ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1231/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 20 februarie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se dispună:

- constatarea încălcării dreptului la onoare, demnitate, reputație, imagine și viața privată, drepturi nepatrimoniale ce au fost nesocotite prin formularea unor afirmații denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare și mincinoase la adresa reclamantei de către pârâtă,

- obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin plata unei sume de 300.000 RON, reprezentând daune morale datorate pentru atingerea adusa drepturilor la onoare demnitate reputație, imagine și viața privată,

- obligarea pârâtei la publicarea pe cheltuiala sa a dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de judecata într-un ziar de larga circulație, precum și publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul pârâtei, respectiv obligarea acesteia de a înlătura toate articolele, materialele și postările referitoare la reclamantă, de pe site-urile sale.

Prin încheierea de ședință pronunțată la 28 martie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a dispus înaintarea cauzei către secția a IV-a civilă, instanța învestită inițial cu cererea de chemare în judecată, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 2720 din 28 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., a constatat încălcarea ilicită de către pârâtă a dreptului la imagine al reclamantei în cadrul emisiunii C. din 10 decembrie 2017 și a obligat pârâta la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul său, precum și la înlăturarea acestui material de pe site-urile sale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1717A din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori si familie a respins apelul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 2720 din 28 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

A admis apelul pârâtei B. S.A., împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o integral în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată la fond și nici în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esență, următoarele aspecte:

Consideră că instanța de apel nu a analizat toate susținerile și temeiurile de drept invocate de reclamantă, motivând succint soluția adoptată, fără însă a analiza toate motivele de apel.

Astfel, deși instanța de apel a pronunțat o soluție pe fondul apelului, reclamanta a avut parte de o judecată formală, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Neanalizarea tuturor susținerilor și temeiurilor juridice invocate de reclamantă reiese și din faptul că instanța de apel a reținut că reclamanta a avut o întâlnire cu dl. D. în condițiile în care din apărările formulate rezultă că aceasta a afirmat constant că nu l-a întâlnit niciodată pe dl. D..

De asemenea, decizia recurată nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază în condițiile în care toate temeiurile de drept material invocate de reclamantă nu au fost analizate de instanța de apel.

Ca atare, hotărârea recurată este lipsită de bază legală, nu este motivată în drept și nu există în legislația în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză.

Prezentând jurisprudența CEDO în materia exigențelor pe care trebuie să le îndeplinească motivarea unei hotărâri judecătorești, se susține că procesul reclamantei nu a fost finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul cu garanțiile date de art. 6 par. 1 din CEDO.

Totodată, instanța de apel a interpretat în mod greșit normele de drept material referitoare la libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 din CEDO.

Dreptul la libera exprimare nu se aplică în prezenta cauză întrucât pârâta a modificat conținutul materialului preluat de la publicația E., schimbând numele personajului feminin, cu intenția directă de a discredita persoana reclamantei.

Cu privire la motivarea soluției, instanța de apel nu invocă niciun temei de drept național, deși speța este amplă și impune analizarea tuturor textelor de lege invocate de reclamantă, nu doar prevederile art. 8 și 10 din CEDO.

Se mai arată că instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederile art. 8 din CEDO, având în vedere că în cauză lipsește cu desăvârșire buna-credință a părții adverse.

De asemenea, instanța de apel a efectuat în mod eronat analiza prevederilor art. 8 și 10 din CEDO din perspectiva conflictului între drepturile nepatrimoniale ale reclamantei și dreptul la libera exprimare a pârâtei.

Astfel, din perspectiva interesului publicului și rolului presei în societate este eronat argumentul instanței de apel prin care se susține că interesul manifestat de public pentru persoana reclamantei este justificat întrucât aceasta a participat la concursuri de frumusețe.

Or, ingerința în dreptul la viață privată al reclamantei nu poate fi reținut atât timp cât întâlnirea prezentată de pârâtă nu a avut loc niciodată, pârâta a acționat cu rea-credință, nu a furnizat informații fiabile și precise și nici nu a respectat etica jurnalistică.

Totodată, instanța de apel a aplicat în mod eronat normele de drept material referitoare la subiectul de interes public întrucât nu a avut în vedere definiția prevăzută de art. 31 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

A fost interpretată eronat și noțiunea de libertate de exprimare a presei, prin invocarea unor situații care nu au aplicabilitate în speță.

Este eronată și modalitatea de interpretate a prevederilor art. 10 din CEDO de către instanța de apel care reține că pârâta a prezentat judecăți de valoare în condițiile în care, în speță, nu se poate reține că fapta pârâtei reprezintă o exagerare premisă, ci reprezintă scenarii inventate.

În continuare, susține că în motivarea hotărârii, instanța de apel nu are în vedere jurisprudența CEDO (Cauza Aizsardzbas Klubs c. Letoniei) care a recunoscut că o distorsionare a realității, operată cu rea - credință, poate uneori să depășească limitele criticii acceptabile. Astfel, o afirmație veridică poate fi dublată de remarci suplimentare, de judecăți de valoare, supoziții ori insinuări susceptibile să creeze o imagine eronată în ochii publicului.

Or, instanța de apel nu a avut în vedere că atunci când o declarație echivalează cu o judecată de valoare, proporționalitatea ingerinței depinde de existența sau inexistența unei baze factuale pentru declarația incriminată deoarece chiar și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă atunci când este total lipsită de orice baza factuală (Cauza Brasilier c. Franței, Cauza Paturel c. Franței).

Hotărârea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 40 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, art. 58 și art. 74 lit. f) din C. civ., art. 3, art. 30 și art. 32 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, de vreme ce instanța de apel nu a reținut obligațiile instituite de aceste dispoziții legale în sarcina radiodifuzorului.

De asemenea, hotărârea recurată este nelegală prin prisma încălcării art. 252, art. 1349, art. 1357, art. 71 - art. 73 din C. civ., instanța de apel neanalizând aplicabilitatea acestora în cauză.

Instanța de apel a încălcat și Decizia CCR nr. 33/2017 atunci când a reținut că drepturile reclamantei nu au fost încălcate în mod semnificativ, în condițiile în care decizia instanței de contencios constituțional prevede că cel vinovat răspunde și pentru cea mai ușoară culpă.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepția și nulității recursului pârâtului, invocată prin întâmpinare, pentru motivele reținute prin încheierea respectivă, stabilind termen, cu citare părți, la 12 mai 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora din perspectiva motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării deciziei, în contextul în care nu au fost supuse analizei toate criticile deduse judecății și apărărilor invocate de reclamantă.

Astfel, sub aspectul nemotivării deciziei, este întemeiată susținerea recurentei-reclamante, conform căreia instanța de apel nu examinează în niciun fel apărarea reclamantei referitoare la faptul că aceasta nu l-a întâlnit niciodată pe D..

Sub acest aspect, s-a arătat punctual în cererea de chemare în judecată, motivele de apel și în întâmpinare la apelul pârâtei că "nu-l cunosc pe dl D., nu m-am întâlnit niciodată cu el" și că "referitor la materialele în care se fac publice informații despre comportamentul subsemnatei în viața mea privată, deși acestea nu sunt reale...", "toate aceste invenții îmi afectează imaginea deși nu mi-am asociat-o niciodată cu fotbaliști...".

Or, fără să facă niciun fel de referire la aceste susțineri, să le supună verificării și analizei din punct de vedere al consecințelor pretinse, parte a pretinsei faptei ilicite săvârșite de pârâtă, instanța de apel concluzionează în mod neargumentat (față de temeiul susținerilor reclamantei) că "În cadrul elementelor ce conturează baza factuală de care se prevalează pârâta, figurează și o serie de fotografii apărute în spațiul public, înfățișând-o pe reclamanta alături de D.. Aceste poze sunt de natură că dea contur unor indicii despre o posibilă relație apropiată între reclamantă și D., cu precizarea că reclamanta nu a oferit nicio explicație referitoare la aceste imagini și nici nu a negat prezența sa în pozele respective. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că acceptând întâlnirea cu D., cunoscut pentru viața personala aventuroasă, reclamanta și-a asumat consecințele unei astfel de companii și posibilitatea existenței unor interpretări date de terți de această natură".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în partea ei de considerente, susținerile părților, cu indicarea motivelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Cum susținerea reclamantei în legătură cu modalitatea în care i-a fost afectată viața privată - indicată în mod concret, cu referire la faptul că nu l-a cunoscut și nu l-a întâlnit niciodată pe D.- se constituia într-o critică în apel ce tindea să demonstreze felul în care i-a fost denigrată imaginea, pe mai multe planuri, lăsarea acesteia în afara analizei, înseamnă de fapt nemotivarea soluției în raport cu toate criticile învestirii instanței de apel.

Deși, de principiu, analiza pe care o face instanța de control judiciar nu trebuie să conțină, în mod necesar, dezlegări jurisdicționale asupra tuturor argumentelor aduse de părți în legătură cu nelegalitatea soluției adoptate, atunci când criticile formulate sunt unele care nu pot fi subsumate altor aspecte ale judecății care să susțină controlul de legalitate realizat, ele nu pot primi o rezolvare implicită, ci una expresă, punctuală.

De aceea, întrucât aspectul relevat de parte viza o componentă distinctă a prejudiciului pretins, o asemenea critică trebuia să fie cercetată din perspectiva argumentelor aduse de apelantă, iar nu să fie lăsată în afara analizei sau cercetată prin ignorarea obiectului criticii (respectiv, fără referire la cele invocate în concret).

Pe aceeași linie, a nemotivării soluției prin raportare la criticile și apărările formulate, se înscrie și constatarea instanței de apel conform căreia pârâta și-ar fi exercitat dreptul la exprimare și informare cu bună-credință.

Or, pe acest aspect, reclamanta a susținut că nu a existat o bază factuală suficientă în privința reportajului, întrucât articolul preluat din E. se referea la întâlnirea lui D. cu un alt personaj feminin, pe nume F., iar intimata-pârâtă a modificat conținutul materialului preluat din E. și a schimbat numele personajului feminin, prezentând imagini și poze cu reclamanta, fapt ce dovedește, în opinia recurentei, că intimata-pârâtă a inventat această întâlnire dintre reclamantă și fostul fotbalist cu scopul de a avea un subiect de presă, lucru ce denotă reaua-credință a pârâtei.

Învestită cu asemenea critici și apărări punctuale, instanța de apel nu realizează o verificare în concret a aspectelor de nelegalitate ce îi fuseseră deduse judecății, limitându-se să constate "aspectele relevate în privința reclamantei de reportajul în discuție sunt preponderent judecăți de valoare, iar în privința informației difuzate privind existența unei presupuse relații între reclamantă și D., se constată că este o chestiune de fapt, pentru care există o bază factuală, reprezentată de articolul publicat de ziarul E., ceea ce denotă buna-credință a societății pârâte", și că "sunt corecte susținerile pârâtei în sensul că în cadrul reportajului nu este caracterizată presupusa întâlnire dintre reclamantă și D. și nu se oferă detalii intime din viața lor personală, ceea ce denotă buna-credință a apelantei pârâte, observându-se maniera rezervată și echilibrată de exprimare a demersului jurnalistic".

Or, astfel de considerente, care nu iau în examinare susținerile concrete ale părții, sunt unele lipsite de fundament și de evaluare jurisdicțională propriu-zisă, raportat la datele speței și de aceea, inapte să justifice soluția adoptată.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, atunci când se fac imputări factuale concrete, rigoarea de care trebuie să dea dovadă jurnaliștii, în exercițiul libertății lor de exprimare, este una sporită, calificată, ce trebuie să se bazeze pe strângerea documentarea și verificarea informațiilor, anterior realizării publicității acestora, în acord cu normele deontologice și obligațiile profesionale ce le incumbă.

Pe acest aspect, în jurisprudența instanței de contencios european se face distincția netă între judecățile de valoare și imputațiile factuale, arătându-se că în cazul celor din urmă materialitatea faptelor poate fi dovedită, în timp ce necesitatea de a dovedi elementele de fapt care au stat la baza unor judecăți de valoare "este mai puțin stringentă" (conform sintagmei folosite în acest sens în practica instanței europene).

Așadar, dacă aprecierile de valoare ale jurnalistului nu sunt supuse, în principiu, probei verității, relatarea și imputarea unor fapte concrete cum sunt cele din speță, presupun, prin materialitatea lor, posibilitatea și necesitatea dovedirii, deci un demers jurnalistic fundamentat, cu un suport factual demonstrabil (de vreme ce imputațiile factuale precise creează impresia că este vorba despre fapte stabilite, care nu se pretează la controverse).

De asemenea, libertatea de exprimare protejată de art. 10 CEDO este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună-credință, în așa fel încât să ofere informații exacte, prin prezentarea faptelor în integralitatea lor, iar nu de o manieră trunchiată sau nedocumentată, cu respectarea deontologiei etice jurnalistice.

Deși instanța de apel face referire la aceste repere jurisprudențiale, în continuare, nu realizează și o aplicare a acestora la datele speței, de vreme ce, nerăspunzând criticilor apelantei, apreciază că această bază factuală ar fi dată de informațiile din articolul din E. cu privire la care recurenta-reclamantă susține că se referea la un alt personaj feminin.

În acest context, se constată că și în legătură cu existența unei baze factuale care ar fi justificat imputările din reportajul realizat de pârâtă și în considerarea căreia s-a tras concluzia existenței bunei-credințe a pârâtei, decizia din apel este deopotrivă nemotivată, nerăspunzând conținutului criticii și apărărilor formulate, limitând existența bazei factuale la existența articolului publicat de ziarul E. de unde pârâta susține că a fost preluată informația preluată în reportaj, fără să verifice critica și apărarea reclamantei în sensul că informațiile din acest articol se refereau la o altă persoană.

Reținând că pârâta și-au exercitat rolul de "câine de pază" ce revine presei într-o societate democratică (cu referire la sintagma uzitată în jurisprudența Curții europene), în același timp, instanța de apel nu a analizat, în limitele criticilor și apărările reclamantei, dacă această comunicare a informațiilor a avut la bază date fiabile și precise întrucât, în lumina aceleiași jurisprudențe a instanței de contencios european, libertatea de exprimare, aflată sub protecția art. 10 CEDO presupune deopotrivă îndatoriri și responsabilități, numai prin respectarea acestora presa putând să își îndeplinească funcția esențială într-o societate democratică, fără a depăși limitele impuse de respectul reputației, onoarei și demnității persoanei, ca drepturi fundamentale ale acesteia.

În consecință, numai după deplina stabilire a situației de fapt, în cazul particular dedus judecății, după evaluarea concretă a conținutului informațiilor prezentate în reportajul incriminat și a probelor care le susțin, și după analiza particulară a respectării dispozițiilor art. 10 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 30 alin. (6) din Constituție, analiză ce se va concretiza într-o motivare substanțială care să corespundă garanțiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esențiale ale părților, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor de existență a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 1349 și 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile a autorului reportajului, iar instanța de recurs va putea să cenzureze ea însăși modul de aplicare a dispozițiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunțate, evident, în ipoteza în care se va declanșa un asemenea control.

Pentru toate aceste argumente constatându-se că decizia din apel este afectată de viciul nemotivării corespunzătoare (lipsindu-i motivele justificative în raport cu conținutul criticilor și apărărilor deduse judecății, recursul reclamantei va fi admis pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., coroborate cu art. 497 C. proc. civ. și cauza trimisă spre rejudecare, urmând să se țină seama și de celelalte critici formulate prin motivele de recurs, subsumate ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a căror analiză este de prisos în contextul considerentelor reținute de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1717 A din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2022.