ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la 10 octombrie 2018, reclamanții A., B., C., D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții E., F. și G., să constate nulitatea absolută a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar H. în dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35, art. 335, art. 336 și art. 453 C. proc. civ., art. 1250 C. civ. și art. 6 pct. 1 CEDO.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 153 din 25 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți. Reclamanții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON în favoarea pârâtei E., cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 249/A din 13 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A., B., C., D. împotriva sentinței civile nr. 153 din 25 martie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Au fost obligați apelanții să plătească intimatei E. suma de 1.785 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 249/A din 13 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D.. Dosarul a fost înregistrat la 19 iunie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 6, astfel cum reiese din fișa Ecris . În cuprinsul cererii de recurs, recurenții-reclamanți au formulat, în esență, următoarele critici: Prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că hotărârea apelată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Au invocat nulitatea absolută a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, regimul juridic al acestei nulități fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. vechi. Au arătat că efectele practice ale aplicării, în speța de față, a sancțiunii nulității absolute a raportului de expertiză sunt acelea de desființare retroactivă a acestui raport, deoarece prin menținerea în ființă a unui asemenea act procedural este încălcat dreptul de proprietate. Motivarea instanței de apel în sensul că raportul de expertiză intră în puterea lucrului judecat, precum și aceea potrivit căreia raportul de expertiză, ca mijloc de probă, poate fi cenzurat numai de către instanța care a administrat această probă, este nefondată, neavând suport legal. Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 430 C. proc. civ., legea nu prevede faptul că probele administrate într-o cauză se bucură de autoritate de lucru judecat. Din contră, din punct de vedere legal, autoritatea de lucru judecat vizează hotărârea judecătorească, respectiv dispozitivul acesteia și considerentele care îl susțin, iar nu și probele, acestea din urmă fiind o apreciere subiectivă a instanței de apel. În ceea ce privește susținerea instanței de apel potrivit căreia raportul de expertiză atacat în cauză poate fi cenzurat doar de către instanța care a administrat această probă, recurenții au criticat că motivarea instanței cu privire la acest aspect nu are în vedere nulitatea absolută a actului de procedură, ci se subscrie regimului juridic al nulității relative. Au susținut că dispozițiile procedurale sunt de strictă interpretare și aplicare, instanța neputându-se substitui voinței legiuitorului și să extindă interpretarea dată unei norme de drept procedural, fiind greșită aprecierea că anularea actelor de procedură poate fi făcută doar de instanța în fața căreia a fost administrată această probă. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La 30 iulie 2020, intimata-pârâtă E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului întrucât criticile formulate de recurenții-reclamanți nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, dar nici în celelalte motive de casare menționate în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de filtru La 12 ianuarie 2021 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. În cuprinsul raportului s-a reținut că recursul a fost declarat în termenul legal, hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar în cuprinsul cererii de recurs se dezvoltă critici de natură a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la 21, respectiv 22 ianuarie 2021. Prin încheierea din 6 aprilie 2021, completul de filtru nr. 6 a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă E. și a admis în principiu recursul declarat de către reclamanții A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 249/A din 13 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a I civilă. Urmare a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 8 din 27 ianuarie 2021 prin care a fost aprobată desființarea completului de judecată nr. 6 din cadrul secției I civile, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 6. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Deși recurenții și-au întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin prisma acestui motiv de recurs sunt indicate ca fiind aplicate greșit prevederile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1948 și ale art. 430 din Codul de procedură adoptat prin Legea nr. 134/2010, nefiind indicate norme de drept material în raport cu care să se fi făcut aplicarea greșită. Precizarea, din cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că este vorba despre norme de drept material exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură. Astfel, fiind vorba despre invocarea nesocotirii unor dispoziții procedurale, în realitate criticile trebuie încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Totodată, se constată că în motivarea recursului au fost invocate dispoziții procedurale atât din vechiul, cât și din noul C. proc. civ., fără ca la soluționarea unui proces să fie posibil un melanj între aceste două legi, întrucât s-ar încălca principiile care guvernează aplicarea în timp a legii de procedură civilă. Se impune precizarea că trimiterile la dispozițiile vechiul C. proc. civ. urmează a fi făcute de instanța de recurs pentru a se lămuri chestiunea admisibilității cererii de chemare în judecată cum, de altfel, în același scop au fost avute în vedere și de către instanțele de fond pentru a se arăta calea ce putea fi urmată de către reclamanți pentru a cere constatarea nulității absolute a raportului de expertiză. Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar H. în dosarul civil nr. x/2009, dosar având ca obiect grănițuire, soluționat prin sentința civilă nr. 5316/2016 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1299/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care s-a reținut varianta 1 propusă de expert. Este de necontestat că raportul de expertiză este un mijloc de probă și are natura juridică de act de procedură. Astfel, instanțele de fond au arătat în mod corect că în speța dedusă judecății reclamanții încearcă, pe calea unei acțiuni separate, să cenzureze un mijloc de probă administrat într-un alt litigiu, ceea ce este inadmisibil. În ceea ce privește critica adusă cu privire la neanalizarea sancțiunii nulității absolute a raportului de expertiză, Înalta Curte reține că este nefondată. Instanțele de fond au prezentat în mod judicios argumentația care stă la baza inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pornind de la premisa că raportul de expertiză este un act de procedură, așadar ar fi putut fi anulat în cadrul dosarului nr. x/2009 în condițiile reglementate de art. 105 alin. (2) și art. 108 C. proc. civ. din 1948, aceasta fiind legea de procedură civilă care s-a aplicat la soluționarea respectivului dosar. Este de amintit că mijloacele de invocare a nulității actului de procedură diferă în funcție de momentul la care se invocă nulitatea pe parcursul procesului și de caracterul normelor încălcate, aceste mijloace fiind: excepția de nulitate, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și contestația la executare. Într-adevăr, nulitatea absolută a raportului de expertiză putea fi invocată "în orice stare a pricinii", după cum reglementează dispozițiile art. 108 alin. (1) C. proc. civ. din 1948, cu precizarea că această sintagmă se interpretează în sensul că invocarea nulității absolute este totuși limitată, fiind posibilă până la momentul în care hotărârea pronunțată în cauza în care a fost administrată proba cu expertiza a intrat în puterea de lucru judecat. În mod pertinent a arătat prima instanță că raportul de expertiză nu este un act juridic civil, calificare care atrage posibilitatea exercitării unei acțiuni în constatarea nulității absolute a respectivului act juridic. Astfel, așa cum s-a reținut și în doctrină, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în dreptul substanțial, unde nulitatea absolută a actului juridic civil este imprescriptibilă pe cale extinctivă, în dreptul procesual civil invocarea nulității absolute a actului de procedură este limitată în timp, deoarece un alt principiu, tot de ordine publică, acela al autorității de lucru judecat, este chemat să asigure securitatea raporturilor sociale și ordinea de drept care se creează în urma aplicării legilor. Așa că este posibil ca actul de procedură să rămână în ființă dacă nulitatea nu este invocată prin mijloacele și în condițiile prevăzute de lege, iar dacă toate căile ce puteau conduce la nulitatea lui nu mai pot fi folosite, nulitatea va fi definitiv acoperită. În această succesiune de argumente, analiza criticii potrivit căreia motivarea instanței de apel a vizat dispozițiile art. 108 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., care reglementează regimul nulității relative, devine superfluă, întrucât din perspectiva inadmisibilității acțiunii nu prezintă relevanță clasificarea nulității invocate. O altă critică dedusă analizei în recurs privește motivarea instanțelor de fond în sensul că anularea actelor de procedură poate fi făcută doar de către instanța în fața căreia a fost administrată probă, recurenții susținând că nu există un temei legal în acest sens. Înalta Curte reține că această critică nu este fondată, deoarece dispozițiile legale care reglementează regimul juridic al nulității absolute a actelor de procedură sunt clare în acest sens. Astfel, dispozițiile art. 108 alin. (1) C. proc. civ. din 1948, în temeiul cărora s-ar fi putut solicita nulitatea raportului de expertiză în cadrul dosarului nr. x/2009, prevăd: "Nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii." Așadar, este evident că acest text de lege reprezintă temeiul legal în baza căruia în mod corect a motivat instanța de apel că nulitatea raportului de expertiză putea fi solicitată numai în cadrul dosarului (pricinii) în care a fost administrată această probă. Referitor la critica adusă cu privire la faptul că instanța de apel a apreciat că cenzurarea unui mijloc de probă administrat într-o cauză trecută este contrară principiului autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că nu este fondată. După cum s-a arătat mai-sus, nulitățile de procedură au caracter relativ, în sensul că se acoperă fie prin renunțarea tacită sau expresă la dreptul de a le invoca, fie prin efectul hotărârilor care au dobândit puterea lucrului judecat. Cu alte cuvinte, dacă procesul a fost definitiv judecat și nu mai există nicio cale ordinară sau extraordinară de atac prin care hotărârea să fie desființată ori au fost depășite termenele de exercitare a acestor căi, hotărârea intră în puterea lucrului judecat și are putere de lege între părțile din proces. Prin urmare, nulitatea raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2009, care s-a soluționat în mod definitiv prin decizia nr. 1299/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj în același dosar, nu mai poate fi pusă în discuție în cadrul unui litigiu ulterior, după cum în mod corect au reținut instanțele de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE: