ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III -a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei constând în onoare, demnitate, reputație, prin formularea de afirmații denigratoare, defăimătoare, calomnioase și mincinoase în postările realizate de aceasta pe pagina sa de facebook; obligarea pârâtei să posteze dispozitivul hotărârii pe pagina sa de facebook; obligarea pârâtei să sisteze postarea pe pagina sa de facebook a expresiilor insultătoare sau de natură să aducă atingere demnității, onoarei și reputației reclamantei; obligarea pârâtei să înlăture materialele defăimătoare, referitoare la reclamantă postate pe pagina sa de facebook; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1655/05.11.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A. împotriva pârâtei B., a constatat încălcarea de către pârâtă a drepturilor reclamantei la onoare, la demnitate și la reputație, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.000 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă deopotrivă onoarei, demnității și reputației acesteia, a obligat pârâta să procedeze atât la înlăturarea/ștergerea tuturor cuvintelor și expresiilor jignitoare/ofensatoare/defăimătoare, materializate în postările și comentariile realizate pe pagina de facebook (C.) la datele de 25.09.2020, 28.09.2020, 29.09.2020, respectiv 22.10.2020 și a obligat pârâta la publicarea/postarea dispozitivului hotărârii pe pagina de facebook (C.). Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1441A din 13 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 1655/05.11.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă și a schimbat în parte sentința, exclusiv în privința cuantumului daunelor morale pe care pârâta trebuie să le plătească reclamantei, acesta fiind stabilit la suma de 4000 RON. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și s-au compensat integral cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1441A din 13 octombrie 2022 a Curții de Apel București au formulat recursuri pârâta B. (recurs principal) și reclamanta A. (recurs incident). În memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici: Respingerea probelor solicitate de pârâtă de către ambele instanțe, fără a argumenta care sunt motivele înlăturării acestora, echivalează cu nemotivarea hotărârii și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României, deoarece aceste probe puteau servi, în concret, aflării adevărului și verificării situației de fapt. Au fost nesocotite o serie de norme procedurale, respectiv art. 211 C. proc. civ.., art. 20, art. 22 C. proc. civ. Apreciază că prin administrarea probei video și a probei cu interogatoriul reclamantei, instanța avea posibilitatea să aprecieze intensitatea traumelor psihice la care era supusă pârâta și ar fi putut să aprecieze dacă presiunea psihică exercitată asupra ei putea fi de natură să constituie o cauză justificativă și să stabilească dacă postările erau întemeiate sau nu. Arată că probele solicitate de pârâtă dovedesc, contrar celor reținute de instanță, că actele de violență sunt anterioare cererii de chemare în judecată și că postările de pe facebook se referă la aceste episoade de violentă care au un caracter real. Niciuna dintre instanțele de fond nu a analizat care au fost raporturile existente între cele două părți. A avut loc o judecată formală a dosarului în raport cu apărările și probele solicitate de pârâtă prin întâmpinare, ceea ce echivalează cu o solutionare a procesului fără a intra în judecata fondului. Hotărârea recurată este nelegală având în vedere că instanțele nu au arătat motivele pentru care au fost înlăturate probele pe care pârâta le-a solicitat în fond și în apel, probe care dovedesc că anterior, dar și la momentul postărilor pe facebook, au existat acte de violență asupra pârâtei, de natură să îi creeze acesteia o stare de temere aptă să producă o tulburare care să constituie o cauză de neimputabilitate. În mod greșit au fost respinse ca neavenite, neutile, neconcludente soluționării dosarului, atât planșele fotografice depuse de către pârâtă la dosar, cât si certificatele medico - legale eliberate la 18.12.2020, 13.04.2021, 10.09.2021 și 24.09.2021, acestea vizând fapte ulterioare postărilor si comentariilor ce formează obiectul analizei prezentului dosar. După expunerea situației de fapt, pe care "judecătorul nu a observat-o și nu a făcut niciun fel de verificări pentru a o verifica și a o înțelege", concluzionează în sensul că instanța a încălcat dreptul pârâtei la apărare și la un proces echitabil. Mai susține că prima plângere penală a fost formulată în data de 23.06.2020, mult înainte ca reclamanta să depună cererea de chemare în judecată și că aceasta a fost urmată și de alte plângeri penale, care se refereau la alte acte de violență, amenințare și distrugere din zilele de 26.06.2020, 27.07.2020, 19.08.2020, 07.10.2020 23.12.2020. Violențele au avut un caracter repetat, au crescut în intensitate, motiv pentru care la următoarele agresiuni a solicitat certificatele medico-legale, prin care s-a stabilit că leziunile traumatice pot data din 17.11.2020 și 27.12.2020. Mai arată că instanța nu a înțeles că postările pe facebook erau chiar o forma de exteriorizare a durerii și neputinței, exprimate de o persoană ajunsă la capătul puterilor, ca urmare a violențelor la care era supusă de către reclamantă și de rudele acesteia și a lipsei de reacție din partea organelor de poliție. În cadrul recursului incident, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a criticat cuantumul despăgubirilor acordate și a susținut, în esență, că nu au fost corect aplicate dispozițiile 1357 C. civ. în ceea ce privește principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 C. civ.; că instanța nu a aplicat jurisprudența CEDO cu privire la principiul reparației echitabile și nu a analizat criteriile consacrate de doctrină și jurisprudență; susține că postările sunt judecăți de valoare cu conotații penale.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, pârâta B. a invocat excepția de nulitate a recursului incident pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat. Părțile litigante au depus răspuns la întâmpinarea la recursul principal, cât și răspuns la întâmpinarea la recursul incident.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că prezentul recurs nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29 decembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. Prin rezoluția din 21 aprilie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (6) C. proc. civ., după comunicarea reciprocă a actelor de procedură depuse, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 31 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării ambelor recursuri. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și prevederilor art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin demersul judiciar pendinte, reclamanta solicită, în temeiul regulilor răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtei la plata de daune pentru prejudiciul moral pretins a fi fost suferit prin atingerea adusă demnității, reputației și onoarei de care se bucură reclamanta, ca urmare a unor acuzații aduse de pârâtă acesteia prin intermediul unei rețele sociale. Prin decizia atacată, instanța de apel a reținut că pârâta a săvârșit o faptă ilicită și că, în același timp, există un prejudiciu produs reclamantei, dar și o relație de cauzalitate între postările pârâtei pe pagina sa de Facebook și urmarea imediată, însă a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanță de la suma de 30.000 RON la suma de 4.000 RON. Subsecvent, instanța de apel a apreciat că ar putea exista o eventuală doză de provocare din partea reclamantei, însă nu a fost probată starea de provocare în care s-ar fi aflat pârâta, ceea ce ar fi fost de natură a înlătura latura subiectivă a acestui tip de răspundere, respectiv vinovăția în săvârșirea faptei ilicite. În cadrul memoriului de recurs, pârâta invocă atât încălcarea dispozițiilor de procedură (art. 20, art. 22 și art. 211 din C. proc. civ.), cât și motivarea superficială a deciziei în contextul necercetării unor aspecte determinante în conturarea vinovăției și în săvârșirea faptei ilicite de către pârâtă, critici care se fundamentează, în realitate, pe motive de casare distincte, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., urmând a fi verificate ca atare de către instanța de recurs. Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată în sensul că instanța de apel a respins probele solicitate de aceasta, fără a argumenta care sunt motivele înlăturării acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și încălcarea dreptului la un proces echitabil. Din analiza actelor dosarului rezultă că prin încheierea din 2.06.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a încuviințat pentru apelanta-pârâtă proba cu înscrisuri și planșe foto, care erau deja atașate cererii de apel și au fost comunicate părții adverse. A încuviințat proba cu un martor, pe teza probatorie referitoare la dovedirea contextului în care a fost săvârșită fapta. În ceea ce privește proba cu interogatoriul reclamantei, instanța de apel a respins-o, considerând că poziția acesteia a fost exprimată prin cererea de chemare în judecată, precum și prin întâmpinarea din apel, iar referitor la proba video, Curtea a reținut, raportat la teza probatorie - contextul săvârșirii faptei - că stresul invocat poate fi dovedit cu înscrisurile și planșele foto depuse la dosar. Prin urmare, critica recurentei privind respingerea neargumentată a solicitărilor sale de probațiune nu poate fi primită, câtă vreme instanța de apel a admis și a respins motivat probele solicitate de către pârâtă. Referitor la argumentarea deficitară a hotărârii atacate, alegațiile recurentei sunt parțial întemeiate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). În esență, pârâta a invocat în litigiul de față că acțiunile reclamantei și inacțiunea organelor statului, prin nesoluționarea plângerilor penale formulate, au fost cauze justificative ale postărilor sale pe facebook, considerate defăimătoare de pârâtă. A arătat că reclamanta și familia ei au exercitat în mod repetat presiuni fizice și psihice pentru a obține cedarea spațiilor comune utilizate de părți sau pentru a le fi vândut apartamentul nr. x, deținut de pârâtă în imobil. Recurenta-pârâtă a expus în cererea de apel istoricul relațiilor dintre părți, cu trimitere la plângerile penale și la certificatele medico-legale existente la dosarul cauzei și a susținut că actele de violență exercitate asupra ei sunt anterioare postărilor de pe facebook, iar acestea din urmă se referă la episoade de violență care au un conținut real. Prin urmare, cu privire la vinovăție, pârâta a invocat în apărarea sa că postările au fost realizate pe fondul unei stări de provocare. Curtea de apel a reținut în considerentele deciziei recurate, într-un prim palier, că pârâta nu a formulat o cerere reconvențională, că nemulțumirea sa rezultată din absența unei reacții a autorităților față de plângerile sale pentru actele de violență a căror victimă susține că a fost nu justifică fapta sa ilicită de a formula în mod public afirmațiile ce îi sunt imputate prin acțiune și că pârâta nu era îndreptățită în acest context a-și face singură dreptate. Într-un alt palier al argumentării, se reține în decizie că "Totuși, Curtea admite că victima unor agresiuni fizice în legătură cu care a sesizat organele penale competente, fără ca acestea să le cerceteze într-un termen rezonabil, ar putea ca, sub impulsul fricii și din dorința firească de a se apăra, să expună public, inclusiv pe platformele media de socializare, respectivele agresiuni, fără riscul de a fi pusă ulterior în situația de a-i despăgubi civil pe agresorii care ar beneficia de pasivitatea ori lentoarea organelor de cercetare penală. Cu toate acestea, pârâta nu a dovedit că s-ar fi aflat într-o ipoteză de genul celei menționate, în raport cu reclamanta, aceasta din urmă nefiind acuzată prin postări de săvârșirea unor acte de violență", constatându-se, în final, că pârâta nu a dovedit existența unor cauze exoneratoare de răspundere, în sensul art. 1352 C. civ. Or, nu pot fi în același timp corecte și considerentele prin care apărările pârâtei sunt repudiate de plano ca nefiind apte a fundamenta o justificare a acțiunilor sale (nimeni nu își poate face singur dreptate), dar și cele prin care se reține că existența unei stări de provocare ar fi putut constitui o cauză exoneratoare de răspundere sau ar fi influențat soluția pe fond (nefiind suficient de clar care este efectul în planul răspunderii prefigurat de instanța de apel al acestei situații de fapt), dar o asemenea împrejurare nu a fost dovedită. Din această perspectivă motivarea deciziei este contradictorie, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă. Suplimentar, instanța de recurs observă că, pe de-o parte, unele dintre probele solicitate de pârâtă în etapa apelului au fost respinse prin încheierea din data de 02.06.2022 (proba cu interogatoriul reclamantei, cu înregistrări video, iar proba testimonială a fost limitată la un martor); pe de altă parte, instanța de apel a consemnat în decizia recurată, cum s-a arătat în cele ce preced, că pârâta apelantă nu a dovedit pretinsa stare de provocare în care s-a găsit la momentul faptei ilicite ce îi este imputată în cauză. În acest context, o solicitare de probațiune cu teza probatorie a agresiunilor pretins comise de reclamantă împotriva pârâtei este, în mod aparent, aptă a conduce la posibilitatea instanței de a analiza pe fond susținerile părții și a le estima efectele juridice, prin prisma celor arătate în considerentele deciziei, dar o atare concluzie este incompatibilă cu statuarea anterioară, în încheierea din data de 02.06.2022, a inutilității unora dintre probele solicitate, care tindeau, cum afirma apelanta, la dovedirea "contextului săvârșirii faptei", deci a relațiilor complexe dintre părți; această contradicție are ca efect lipsirea apelantei pârâte de posibilitatea de a-și proba susținerile în fapt, fără ca vreun motiv procedural de altă natură să se opună administrării acestor probe. Firește, instanța de apel - judecând pricina în acord cu regulile devoluțiunii apelului și cu limitele stabilite de părți în calea de atac - este suverană în aprecierea caracterului util și pertinent al probelor solicitate, din această perspectivă simpla respingere a solicitării de administrare a unor probe nefiind o încălcare a normelor procedurale și, per se, nu atrage incidența unuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. Cu toate acestea, cât timp însă cel puțin o parte dintre dovezile a căror administrare s-a cerut în apel (cu teza probatorie indicată a dovedirii unor fapte ilicite proprii ale reclamantei care ar fi cauzat reacția pârâtei, deci a dovedirii stării de provocare) au fost respinse, reprezintă un motiv de casare fundamentarea deciziei instanței de apel pe un argument în sensul că starea de provocare putea fi relevantă sub aspectul întrunirii condițiilor răspunderii pentru fapta ilicită, dar nu a fost dovedită de pârâtă. Astfel, respingerea solicitării de probațiune destinată a dovedi anumite fapte însoțită de constatarea ulterioară a nedovedirii tocmai a acelor fapte îmbracă forma unei încălcări a regulilor devoluțiunii în apel, fiind nesocotite în mod indirect prevederile art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care țineau instanța de apel să realizeze o judecată deplină în limitele criticilor cu care a fost învestită în mod legal. Totodată, ipoteza analizată, prin prisma faptului că statuarea ulterioară a instanței de apel a reținut că faptele în discuție (starea de provocare) erau relevante pentru soluționarea cauzei, conduce și la o atingere adusă prevederilor art. 255 C. proc. civ. (aplicabile și în apel, față de art. 482 C. proc. civ.), potrivit cu care probele admisibile și care conduc la soluționarea procesului trebuie să fie încuviințate. În concluzia acestor aprecieri, rezultă că rezultatul judecății în apel aduce atingere și dreptului recurentei pârâte la un proces echitabil, toate argumentele de mai sus fundamentând concluzia incidenței cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., iar nulitatea derivată din încălcarea normelor procedurale evocate operează în prezența vătămării dovedite de recurentă, care nu și-a dovedit susținerile și a căzut parțial în pretenții. Cu ocazia rejudecării, succesiv aprecierii pertinenței și utilității administrării probelor raportat la motivele apelului declarat, Curtea de apel are a determina pe de-o parte, dacă este adevărat că pârâta a fost la rândul său agresată de reclamantă în diferite moduri, expuse de aceasta, iar pe de altă parte, care este consecința în plan juridic a faptelor pretinse prin cererea de apel, dacă există vreun efect cu privire la întrunirea cerințelor răspunderii pentru fapta ilicită (respectiv dacă este incidentă vreuna din cauzele exoneratoare de răspundere reglementate de C. civ.). În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte constată că o parte dintre criticile formulate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul încălcării dispozițiilor legale în ceea ce privește acordarea daunelor morale, în măsura în care nu pun în discuție aspecte ce țin de evaluarea situației de fapt și de aprecierea probatoriului, iar în ceea ce privește criticile aduse cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel, se observă că acestea vizează aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, și nu de nelegalitate, ce nu pot fi supuse cenzurii în recurs. Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, eludând dispozițiile de drept material privind cuantumul rezonabil al daunelor morale și acordând doar suma de 4.000 RON, sumă apreciată ca fiind derizorie, pentru prejudiciul moral și de imagine suferit. A mai susținut că instanța de apel nu a analizat "raportul rezonabil de proporționalitate între despăgubirile acordate și prejudiciu, limitându-se numai la faptul că rolul despăgubirilor civile nu este acela de a pedepsi, ci acela de a repara". Înalta Curte observă că la stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite pentru prejudiciul de imagine cauzat, curtea de apel a acordat contravaloarea unui salariu mediu net lunar (în sumă rotunjită), considerând că această sumă este suficientă și rezonabilă pentru a compensa pecuniar prejudiciul moral suferit de reclamantă, în condițiile în care prin demersul judiciar reclamanta a invocat și alte modalități de reparare, respectiv publicarea dispozitivului hotărârii de condamnare pe pagina de facebook, obligarea pârâtei la sistarea postărilor la adresa sa, de natură a aduce atingere demnității, onoarei și reputației și obligarea pârâtei la înlăturarea materialelor defăimătoare. Raportat la situația factuală reținută în cauză se constată că nu se poate aprecia că prin acordarea daunelor morale în cuantumul apreciat de instanța de apel a fost încălcată vreo dispoziție legală ce poate fi cenzurată în calea de atac a recursului. De altfel, recurenta nu a indicat concret în ce mod chestiunile imputate instanței de apel constituie încălcări ale textelor legale indicate a fi fost aplicate greșit de către instanța de apel, astfel încât nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Curtea de apel a analizat situația de fapt, apreciind că postările pârâtei au caracter delictual, iar mai importantă decât suma care cuantifică prejudiciul moral este însăși constatarea, prin hotărâre judecătorească, a atingerii dreptului reclamantei la onoare și demnitate, prin expunerea în spațiul public a unor informații nereale, ceea ce reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit. Referitor la cuantumul prejudiciului, se reține că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a atingerii aduse unor drepturi nepatrimoniale, imposibil de a fi strict echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizare cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani care să îi permită să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Însă, indemnizarea victimei în contextul satisfacerii echitabile nu trebuie, sub nicio formă, să producă o îmbogățire fără just temei, sens în care instanța de apel a apreciat că suma de 4.000 RON este suficientă pentru înlăturarea consecințelor negative pe care le-a produs fapta ilicită a pârâtei. Prin urmare, în condițiile în care soluția asupra cererii de acordare a daunelor morale a fost motivată în mod coerent, exhaustiv și nu s-a făcut dovada încălcării unor texte de lege în cadrul acestui demers, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante, deoarece aprecierea instanței de apel asupra cuantumului daunelor morale este rezultatul propriei aprecieri asupra circumstanțelor factuale ale cauzei și nu poate constitui o critică de nelegalitate ce poate fi supusă spre analiză instanței de recurs. Pentru toate aceste motive Înalta Curte, observând că recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat în ansamblul său, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,