ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1815/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 29 mai 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantele A. S.R.L. și B. i-au chemat în judecată pe pârâții C. și D. S.R.L., solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta A. S.R.L.; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 400.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta B.; obligarea pârâților la publicarea hotărârii care urmează a fi pronunțată într-un ziar de circulație națională; obligarea pârâților la retragerea articolului vătămător de pe www.x.ro, precum și de pe rețeaua de socializare E.; obligarea pârâților în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 61 din 1 februarie 2021, Tribunalul Cluj a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D. S.R.L.. Pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantei B. suma de 15.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și să retragă articolul care face obiectul litigiului de pe site-ul www.x.ro și de pe rețeaua de socializare E. și să publice hotărârea într-un ziar de circulație națională. Au fost respinse pretențiile formulate de reclamanta A. S.R.L. și de reclamanta B. ca neîntemeiate. Au fost compensate cheltuielile de judecată, constând în onorariu avocațial, până la concurența sumei de 1.785 RON. Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei B. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.640 RON.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 300/A din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantele B. și A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 61 din 1 februarie 2021 a Tribunalului Cluj. A admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 61 din 1 februarie 2021 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. S.R.L. și B. în contradictoriu cu pârâții C. și D. S.R.L.. Reclamantele au fost obligate, în mod egal, la plata sumei de 1.785 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei D. S.R.L..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 300/A din 28 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B.. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că instanța de apel nu a analizat toate criteriile specifice pentru a lămuri dacă au fost depășite limitele libertății de exprimare, formulând următoarele critici: În primul rând, instanța de apel nu a avut în vedere criteriul privind calitatea și funcția persoanei criticate, respectiv nu a făcut distincția între calitatea celor care invocă dreptul de liberă exprimare și, corelativ, a celor care invocă afectarea dreptului la viață privată, precum și notorietatea persoanei vizate și obiectul articolelor de presă. Din această perspectivă, se impunea efectuarea distincției între persoanele care acționează în context privat și cele care acționează în context public, întrucât în funcție de această distincție se apreciază limitele în care persoană în cauză pretinde o protecție deosebită a dreptului său. Corelativ, se impunea a fi reținută calitatea de jurnalist a autorului articolului defăimător și particularitățile analizei dreptului la liberă exprimare în cazul jurnaliștilor, raportat la dreptul publicului de a fi informat în mod corect despre subiectele de interes general, deci subordonarea elaborării articolelor eticii jurnalistice. În al doilea rând, instanța nu a analizat în mod complet criteriul privind interesul public pentru tema dezbătută. Instanța de apel a reținut că articolul supus analizei tratează un subiect de interes public pentru comunitatea locală, respectiv intenția unor oameni de afaceri de a construi în cartierul Zorilor un bloc de locuințe fără a respecta regulile de urbanism privind regimul de înălțime. Totuși, în cuprinsul articolului au fost prezentate informații privind implicarea recurentei-reclamante B. într-un dosar penal, sens în care se impunea ca instanța de judecată să analizeze dacă și acestea reprezintă aspecte care se circumscriu interesului public local. Era esențial de determinat, prin probe specifice și concludente, dacă referirile la reclamante au fost făcute cu intenția de a informa publicul despre un anumit subiect de interes local. În al treilea rând, instanța de apel nu a analizat în mod corect și complet criteriul privind buna-credință a jurnalistului, conținutul articolului reflectând în mod direct reaua sa credință. De asemenea, nu a fost analizat în mod corect și complet criteriul privind raportul dintre judecățile de valoare și imputările factuale. Întrucât articolul cuprinde afirmații factuale, era necesară proba verității, iar nu doar existența unei baze factuale suficiente ca în cazul judecăților de valoare, sens în care instanța trebuia să analizeze dacă intimații au făcut proba verității și dovada verificării informațiilor anterior publicării articolului. Totodată, nu a fost analizat criteriul reprezentat de comportamentul anterior al persoanei în cauză. Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că la momentul derulării urmăririi penale (2015), în presa locală au fost redate fragmente din actele procesuale întocmite de procurori, iar readucerea acestora în atenția opiniei publice, în lipsa altor elemente (cum ar fi trimiterea în judecată, condamnarea în primă instanță sau apel) este lipsită de orice justificare sau de vreun interes actual la momentul publicării articolului și atestă intenția vădită a autorului de vătăma drepturile reclamantelor. Instanța de apel nu a luat în considerare probele existente la dosar, respectiv toate înscrisurile și declarațiile martorilor audiați, decizia fiind afectată de viciul nemotivării, fiind bazată pe considerente generale, teoretice, fără o analiză punctuală a datelor speței, ignorând criteriile pe baza cărora se apreciază depășirea limitelor libertății de exprimare și necesitatea respectării dreptului la viață privată, la onoare, demnitate și reputație, precum și elementele de probațiune. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 72, art. 73, art. 75, art. 252, art. 253 și art. 1.349 coroborat cu art. 1.357 C. civ. și normele convenționale prevăzute de art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, formulând următoarele critici: Instanța de apel nu a aplicat criteriul privind calitatea și funcția persoanei criticate, respectiv nu a făcut distincția între calitatea celor care invocă dreptul la liberă exprimare și a celor care invocă afectarea dreptului la viață privată, precum și notorietatea persoanei vizate și obiectul articolelor de presă. Criteriul privind interesul public pentru tema dezbătută a fost aplicat eronat, în condițiile în care articolul de presă tratează două subiecte, și anume intenția de construi un bloc de locuințe (interes public) și calitatea reclamantei într-un dosar penal (interes privat). În acest sens, era important de determinat, prin probe concludente, dacă intenția a fost de a informa publicul despre un anumit subiect de interes local sau demersul jurnalistic a fost subordonat altor interese. Instanța de apel a aplicat greșit criteriul privind buna-credință a jurnalistului, deoarece a statuat că nu se poate reține reaua sa credință strict prin raportare la lipsa unui punct de vedere referitor la articolul denigrator, o asemenea obligație nefiind impusă de lege. În acest sens prezintă relevanță jurisprudența CEDO, care stabilește că, raportat la obligațiile ce revin jurnaliștilor, aceștia trebuie să își exercite profesia cu bună-credință, să ofere informații exacte și demne de a fi considerate credibile, respectând întru-totul deontologia profesională. Protecția oferită de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului este subordonată condiției ca partea interesată să acționeze cu bună-credință, astfel încât să ofere informații exacte și demne de încredere. Printre principiile de bază ale eticii jurnalismului se regăsește și condiția ca difuzarea știrilor să se facă cu respectarea adevărului, după ce acestea au fost riguros verificate, iar faptele trebuie să fie expuse și prezentate cu imparțialitate. În speță, autorul a publicat o serie de informații fără a fi fundamentate pe o bază factuală solidă. Menționarea fostului proprietar al proiectului imobiliar și a implicării acestuia în fapte penale grave, menționarea calității de inculpat a reclamantei la momentul la care această informație nu era de actualitate, folosirea unor informații false, prezentarea ascunsă în articol a faptului că proiectul inițial a fost retras reprezintă aspecte care conduc la concluzia că articolul prezintă o construcție inadecvată unei comunicări de presă, împrejurare ce reflectă în mod vădit reaua-credință a autorului. Instanța de apel a aplicat în mod greșit criteriul reprezentat de raportul dintre judecățile de valoare și imputările factuale. Autorul articolului nu a dovedit faptul că reclamantele ar fi depus spre avizare un proiect imobiliar prin care să fie încălcat regimul de înălțime al zonei sau că, anterior publicării articolului, ar fi solicitat informații în acest sens de la autoritățile locale, aspect din care ar fi reieșit buna sa credință. De asemenea, în cuprinsul articolului se evidențiază că anumite informații ar fi rezultat dintr-un rechizitoriu, deși până la acest moment nu s-a întocmit actul de sesizare a instanței. Astfel, având în vedere că articolul în discuție cuprinde afirmații factuale era necesară proba verității, iar nu doar existența unei baze factuale suficiente ca în cazul judecăților de valoare, sens în care instanța de apel trebuia să analizeze dacă intimații au făcut dovada verificării informațiilor anterior publicării articolului. Instanța de apel nu a analizat criteriul reprezentat de comportamentul anterior al persoanei în cauză, astfel că nu a ținut cont de faptul că la momentul derulării urmăririi penale în presa locală au fost redate într-o formă asemănătoare fragmente din actele procesuale întocmite de procurori, iar readucerea acestora în atenția opiniei publice în lipsa altor elemente este lipsită de orice justificare sau de vreun interes actual la momentul publicării articolului. Instanța de apel a încălcat normele convenționale prevăzute de art. 10 și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, deoarece intimații au depășit limitele admisibile ale dreptului la liberă exprimare, fiind încălcat dreptul la demnitate, onoare, reputație, viață privată și imagine. Instanța de apel a aplicat și interpretat în mod greșit dispozițiile art. 252, art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, reținând că prin aplicarea criteriilor derivate din jurisprudența CEDO nu ar exista o încălcare a dreptului la imagine, reputație și la viață privată. Pentru a ajunge la această concluzie, recurentele-reclamante au învederat că prezintă relevanță următoarele aspecte: - contrar opiniei instanței de apel, articolul nu tratează un subiect de interes public, respectiv intenția de a construi un bloc de locuințe, ci un subiect ce aparține sferei private, respectiv dosarul penal nr. x/2015; - informațiile privind imobilul în discuție nu erau de actualitate la momentul publicării articolului (aprilie 2020), în condițiile în care acestea aveau la bază plângerile unor vecini nemulțumiți, reclamanții formulate în anul 2017, respectiv în anul 2019, iar proiectul imobiliar era retras; - informațiile privind dosarul penal nu erau de actualitate, deoarece la momentul demarării urmăririi penale (2015) în presa locală au fost redate fragmente din actele procesuale întocmite de procurori, iar readucerea acestor aspecte în atenția opiniei publice, în lipsa unui act de sesizare a instanței sau a unei soluții de condamnare, nu prezenta interes actual la momentul publicării articolului. În acest sens, se poate remarca faptul că instanța de apel a recunoscut, indirect, lipsa unui interes actual în prezentarea acestor informații; - articolul conține afirmații factuale, iar conform jurisprudenței CEDO acestea sunt susceptibile de proba verității, însă autorul articolului nu a dovedit că reclamantele au depus spre avizare un proiect imobiliar care să încalce regimul de înălțime al zonei sau că anterior publicării articolului ar fi solicitat informații în acest sens de la autoritățile locale, aspect din care ar fi reieșit buna-credință. Separat de această împrejurare, instanța de apel a reținut că informațiile sunt redate într-un mod informal, obiectiv, chiar folosind ghilimelele prin redarea unor pasaje din comunicatele de presă ale parchetului referitor la dosarul penal nr. x/2015, deși nu a identificat care ar fi aceste comunicate de presă. Tot în acest sens, instanța nu a luat în considerare faptul că urmărirea penală are caracter secret. Or, pe lângă informațiile relatate în articol, la primul termen de judecată din apel intimații au depus la dosarul citații emise în dosarul penal amintit, privind o audiere ce urma să aibă loc la 18 mai 2022, împrejurare care atestă faptul că intimații au acces la dosarul penal chiar dacă nu au nicio calitate. - instanța de apel a reținut în mod greșit că informațiile privind implicarea reclamantei B. într-un dosar penal nu ar încălca prezumția de nevinovăție și nici dreptul la imagine, reputație, onoare sau demnitate, deși afirmațiile din cuprinsul articolului conturează o imagine negativă a reclamantei, aceea a unei persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni grave, care dorește să construiască un imobil fără a ține cont de dispozițiile legale, publicul fiind indus în eroare. În susținerea acestui aspect, prezintă relevanță titlul stabilit pentru articolul în discuție, utilizarea unor expresii precum: "traficul de carne din România", "grup organizat și structurat", "în scopul comiterii mai multor infracțiuni fiscale și de fals în înscrisuri sub semnătură privată", "tranzacții fictive", "în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cu consecința prejudicierii bugetului de stat". Aceste acuzații grave, care nu sunt dovedite, au condus la vătămarea demnității, onoarei și reputației recurentei-reclamante Instanța de apel nu a interpretat corect dispozițiile art. 1.349 raportat la articolul 253 și art. 252 din C. civ., stabilind în mod eronat că nu ar putea fi reținută existența unei fapte ilicite față de reclamanta B.. Așa cum rezultă din adresa formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, în dosarul penal nr. x/2015 nu a fost întocmit rechizitoriul, drept urmare, autorul articolului folosește informații care nu corespund realității tocmai pentru a induce în eroare publicul. Scopul articolului este evident discriminarea reclamantei prin prezentarea unor informații într-un mod pur speculativ, fără a fi verificată veridicitatea acestora și într-o modalitate care creează dubii asupra modului în care își desfășoară activitatea. În ceea ce privește situația recurentei-reclamante A. S.R.L., instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1.349 din C. civ., reținând că pârâtul C. nu i-a încălcat dreptul la reputație sau la onoare, respectiv că nu a săvârșit o faptă ilicită prin raportare la dreptul la liberă exprimare. Contrar celor reținute de instanța de apel, fapta ilicită săvârșită constă în diseminarea unor informații în mediul public cu privire la o presupusă nerespectare a regulilor zonale de urbanism, fără existența vreunei probe din care să rezulte aceste aspecte și fără a oferi publicului elemente faptice veridice și susținute de documente actuale.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți C. și D. S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări: Instanța de apel a făcut o aplicare riguroasă și o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente, concluzionând corect că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, atât timp cât cele arătate în cuprinsul articolului sunt informații reale, redate în mod obiectiv și informal și care au fost verificate. Criteriul interesului public a fost analizat în mod amplu, sens în care prezintă relevanță că urmărirea penală nu era finalizată, astfel că interesul subzistă raportat la gravitatea infracțiunilor ce fac obiectul dosarului penal, faptele fiind de notorietate și cu impact evident asupra publicului. Curtea de apel a reținut în mod corect că exprimarea folosită de jurnalist nu cuprinde judecăți de valoare privind săvârșirea vreunei infracțiuni de către recu renta-reclamantă B., nefiind încălcată prezumția de nevinovăție, deoarece nu au fost făcute afirmații privind vinovăția sau condamnarea sa. Din adresa emisă de DIICOT Cluj în dosarul penal nr. x/2015, reiese că recurenta-reclamantă are calitatea de inculpată într-un număr de cinci infracțiuni, printre care evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată și calitatea de suspectă pentru o altă infracțiune de evaziune fiscală. Totodată, au fost expuse situații de fapt bazate pe informații reale și clare, relatate de către proprietarii imobilelor aflate în vecinătatea locului unde reclamantele doresc să construiască imobilul, precum și de către procurorii care au instrumentat dosarul. În ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile, au susținut, în esență, că soluția pronunțată de curtea de apel este legală, neputând fi reținută săvârșirea unor fapte ilicite în sarcina intimaților-pârâți. Recurentele-reclamante au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor invocate de intimații-pârâți ca neîntemeiate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Acțiunea dedusă judecății presupune soluționarea unui conflict între două drepturi fundamentale ale omului - dreptul reclamantelor la imagine și reputație, reglementat prin art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (1) din C. civ. și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv dreptul pârâtului C. la liberă exprimare, recunoscut și garantat de art. 70 alin. (1) din C. civ. și de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, fiecare dintre aceste drepturi putând fi supuse unor restrângeri, ingerințe sau limitări din partea statului, în condițiile art. 75 din C. civ., raportat la art. 8 alin. (2) și respectiv, art. 10 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului. Faptele reclamate privesc conținutul articolului publicat la 2 aprilie 2020 de pârâtul C. pe site-ul www.x.ro, intitulat "O femeie de afaceri, implicată în evaziune fiscală cu mașini, vrea să construiască lângă școala F. din Zorilor un mastodont imobiliar care nu respectă regimul de înălțime". Astfel, în privința reclamantei B., s-a invocat încălcarea dreptului la imagine și reputație prin acuzațiile nefondate inserate în cuprinsul articolului de presă cu privire la participarea sa la săvârșirea unor fapte cu caracter infracțional, situația fiind prezentată în așa fel încât ar rezulta că aceasta ar fi vinovată de săvârșirea unor infracțiuni, ignorându-se incidența prezumției de nevinovăție și inexistența unei soluții de condamnare a acesteia din urmă. Cât privește fapta ilicită imputată de reclamanta A. S.R.L., aceasta ar consta în diseminarea unor informații cu privire la depunerea unui proiect imobiliar care nu respectă regulile zonale de urbanism, fără a exista probe din care să rezulte aceste aspecte, fiind astfel afectat dreptul la imagine al acestei societăți. În raport cu aceste susțineri, instanța de apel a concluzionat că nu pot fi reținute faptele ilicite reclamate în sarcina intimatului-pârât C., caz în care, nefiind întrunită această premisă esențială în mecanismul antrenării răspunderii civile delictuale, s-a considerat că nu mai este necesară verificarea celorlalte cerințe legale ale acestui tip de răspundere - prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția celui căruia i se impută săvârșirea faptei reclamate. În dezacord cu soluția primei instanțe, punând în balanță cele două drepturi aflate în conflict, curtea de apel a constatat că pârâții nu au săvârșit faptele ilicite imputate, iar articolul de presă incriminat, prin raportare la conținutul său, intră în sfera de protecție a art. 10 din Convenție și se înscrie în exercițiul normal al dreptului la liberă exprimare, informațiile prezentate reprezentând abordarea jurnalistică a unei teme de interes general pentru comunitatea locală, prin care s-a dus în atenția publicului îngrijorarea oamenilor legată de posibilitatea schimbării planului urbanistic zonal. Criticile formulate de recurentele-reclamante pun în discuție legalitatea deciziei recurate atât sub aspectul nemotivării, cât și din perspectiva aplicării greșite a normelor legale interne și a celor convenționale, iar chestiunile vizate sunt comune ambelor motive de recurs, întrucât se raportează la criteriile relevante pentru înclinarea balanței între dreptul la respectarea vieții private și libertatea de exprimare atunci când instanța este învestită cu o acțiune în răspundere delictuală pentru defăimare. Ca atare, instanța de recurs va analiza fiecare criteriu în mod concomitent, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8, urmând a arăta argumentele pentru care hotărârea nu este afectată de viciul nemotivării, iar normele de drept incidente au fost interpretate și aplicate corect de către curtea de apel, în acord cu reperele trasate de Curtea europeană a drepturilor omului. Prin criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au invocat că instanța de apel nu a analizat toate criteriile specifice pentru a lămuri dacă au fost depășite limitele libertății de exprimare, iar prin criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au susținut că o parte din criterii au fost interpretate și aplicate greșit, cu nerespectarea standardului convențional în materie. În contextul punerii în balanță a drepturilor în discuție, Curtea europeană a enunțat principiile relevante care trebuie să ghideze examinarea sa - și, mai ales, a instanțelor naționale, stabilind o serie de criterii. Cele cinci criterii relevante sunt: contribuția la o dezbatere de interes general; notorietatea persoanei în cauză; obiectul reportajului; comportamentul anterior al persoanei în cauză; conținutul, forma și repercusiunile publicației și, după caz, circumstanțele realizării fotografiilor [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 109-113; Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 3), pct. 46; Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 89-95; Tănăsoaica împotriva României, pct. 41]. În contextul unei cereri formulate în temeiul art. 10, Curtea a verificat, de asemenea, metoda de obținere a informațiilor și veridicitatea acestora, precum și gravitatea sancțiunii aplicate jurnaliștilor sau editorilor [Couderc și Hachette Filipacchi Associes împotriva Franței (MC), pct. 93; Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 90-95]. Instanța de contencios european examinează, în fiecare cauză, dacă criteriile astfel definite pot fi transpuse acesteia și dacă unele dintre acestea pot fi mai relevante în raport cu circumstanțele excepționale ale cauzei [Satakunnan Markkinaporssi Oy și Satamedia Oy împotriva Finlandei (MC), pct. 166]. Așadar, criteriile pe care judecătorul național trebuie să le analizeze, pentru a pronunța o hotărâre compatibilă cu standardul convențional, pot fi grupate în funcție de obiect, după cum urmează: a) aspecte referitoare la persoana vizată; b) conținutul mesajului; c) modalitatea de obținere a informației; d) modul de transmitere a mesajului; e) contextul în care au fost făcute afirmațiile; f) aspecte cu privire la autorul afirmațiilor; g) aspecte referitoare la consecințele afirmațiilor - repercusiuni; h) evaluarea severității sancțiunii ce se solicită a fi aplicată. Sub un prim aspect, esențial în combaterea criticilor, Înalta Curte reține că factorii enumerați devin relevanți în metodologia de punere în balanță a libertății de exprimare și a dreptului la respectarea vieții private în funcție de circumstanțele cauzei, astfel că anumite criterii pot avea mai mult sau mai puțin impact. Contrar alegațiilor recurentelor-reclamante, instanța de apel a analizat limitele legale ale libertății de exprimare, prevăzute de art. 10 paragraful 2 al Convenției și art. 75 alin. (2) din C. civ., prin prisma criteriilor care pot fi transpuse în prezenta cauză, ajungând la concluzia corectă în sensul că nu au fost depășite, fiind astfel asigurate proporționalitatea și justul echilibru între drepturile și interesele contrapuse de părțile litigante, proteguite în egală măsură atât de dispozițiile Convenției, cât și de legislația internă. Astfel, în primul rând, a avut în vedere că articolul tratează un subiect de interes general, calificare care nu are rol teoretic, ci prezintă importanță practică, întrucât, pe de-o parte, în cazul unui subiect de interes public, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi, ceea ce antrenează consecințe directe asupra analizei proporționalității, iar, pe de altă parte, temele de interes general se subsumează dreptului publicului de a primi astfel de informații. Ca regulă, calificarea unei afirmații ca fiind de interes public depinde de o evaluare în concret a subiectului abordat, dar și a contextului în care a fost realizată, fiind de interes public tot ceea ce ține de mersul general al comunității și face parte din preocupările acesteia. Din această perspectivă, Curtea europeană a statuat că, pentru a verifica dacă o publicație referitoare la viața privată a altor persoane nu are ca scop exclusiv satisfacerea curiozității unui anumit segment al publicului, ci cuprinde, de asemenea, informații de importanță generală, este necesar să se evalueze întreaga publicația și să se analizeze dacă aceasta, considerată în ansamblul său și având în vedere contextul în care a apărut, se raportează la o problemă de interes general. În această privință, a precizat că au legătură cu interesul general problemele care afectează publicul într-o asemenea măsură încât poate să aibă un interes legitim față de acestea, care îi captează atenția sau îl preocupă în mod semnificativ, în special pentru că probleme respective se referă la bunăstarea cetățenilor sau la viața comunității. Acest lucru este valabil și pentru aspectele care pot să genereze controverse considerabile, care vizează o temă socială importantă sau care au legătură cu o problemă despre care publicul are interesul de a fi informat (Cauza Couderc și Hachette Filipacchi Associés c. Franței, paragrafele 102, 105). Este util a sublinia că decisiv este dacă un articol de presă/reportaj poate să contribuie la o dezbatere de interes general, nefiind necesar să fie consacrat în întregime acestui scop, astfel că poate fi suficient ca acesta să aibă legătură cu o astfel de dezbatere și să conțină unul sau mai multe elemente în acest sens (Cauza Couderc și Hachette Filipacchi Associés c. Franței, paragraful 110). Prin urmare, întrucât evaluarea articolului de presă s-a realizat prin raportare la ansamblul său și având în vedere contextul în care a apărut, reiese că instanța de apel a avut în vedere în mod corect reperele jurisprudențiale statuate de Curtea europeană în ceea ce privește calificarea conținutului mesajului, stabilind printr-o aprecierea globală că articolul în cauză se raportează la o problemă de interes pentru comunitatea locală, ceea ce înseamnă că articolul era de actualitate (de interes) la momentul publicării. Astfel, în considerentele hotărârii atacate se regăsesc explicațiile pentru care tema articolului era una de actualitate, reținându-se că au fost aduse la cunoștința publicului îngrijorările vecinilor afectați de o eventuală schimbare a regimului de înălțime, având la bază plângerile vecinilor nemulțumiți de încălcarea regimului urbanistic, retragerea acestui proiect imobiliar, consecutiv cu vânzarea terenului către societatea A. S.R.L., care intenționa să construiască în acea zonă, fără a se cunoaște conținutul noului proiect imobiliar, concomitent cu depunerea la Primăria Cluj-Napoca a unui proiect de modificare a planului urbanistic, prin care se intenționa majorarea regimului de înălțime al construcțiilor noi. În egală măsură, a fost apreciat că informațiile privind implicarea reclamantei B. într-un dosar penal au contribuit la crearea unei presiuni mediatice suplimentare, pârâtul jurnalist folosindu-se de o doză de exagerare sau de provocare de natură a atrage atenția asupra subiectului evocat, motiv pentru care, contrar opiniei recurentelor-reclamante, curtea de apel a demonstrat în ce mod acestea aveau importanță în economia articolului de presă, informațiile vizând chiar un proces penal în curs de desfășurare. Așadar, nu pot fi validate criticile prin care recurentele-reclamante au susținut, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel nu a analizat în mod complet criteriul privind interesul public, iar, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că acesta ar fi fost aplicat eronat, deoarece ar trata două subiecte, intenția de a construi un bloc de locuințe (interes public) și calitatea reclamantei într-un dosar penal (interes privat). Drept consecință a valorificării criteriului privind interesul public, limitele criticii admisibile sunt mai largi, fiind circumstanțiate astfel ca urmare a constatării că afirmațiile litigioase contribuie la o dezbatere de interes general și corespund dreptului publicului de a fi informat, acest criteriu fiind de impact în litigiul pendinte. Nu pot fi primite nici alegațiile prin care s-a susținut că instanța de apel nu a aplicat criteriul privind calitatea/funcția persoanei vizate de articol, întrucât, în primul rând, acestea nu deduc analizei instanței de recurs o critică punctuală, nu arată care ar fi greșeala concretă imputată instanței, având caracter de generalitate. Verificând considerentele hotărârii atacate, reiese că, pentru a constata că nu există o ingerință în dreptul la reputație și onoare al reclamantei B., instanța de apel a ținut seama de limitele libertății de exprimare aplicabile atunci când persoana vizată este un simplu particular, concluzionând că afirmațiile din cuprinsul articolului nu sunt injurioase sau defăimătoare, deoarece nu încalcă prezumția de nevinovăție. Pe un alt palier de analiză al acestor critici, în mod corect s-a reținut că relatările despre litigiul penal în curs nu afectează dreptul la imagine al reclamantei, întrucât, chiar dacă aceasta are calitatea de simplu particular, informațiile prezentate se încadrează în limitele libertății de exprimare a jurnaliștilor, care include dreptul de a prezenta și de a comenta procedurile judiciare în limitele determinate de respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei vizate, ce face obiectul cercetărilor penale, cât și de respectarea imaginii publice a justiției. În plus, nu poate trece neobservat faptul că informațiile referitoare la dosarul penal nr. x/2015 nu țin exclusiv de sfera privată a reclamantei, ci au și o dimensiune publică, legată de funcția preventivă pe care o are legea penală, iar pe de altă parte, raportat la infracțiunile investigate, publicul are în mod legitim un interes să fie informat. Drept urmare, cât privește nemulțumirea recurentei-reclamante în sensul că în conținutul articolului au fost prezentate informații din dosarul penal nr. x/2015, se constată că instanța de apel a fost chemată să analizeze dacă articolul i-a adus sau nu atingere prezumției de nevinovăție. În cauza de referință Allenet de Ribemont împotriva Franței, Curtea europeană a remarcat că "libertatea de exprimare garantată de articolul 10 al Convenției include libertatea de a primi și de a transmite informații. Articolul 6 paragraful 2 nu poate împiedica, prin urmare, autoritățile să informeze publicul cu privire la anchetele penale aflate în derulare, însă trebuie să facă acest lucru cu toată discreția și circumspecția necesare pentru a respecta prezumția de nevinovăție". Din acest unghi al analizei, în conformitate cu jurisprudența Curții europene, instanța de apel a analizat conținutul concret al articolului, constatând că exprimările utilizate de jurnalist nu încalcă prezumția de nevinovăție a reclamantei și nici dreptul la reputație și onoare, întrucât, pe de-o parte, nu au fost făcute afirmații privind vinovăția sau condamnarea sa, iar, pe de altă parte, aspectele de fapt relatate au fost confirmate prin adresa emisă de DIICOT Cluj. Ca atare, cum informațiile prezentate descriu doar o stare de suspiciune în ceea ce privește săvârșirea unor fapte penale, acestea nu au aptitudinea de a transmite ideea unei culpabilități, astfel că, în acord cu concluzia instanței de apel, Înalta Curte reține că acestea nu sunt injurioase sau defăimătoare. Din această perspectivă, validând concluzia curții de apel, Înalta Curte mai reține că nu poate aduce atingere prezumției de nevinovăție simpla menționare în mod greșit a termenului "rechizitoriu" în cuprinsul articolului, care oricum reprezintă doar un act de sesizare a instanței penale, din moment ce expresiile utilizate de intimatul-pârât nu devoalează decât calitatea reclamantei de inculpat/suspect în cadrul unui proces penal nefinalizat, neavând aptitudinea de a induce în eroare publicul, cum susțin în mod nefondat recurentele-reclamante. Totodată, în acest context se poate observa că analiza curții de apel a avut în vedere calificarea afirmațiilor referitoare la dosarul penal, făcând distincția între judecăți de valoare, care reflectă opinia că persoana în cauză este vinovată, și fapte. Ca atare, calificând respectivele afirmații în fapte, curtea de apel a respectat și cerința privind proba verității, sens în care a reținut că acestea se întemeiau pe existența unei anchete penale în curs, astfel cum reiese din adresa emisă de DIICOT Cluj în dosarul penal nr. x/2015, potrivit căreia reclamanta B. are calitatea de inculpată privind cinci infracțiuni, printre care cea de evaziune fiscală și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și calitatea de suspectă în legătură cu altă infracțiune de evaziune fiscală. În plus, informațiile dezvăluite erau cunoscute anterior de către public, după cum chiar recurentele-reclamante afirmă atunci când menționează că în presa locală au fost redate (într-o formă asemănătoare) fragmente din actele procesuale întocmite de procurori. În ceea ce privește distincția fapte - judecăți de valoare, criticile relative la proba verității în ceea ce privește depunerea spre avizare a proiectului imobiliar sunt, de asemenea, nefondate. În acest sens, instanța de apel a reținut că articolul incriminat urmărește să transmită publicului îngrijorarea unor terți direct interesați în ceea ce privește intenția reclamantelor de a construi un imobil prin care să se încalce regimul de înălțime al zonei. Urmărind această linie de raționament, se impune concluzia că instanța de apel nu le putea solicita pârâților să dovedească faptul depunerii spre avizare a unui proiect imobiliar de către reclamante, întrucât o asemenea împrejurare reprezintă o manifestare certă a planului de a construi, concretizată în inițierea demersurilor legale, care depășește sfera noțiunii "intenție". Prin urmare, sunt nefondate criticile de nelegalitate privind abordarea instanței de apel în ceea ce privește calificarea afirmațiilor din cuprinsul articolului de presă și proba verității. Referitor la susținerile în sensul că instanța nu ar fi analizat probele administrate, respectiv toate înscrisurile și declarațiile martorilor, acestea nu pot fi analizate de instanța de recurs, întrucât, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Scopul recursului transcende, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). Astfel, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. De asemenea, se constată că raționamentul curții de apel cuprinde și analiza aspectelor referitoare la calitatea autorului articolului, în considerentele deciziei recurate fiind expuse particularități ale libertății de exprimare a jurnaliștilor. Argumentele prezentate în continuare reflectă preocuparea instanței de apel pentru stabilirea poziției subiective a jurnalistului, limitele exprimării fiind evaluate și în raport cu statutul pârâtului, prin urmare, nici cu privire la acest aspect nu pot fi reținute deficiențe în motivarea deciziei recurate, iar evaluarea bunei-credințe, care de altfel se prezumă, respectă coordonatele trasate de normele convenționale. În etapa de evaluare a atitudinii subiective a pârâtului jurnalist, au fost avute în vedere reperele de ordin stilistic (modul de exprimare și tehnica de relatare), stilul jurnalistic, privind gradul de exagerare sau provocare specific presei, exigențele deontologiei profesionale privind obligația de documentare, asigurarea dreptului la replică și respectarea prezumției de nevinovăție, precum și elementele concrete din situația de fapt. Determinantă sub acest ultim aspect este concluzia că articolul incriminat urmărește să transmită publicului îngrijorarea unor terți direct interesați în ceea ce privește intenția reclamantelor de a construi un imobil prin care să se încalce regimul de înălțime al zonei. Raportat la această circumstanță, asigurarea dreptului la replică a devenit cu atât mai importantă pentru respectarea eticii profesionale de către jurnalist, din moment ce nu putea fi impus pârâtului să facă dovada depunerii proiectului imobiliar spre avizare. Este adevărat că reclamantele nu aveau obligația de a oferi un punct de vedere cu privire la articol, însă curtea de apel nici nu a dat o asemenea valoare juridică dreptului la replică. Diferit de această perspectivă a recurentelor-reclamante, instanța de apel a reținut că pârâtul a manifestat diligență pentru asigurarea acestui drept, chestiune interpretată în mod corect ca reprezentând dovadă în sensul că nu se certifică reaua-credință invocată de reclamante și care întărește convingerea că s-a dorit o informare corectă și obiectivă a publicului. Cât privește stilul jurnalistic, în acord cu instanța de apel, se reține că este normală folosirea anumitor expresii destinate să capteze atenția publicului, titlul având chiar rolul acesta. Utilizarea unor termeni cu conotație juridică în materie penală, precum "traficul de carne din România", "grup organizat și structurat", "în scopul comiterii mai multor infracțiuni fiscale și de fals în înscrisuri sub semnătură privată", "tranzacții fictive", "în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cu consecința prejudicierii bugetului de stat" nu ridică, în sine, o problemă privind depășirea limitelor libertății de exprimare, cât timp reprezintă o simplă reiterare a acuzațiilor oficiale formulate în cadrul dosarului penal, constatându-se că nu a fost încălcată prezumția de nevinovăție, iar limbajul general este unul echidistant, care nu induce ideea unei culpabilități. Procedând astfel, instanța de apel a acordat importanță aspectelor ce țin de calitatea de jurnalist a autorului afirmațiilor incriminate, în dezlegarea speței deduse judecății fiind luate în considerare reperele trasate de Curtea europeană pentru conturarea limitelor licite ale libertății la exprimare, hotărârea fiind legală și în ceea ce privește analiza aspectelor referitoare la autorul afirmațiilor (statutul de jurnalist și buna-credință). În plus, criticând considerentele prin care s-a reținut că pârâtul jurnalist nu a acționat cu rea-credință, se observă că recurentele-reclamante și-au exprimat nemulțumirea în sensul că articolul incriminat conține informații privind calitatea de inculpat/suspect a reclamantei B., deși acestea nu mai erau de actualitate, menționează în mod greșit termenul "rechizitoriu", menționează că fostului proprietar al imobilului este implicat în săvârșirea unor fapte penale grave, precum și că informația privind retragerea proiectului imobiliar a fost prezentată într-un mod ascuns. Or, în coordonatele acestor critici, aprecierea asupra poziției subiective a intimatului-pârât reprezintă o chestiune de fapt, asupra căreia instanțele de fond dețin marja de apreciere în urma examinării probelor administrate, și pe care instanța de recurs nu o poate reevalua față de structura recursului, astfel cum este reglementată de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește criteriul reprezentat de comportamentul anterior al persoanei în cauză, în privința căruia recurentele-reclamante reproșează, în mod formal, instanței de apel că a omis să îl analizeze, Înalta Curte reține că acesta intră în categoria aspectelor care țin de persoana vizată de articolul de presă, însă nu are aplicabilitate în cauză, întrucât acesta presupune cercetarea modului în care persoana vizată de afirmațiile litigioase a cooperat anterior cu presa sau s-a expus voluntar în presă, în contexte similare, apte a atrage atenția publicului, ipoteză în care protecția vieții private nu este complet anihilată, dar speranța legitimă sub aspectul acestei protecții este mai mică. Cu toate acestea, în dezvoltarea criticilor relative la omisiunea analizei acestui criteriu, recurentele-reclamante au susținut că instanța de apel nu ar fi ținut cont de faptul că la momentul derulării urmăririi penale (2015), în presa locală au fost redate (într-o formă asemănătoare) fragmente din actele procesuale întocmite de procurori, astfel că readucerea acestora în atenția opiniei publice, în lipsa altor elemente, nu are justificare, neexistând un interes actual la momentul publicării articolului și atestă intenția vădită de a le vătăma drepturile nepatrimoniale. Contrar aprecierii părților recurente, aceste susțineri au legătură cu conținutul articolului, iar nu cu persoana vizată de articol, și au fost analizate deja de instanța de recurs. Luând în examinare și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma cărora s-a susținut încălcarea dispozițiilor art. 1.349 și art. 1.357 raportat la art. 252 și art. 253 din C. civ., atunci când instanța a considerat că nu există fapte ilicite în cauză pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâților, Înalta Curte reține următoarele: Pretinzând că instanța de apel a apreciat greșit asupra inexistenței faptelor ilicite, pe lângă criticile care privesc criteriile utilizate de instanța de apel în metodologia de punere în balanță a celor două drepturi aflate în conflict, care au fost deja examinate, recurentele-reclamante redau, într-o manieră inadecvată procedural pentru faza procesuală în care se regăsesc, nemulțumirea față de temeinicia soluției, arătând că instanța de apel trebuia să ajungă la o altă concluzie, respectiv aceea articolul de presă conține acuzații grave, având scopul de a le defăima, fiind astfel de natură să aducă atingere dreptului la viața privată (la onoare și reputație). Verificarea legalității hotărârii, sub aspectul pretins, al întrunirii cerinței referitoare la existența unor fapte ilicite ale pârâtului apte să angajeze răspunderea civilă delictuală a acestuia, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă la situația de fapt, așa cum a fost determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Or, pornind de la această premisă, a elementelor de fapt care au fost deja determinate, fiind în căderea exclusivă a instanțelor de fond, se reține că prin decizia din apel s-a constatat, ținând seama de specificul faptelor ilicite reclamate - atingerea demnității prin informații denigratoare, defăimătoare aduse în spațiul public, cu depășirea libertății de exprimare - că prima instanță a făcut o nelegală aplicare a normelor privind răspunderea civilă delictuală în raport cu libertatea de exprimare a unui jurnalist. Sesizând în mod corect particularitatea faptelor ilicite în această materie, în care conduita vătămătoare reclamată este dedusă din modalitatea în care a fost exercitată libertatea de exprimare, instanța de apel a analizat toate criteriile esențiale pentru respectarea echilibrului just dintre libertatea de exprimare și dreptul la reputație, onoare și demnitate, respectând standardul convențional în materie, astfel cum s-a argumentat anterior. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același cod. Soluția de respingere implică și cheltuielile de judecată solicitate de recurentele-reclamante, care fiind căzute în pretenții, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu pot beneficia de sumele de bani achitate cu acest titlu.