ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 11 decembrie 2018, la Tribunalul Specializat Cluj, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E.: să constate încălcarea de către pârâți, a dreptului la propria imagine, reputație și onoare a reclamantei, prin publicarea unor informații neadevărate și neverificate din cel puțin două surse, să fie obligați pârâții să nu mai publice opinii/informații neadevărate care să aducă atingere onoarei, demnității, reputației și imaginii reclamantei, să fie obligați pârâții să șteargă de pe site-ul www.x.ro articolele menționate în acțiune și să publice pe prima pagină a site-ului sentința de admitere a acțiunii, să fie obligați pârâții la plata, în solidar, de daune morale în cuantum de 300.000 de RON către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 440/2020, pronunțată la data de 18.03.2020 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., F., D., E.; au fost compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A., solicitând, în principal, admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea sentinței apelate, rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, iar, în subsidiar, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

La data de 03.03.2021 apelanta A. a formulat completare/precizare a apelului, solicitând instanței să ia în considerare și motivele prezentate în această completare.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 337/2021 a admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 440/2020, pronunțată la data de 18.03.2020 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată si în consecință:

A obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului reclamantei la propria imagine, reputație si onoare, prin publicarea unor informații nereale.

A obligat pârâții să publice pe site-ul www.x.ro prezenta decizie.

A obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată parțiale de 2.000 RON în primă instanță.

A respins restul pretențiilor din cererea de chemare în judecată.

A obligat intimații să plătească apelantei suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, parțiale.

La data de 13 august 2021, recurenții-pârâți S.C. B. S.R.L., C., D. și E. au formulat declarație de recurs împotriva deciziei civile nr. 337/2021 din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 august 2021.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții apreciază că este incident acest motiv de casare, instanța de apel interpretând greșit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.

După prezentarea aspectelor prealabile referitoare la situația de fapt, recurenții precizează motivele pentru care normele juridice din materia răspunderii civile delictuale au fost greșit aplicate de instanța de recurs.

Pentru a afirma că în cauza de față fapta ilicită nu există, recurenții arată că existau numeroase neclarități cu privire la situația deputaților și exista și un schimb de documente oficiale între instituțiile statului, fiind absolut firesc ca în articolele publicate să se discute despre existența unei incompatibilități/conflict de interese în ceea ce o privește pe doamna A..

Autoritatea Electorală Permanentă este cea care a pus în discuție interdicția de a ocupa un loc în Parlamentul României, pentru motivul arătat anterior, iar acest fapt a făcut obiectul mai multor articole de presă, redactate de publicații diverse.

În mod corect a constatat instanța de fond că în articolele publicate, afirmațiile factuale prezintă stări de fapt care au fost confirmate și care respectă cerința unei minime baze factuale.

Recurenții susțin că au făcut dovada în fața instanței de fond că la acel moment plana o stare de incertitudine cu privire la existența sau nu a unei incompatibilități și că au existat numeroase ziare care au publicat articole făcând referire la incompatibilitatea intimatei.

Se mai apreciază că în ceea ce privește menționarea din greșeală a existenței unei "condamnări penale", această eroare este una scuzabilă, având în vedere faptul că jurnaliștii nu au calitatea de specialiști ai dreptului. În consecință, în situația de față, există o eroare care nu poate fi imputată jurnalistului, având în vedere că până recent, C. pen. incrimina la art. 301 infracțiunea de Conflict de interese, redenumită astăzi Traficarea funcției pentru favorizarea unei persoane.

În concret, reclamanta îndeplinește o funcție publică, prin urmare restrângerea sferei vieții private a acesteia, sub aspectul modului în care își îndeplinește activitatea este pe deplin justificată, neexistând argumente rezonabile care să atingă o concluzie contrară.

Reclamanta avea posibilitatea și dreptul la replică la aceste articole, precum și posibilitatea de a posta un mesaj pe pagina de internet a ziarului.

În condițiile în care după ce a fost sancționată administrativ, reclamanta a candidat pentru un nou mandat în Parlamentul României, iar după validarea mandatelor de către comisia de validare din Parlamentul României a venit o solicitare din partea ANI pentru a pune în discuție anularea acestei validări pentru mai mulți deputați, context în care s-a ajuns la amenințări cu plângeri penale atât din partea ANI cât și din partea unor parlamentari, recurenții apreciază că și această formă de comunicare publică pe care a făcut-o ANI a creat o aparență de caz penal față de intimată și o incertitudine cu privire la existența sau nu a unei incompatibilități.

Ca atare, din felul în care sunt redactate articolele, nu se încearcă denaturarea situației de fapt, ci sunt prezentate informații reale privind aspectele reținute de ANI privind conflictul de interese în care se afla intimata. Singura eroare de redactare a articolului constă în faptul că s-a calificat în mod eronat un litigiu de contencios administrativ ca fiind un litigiu de drept penal.

Recurenții fac trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, privind distincția între afirmațiile factuale și judecățile de valoare.

În consecință, rezultă că există o bază factuală minimă. Având în vedere că în articolele prezentate sunt efectuate referiri la o persoană publică, este permisă prezentarea tuturor informațiilor care manifestă interes pentru public. Astfel, este conform realității faptul că ANI a constatat faptul că intimata s-a aflat în conflict de interese, că Înalta Curte a menținut această decizie, singura neconcordanță se referă la calificarea respectivei decizii ca fiind una de natură penală.

Se mai face trimitere la opiniile doctrinare prin care s-a afirmat că demersul jurnalistic se manifestă liber, fiind la libera apreciere a jurnalistului, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în sensul că activitatea jurnalistică presupune o anumită doză de exagerare stilistică.

Un alt aspect se referă la modalitatea în care presa își îndeplinește rolul său în soluționarea cauzei, ca atare, judecățile de valoare pot utiliza o doză de ironie, exagerare, iar cititorii au posibilitatea de a-și însuși sau nu aceste judecăți de valoare.

Pentru aceste considerente, recurenții apreciază că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material din materia răspunderii civile delictuale, reținând existența faptei ilicite.

În ceea ce privește existența prejudiciului, recurenții susțin că acesta nu există, instanța de apel apreciind în mod greșit faptul că afirmațiile referitoare la pretinsa condamnare penală și la incompatibilitate sunt de natură a afecta atât dreptul la onoare și reputația reclamantei, cât și dreptul său la imagine, prejudiciul fiind inerent valorilor încălcate.

Niciuna dintre condițiile cerute de lege pentru ca prejudiciul să fie reparabil nu este îndeplinită, instanța de apel făcând o interpretare eronată a normelor de drept material incidente.

Intimata nu a indicat și probat existența vreunui prejudiciu, aceasta făcând referire în mod formal la încălcarea dreptului la imagine și s-a rezumat la a indica doar existența campaniei, fără a individualiza prejudiciul și a-l proba.

Recurenții mai arată că articolul unde s-a menționat condamnarea penală a avut 200 de accesări și intimata a fost realeasă deputat în Parlamentul României, vicepreședinta Comisiei juridice din Parlament. Mai mult, jurisprudența CEDO este foarte clară, parlamentarul trebuie să primească orice fel de critică, articol negativ, articol defavorabil cu anumită flexibilitate pentru că nu este vorba de un cetățean obișnuit, ci este vorba de o persoană care și-a asumat reprezentarea corpului electoral.

Prin urmare, se apreciază că prejudiciul nu este dovedit și nu este nici în legătură de cauzalitate cu faptele relatate în cuprinsul articolelor.

În consecință, instanța a oferit o interpretare eronată a normelor de drept material, fiind imperios necesară admiterea prezentului recurs.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate, recurenții susțin că nici această condiție nu este îndeplinită, având în vedere faptul că articolele publicate nu întrunesc cerințele unei fapte ilicite, astfel cum este cerută de prevederile legale pentru a constitui element al răspunderii civile delictuale, iar presupusul prejudiciu de imagine nu este dovedit și nici nu reprezintă vreo consecință directă a publicării articolelor.

Astfel, din interpretarea greșită oferită normelor de drept substanțial care fac referire la existența unei fapte ilicite și a prejudiciului, s-a desprins și interpretarea eronată privind existența raportului de cauzalitate.

În ce privește vinovăția recurenților, arată că nu a existat o intenție de a prejudicia imaginea doamnei A. și nici nu poate fi reținută o culpă a jurnaliștilor, întrucât articolul a fost întocmit cu respectarea regulilor de deontologie profesională și cu bună credință, aspecte probate pe întreg parcursul procesului.

Reținerea existenței vinovăției recurenților este eronată, fiind efectuată datorită interpretării greșite a normelor de drept material care conturează noțiunea de "faptă ilicită".

Concluzionând, având în vedere aspectele de fapt și de drept prezentate, recurenții solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 21 octombrie 2021, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca în principal să se anuleze recursul, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Deși formal cererea de recurs este motivată în drept, în realitate, prin motivele pe care se sprijină, recursul nu vizează nicio critică de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează exclusiv motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

În speță se constată că în susținerea acestui motiv de nelegalitate recurenții nu fac trimitere la argumentele instanței de apel sau la motivarea deciziei recurate, ci se rezumă la la expunerea unor argumente teoretice, doctrinare și jurisprudențiale referitoare la noțiuni cum sunt "fapta ilicită", "incompatibilitate", "prejudiciu", reiterând argumente expuse în fața instanțelor devolutive.

Pentru a demonstra lipsa de temei legal a hotărârii, recurenții expun argumente străine de considerentele instanței de apel, fără a se indica în concret niciun text de lege care ar fi fost interpretat greșit și nici în ce constă în concret interpretarea eronată, ci se susține interpretarea greșită a normelor referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Se citează dispozițiile legale privind temeiul răspunderii civile delictuale și a condițiilor cerute de lege pentru atragerea acesteia, însă pentru demonstrarea temeiniciei acestora, recurenții fac trimitere la reanalizarea probatoriului administrat și reaprecierea acestuia.

Or, nu se poate reține o eventuală aplicare greșită a legii care să atragă casarea deciziei de apel în condițiile în care analiza propusă de recurenți în susținerea criticii formulate impune reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat în fața instanțelor devolutive.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenții tind să obțină o nouă verificare a susținerilor lor, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Recursul este cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Așadar, în cuprinsul cereri de recurs dedusă judecății nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenți a motivului de nelegalitate invocat, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanțe, se constată că, recurenții, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel, chiar dacă, în mod formal, au indicat ca temei de drept motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepția nulității și va anula recursul declarat de recurenții-pârâți B. S.R.L., D., C. și E.-Aurel împotriva deciziei civile nr. 337/2021 din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că recurenții-pârâți au pierdut procesul (față de faptul că recursul formulat de recurenții-pârâți urmează a fi respins), îi va obliga pe aceștia la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentat de onorariul de avocat achitat de aceasta pentru soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenții-pârâți B. S.R.L., D., C. și E.-AUREL împotriva deciziei civile nr. 337/2021 din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Obligă recurenții-pârâți B. S.R.L., D., C. și E.-AUREL la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2022.