ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2024

HOTĂRÂRE
26.03.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 264/A din data de 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 164 din 02.04.2020 a Tribunalului Cluj, pronunțate în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o și a reținut cauza spre rejudecare.

După rejudecare, prin decizia nr. 17A din data de 2 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Cabinet Avocat B. și B., fiind obligați pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 109.017,85 RON. S-au compensat creanțele reciproce ale părților, în limita creanței celei mai mici, în cuantum de 86.167,43 RON, pe care pârâții o au față de reclamantă, urmând ca pârâții să achite reclamantei suma de 22.850,42 RON. Au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5345,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale, ca urmare a compensării cheltuielilor de judecată.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, după rejudecare, au declarat recurs reclamanta A., precum și pârâtul Cabinet Avocat B., criticând soluția pentru nelegalitate. Pârâtul B. a declarat împotriva aceleiași decizii, recurs incident.

I.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la data de 5 aprilie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris .

Prin încheierea de ședință din data de 09 noiembrie 2021 au fost admise în principiu recursurile și s-a fixat termen de judecată la data de 08 februarie 2022.

Prin încheierea din 08 februarie 2022, cauza a fost amânată în vederea deplinei lămuriri a instanței de recurs cu privire la motivele cererii de suspendare a judecății cauzei și pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să depună cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj Napoca, pentru a se depune la dosar și hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Cluj, în măsura în care aceasta se va motiva; totodată s-a dispus prorogarea discutării aspectelor privind cererea de suspendare a judecării, excepției nulității și excepției tardivității recursului incident formulat de pârâtul B..

Prin încheierea de ședință din data de 05 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj Napoca.

La data de 30 octombrie 2023, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și, totodată, a invocat excepția perimării ambelor recursuri, susținând că ambele părți trebuie să fie considerate în culpă procesuală, astfel că nici una dintre ele nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a acordat termen la data de 26 martie 2024, când a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția perimării cauzei, având în vedere că dosarul până la a cărui soluționare definitivă a fost suspendată pricina pendinte a fost soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 1451A din 03 noiembrie 2022, dată de la care au trecut mai mult de șase luni, fără ca părțile să stăruie în continuarea judecății recursurilor.

Examinând excepția perimării cererii de recurs, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că această excepție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Mai reține Înalta Curte și dispozițiile art. 418 C. proc. civ. din a căror interpretare per a contrario rezultă că atunci când suspendarea judecării se datorează lipsei de stăruință a părților în judecată, cursul perimării nu este suspendat, precum și dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu.

Perimarea este o sancțiune procedurală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea formulată, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Ea intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp prevăzut de lege.

Rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții, astfel cum fără echivoc rezultă din cuprinsul primului alineat al art. 416 C. proc. civ., mai sus redat, sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată.

Cu alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită.

Deci, pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții care se desprind din prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., anume: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni și lăsarea în nelucrare să se datoreze culpei părților.

În speță, se constată că prezenta cerere de recurs a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Acest dosar a fost soluționat definitiv la data de 03 noiembrie 2022, când a fost pronunțată decizia civilă nr. 1451A/03.11.2022, de Tribunalul Cluj, secția civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de intervenienta A. împotriva sentinței civile nr. 4803/2022 pronunțate la data de 20.07.2022 în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca precum și a tuturor încheierilor de ședință pronunțate în același dosar, pe care le-a menținut în întregime.

De la data soluționării definitive a dosarului nr. x/2020, moment la care cauza de suspendare a încetat, în prezenta cauză nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în vederea continuării judecății pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare. Prin urmare, pricina a rămas în nelucrare din data de 03 noiembrie 2022, momentul rămânerii definitive a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca. De la acel moment au trecut mai mult de 6 luni în care părțile nu au stăruit în continuarea judecății recursurilor formulate și nici nu a fost invocat, neputându-se reține așadar, niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.

Înalta Curte mai reține că, în cazul unei suspendări facultative, cum este cazul în speță, părțile litigante sunt datoare să țină sub observație procesul până la a cărui soluționare definitivă s-a suspendat pricina și să solicite în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererilor lor. Nu este obligația instanței să urmărească finalizarea procesului până la soluționarea căruia a suspendat pricina, având în vedere că acest proces privește raporturi juridice între aceleași părți litigante. Așadar, cât timp nu revine instanței de judecată obligația legală de a repune caza pe rol din oficiu, reluarea judecății rămâne în sarcina părții interesate, respectiv a oricăreia dintre părțile litigiului în care s-a dispus suspendarea.

Aceste aspecte au fost statuate cu valoare de principiu chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționare recursului în interesul legii în Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022, prin care s-au oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum și prin Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte urmează a constata perimată judecarea recursurilor prezente în raport cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ. și art. 420 C. proc. civ.

Constată perimată judecata recursurilor declarate de reclamanta A., de pârâtul Cabinet de avocat B. și de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 17/A din 2 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de recurs urmând a se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2024
ale acesteia. - a obligat pârâtul B. să ceară public scuze reclamantei. A compensat cheltuielile de judecată făcute de reclamantă și de pârâtul B.. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contr
ÎCCJ 2025-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2154/2025
4/2022 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul x/2022 a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napo
ÎCCJ 2023-12-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2658/2023
, apelul declarat de pârâții B. și C., împotriva sentinței civile nr. 344 din 30.07.2020 a Tribunalului Cluj, secția Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, care a fost menținută. De asemenea, apelanții au fost obligați să plătească intim
ÎCCJ 2024-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1156/2024
reclamantul A. împotriva deciziei nr. 16/A din 5 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Al doilea ciclu procesual 5. Decizia pronunțat
ÎCCJ 2022-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 778/2022
judecare aceleiași instanțe de apel. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, sub nr. x/2016*, la data de 17 decembrie 2020. Al doilea ciclu procesual 5. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj în rejude
Sursă