ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 18 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C. și D., obligarea acestora la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale reprezentând echivalentul prejudiciului pe care acestea l-au cauzat prin fapta lor culpabilă, astfel: B. 250.000 RON, C. 150.000 RON și D. 100.000 RON; ștergerea tuturor postărilor, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în sumă de 100 RON/zi de întârziere, și obligarea pârâtelor să se abțină de la alte postări viitoare și să își ceară scuze public, prin afișarea acestora pe contul lor de socializare.

De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3062 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea astfel cum a fost modificată, și a obligat la plata către partea reclamantă:

- a sumei de 3000 RON, obligație stabilită în sarcina pârâtei B., cu titlu de daune morale;

- a sumei de 1000 RON, obligație stabilită în sarcina pârâtei C., cu titlu de daune morale.

A obligat pe pârâtele B. și C. la ștergerea tuturor postărilor referitoare la partea reclamantă, atașate în copie acțiunii de către aceasta din urmă (f-12 și urm.).

A respins în rest pretențiile formulate prin acțiune.

A obligat pe pârâtele B. și C. la plata către partea apelantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 3204 din 06 decembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă a respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. și de apelantele-pârâte B., și C. împotriva sentinței civile nr. 3062/24.11.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

A respins cererea apelantei-reclamante de obligare a apelantelor–pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

A respins cererea apelantelor–pârâte de obligare a apelantei–reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Ploiești a declarat recurs reclamanta A..

În susținerea căii de atac formulate, recurenta arată că instanța nu a obligat pârâtele să își ceară scuze public, pentru a repara prejudiciul adus imaginii sale, și nu le-a interzis postarea de mesaje denigratoare la adresa sa, pentru viitor.

În continuare, recurenta reia situația de fapt din dosar, susținând că, în contextul prezentat, nu este legal ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 15.000 RON plus 1.400 RON cheltuieli de judecată, iar pârâtele, cu cele peste 200 de postări la adresa sa, plus comentarii, să plătească doar 4.000 RON plus 200 RON cheltuieli de judecată.

Astfel, recurenta solicită ca instanța să analizeze prin comparație prezenta cauză și cea care face obiectul dosarului nr. x/2018, și să observe că în litigiul anterior instanțele au obligat-o pe aceasta la plata unor sume de bani mai mari față de cele la care au fost obligate intimatele din prezentul dosar, care au postat pe rețelele de socializare mesaje mult mai grave și mai numeroase.

Mai solicită a se constata că libertatea de exprimare, deși recunoscută de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost depășită, acțiunile intimatelor i-au lezat demnitatea, i-au știrbit imaginea și i-au afectat poziția în societate, motiv pentru care arată că, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

La stabilirea prejudiciului solicită a se avea în vedere imposibilitatea obținerii unui loc de muncă, aspect ce a fost provocat de fapta intimatei B., care ar fi acuzat-o în mod public de furt.

Susține că prin deciziile pronunțate de Înalta Curte, precum și în practica CEDO s-a statuat în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudicial moral și raportul de cauzalitate să se prezume, proba sa directă fiind imposibil de făcut.

Arată că faptul de a formula cerere reconvențională în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Dâmbovița nu este de natură să exclude dreptul său de a solicita despăgubiri pentru daunele morale produse acesteia, pe cale separată, în cadrul prezentei acțiuni.

Conform jurisprudenței CEDO, despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, ținându-se cont și de gradul valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Susține că sumele de 3000 RON și, repectiv, de 1000 RON, cât a apreciat instanța că trebuie să plătească intimatele pentru faptele acestora, nu reprezintă un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, imaginii și demnității acesteia.

În continuare, recurenta redă fragmente din postările intimatei B., din care susține că reiese violența verbală exagerată, ce a condus la afectarea sa emoțională.

Menționează că, deși intimatele au susținut în fața instanței că o parte din postări nu o vizează pe aceasta, că au fost doar afirmații cu caracter general în care orice persoană s-ar fi putut regăsi, faptul că acestea au atașat fotografiile sale în repetate rânduri demonstrează clar că postările o vizau, aspect reținut și de instanțele de fond, care au constatat întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, arată că prin postările și comentariile intimatelor, prin mărturiile martorilor și sancțiunile contravenționale aplicate acestora de către Poliția Găești se dovedește producerea prejudiciului.

Recurenta invocă considerentele deciziei nr. 298/08.07.2003 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că se poate vorbi chiar de existența unei obligații de intervenție a Statului, inclusiv prin incriminarea faptei care lezează demnitatea persoanei, reputația și onoarea acesteia, aceasta fiind o garanție a demnității umane.

Recurenta mai critică hotărârea atacată și din perspectiva respingerii cererii sale de obligare a intimatelor la plata onorariului de avocat, achitat de aceasta către dl. avocat E., care a asistat-o în fața Judecătoriei Găești și a Tribunalului Dâmbovița.

În concluzie, recurenta solicită instanței să interzică intimatelor să o mai denigreze, jignească, umilească public prin postări și comentarii defăimătoare la adresa sa și a familiei sale, având în vedere că aceasta ar fi făcut dovada caracterului continuu al faptelor acestora și a încălcării normelor de conviețuire socială. Invocă în acest sens, cu titlu de jurisprudență, decizia nr. 1576/07.12.2011 a Curții Constituționale și arată că depune la dosar pasaje din postările intimatelor ce continuă și în prezent.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în raport de excepția nulității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susțineri care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., și care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raționamentului instanței de apel pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății are ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor B., D. și C., pentru prejudiciul cauzat reclamantei A., constând în lezarea dreptului la imagine și reputație.

Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea reclamantei A., cu motivarea că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că pârâtele au postat pe rețelele de socializare o serie de afirmații, însoțite de imagini în care apare imaginea reclamantei, care aduc atingere drepturilor părții reclamante la onoare, demnitate și reputație, fapte ce atrag incidența dispozițiilor art. 73 C. civ., privind dreptul la propria imagine. Astfel, tribunalul a constatat că sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtelor, și anume existența faptei ilicite, a culpei acestora, existența prejudiciului, constând în afectarea imaginii reclamantei și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În ceea ce privește solicitarea de abținere de la orice postări viitoare și aceea de a adresa scuze public prin afișarea acestora pe contul de socializare, instanța a respins-o, reținând că nu s-a făcut dovada iminenței unui astfel de risc pentru viitor, ori a caracterului continuu al încălcării, obligația neputând fi stabilită în mod necircumstanțiat pentru fapte care nu există. Obligarea la adresarea de scuze publice pe contul de socializare nu intră în categoria unor mijloace sau măsuri legale consacrate de apărare a dreptului constatat a fi încălcat, vizând, în realitate, impunerea forțată a recunoașterii propriei vinovății.

Prin decizia nr. 3204 din 6 decembrie 2022, curtea de apel a respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. și de apelantele-pârâte B. și C., confirmând raționamentul primei instanțe privitor la întrunirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtelor.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, curtea de apel a apreciat ca fiind corectă evaluarea instanței de fond, și a reținut că acestea reprezintă o despăgubire suficientă a reclamantei.

În calea de atac a recursului, recurenta a reiterat criticile formulate în apel, arătându-și nemulțumirea cu privire la menținerea, în apel, a soluției de la fond, sub aspectul solicitării de obligare a pârâtelor să-și ceară scuze public și de interzicere a postărilor de mesaje denigratoare la adresa sa, pentru viitor, fără însă a preciza care sunt normele de drept încălcate de instanța de apel sub acest aspect.

În continuare, recurenta a făcut referire la situația de fapt a litigiului, solicitând instanței de recurs să analizeze, prin comparație, prezentul dosar, cu situația ce a făcut obiectul judecății în dosarul nr. x/2018, și să observe că în litigiul anterior instanțele au obligat-o pe aceasta la plata unor sume mai mari față de cele la care au fost obligate intimatele în prezenta cauză, deși faptele acestora din urmă sunt mai grave și mai numeroase.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părților poate duce la casarea unei hotărâri.

Mai mult, criticile din cererea de recurs se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanță, prin acestea susținându-se că acțiunile intimatelor au avut caracter mai grav în raport cu acțiunile acesteia, precum și în raport cu poziția reclamantei în societate, fapt ce ar impune, în opinia recurentei, acordarea de despăgubiri superioare celor acordate intimatelor în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

Recurenta a dedus, astfel, judecății aspecte de netemeinicie, criticile acesteia vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanța de apel, în ceea ce privește existența faptei ilicite imputate pârâtelor.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea acestora.

Cât privește criticile vizând cuantumul daunelor morale, în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că nici în privința acestora nu se poate exercita controlul de legalitate, în sensul verificării dacă suma acordată de instanța de fond constituie, sub aspectul cuantumului său, o satisfacție suficientă și echitabilă, având în vedere consecințele negative suferite de reclamantă în plan psihic. Aceasta întrucât verificarea acestor aspecte presupune reanalizarea situației de fapt din dosar și a probelor administrate în cauză, deci a unor chestiuni ce țin de temeinicia hotărârii pronunțate.

S-a mai invocat prin memoriul de recurs și faptul că instanța a respins, în mod nelegal, cererea sa de obligare a pârâtelor la plata onorariului de avocat, achitat de aceasta către domnul avocat E., care a asistat-o în fața Judecătoriei Găești și a Tribunalului Dâmbovița.

Cât privește criticile vizând cheltuielile de judecată, în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că se poate exercita controlul de legalitate sub aspectul respectării condițiilor prevăzute de art. 451-455 C. proc. civ., în sensul verificării îndeplinirii condițiilor legale de acordare a acestora.

Însă, cu privire la acest aspect, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada efectuării unei plăți în cuantum de 500 RON către domnul avocat E. în fața instanței de fond, astfel că cererea sa nu putea fi primită.

Observând motivarea instanței de apel expusă mai sus, se constată că în speță reclamanta nu formulează critici care vizează hotărârea pronunțată în cauză și raționamentului Curții de Apel București, ca act procesual vizat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nefiind arătat, motivat, care sunt normele de drept încălcate de instanța de apel, și care ar fi dat posibilitatea acordării cheltuielilor de judecată în lipsa dovedirii acestora.

Cât privește felul în care instanța și-a format convingerea asupra existenței ori inexistenței efectuării plății onorariului de avocat pentru reprezentarea părții în dosar, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o critică care vizează tot modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză, aspect care nu poate fi reinterpretat în calea extraordinară a recursului.

Cât privește trimiterile recurentei la considerentele deciziilor nr. 298/08.07.2003 și 1576/07.12.2011 ale Curții Constituționale, prin care se susține necesitatea incriminării faptelor care lezează demnitatea persoanei, reputația și onoarea acesteia și, respectiv, necesitatea interzicerii oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului, acestea sunt invocate formal, nefiind urmate de o critică concretă în raport cu cele reținute de instanțele de fond, care au pronunțat o hotărâre favorabilă reclamantei, constatând întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce privește faptele imputate pârâtelor.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că aspectele deduse judecății prin motivele de recurs implică o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unor norme juridice, astfel că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3204 din data de 06 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

În raport cu soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, văzând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge solicitarea recurentei-reclamante de obligare a intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3204 din data de 06 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.