P.C. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

O atare situație nu este însă incidență în cauză întrucât recurentul exercită calea de atac împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa nejustiticată a părților, măsură determinata de inexistența unei solicitări de judecată în lipsă din partea acestora (art. 41 alin. (1) pct. 2 N.C.P.C). O astfel de încheiere poate îl atacată cu recurs la instanța superioară, in speță Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art. 414 alin. (1) N.C.P.C.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol", împrejurarea că revizuentul a motivat calea de atac la un alt moment decât acela al depunerii cererii de recurs nu poate echivala cu motivarea peste termen, atâta timp cât însăși declararea recursului nu are o perioadă determinată, ei se poate realiza „pe toata durata suspendării". Aceasta nu înseamnă însă că recursul nu trebuie să fie motivat ori că motivele deduse judecății prin intermediul căii de atac nu ar trebui să se circumscrie ipotezelor expres reglementate de dispozițiile art. 488 N.C.P.C., care nu disting cu privire la obiectul hotărârii recurate.

Chestiunile pe care recurenuții-revizuenți le supune dezbaterii în calea extraordinară de atac a recursului nu pot constitui critici de nelegalitate care să conducă la desființarea încheierii atacate întrucât nu au legătură cu cele statuate de instanță în respectiva hotărâre, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului. Astfel, în speță, recurentul-revizuent reiterează aspecte de fond ale cauzei referitoare la lipsa calității de reprezentant a apărătorului intimatei, pe care instanța de recurs nu le poate analiza în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 N.C.P.C., întrucât acestea sunt străine de măsura suspendării pentru lipsa părților, ce constituie obiect al hotărârii recurate supusă controlului de nelegimitate la instanța ierarhic superioară.

De asemenea, nu au fost identificate motive de ordine publică în sensul prevăzut de art. 489 alin. (3) N.C.P.C. Neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) N.C.P.C. cu prhire la motivarea recursului atrage sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 43 alin. (5) N.C.P.C. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-revizuent M.A.C. împotriva încheierii de ședință. din 8 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de revizuentul M.A.C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat R.G.D., cu sediul în București, sector 6 împotriva încheierii de ședință din 8 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta S.R.T.V., cu sediul în București, sector 1. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2016.