ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1399/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 15.10.2021, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

Prin sentința civilă nr. 15 din 13.01.2023 Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea formulată și modificată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și F. S.R.L. și în consecință:

S-a constatat încălcarea demnității, a intimității, vieții private, onoarei și a reputației profesionale a reclamanților, precum și caracterul defăimător și calomnios al afirmațiilor din cadrul articolelor publicate de pârâtul C. în cotidianul online D. la data de 25.08.2021 având titlul:

"A. - avocatul-gigolo aciuat la Cluj care e răsplătit cu un BMW seria x și vacante scumpe pentru servicii sexuale oferite unei cunoscute doctorițe din Cluj-Napoca! Partea proasta e ca băiatu' vrea sa dea la Magistratura!" și "E. blândă zgârie rău: în spatele doctoriței ingenue se ascunde o viperă care își pedepsește copiii, închizându-i în garaj pe întuneric".

A fost obligat pârâtul C. să elimine de pe pagina de facebook personală a trimiterilor către articolele mai sus menționate și la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării acestor articole denigratoare mai sus menționate din mediul online, din cotidianul online D. și de pe pagina de facebook a publicației D. a trimiterilor către articolele menționate.

A fost obligat pârâtul C. la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării acestor articole denigratoare mai sus menționate de pe de pe toate platformele și orice site unde aceste articole au fost încărcate sau unde s-a făcut referire la acestea.

A fost obligat pârâtul C. la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării mențiunilor cu privire la reclamantul A. din cadrul articolului publicat în data de 08.09.2021 pe site-ul publicației online D. cu titlul:

"#x plătește regește o influensăriță să facă bici-bici cu cămiloiul său! Nu se poate așa ceva!".

A fost obligat pârâtul C. la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării mențiunilor cu privire la reclamanta B. din cadrul articolului publicat în data de 26.08.2021 pe site-ul publicației online D. cu titlul:

"Povestea chirurgului plastic G. care si-a babardit pacienta, stricând doua familii cu 4 copii! Medicul clujean si-a tunat apoi noua nevasta la nivel AMG și o duce numai în excursii scumpe, ba chiar și la petreceri de swingeri! H.".

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantului A. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a publicării articolelor defăimătoare mai sus indicate.

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantei B. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a publicării articolelor defăimătoare mai sus indicate.

S-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamanților suma de 200 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 93A din 20 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă s-a admis în parte apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 15 din 13.01.2023 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2021, pe care a schimbat-o în parte în sensul reducerii cuantumului daunelor morale cuvenite fiecărui reclamant la suma de 10.000 RON.

A respins apelul pârâtului C. împotriva încheierii civile din 27.09.2022 a Tribunalului Cluj, pronunțată în același dosar.

A respins apelul incident declarat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pe intimații reclamanți să plătească apelantului pârât suma de 50 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 93A din 20 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs principal recurentul-pârât C. și recurs incident recurenții-reclamanți A. și B..

Prin recursul principal întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea acestuia și casarea în parte a deciziei recurate doar în ceea ce privește soluția dată față de apelul declarat de C., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul memoriului de recurs, acesta a criticat decizia instanței de apel sub aspectul încălcării normelor de drept material impuse de art. 253 alin. (3) lit. b) și a) art. 1357 C. civ. în temeiul cărora aceasta a stabilit că recurentului-pârât îi revine obligația de a efectua demersurile necesare pentru eliminarea articolelor de pe toate platformele de socializare pe care acestea au fost publicate, pe considerentul că recurentul-pârât are calitatea de autor al articolelor și totodată, autor al faptei ilicite. Prin raportare la aceste considerente ale instanței de apel, recurentul-pârât consideră că această obligație excedează sferei influenței acestuia deoarece nu deține controlul asupra site-ului "D." sau a altor platforme unde au fost publicate articolele în cauză, iar obligația acestuia de a promova alte acțiuni juridice împotriva deținătorilor platformelor este excesivă și creează o sarcină suplimentară care nu este în legătură directă cu fapta ilicită atribuită acestuia.

În ceea ce privește critica privind aplicarea eronată a dispozițiilor art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ., recurentul-pârât consideră că instanța a extins în mod greșit sfera de aplicare a acestui text de lege, impunând obligații indirecte și speculative care nu țin cont de lipsa controlului acestuia la inițierea altor acțiuni judiciare și nu reprezintă o măsură proporțională sau realistă.

Conform principiilor procesuale și jurisprudenței constante, sarcina identificării precise a materialelor vizate de o acțiune aparține reclamanților. Deși instanța susține că au fost identificate titlurile articolelor denigratoare, aceasta nu suplinește obligația clară de a specifica toate postările sau trimiterile de pe rețelele sociale și alte platforme.

Această omisiune creează o situație de incertitudine și imposibilitate practică de executare, având în vedere că nu poate fi verificată legalitatea sau temeinicia eliminării unor postări neidentificate clar. Pe cale de consecință, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor de drept material, este nejustificată.

Instanța motivează că restabilirea drepturilor nepatrimoniale se poate realiza prin demersurile impuse recurentului-pârât. Totuși, această soluție ignoră faptul că acesta nu are nicio autoritate sau mijloc legal pentru a asigura eliminarea conținutului de pe platforme deținute de terți. În condițiile în care măsurile dispuse nu sunt eficiente sau executabile de către pârât, acestea devin inutile și nelegale. Repararea prejudiciului trebuie să fie direct legată de fapta ilicită și să poată fi realizată de persoana obligată.

Instanța a argumentat că recurentul-pârât, în calitate de autor al articolelor, poate fi ținut să efectueze demersuri pentru eliminarea acestora de pe toate platformele unde au fost distribuite. Această concluzie reprezintă o extensie nejustificată a răspunderii civile, contrară principiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., care condiționează răspunderea de existența unui raport de cauzalitate direct și cert între fapta ilicită și prejudiciu, astfel obligarea acestuia la astfel de demersuri implică atribuirea unei responsabilități indirecte pentru acțiuni sau omisiuni ale terților, ceea ce depășește cadrul legal aplicabil.

Repararea în natură, invocată de instanță, trebuie să fie proporțională cu fapta ilicită și să respecte principiul echității. În speță, măsura dispusă este disproporționată, întrucât creează o sarcină excesivă pentru recurentul-pârât, care se consideră obligat să inițieze acțiuni juridice împotriva altor entități, fără a avea o certitudine rezonabilă privind rezultatul acestora, măsură care ignoră faptul că răspunderea civilă nu poate impune debitorului obligații care nu țin de controlul sau influența sa directă.

Recurentul-pârât mai critică soluția instanței de apel sub aspectul încălcării normelor materiale reglementate de dispozițiile art. 74-75 C. civ., respectiv de art. 8 și art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, acesta consideră că este greșită interpretarea acestor texte de lege de către instanța de apel prin care a reținut că subiectul materialelor de presă nu ar servi interesului public, respectiv că ar trebui în mod necesar să informeze și să creeze o dezbatere generală, or în cauză aceste articole se referă strict la viața privată a reclamanților, fără nicio legătură cu activitatea profesională a acestora, iar raportat la conținutul materialelor, respectiv la limbajul utilizat, acestea nu pot contribui la o dezbatere publică de interes general.

Cu privire la această interpretare a instanței de apel, recurentul-pârât consideră că reclamanții chiar dacă nu sunt figuri publice recunoscute pe scară largă, aceștia exercită profesii de avocat, respectiv de medic, care, prin natura lor, au un impact asupra publicului și comunității, iar articolele ridică teme ce pot fi percepute ca fiind de interes general, cum ar fi standardele etice și comportamentul personal al persoanelor din profesii reglementate, care necesită un anumit standard de conduită morală.

Deși articolele de presă se referă la viața personală a reclamanților, ele indică întrebări legate de modul în care aceasta poate influența percepția publicului asupra profesiilor lor, așadar subiectele dezbătute pot atrage atenția asupra standardelor din domeniul medical, astfel că, presa poate justifica o contribuție la dezbaterea asupra integrității sau valorilor acestor profesii.

Pe cale de consecință, chiar dacă articolele folosesc un limbaj șocant și sunt critice la adresa vieții private a reclamanților, ele pot fi considerate ca având o contribuție la o dezbatere de ordin general prin prisma impactului asupra percepției profesiilor reglementate, precum și prin ridicarea unor întrebări legate de etica profesională și morală, având în vedere că reclamanții activează în domenii care implică un standard ridicat de conduită morală, deoarece exercită profesii fundamentate pe valori precum etica, încrederea și respectul față de cetățeni.

În ceea ce privește profesia de avocat prin raportare la atribuțiile presei, recurentul pârât apreciază că instanța de apel, în mod greșit a constatat caracterul public al acestei profesii ca fiind strict limitat la anumite situații punctuale și nu de ordin general.

Cu privire la profesia de medic, deși instanța de apel a admis că reclamanta se bucură de notorietate în domeniul public, întrucât medicul, prin misiunea sa de a asigura sănătatea pacienților, are o responsabilitate socială uriașă, iar integritatea sa este esențială pentru menținerea încrederii în actul medical, el fiind o persoană care interacționează cu pacienți în contexte de vulnerabilitate și care trebuie să aibă o conduită morală ireproșabilă, cu toate acestea, a reținut că articolele de presă contestate nu servesc unui interes public.

Drept urmare, rolul instanței învestite cu un conflict între dreptul la liberă exprimare a presei și dreptul la viața privată, nu este acela de a moraliza presa. Instanța trebuie să analizeze ce prezintă interes pentru public, nu ce ar trebui sa prezinte interes pentru public. Faptul că în articolele de presă au fost tratate chestiuni referitoare la viața privată nu înseamnă că nu există interes pentru subiectul în discuție și că este interzis a fi tratat în presă. Materialele ar viza doar în aparență o persoană publică, fiind analizată în concret notorietatea persoanelor vizate și obiectul reportajului.

Chiar dacă avocatul sau medicul nu este o persoană publică în sensul politic, statutul lor profesional îi aduce în atenția publicului, deoarece activitatea lor afectează în mod direct viața cetățenilor. În acest context, publicul se așteaptă ca viața privată a acestor profesioniști să reflecte valorile pe care le promovează în activitatea profesională: onestitate, respect, empatie, integritate și că discrepanțele între viața personală și valorile profesionale percepute pot duce la suspiciuni privind capacitatea acestora de a-și îndeplini sarcinile în mod corespunzător.

De asemenea, recurentul-pârât face trimitere la prevederile art. 26 lit. c) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și anume la una dintre modalitățile de încetare a calității de avocat în situația în care împotriva acestuia s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancțiune disciplinară, drept urmare, atenția sporită asupra conduitei unui avocat și publicarea în presă a unor aspecte din viața sa privată sunt justificate având în vedere această sancțiune, astfel este necesară identificarea unor comportamente care afectează demnitatea și integritatea profesională, presa jucând un rol esențial în informarea publicului și scoaterea la iveală a unor posibile abateri etice sau legale.

În ce privește stilul de relatare al jurnaliștilor, nici Curții Europene si nici instanțelor naționale nu le revine sarcina de a se substitui presei in alegerea modului de relatare pe care trebuie să îl adopte jurnaliștii într-un anumit caz, astfel cum s-a statuat în cauzele Jersild împotriva Danemarcei și Eerikaien și alții împotriva Finlandei.

Fără o posibilitate liberă de a critica persoane și acțiuni ale acesteia, rolul libertății de exprimare, într-o societate democratică, s-ar reduce la simple comunicări neutre, iar cenzura dispusă de puterile statale și abuzurile acesteia ar avea un cadru prielnic de manifestare lipsite de orice efect potențial de cenzură a puterii și a abuzurilor acesteia.

Având în vedere "îndatoririle și responsabilitățile" inerente exercitării libertății de exprimare, garanția pe care art. 10 din Convenție o oferă jurnaliștilor în ceea ce privește relatările despre chestiuni de interes general este supusă condiției ca persoanele în cauză să acționeze cu bună-credință, astfel încât să furnizeze informații corecte și demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice. Astfel cum a arătat și prin pozițiile procesuale anterioare, recurentul-pârât a respectat întocmai toate cerințele bunei credințe, conform codului deontologic al profesiei pe care o exercită, și pe cale de consecință, consideră că în mod greșit instanța de apel a reținut că aceste limite au fost depășite.

În ceea ce privește aplicarea normelor privind răspunderea civilă delictuală prevăzute de dispozițiile art. 1357, art. 1385-1386 C. civ., instanța de apel trebuia să analizeze dacă fapta recurentului-pârât de a publica articolele referitoare la reclamanți are caracter ilicit, cu respectarea normelor dezvoltare anterior referitoare la libertatea de exprimare; dacă această faptă a fost săvârșită cu vinovăție; dacă reclamanții au dovedit întinderea prejudiciului cauzat în mod direct de publicarea articolelor de presă și dacă pentru repararea acestui prejudiciu se impunea cenzura totală a materialelor evidențiate de instanța de apel cu plata daunelor morale.

Contrar susținerilor instanței de apel, în cauză nu poate fi reținută fapta ilicită întrucât exercitarea libertății de exprimare a fost realizată cu respectarea limitelor prevăzute de lege, astfel orice ingerință adusă dreptului la imagine este justificată în măsura în care servește unui interes legitim și respectă principiile proporționalității. În speță, articolele de presă analizate au vizat o temă de interes public, respectiv conduita unui avocat și a unui medic, profesii de încredere publică, supuse unor standarde etice și deontologice stricte, context în care, libertatea de exprimare prevalează asupra dreptului la viața privată, atât timp cât nu sunt prezentate cu rea-credință sau în mod denaturat.

În ceea ce privește dovada prejudiciului, chiar dacă s-ar accepta, pur ipotetic, susținerile instanței de apel conform cărora prejudiciul și raportul de cauzalitate se prezumă în cazul în care se constată existența unei fapte ilicite, însă o asemenea prezumție nu poate opera în speța de față, de vreme ce fapta ilicită nu există. Absența faptei ilicite exclude implicit orice posibilitate de a constata îndeplinirea celorlalte două condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale: prejudiciul și raportul de cauzalitate.

Potrivit principiilor generale ale răspunderii civile delictuale, toate cele patru condiții cumulative: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția trebuie îndeplinite pentru a putea angaja răspunderea delictuală. În acest context, existența unei fapte ilicite reprezintă fundamentul de la care se pornește analiza celorlalte condiții. În absența acesteia, întregul mecanism juridic care stă la baza răspunderii delictuale devine inoperant. Întrucât în cauză nu poate fi reținută existența unei fapte ilicite, astfel nu mai poate fi vorba nici despre un prejudiciu cert și direct, raportul de cauzalitate fiind neexistent.

Mai mult, prezumția prejudiciului și a raportului de cauzalitate invocată de instanța de apel nu poate opera în mod automat, fără existenta unui fundament juridic solid. Simplul fapt că articolele de presă au fost publicate nu este suficient pentru a se prezuma că reclamanții au suferit un prejudiciu concret sau că acesta fost cauzat de respectivele publicații. Astfel, în absența unei fapte ilicite, chiar și aplicarea unei astfel de prezumții este lipsită de temei juridic.

Pentru toate aceste motive, solicită instanței de recurs să admită recursul, să caseze în parte hotărârea atacată și să dispună trimiterea acesteia către rejudecare, stabilind limitele rejudecării în conformitate cu cele expuse mai sus.

La data de 29 ianuarie 2025, recurenții - reclamanți A. și B. au declarat recurs incident prin care au solicitat admiterea în integralitate a următoarelor două capete de cerere care au fost respinse, respectiv admise în parte:

- obligarea pârâtului la eliminarea paragrafelor care fac trimitere la aceștia din articolul publicat în data de 25.04.2022 pe site-ul ziardecluj.ro având titlul: "Doctorița pediatră I. NU este o văduva neagră a bărbaților căsătoriți, NU distruge căsnicii, NU este o lepră profesională! Ea este icoană pediatriei clujene care își bate joc de un copil cu handicap dându-l afară din spital la 3 noaptea!;"

- obligarea pârâtului la plata sumei de 37561 EURO, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamanților prin publicarea articolelor defăimătoare care fac obiectul prezentului dosar.

Raportat la primul motiv de recurs, recurenții-reclamanți consideră că în mod neîntemeiat au fost respinse pretențiile acestora cu privire la eliminarea din cuprinsul articolului menționat a trimiterilor către persoana reclamanților, deoarece în afara articolelor care conțineau referiri extinse la persoana lor, au existat articole secundare, care nu îi vizau în mod direct. Instanța de fond a admis pretențiile cu privire la două dintre aceste articole secundare, însă a respins capătul de cerere privind ultimul articol publicat de pârât.

Având în vedere acest aspect, chiar și la data depunerii prezentului recurs (28.01.2025), mențiunile denigratoare sunt vizibile în mediul online, pe site-ul ziardecluj.ro. Pentru unitate de rațiune, consideră că se impune eliminarea din mediul online a tuturor trimiterilor denigratoare existente în articolele de presă publicate de pârât, fără a face diferență între cele care îi vizează pe reclamanți în mod direct, respectiv cele care prezintă situația acestora într-un mod tangențial. Mai exact, ultimul articol în care pârâții fac referiri la reclamanți a fost publicat în data de 25.04.2022, cu o zi înainte de primul termen de judecată acordat în fața instanței de fond (Tribunalul Cluj), în cuprinsul căruia se fac în continuare referiri la viața privată a reclamanților și la relația personală existentă între aceștia.

În ceea ce privește prejudiciul, având în vedere natura speței, consideră că suma de 37561 EURO reprezintă o evaluare echitabilă și obiectivă a prejudiciului creat de recurentul-pârât. Precizează că a ajuns la această sumă prin stabilirea sumei de 1 EURO pentru fiecare vizualizare realizată de articolele defăimătoare publicate de pârâți, respectiv de fiecare dată când articolele defăimătoare au fost citite de un terț, drepturile recurenților au fost vătămate.

De asemenea, mai învederează că obligarea pârâtului la plata despăgubirilor are mai multe valențe, în primul rând fiind vorba despre restabilirea echilibrului dintre fapta ilicită și prejudiciabilă săvârșită de acesta și dreptul reclamanților la viața privată, la onoare și reputație, prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile suferite de reclamanți, sancțiunile indiferent de natura acestora, civilă sau penală trebuie să-și îndeplinească cele două roluri majore: cel punitiv, precum și cel educativ.

Trebuie avut în vedere și faptul că activitatea jurnalistică reprezintă pentru pârâți o activitate comercială generatoare de profit. Astfel, articolele de presă care fac obiectul analizei în prezentul dosar reprezintă, datorită nivelului de cultură și educație al societății în care trăim, articole care aduc venituri considerabile pârâților. Analizând lista de articole existente pe prima pagină a site-ului ziardecluj.ro la data de 10.12.2022 (Anexa 4 la notele scrise depuse în dosarul de fond), se observă că numărul de vizualizări obținute de articolele publicate de această publicație arareori depășește cifra de 1000, drept urmare și cuantumul prejudiciului trebuie calculat prin raportare la aceste elemente anterior menționate.

La data de 29 ianuarie 2025, recurenții - reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea pretențiilor formulate de recurentul-pârât C..

La data de 20 martie 2025, recurentul-pârât C. a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a invocat admiterea excepției nulității recursului incident și pe cale de consecință, anularea acestuia, admiterea excepției lipsei de interes a primului petit al recursului incident și respingerea acelui capăt de cerere ca lipsit de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată din oficiu, precum și a recursului incident, invocată de recurentul-pârât prin întâmpinare, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

II. 1. În ceea ce privește recursul principal declarat de recurentul-pârât C.

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege.

În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior.

Înalta Curte constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat.

În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini și în conținutul căruia se fac referiri ample la texte de lege și jurisprudența CEDO, se bazează atât pe susțineri cu caracter general în spețe similare dar cu alte particularități decât cea în cauza de față, cât și pe reiterarea susținerilor deduse judecății prin cererea de apel, care au primit o dezlegare judiciară, însă nu în sensul dorit de către recurentul-pârât, aspecte care nu constituie critici de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în prezenta cale extraordinară de atac.

- Printr-o primă critică, recurentul-pârât invocă încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept material prevăzute de art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ. și art. 1357 C. civ. în sensul că, în baza acestor texte de lege, în mod greșit i s-a impus obligația de a efectua demersurile legale pentru eliminarea articolelor apreciate ca defăimătoare de pe toate platformele de socializare pe care acestea au fost publicate, pe motiv că acesta are calitatea de autor al articolelor, precum și de autor al faptei ilicite, obligație care îi creează o situație de incertitudine și imposibilitate practică de executare, având în vedere că nu are nicio autoritate sau mijloc legal pentru a asigura eliminarea acestor articole de presă de pe platformele deținute de terți.

Înalta Curte constată că această critică nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate a deciziei recurate, ci mai degrabă invocă dificultăți privitoare la modalitatea de executare a obligației impuse de instanța de apel cu privire la încălcarea constatată.

Astfel, în acord cu art. 253 alin. (3) C. civ., potrivit cărora "cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să il oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat", într-un litigiu având ca obiect apărarea și restabilirea drepturilor nepatrimoniale atașate ființei umane, încălcate prin fapte stabilite ca având caracter ilicit, instanța de judecată poate dispune orice măsuri sunt apreciate ca necesare pentru încetarea faptei ilicite și ștergerea consecințelor vătămătoare ale acesteia.

În concret, în cazul dedus judecății, tribunalul a stabilit în sarcina recurentului-pârât, subsecvent reținerii caracterului defăimător și calomnios al celor două articole publicate de recurentul-pârât în cotidianul online D., obligația de a efectua toate demersurile necesare pentru eliminarea articolelor defăimătoare de pe toate platformele și site-urile unde acestea au fost încărcate sau unde s-a făcut referire la ele, măsură dispusă de instanța de fond care are plenitudine de apreciere asupra interpretării probelor administrate în cauză și luarea unei măsuri legale în baza acestora.

În cadrul controlului judiciar din etapa apelului, instanța de apel a avut deja în vedere aceste argumente ale recurentului-pârât, la fundamentarea soluției sale, reținând în cuprinsul considerentelor următoarele: "Așadar, chiar dacă nu deține și nu răspunde pentru publicația D. sau alte platforme pe care articolele ar fi distribuite, obligația de a face instituită prin hotărâre judecătorească se poate materializa inclusiv prin promovarea unei cereri de chemare în judecată, formulată cu scopul de a obține obligarea deținătorilor publicațiilor la eliminarea articolelor denigratoare și restabilirea drepturilor nepatrimoniale încălcate pe această cale . Prin urmare, contrar criticilor formulate și în acord cu prima instanță, Curtea apreciază că apelantul pârât justifică legitimitate procesuală pasivă față de petitele menționate, având în vedere că acesta are calitatea de autor al articolelor și, totodată de autor al faptei ilicite (...)".

Înalta Curte apreciază că, atâta timp cât măsura dispusă este fundamentată din punct de vedere legal - ceea ce recurentul-pârât nici nu a contestat - criticile care vizează pretinse dificultăți ale acestuia de a asigura aducerea la îndeplinire a măsurii, prin absența controlului asupra mijloacelor pe care aceasta le implică, exced sferei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care se referă la corecta interpretare și aplicare a normelor de drept substanțial, respectiv, cele ale art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ.. Aceasta întrucât argumente precum caracterul disproporționat al măsurii impuse în raport cu fapta ilicită și cu principiul echității ori ineficiența acesteia, incertitudinea și imposibilitatea practică de executare, constituie fie aspecte care țin de o evaluare a circumstanțelor de fapt ale cauzei, specifică instanțelor de fond pe care acestea o realizează la data instituirii unor măsuri de natura celei contestate în cauză și care nu se află sub controlul instanței de recurs, fie de aspecte privitoare la etapa aducerii la îndeplinire/a executării măsurii, care sunt ulterioare momentului instituirii măsurilor complementare și care nu pot fi relevante sub aspectul legalității acestora.

Drept urmare, orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în evaluarea acestui demers se situează înafara scopului recursului reglementat de legiuitor, respectiv acela de a supune analizei doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

- În egală măsură, nu se circumscriu în mod real unor critici subsumabile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nici criticile referitoare la încălcarea de către instanța de apel a normelor materiale reglementate de dispozițiile art. 74-75 C. civ., respectiv de art. 8 și art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că în mod greșit instanța de apel a reținut că subiectul materialelor de presă nu servește interesului public, în condițiile în care reclamanții se bucură de o anumită notorietate în profesiile lor de medic respectiv avocat; cele referitoare la limbajul folosit în articole, în sensul că instanța în mod greșit a considerat că expresiile folosite depășesc limitele permise exprimării jurnalistice aspect care nu este atributul instanțelor naționale deoarece, în opinia recurentului-pârât, acestea nu se pot substitui presei în alegerea modului de relatare pe care trebuie să îl adopte jurnaliștii într-un anumit caz.

În primul rând, preluarea motivelor căii de atac anterioare, fără a combate de o manieră efectivă soluția și considerentele hotărârii atacate, cu referire la încălcarea unei/unor dispoziții legale concrete, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive efective de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În al doilea rând, subiectele dezvoltate în cuprinsul memoriului, subsumate temelor privitoare la măsura în care materialele de presă se referă ori nu la viața privată a reclamanților, la măsura în care în interiorul acestora se pot regăsi teme de interes general (în opinia recurentului-pârât, aceasta ar fi standardele etice și comportamentul persoanelor ce exercită profesii reglementate ce impun un anume standard de conduită morală, medic și avocat), la condiția bunei-credințe cu care a acționat recurentul prin furnizarea de informații corecte și demne de încredere, prin utilizarea unui limbaj care trebuie să rămână la alegerea jurnalistului, iar nu al instanței de judecată, nu constituie veritabile critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivului legal de recurs dat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci doar mijloace pentru a obține, în afara cadrului legal al judecării procesului (care este unul supus dublului grad de jurisdicție, adică unei judecăți devolutive în fața a două instanțe, de fond și apel), o nouă judecată de fond. Aceasta întrucât, în mod evident, un răspuns asupra subiectelor propuse în cuprinsul memoriului presupune o nouă judecată de fond și o evaluare atât a elementelor de probațiune ale cauzei (conținutul articolelor), cât și o cenzură a aprecierilor deja realizate asupra acestor subiecte de către ambele instanțe de fond anterioare, care au soluționat cauza prin utilizarea criteriilor din jurisprudența CEDO specifice cauzelor care implică analiza conflictului dintre dreptul la viață privată (art. 8 din Convenție) și dreptul la liberă exprimare (art. 10 din Convenție). Or, o atare activitate este incompatibilă cu judecata recursului.

Înalta Curte mai reține că aceleași critici au fost invocate de recurentul-pârât și în etapa procesuală a apelului, în vederea desființării hotărârii primei instanței, astfel că prin reluarea lor în recurs recurentul tinde de fapt la infirmarea considerentelor instanței de apel care sunt în defavoarea acestuia, cu consecința unei noi devoluțiuni a fondului cauzei deduse judecății, aceasta nouă analiză fiind incompatibilă cu procedura recursului care examinează cauza doar cu privire la criticile de nelegalitate a deciziei recurate și nu cu privire la cele referitoare la temeinicia deciziei instanței de apel.

Or, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, modalitatea de interpretare a probelor de către instanța de apel, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt ori au făcut propriile aprecieri ale elementelor specifice cauzei nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Astfel, a motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel.

- Critica referitoare la încălcarea de către instanța de apel a normelor materiale privind răspunderea civilă delictuală - art. 1357 C. civ., art. 1385-1386 C. civ. -, respectiv că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, nu este dovedit prejudiciul și nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, sens în care recurentul expune o serie de argumente teoretice și generale, inclusiv jurisprudențiale din alte cauze cu același obiect dar care au particularități diferite, este una care, de asemenea nu are legătură cu nelegalitatea deciziei recurate ci cu temeinicia acesteia, având legătură cu aprecierile efectuate de instanța de apel în fundamentarea soluției sale.

În dezvoltarea criticii sale, recurentul a contestat în permanență caracterul ilicit al faptei reținută în hotărârea instanței de apel, ce a validat sentința tribunalului, reiterând susținerile sale, ce au fost respinse și invalidate în evaluarea din apel (care a reținut că cele două articole se referă strict la viața privată a reclamanților, fără nicio legătură cu activitatea profesională a acestora, că articolele nu cuprind informații de interes public) în sensul că articolele de presă ar fi vizat o temă de interes public, respectiv moralitatea unor persoane ce exercită activități reglementate, că nu s-a depășit cadrul unei exprimări legitime, realizată cu respectarea principiului proporționalității. Pornind de aici, a susținut că nu se poate vorbi despre prejudiciu și raport de cauzalitate în absența faptei ilicite, a contestat, de asemenea, utilizarea de către instanța de apel a prezumției producerii prejudiciului și a existenței unui raport de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu.

Or, și prin această critică se tinde tot la o devoluțiune a cauzei în ansamblu, observându-se că, în mod principal, aceasta se sprijină pe devoluțiunea pe care recurentul-pârât o propune prin cea de-a doua critică a recursului, tinzând să afirme ca pe o realitate deja stabilită elemente de fapt opuse celor reținute în evaluarea instanței de apel (potrivit celor precizate anterior), în esență afirmând o exercitare a libertății de exprimare în limitele prevăzute de lege, așadar contrar concluziei stabilite prin hotărârea instanței de apel în urma examinării complete a probelor și elementelor de fapt ale litigiului.

Drept urmare, Înalta Curte constată că întreaga argumentație din memoriul de recurs formulat de recurentul-pârât reprezintă în cea mai mare parte, o reluare a susținerilor cuprinse în cererea sa de apel, realizată cu ignorarea dezlegărilor instanței de apel ce au vizat aplicarea dispozițiilor de drept material la împrejurările de fapt ale cauzei și în scopul surmontării acestora.

Deși recurentul-pârât a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care, în realitate, prin toate susținerile sale, partea a tins la o devoluarea a cauzei asupra elementelor sale esențiale privitoare la conținutul articolelor și la limbajul utilizat, spre a obține o dezlegare contrară aceleia din hotărârea atacată prin care s-a apreciat în sensul necesității angajării răspunderii sale civile delictuale.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în temeiul legii dezlegările instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-pârât a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

Întrucât recurentul-pârât nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, nefiind posibilă verificarea legalității deciziei recurate, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului principal, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod.

II. 2. În ceea ce privește recursul incident, se reține că pe calea acestuia recurenții-reclamanți au solicitat admiterea în integralitate a celor două capete de cerere care au fost respinse de instanța de apel, respectiv obligarea pârâtului la eliminarea paragrafelor care fac trimitere la aceștia din articolul publicat la data de 25.04.2022 de pe site-ul ziardecluj.ro, precum și obligarea sa la plata sumei de 37 561 Euro, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamanților ca urmare a publicării articolelor defăimătoare care fac obiectul prezentului litigiu, prin raportare la criteriile solicitate de reclamanți, respectiv prin atribuirea sumei de 1 Euro pentru fiecare accesare a articolului și nu prin modalitatea utilizată de instanța de apel care a presupus o apreciere globală, în funcție de ansamblul circumstanțelor cauzei.

În ceea ce privește critica referitoare la eliminarea paragrafelor din articolul publicat în data de 25.04.2022, se constată că instanța de apel a apreciat în următorul sens: " menționarea în mod implicit a subiecților unui articol precedent, articol în privința căruia prin sentința pronunțată de prima instanță s-a dispus eliminarea din mediul on line, cu atât mai mult cu cât nu este redat numele acestora, nu este în măsură să le cauzeze un prejudiciu suplimentar, ținând cont de faptul că obiectul principal al materialului îl constituie dezvăluirile referitoare la doamna doctor I., nicidecum relatarea unor aspecte care îi privesc pe reclamanții din prezentul dosar. Prin urmare, în condițiile în care prin acest articol nu au fost aduse atingeri dreptului la viața privată, demnitate ori imagine a reclamanților, soluția primei instanțe în această privință este legală și temeinică.", drept urmare, criticile reclamanților reiterate pe calea recursului incident privesc o reevaluare a situației de fapt reținute de instanța de apel și o nouă interpretare a acestora în sensul urmărit de reclamanți, solicitări care sunt incompatibile cu procedura recursului.

Referitor la criticile privind cuantumul efectiv al despăgubirilor morale acordate de instanța de apel, a formulei de calcul a acestora, precum și aprecierile instanței referitoare la proporționalitatea suferințelor suportate de reclamanți ca urmare a faptei ilicite reținute nu relevă aspecte de nelegalitate, astfel încât, ele nu pot forma obiect de analiză în faza recursului și cu atât mai puțin a recursului incident întrucât cadrul procesual reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. nu permite o schimbare a stării de fapt deja stabilite de instanțele fondului.

Apreciind asupra temeiniciei pretențiilor reclamanților referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța de apel, prin decizia recurată, a arătat că stabilirea acestor despăgubiri implică și o doză de aproximare, cu respectarea unui anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să-i atenueze suferințele morale, în raport cu împrejurările particulare ale cazului.

Prin raportare la aceste circumstanțe, instanța de apel a reținut că "despăgubirile nu pot fi stabilite în funcție de numărul total de vizualizări ale articolelor publicate de pârât, în condițiile în care, în cazul prejudiciilor de ordin moral, nu se poate vorbi și nici asigura reparații integrale deoarece astfel de prejudicii nu sunt supuse unei evaluări precis cuantificabile, după criterii fixe ori obiective, ci ele se determină în apreciere, în funcție de ansamblul circumstanțelor cauzei, pentru a se asigura o oarecare satisfacție menită să contrabalanseze efectul vătămării." și în continuare a reținut că " dimensionarea prejudiciului moral este una simbolică întrucât demnitatea, onoarea sau reputația sunt valori ce nu pot fi cuantificate, astfel încât apreciază că, suma stabilită cu titlu de daune morale, respectiv 10.000 RON pentru fiecare reclamant, este în măsură să atingă atât scopul de sancționare al autorului faptei prejudiciabile, cât și pe acela de a asigura victimei o reparație a efectelor negative percepute ca urmare a faptei săvârșite".

În acest context, prin recursul incident formulat, se constată că reclamanții nu au determinat greșelile anume imputate instanței de apel și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu au precizat căror prevederile legale contravin dezlegările acesteia, care a validat soluția tribunalului adoptată cu referire la cele două capete de cerere, ci doar au reiterat pretențiile subsumate acestora.

În consecință, cum recurenții-reclamanți nu tind, printr-o argumentație juridică propriu-zisă, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simpla readucere în discuție a unor chestiuni deja tranșate în faza procesuală anterioară, nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, iar recurenții-reclamanți au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului, se apreciază că este incidentă sancțiunea nulității căii de atac și în privința căii de atac a recursului incident. Oricum, în raport de conținutul art. 472 alin. (2) teza finală și în circumstanța anulării recursului principal pentru neîncadrare, care constituie o cauză ce împiedică cercetarea fondului acestei căi de atac, recursul incident tot nu ar putea fi examinat, potrivit legii acesta având a fi considerat ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurentul-pârât C. și recursul incident declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 93/A din 20 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.