ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2154/2025

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial la data de 11.04.2022, pe rolul Tribunalului Cluj, sub număr de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., următoarele:

I. să se constate că pârâtul a încălcat dreptul la demnitate umană, propria imagine, reputație profesională și viață privată a reclamantului, prin următoarele afirmații și mesaje transmise în spațiul public, cu privire la acesta din urmă:

a) La data de 30.07.2021:

"D. de la națională și A., vinitura de la Sălaj la Cluj... Două personaje cu 0 rezultate, dar țin cu dinții de funcția pe care o ocupă! După aceste funcții se va alege praful de ei! Sunt protejații lui E. si F. . . . . . . . . . . . .alte 2 caractere cu rezultate personale . . . . . . . . . .ZERO! To be continued!";

b) La data de 15.08.2021:

"Oare acest nume, este predestinat țeparilor? Mai cunosc unul cu acest nume. Oricum nimic nu este întâmplător!",

c) La data de 20.11.2021:

"Politician în anul 1, la Facultatea de Științe Politice! Să te prefaci că îți pasă de copii, dar Tu imediat ieși la pensie și încă nu ai fost in stare să îți faci o familie și mai ales copii. Exact ca G. postezi! Vezi-ti de treaba ta si de copilele din cluburi, pe care încă le dai pe spate cu minciunile tale de demnitar (funcție pierdută anul trecut) și lasă pe alții care știu ce înseamnă să fi părinte, să se ocupe de apărarea copiilor noștri. "Prietenii" știu despre cine vorbesc."

d) La data de 26.01.2022:

"Cât adevăr! H. și I., fac echipă!",

e) La data de 18.02.2022, fixând mesajul pe cronologia contului menționat:

"Acest individ, mâine va reprezenta Organizația Cluj, fără a consulta primarii, viceprimarii, consilierii locali sau alte persoane din J.. Alegeri nu a organizat, pentru că știa că va pierde! Majoritatea membrilor care depind de partid, stau cu frica, pentru că sunt șantajați cum că mâine-poimâine vor fi dați afară si își vor pierde mandatele. J., din 3 primari, 5 viceprimari, 2 consilieri județeni, 68 de consilieri locali, nu îl vrea pe acest student să le fie președinte! Au semnat pentru retragerea lui din funcția de președinte 3 primari, 3 viceprimari, 1 consilier județean, peste 40 de consilieri locali și președinți de organizații locale au avut curajul sa semneze, restul de frica demiterii nu au semnat, dar cu ajutorul domnului F. a rămas pe poziție pentru votul de mâine. Mâine, el va deveni vicepreședinte în cadrul Colegiului Național pe poveștile și minciunile pe care le scoate zilnic fără a avea susținerea județeană Cluj, iar eu voi fi exclus din nou. Voi fi exclus pentru ca sunt pe listele Consiliului Județean Cluj in fata lui, si are nevoie sa aibă o funcție in administrația locală. Este jenant sa fii președinte de partid din postura de student, iar o funcție pe care probabil s-ar putea negocia pentru el, nu o poate ocupa din lipsa studiilor și a vechimii in muncă. Nu avem treabă cine va conduce de la București, atâta timp cât organizațiile locale sunt respectate si ascultate. Ne dorim doar liniște, și să ne simțim într-adevăr că facem parte dintr-un partid, nu un S.R.L. pe persoană fizică! Pentru tot ce am scris și declarat, am dovezi clare. Nu minciuni și vorbe!";

f) La data de 19.02.2022:

"Culmea tupeului! Am trăit să o văd și pe asta! Student la 40 de ani, în anul 1 la FSPAC - Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în cadrul universității Babeș Bolyai (la zi) ales vicepreședinte ia Departamentul pentru politică externă, afaceri europene și integrare euroatlantică in cadru Congresului de astăzi. Și mai vorbește de alții că nu au studii! Este student și la drept (fără frecvență) Ce îl califică pe acest individ la această funcție politică? Mai pe scurt... funcții fără noimă sau Dl F. a făcut-o la bășcălie.";

g) La data de 03.03.2022:

"Să pregătim materiale pentru jurnaliștii din Cluj-Napoca! Chiar dacă sunt blocat să văd postările de pe pagina partidului... eu continui războiul intern pe C., deoarece de peste 1 an ne chinuim sa scăpăm de acest om! There will be only one! Am o hârtie semnată de peste 80 la suta dintre oamenii cu funcții din J., prin care am cerut înlăturarea lui A. din funcția de președinte J.. Dar cu ajutorul dl F. a rămas președinte pentru votul din cadrul puciului. Postez aceasta sesizare in ideea in care o sa tină cu dl F. o conferința de presă la Cluj. Nu are pe nimeni din organizație in afara de 2-3 persoane efectiv care merg cu el. Restul sunt cu el doar de frică, nu vor sa își piardă mandatele, dar peste 30 de primari, viceprimari și consilieri locali deja poarta negocieri cu alte partide. Și astea toate datorită conducerii locale, unde este doar A. președinte, deși este nestatutar si ieșit din termen! Jurnaliștilor care vor merge la conferință, vă atașez și documentele. Aici aveți dovada prin care vă demonstrez că A. nu este dorit la J., doar că numele și funcțiile colegilor le voi ascunde pentru confidențialitate și respectul fata de colegii mei. Au semnat: 3 din 3 primari 1 din 2 consilieri județeni 3 din 5 viceprimari Peste 40 consilieri locali și președinți de organizații locale din 68. Restul nu au semnat de frică sau nu au vrut sa se implice in războiul altora, precum și candidatul la Senatul României de pe locul 1. Doamne ajută!";

a) În articolul intitulat "J. nu a atins pragul electoral. Cum a fost gestionată problema la Cluj", publicat la data de 12.12.2020 în publicația "K.";

b) În articolul intitulat "Răscoală în J.: aleșii locali cer alegeri interne!" publicat la data de 17.02.2022 în publicația "L.".

II. Să se dispună în temeiul art. 253 alin. (1) lit. b) C. civ. încetarea încălcărilor menționate la pct. I. și interzicerea pentru viitor a acestora.

III. Să se dispună obligarea pârâtului să șteargă toate postările care îl vizează pe reclamant și care au fost enumerate la pct. 1.1 de pe contul de C. denumit "B.", ce-i aparține pârâtului;

IV. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la demnitate umană;

V. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la propria imagine;

VI. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la reputație profesională;

VII. Să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la viață privată;

VIII. Să se dispună obligarea pârâtului la publicarea dispozitivului hotărârii pronunțate, pe cheltuiala sa;

IX. Să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 lit. h), art. 75 din C. civ., art. 253 din C. civ., art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1353, art. 1357, art. 1359, art. 1381 din C. civ., art. 8 alin. (1) din CEDO.

Prin sentința civilă 574/2022 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul x/2022 a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub număr de dosar x/2022

Prin sentința civilă nr. 1323/2023 pronunțată în dosarul x/2022 Judecătoria Cluj-Napoca a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Cluj și a sesizat Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea conflictului negativ de competență între cele două instanțe.

Prin sentința civilă nr. 36/F/CC/2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a stabilit că Tribunalul Cluj, secția civilă este instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 477/F din 19.07.2024, Tribunalul Cluj a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și a luat act că pârâtul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 384/A din 4 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 477/F din 19.07.2024 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o și a obligat pe numitul apelant să plătească intimatului B. suma de 2.380 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 384/A din 4 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul a expus sub formă de citat, o parte din considerentele de la pagina nr. 9 a deciziei recurate invocând faptul că instanța de apel a greșit atunci când a aplicat în concret, la speță, aspectele teoretice evocate corect, relative la libertatea de exprimare și la limitele ei.

Contestă aprecierea instanței de apel care a reținut că materialele publicate pe pagina de C. a pârâtului ori în presă ar conține judecăți de valoare ale acestuia cu privire la activitatea politică desfășurată de reclamant ori faptul că pentru judecățile de valoare exprimate acesta ar fi avut o bază factuală suficientă. Consideră că o bază factuală incompletă ori distorsionată nu poate fi considerată o bază factuală suficientă, ci dimpotrivă, aceasta devine doar un instrument de distorsionare voită a realității, de izgonire ori de a obține exact opusul ei, exemplificând cu afirmarea calității de student, în care baza factuală completă este aceea că recurentul este student la o a treia facultate, pe lângă primele din tinerețe, aspect de natură să anuleze cometariile intimatului-pârât.

Consideră că pentru a putea fi primite, acceptate, îngăduite informațiile ori ideile care șochează sau deranjează, trebuie la rândul lor să se sprijine pe o bază factuală reală, iar nu pe una incompletă sau distorsionată.

Consideră că din conținutul concret al atitudinilor exprimate de intimat reiese foarte clar că instanța de apel a aplicat în mod eronat la speță dispozițiile art. 8 CEDO referitoare la protecția dreptului la viață privată și demnitate, neluând în considerare că afirmațiile făcute de intimat în spațiul public au depășit limitele unui discurs politic acceptabil și au constituit o atingere gravă adusă onoarei și reputației reclamantului, prin prisma funcțiilor de demnitate publică pe care acesta le deținea la momentul respectivelor afirmații publice denigratoare. Este evident că ele au depășit sfera/pragul criticii politice, constituind un atac la persoană, cu efecte directe asupra reputației reclamantului și asupra vieții sale private. Modul lor de formulare și direcționarea constantă si obsesivă către reclamant exclud ideea unor forme stilistice pamfletare, intimatului lipsindu-i această intenție de ordin literar, fiind animat exclusiv de dorința de a jigni, a se răzbuna și a macula.

De asemenea, a criticat faptul că prin considerentele deciziei recurate, instanța a respins cererea de audiere a martorului M. (admis inițial de către prima instanță, dar asupra căruia s-a revenit în ședința din 21 iunie 2024). Martorul deține calitatea de președinte al Comisiei de Integritate a J.. Mărturia sa urma să arate prejudiciul profesional suferit de reclamantul A. în cadrul J., în calitatea sa de președinte al J.. Postările și declarațiile intimatului nu au fost simple afirmații benigne sau judecăți de valoare, ci au inclus afirmații de natură să creeze un prejudiciu de imagine concret, afectând imaginea și reputația reclamantului în cadrul partidului, generând tensiune între conducere și membrii partidului și afectând relațiile profesionale ale reclamantului cu aleșii locali ai J.. Aceste atacuri au avut efecte devastatoare asupra J. întrucât o parte dintre aleșii locali au decis să părăsească partidul și să se alăture competitorilor electorali, iar viața politică a filialei a încetat.

Cu privire la această probă - audierea martorului M., reclamantul solicită instanței de recurs infirmarea soluției instanței de apel de respingere a acestei probe și indicarea ca acest martor să fie audiat în caz de rejudecare a apelului.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că recurentul contestă temeinicia soluției instanței de apel, așadar nu principiile legale avute în vedere de aceasta, după cum el insuși afirmă, ci modul concret cum această instanță a aplicat principiile și normele în speță. Urmărind expunerea recursului, ceea ce contestă, de fapt, recurentul este limita aprecierilor instanțelor anterioare care au reținut că afirmațiile intimatului conținând aprecieri personale sunt judecăți de valoare raportate la activitatea politică a recurentului; aceste afirmații au avut la bază starea de fapt reală, anume existența unor tensiuni în partid și împărțirea acestuia în două facțiuni diferite; calitatea de politician a reclamantului, care implică adversari și o inerentă luptă politică; lipsa relei-credințe cu care a acționat intimatul; faptul că libertatea de exprimare include și utilizarea unui stil care poate să îmbrace forma satirei prin exagerare și coloratură ori prin mesajul exprimat.

Or, prin recursul său, recurentul nu face decât să reitereze propria interpretare a mesajelor postate de pârât în cadrul dezbaterilor referitoare la viața și activitatea filialei partidului, declarându-se în dezacord cu modul în care instanțele au stabilit limita acceptabilă sau neacceptabilă a mesajelor supuse analizei, prin prisma calității de politician și a luptei politice dintre părțile implicate.

În ceea ce privește critica de neîncuviințare a probei cu martorul indicat de reclamant, arată că aprecierea instanței cu privire la concludența unei probe reprezintă apanajul instanței devolutive, apreciere care poate fi contestată dar nu în cadrul verificării în legalitate, ci al verificării de temeinicie a soluției contestate

În subsidiar, solicită respingerea căii de atac ca nefondată și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât B., a cărei analiză este prioritară, față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege.

În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior.

- Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susține o greșită aplicare de către instanța de apel a normelor de drept material "în principal art. 72 din C. civ. și art. 8 din CEDO", preluând în mod identic paragrafele 1-5 de la pagina nr. 9 din cadrul deciziei recurate ce reprezintă raționamentul instanței de apel asupra articolelor de presă contestate de reclamant. După redarea acestor paragrafe, reclamantul susține că instanța de apel a aplicat în mod eronat art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale deoarece aceasta nu a luat în considerare că afirmațiile făcute de pârât în spațiul public au depășit limitele unui discurs politic acceptabil, constituind un atac la persoană, cu efecte directe asupra vieții reclamantului, asupra onoarei și reputației sale privite prin prisma funcțiilor de demnitate publică deținute de el la data publicării informațiilor.

De asemenea, recurentul a contestat concluzia din apel prin care s-a reținut că afirmațiile pârâtului reprezintă judecăți de valoare cu privire la activitatea politică desfășurată de reclamant, care au în spate o bază factuală suficientă, fiind sprijinite pe o serie de aspecte de fapt reale. Acesta a susținut că concluzia instanței de apel nu ar fi acoperitoare pentru toate afirmațiile supuse analizei ori că baza factuală invocată ar fi incompletă, ceea ce a condus la distorsionarea ori chiar contrafacerea realității, exemplificând în acest sens în legătură cu expunerea calității reclamantului de student.

Or, astfel susținută critica reclamantului, se constată că ea tinde către un control devolutiv al hotărârii atacate în condițiile în care fiecare din termenii analizei cu care s-a declarat în dezacord - prezența judecăților de valoare, existența bazei factuale a acestora, stilul ori limbajul utilizat - au presupus din partea instanței de apel o evaluare cu întâietate asupra faptelor și bazei materiale a cauzei, fiind limpede că o verificare și statuare în sens contrar nu ar putea avea loc decât utilizând același demers care este însă incompatibil cu judecata recursului rezumată la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, evaluând faptele, instanța de apel a reținut că, la data săvârșirii presupusei fapte ilicite, ambele părți aveau calitatea de oameni politici, fiind membri unei filiale locale a aceluiași partid politic, că între aceștia se purta o dispută politică prezentă și la nivel național în cadrul partidului din care făceau parte, că toate afirmațiile pârâtului (în privința cărora se poate stabili o legătură cu persoana reclamantului) au vizat un subiect de interes general, cel puțin pentru membri partidului căruia îi aparțineau; că afirmațiile pârâtului reprezintă "judecăți de valoare cu privire la activitatea politică desfășurată de reclamant", iar pentru aceste judecăți de valoare "pârâtul a avut o bază factuală suficientă, efectuând aprecierile pe baza unor aspecte de fapt reale, legate de tensiunile din partid cu privire la necesitatea schimbării conducerii și la organizarea Congresului Național al Partidului pentru înlocuirea conducerii acestuia, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, dar și a informațiilor apărute în presă cu privire la calitatea de student a reclamantului".

În ceea ce privește limbajul folosit în cadrul articolelor de presă contestate, fiind "singurul aspect care face obiectul criticilor din memoriul de apel", curtea de apel a reținut că "acesta are, într-adevăr, în unele postări, un caracter acuzator pronunțat", însă acest limbaj are și "un caracter satiric, prin anumite expresii folosite acesta exagerând într-un mod ironic aspectele pe care le-a considerat criticabile din activitatea politică a reclamantului", or, în calitatea sa de politician, reclamantului "i se impunea să dea dovadă de o mai mare toleranță cu privire la aprecierile negative primite în această calitatea a sa, din partea unui adversar politic.".

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că "comportamentul pârâtului se situează în sfera libertății de exprimare, neputând fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite în sarcina acestuia" și că "atingerea adusă reputației și imaginii reclamantului, invocată în cauză, nu depășește nivelul de gravitate necesar pentru a se putea reține o încălcare a art. 8 din CEDO".

În consecință, concluzia sa a fost aceea că afirmațiile pârâtului, raportate la contextul real în care au fost făcute, se circumscriu exercițiului normal al libertății de exprimare conform jurisprudenței CEDO, deoarece acesta a exprimat, fără rea-credință, judecăți de valoare cu privire la activitatea și experiența politică a reclamantului, în contextul disputei politice dintre părți, ce a avut o bază factuală suficientă, având în vedere calitatea reclamantului de politician, care, în acord cu jurisprudența Cedo, trebuie să prezinte un nivel mai ridicat de toleranță la critici, ținând cont că afirmațiile făcute vizează subiecte de interes general.

Nu mai puțin, în evaluarea sa, instanța de apel a urmat jurisprudența Curții de la Strasbourg prin care s-a stabilit principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe, în situația în care analizează o acuzație de defăimare, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care prezintă un potențial de afectare a reputației părții vătămate (cauza Radio France si alții c. Franței). Ca atare, este necesară analiza atitudinii subiective a pârâtului, în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, cât și cu scopul demersului său, reaua-credință fiind înlăturată dacă se dovedește că aceasta nu a acționat cu intenția de a afecta în mod gratuit reputația reclamantului, ci a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public.

Or, în cauză, exprimarea pârâtului a fost calificată de către instanța de apel ca fiind "fără rea-credință", ceea ce înlătură argumentul reclamantului în sensul că acesta ar reprezenta "un atac la persoană, cu efecte directe asupra reputației reclamantului și asupra vieții sale private".

Simpla apreciere subiectivă a reclamantului că afirmațiile incriminate i-ar fi defavorabile acestuia nu este suficientă pentru a conduce la constatarea nelegalității deciziei recurate, cu atât mai mult cu cât acestea vizează critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, incompatibile cu procedura recursului.

Astfel, se observă că instanța de apel a efectuat o analiză minuțioasă a tuturor acestor articole de presă și a analizat în mod corect și complet toate criteriile cristalizate în jurisprudența CEDO prin raportare la speța dedusă judecății, drept urmare, criticile reclamantului din recurs reflectă în realitate nemulțumirea acestuia cu privire la soluția instanței de apel întrucât se bazează pe susțineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate dispozițiile art. 72 din C. civ. și art. 8 din Convenție de către instanța de apel, recurentul-reclamant urmărind, de fapt, o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei.

A afirma, la acest moment procesual, dezaprobarea raționamentului logico-juridic al instanței de apel constituie o nesocotire a limitelor în care instanța de recurs examinează cauza exclusiv din perspectiva legalității acesteia, iar nu și cu privire la faptele cauzei, reținute pe baza probatoriului administrat (în temeiul căruia a fost stabilită existența bazei factuale, a fost apreciat subiectul dezbătut ca fiind de interes general pentru membrii partidului, au fost calificate afirmațiile făcute drept judecăți de valoare cu privire la activitatea și experiența politică a reclamantului, a fost calificată atitudinea pârâtului ca nefiind una de rea-credință), funcție de care s-au făcut apoi statuările în drept, aspecte de temeinicie a căror existență și apreciere aparțin exclusiv instanțelor fondului.

Mai mult, se observă că recurentul-reclamant urmărește doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu - respectiv a afirmațiilor cuprinse în articolele în discuție - pentru ca, ulterior, în raport cu noua situație de fapt, să poată fi incidentă o eventuală încălcare a dispozițiilor de drept material indicate, reiterându-și criticile din apel, arătând că "nu criticile în sine sunt problema, ci forma pe care o îmbracă...Tonul este cel care jignește în speță nu existența unei rivalități."

Așadar, deși recurentul a criticat faptul că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit "în principal art. 72 din C. civ. și art. 8 din CEDO" această susținere este una pur formală, fiind realizată într-o manieră generică, exclusiv enunțiativă și fără a expune o argumentație juridică concretă, care să permită încadrarea acesteia în sfera motivelor de nelegalitate, fiind lipsită, ca atare, de aptitudinea de a învesti în mod legal instanța de recurs. Niciunul dintre aspectele invocate în argumentarea celui dintâi motiv de recurs, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a relevat elemente nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi verificate din perspectiva unei încălcări sau a unei greșite aplicări a normelor de drept material, așa cum cere textul invocat.

- Recursul nu se dovedește a fi întemeiat nici sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a criticii privind respingerea în mod greșit de către instanța de apel a cererii de audiere a martorului M., care, potrivit afirmațiilor recurentului, era relevantă sub aspectul demonstrării prejudiciului profesional pe care acesta l-a avut de suferit din faptele intimatului, și această critică situându-se în afara controlului judiciar al instanței de recurs.

Din cuprinsul practicalei deciziei recurate rezultă, cu privire la solicitarea reclamantului de audiere a acestui martor, că instanța de apel a reținut că "în raport de criticile formulate în apel și de probele care au fost administrate în cauză, apreciază că proba testimonială solicitată în cadrul cererii de apel nu este utilă soluționării apelului, motiv pentru care o respinge"

Or, analiza "utilității" administrării unei probe, nu reprezintă un motiv de nelegalitate de natură a fi circumscris în vreun fel prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenței instanțelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei), motiv pentru care soluția de respingere a solicitării reclamantului, de încuviințare a acestei probe, nu poate constitui obiect al verificării jurisdicționale în această fază procesuală și urmează a fi respinsă. Aprecierea asupra utilității unei probe este apanajul instanței devolutive, cea în măsură să stabilească faptele și să evalueze probele, nefiind o măsură cenzurabilă sub aspectul legalității, care, de altfel, se dovedește a fi fost corect evaluată și în perspectiva soluției adoptate, de vreme ce tindea - cum afirmă partea - la demonstrarea componentei prejudiciului, în timp ce soluția pronunțată a concluzionat asupra inexistenței unei fapte ilicite de natură să angajeze răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Raportat la considerentele ce preced, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat în mod riguros și obiectiv conduita pârâtului prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, iar concluzia la care a ajuns, în sensul că fapta imputată acestuia nu depășește limitele acceptabile ale libertății de exprimare ținând cont că ambele părți aveau calitatea de oameni politici, în cazul cărora standardele de protecție conturate în jurisprudența CEDO sunt mai largi (în privința funcționarilor publici sau a politicienilor) decât în privința persoanelor private, astfel că simpla nemulțumire a reclamantului cu privire la soluția pronunțată nu indică o aplicare eronată în cauză nici a normelor legale interne incidente și nici a normelor convenționale, astfel cum acestea au fost interpretate prin jurisprudența CEDO.

Or, în acest context, controlul pretins de reclamant care, potrivit acestuia, ar presupune reaprecierea calificărilor instanței de apel asupra materialului dat publicității, în judecăți de valoare iar nu de afirmații insultătoare cum afirmase acesta, reaprecierea asupra elementelor de limbaj ori de stil utilizat în comunicare, a atitudinii subiective cu care pârâtul a acționat, nu presupune altceva decât o reevaluare a faptelor, apreciate de parte ca edificatoare în dovedirea faptei ilicite, vizează modalitatea de interpretarea a probatoriilor și are drept finalitate reaprecierea situației de fapt stabilită pe baza probelor administrate și evaluate de instanțele fondului, așadar, verificarea temeiniciei deciziei recurate, susțineri care nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât se plasează în afara controlului de legalitate, permis de art. 488 C. proc. civ.

Cum îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1349 și urm. din C. civ. - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciu și vinovăția - trebuie să fie cumulativă, constatându-se inexistența faptei ilicite, în mod legal, instanța de apel nu a mai analizat celelalte susțineri ale reclamantului care vizau prejudiciul, inclusiv cele legate de afectarea vieții sale private, precum și legătura de cauzalitate.

Prin urmare, în absența unei fapte ilicite, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, să se fi adus atingere drepturilor subiective ale reclamantului, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile ar reprezenta o ingerință disproporționată și a cărei necesitate într-o societate democratică nu poate fi decelată în cauza dedusă judecății și nici nu pot fi repuse în discuție în faza procesuală a recursului, întrucât instanța de recurs nu este competentă a efectua o nouă cercetare pe fond a litigiului, ci competența acesteia vizează strict aspectele de nelegalitate, care nu se regăsesc în niciuna dintre criticile formulate de reclamant, astfel cum au fost prezentate în memoriul de recurs.

Deși prin răspunsul la întâmpinarea intimatului-pârât, recurentul a tins să justifice suplimentar nelegalitatea deciziei atacate, trebuie precizat că evaluarea asupra recursului nu poate avea în vedere decât motivele acestuia, cele care învestesc în mod legal instanța în această cale de atac în conformitate cu exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) și 487 alin. (1) C. proc. civ., răspunsul la întâmpinare neputând constitui un act procedural de completare a memoriului de recurs. În plus, explicațiile oferite în cuprinsul acestui act procedural nu fac decât să ofere același indicator al evaluărilor în fapt pe care le solicită recurentul-reclamant, în privința calificărilor realizate de instanța de apel asupra afirmațiilor intimatului-pârât în raport de distincția fapte/judecăți de valoare, în privința testului de proporționalitate aplicat, în privința concluziei asupra existenței/inexistenței unei fapte ilicite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 384A din 4 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimatul-pârât B., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite factura din data de 12 aprilie 2025 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 384A din 4 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1190 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.