ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1226/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 19.04.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C., a solicitat constatarea încălcării de către pârâți a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului, constând în onoare și demnitate, reputație și imagine, prin publicarea articolului "O dare în gât profi..." în data de 18.01.2022 în publicația online www.x.ro deținută și controlată de pârâți, obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 20.000 euro pentru drepturile nepatrimoniale ale reclamantului, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să publice hotărârea pronunțată, pe cheltuiala sa exclusivă, într-o singură ediție, în ziarele Adevărul, Libertatea și România liberă și în cadrul paginii de internet www.x.ro, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 58, art. 70-74, art. 252-253, art. 255, art. 1349, art. 1357-1358 și urm., art. 1373, art. 1381, art. 1382 și art. 1383 din C. civ., art. 30-31 și art. 57 din Constituția României, art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 113 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 502/26.04.2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 503A/24.04.2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 502/26.04.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.R.L. și C., a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului A., constând în onoare și reputație, prin publicarea articolului "O dare în gât profi...", publicat în data de 18.01.2022 pe site-ul www.x.ro. A obligat pârâții S.C. B. S.R.L. și C., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro (la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de despăgubiri. A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să publice hotărârea, pe cheltuiala sa exclusivă, într-o singură ediție a următoarelor ziare: Adevărul, Libertatea și România Liberă, precum și pe site-ul www.x.ro. A respins, pentru rest, cererea introductivă, ca neîntemeiată. A obligat intimații la plata către apelant a sumei de 10.068 RON, cheltuieli judiciare din primă instanță și apel, constând în onorariu de avocat și taxe judiciare de timbru.

Calea de atac a recursului declarat în cauză Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În dezoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-pârâți au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății S.C. B. S.R.L. și a lui C., susținând că site-ul www.x.ro nu le aparține, aspect ce reiese din adresa Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, existentă la dosar apel, unde instituția aduce la cunoștința instanței de apel faptul că deținătorul dreptului de folosință al domeniului www.x.ro este D.. Au susținut că această excepție este absolută, așa cum rezultă din art. 246 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică, iar art. 247 alin. (1) din cod permite invocarea unor astfel de excepții în orice stare a pricinii, deci chiar direct în recurs, nefiind necesară administrarea altor probe pentru că, din înscrisul de la dosarul de apel, rezultă lipsa calității procesuale pasive. Pârâții au susținut, prin raportare la art. 36 C. proc. civ., că nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nefiind deținătorii dreptului de folosință a numelui de domeniu www.x.ro, la data publicării articolului, în ianuarie 2022, deținătorul dreptului de folosință al domeniului fiind D., iar pârâta persoană juridică doar asigură servicii tehnice pentru site, ceea ce nu implică realizarea, postarea de conținut și nu atrage în niciun fel răspunderea juridică pentru conținutul materialelor publicate. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că în conflictul dintre art. 8 și art. 10 CEDO, instanța de apel trebuia să analizeze notorietatea și comportamentul anterior al persoanei vizate. Or, instanța de apel a constatat eronat că apelantul nu este o persoană cunoscută publicului larg, fară a arăta motivele pe care se întemeiază această opinie, reținând, totodată, motive străine de natura pricinii atunci când a apreciat că acele contracte administrative încheiate de către societatea apelantului nu prezintă nimic ilegal sau imoral, deoarece chiar statul și autoritățile sale au nevoie să își achiziționeze bunuri și servicii diferite, inclusiv din industria media. Reclamantul este un om de afaceri important, care activează în industria media, fiind foarte cunoscut, astfel că, eronat, instanța de apel nu a reținut această calitate de persoană publică/cunoscută publicului a reclamantului, fără a motiva pe ce își întemeiază această concluzie. În măsura în care se va aprecia că există motive, recurenții au susținut că acestea sunt străine de natura cauzei. Referitor la conținutul articolului publicat, instanța de apel trebuia să analizeze distincția dintre fapte-judecăți de valoare, respectiv aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public, instanța limitându-se la a le menționa, fără a le clarifica. Atunci când a analizat conținutul articolului, instanța de apel nu a efectuat o distincție între fapte și judecăți de valoare, hotărârea necuprinzând nicio motivare privind aceste aspecte și reținând greșit că prin articol sunt aduse acuzații grave reclamantului într-un stil insinuant și ironic, fără a clarifica dacă sunt fapte sau judecăți valoare, considerându-le suficient de grave pentru a atrage răspunderea recurenților. Recurenții au precizat că nu sunt de acord cu această motivare, indicarea expresiilor folosite în articol nefiind urmată de o caracterizare a acestor expresii în una din cele două categorii, instanța de apel nerespectând algoritmul de calificare al afirmațiilor. În opinia recurenților, motivarea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, aceste exprimări jurnalistice din cuprinsul articolului fiind incluse în libertatea de exprimare, care, conform jurisprudenței CEDO, ocrotește și exprimările care ofensează, șochează sau deranjează, (cauza Oberschlick vs. Austria nr. 11662/1985, din 23 mai 1991, § 57), deoarece libertatea de exprimare protejează nu numai conținutul ideilor și al informațiilor, ci și forma în care acestea sunt aduse la cunoștința publicului. Afirmațiile din cuprinsul articolului nu reprezintă verdicte care depășesc sfera și protecția art. 1 CEDO, ci sunt evaluări, opinii critice prezentate cu bună-credință. Decizia recurată conține motive străine de natura pricinii, din moment ce instanța de apel nu a reținut buna-credință a editorului de presă și nici sursa de informare din cuprinsul articolului, site-ul www.x.ro, care, cel puțin aparent, oferea o bază factuală documentată a articolului, pe care instanța de apel nu a analizat-o, deși accesul la aceste informații este public. Cu privire la existența interesului public, analizând jurisprudența CEDO, instanța de apel ar fi trebuit să stabilească dacă subiectul abordat în cuprinsul articolului este de interes public, fiind necesar să fie verificat dacă afirmațiile litigioase contribuie la o dezbatere de interes general și corespund dreptului publicului de a fi informat. Însă, instanța a reținut motive străine de natura pricinii, considerându-l pe reclamant o persoană privată, iar cuprinsul articolului o încălcare a onoarei și reputației acestuia. În cazul unui subiect de interes public, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi, însă instanța, în mod greșit, a considerat că nu se păstrează justul echilibru dintre interesul public și cel privat, articolul fiind un pamflet cu caracter satiric, cu doza de exagerare și provocare specifică presei și privind activitatea de persoană publică a intimatului. - În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a încalcat și aplicat greșit art. 10 CEDO care garantează dreptul privind libertatea de exprimare, considerând fără temei că articolul în cauză depășește limitele libertății de exprimare a presei, că descrie în termeni ofensatori cariera intimatului, aducându-i acuzații grave, că nu se înscrie într-o dezbatere de interes general, fiind în totalitate lipsit de bază factuală, respectiv că reprezintă un linșaj mediatic, ce conține judecăți de valoare al căror unic scop este vexarea intimatului. Recurenții au opinat că instanța de apel a acordat o importanță exagerată dreptului la reputație, pe care nu l-a analizat din perspectiva contrabalansării cu dreptul la liberă exprimare ce trebuie să caracterizeze o societate democratică. Instanța trebuia să analizeze, în opinia părților, aplicabilitatea art. 8 și art. 10 din Convenție, standardul convențional în privința dreptului la imagine și reputație, respectiv a dreptului la liberă exprimare, identificarea ingerinței, în cazul fiecăruia dintre cele două drepturi, verificarea caracterului legal al ingerinței, precum și al legitimității scopului acesteia, precum și asigurarea necesității într-o societate democratică a ingerinței și o balanță rezonabilă între garanțiile instituite de art. 8 și art. 10 din Convenție. De asemenea, alături de aplicarea principiilor stabilite în jurisprudența Curții, trebuia analizată întrunirea cumulativă a condițiilor generale prevăzute de C. civ. în materie de răspundere civilă delictuală: fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate și prejudiciul produs. Aceste criterii nu se regăsesc în motivarea instanței de apel, accentul fiind pus pe analiza defăimării, ceea ce a dus la încălcarea prevederilor art. 10 CEDO, cât și a art. 1357 C. civ. Referitor la persoana vizată, instanța de apel trebuia să analizeze notorietatea și comportamentul anterior, însă nu a luat în considerare calitatea de persoană publică a reclamantului la data publicării articolului, om de afaceri implicat în mass-media, care anterior a dat publicității informații despre colaborările sale profesionale și cariera sa în domeniu, acordând interviuri și expunându-se publicului. Referitor la conținutul articolului publicat, instanța de apel trebuia să analizeze distincția dintre fapte-judecăți de valoare, respectiv aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public, regula jurisprudenței europene fiind aceea că judecățile de valoare nu trebuie dovedite, neputând fi probate, iar faptele trebuie să fie supuse probei verității și, dacă judecățile de valoare au în vedere acuzații determinate, atunci trebuie să existe o bază factuală rezonabilă ce trebuie dovedită de autorul afirmațiilor. Or, instanța de apel a încalcat art. 10 CEDO conferind caracter defăimător afirmațiilor din cuprinsul articolului, aceste exprimări jurnalistice fiind incluse în libertatea de exprimare, care ocrotește și exprimările care ofensează, șochează sau deranjează. În esență, în cadrul acestui motiv de casare recurenții au suținut că instanța de apel nu a efectuat distincția dintre fapte și judecăți de valoare, ci a calificat în mod eronat judecăți de valoare ca fapte ce trebuie dovedite, fiind încălcat astfel art. 10 CEDO, respectiv a considerat eronat că nu există o bază factuală, cu ignorarea informațiilor prezentate în cuprinsul articolului, preluate din surse publice - www.x.ro, site-ul SEAP al achizițiilor publice, verificări pe care instanța avea obligația să le facă și din oficiu. Cu privire la cuantumul daunelor acordate, recurenții au susținut că stabilirea cuantumului de 5000 de euro cu titlu de daune și a sumei de 10068 RON reprezentând taxe de timbru și onorariu avocat în primă instanță și apel, constituie o sumă excesivă, disproporționată, care încalcă prevederile art. 10 CEDO, deoarece prin lipsa de referire, în motivare, la situația financiară a persoanei obligate la plata despăgubirilor se încalcă art. 10 CEDO (cauza Lionarakis c. Greciei nr. 1131/05 din 5 iulie 2007, § 53), nefiind individualizată suma ce revine fiecăruia dintre pârâți. Cu privire la obligația de publicare a hotărârii în ziarele Adevărul, Libertatea și România Liberă, precum și pe site-ul www.x.ro, recurenții au apreciat și această măsură ca fiind disproporționată, încălcând art. 10 CEDO, în măsura în care recurenții au fost deja obligați la plata de daune, funcția preventiv-sancționatorie a răspunderii civile fiind îndeplinită în acest mod.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare. În 18 februarie 2025, intimatul-reclamant a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul formulat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele: - Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-pârâți au criticat decizia instanței de apel prin prisma faptului că nu ar avea calitate procesuală pasivă, afirmând că site-ul www.x.ro nu le aparține, fapt ce rezultă din adresa de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică ICI București, aflată la dosarul de apel, potrivit cu care deținătorul dreptului de folosință al site-ului este D.. Înalta Curte constată că această susținere a fost formulată omisso medio, direct în calea de atac a recursului, neputând face obiectul analizei instanței de recurs. Este adevărat că excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, însă invocării acesteia direct în recurs i se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc că "motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor". În speță, nu au fost identificate motive pentru care recurenții-pârâți nu ar fi putut invoca această excepție pe tot parcursul judecării cauzei, inclusiv în calea de atac a apelului, întrucât, așa cum susțin, la dosarul de apel se află la fila x adresa de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică - ICI București din care reiese că deținătorul dreptului de folosință al domeniului www.x.ro este D.. Prin urmare, dat fiind că recurenții-pârâți aveau posibilitatea să invoce această excepție în fața instanței de apel, Înalta Curte nu va analiza această critică formulată direct în recurs, nesusceptibilă de analiză în raport cu rigorile procedurale ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ., anterior menționate. - Printr-o altă critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că decizia recurată este nemotivată sau cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanța de apel nu a stabilit distincția dintre fapte și judecăți de valoare, nu a reținut buna-credință a editorului de presă și nici sursa de informare din cuprinsul articolului - site-ul www.x.ro, care cel puțin aparent oferea o bază factuală a articolului, nu a stabilit dacă subiectul prezentat este de interes public, reținând eronat că reclamantul nu are calitatea de persoană publică și că exprimările jurnalistice sunt incluse în libertatea de exprimare. În concret, criticile recurenților vizează neanalizarea ansamblului elementelor libertății de exprimare, absența unei motivări pertinente privind existența unui subiect de interes public și exercitarea dreptului la liberă exprimare de către pârâți cu bună-credință, în limitele prevăzute de art. 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și distincția dintre fapte și judecăți de valoare. Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanță, care are obligația de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă pentru a le aprecia pertinența. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a expus sinteza motivelor de apel formulate de apelantul reclamant și raționamentul logico-judiciar pe baza căruia a pronunțat decizia atacată. Recurenții susțin, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că instanța de apel a motivat lacunar ori că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, însă din examinarea deciziei recurate se reține că în motivarea hotărârii instanța de apel a redat considerente care susțin soluția adoptată, în limita criticilor apelantului, dat fiind că pârâții nu au formulat apărări nici în primă instanță și nici în apel, deși li s-au comunicat atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de apel. Astfel, contrar susținerilor recurenților, analiza instanței de apel s-a circumscris limitelor cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, în condițiile în care prin această cerere s-a solicitat repararea prejudiciului ce i-a fost adus prin articolul publicat de pârâți, cu referire nu doar la titlul acestuia, ci și la faptele prezentate în cadrul acestuia. Ca atare, se constată că motivarea deciziei nu este lacunară și că aceasta reflectă particularitățile cazului dedus judecății și cuprinde aprecierea instanței de apel, raportată la principiile care se degajă din jurisprudența CEDO care trebuie avute în vedere în analiza impusă de circumstanțele cauzei. De asemenea, recurenții pretind că instanța de apel ar fi omis să analizeze toate circumstanțele cauzei în ceea ce privește notorietatea reclamantului și comportamentul anterior al acestuia, respectiv că nu a analizat buna credință a pârâților și nici nu ar fi cercetat distincția dintre fapte - judecăți de valoare și aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public. Contrar acestor susțineri, din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, se constată că instanța de apel a analizat conținutul articolului de publicat de pârâti, context în care a expus raționamentul care a justificat concluzia potrivit căreia, în cauză, publicarea acestuia ar putea fi cu greu înscrisă într-o dezbatere de interes general, articolul fiind în totalitate lipsit de bază factuală, iar faptele relatate sunt prezentate denaturat și incomplet, având ca unic scop afișarea subiectului într-o lumină negativă. De asemenea, instanța de apel a analizat, raportându-se la normele de drept intern și internațional, respectiv la jurisprudența CEDO, distinctia dintre fapte și judecăți de valoare și a reținut că întreg articolul este lipsit de bază factuală, conține judecăți de valoare al căror unic scop este vexarea reclamantului și poate fi calificat ca fiind din categora "linșaj mediatic", analizând, totodată, contextul în care au fost făcute afirmațiile incriminate, dar și că articolul nu conține nicio dovadă care să facă credibile alegațiile prezentate. În acest sens, curtea de a apel a reținut, spre deosebire de prima instanță, că în articolele incriminate s-au folosit cuvinte jignitoare sau un limbaj violent la adresa reclamantului, că pârâții au depășit în mod excesiv limitele libertății de exprimare, cauzându-i reclamantului un prejudiciu patrimonial. Totodată, s-a avut în vedere că pârâții au acționat cu rea-credință, ce rezultă din coroborarea refuzului acestora de a se prezenta și de a răspunde la interogatoriu cu lipsa oricărei apărări în cauză, dat fiind și conținutul calomnios al articolului în litigiu. Este de reținut, de asemenea, că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenți a articolului incriminat nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. - Nefondat este și motivul de recurs prin intermediul căruia recurenții susțin încălcarea normelor reprezentate de art. 10 din CEDO și de art. 1357 C. civ. Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că, instanța de apel, față de obiectul acțiunii cu care a fost învestită și de criticile reclamantului, a verificat dacă, în speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, analizând, prin prisma normelor de drept apreciate ca fiind incidente, în ce măsură libertatea de exprimare a pârâților garantată de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului - drept reclamat ca fiind abuziv exercitat - a încălcat dreptul la respectarea vieții private a reclamantului, ocrotit de art. 8 din Convenție. Raportat la situația de fapt reținută de instanța apel, pe baza probelor administrate în etapa procesuală anterioară, imposibil de reevaluat în recurs față de configurația art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se constată că instanța de apel a ajuns la concluzia corectă că pârâții au acționat cu intenția de a-l denigra pe reclamant, iar limbajul folosit de aceștia a fost unul inadecvat, ofensator sau insultător, informațiile furnizate fiind lipsite de suport probator. Înalta Curte constată că în analiza caracterului ilicit al faptei imputate pârâților, instanța de apel a prezentat, așa cum s-a relevat deja, în analiza motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., toate aspectele de fapt apreciate ca relevante în susținerea argumentației potrivit cu care afirmațiile pârâților au depășit limitele admisibile ale libertății de exprimare care trebuie avute în vedere în ipoteza în care un jurnalist formulează opinii critice în privința activității unei persoane fizice. În acest sens, deși, de principiu, distincția la care fac trimitere recurenții, în referire la jurisprudența CEDO, între faptele determinate și judecățile de valoare este corectă, câtă vreme, determinarea judicioasă a caracteristicilor unei afirmații de a fi susceptibilă a fi caracterizată drept judecată de valoare sau faptă determinată este în sarcina instanței și trebuie raportată la conținutul concret al articolului și la contextul în care acesta a fost dat publicității, nu s-ar putea imputa instanței de apel că, procedând la verificarea temeiniciei argumentelor părților litigante, a realizat o analiză proprie a naturii afirmațiilor incriminate, context în care nu și-a însusit raționamentul expus de tribunal sub acest aspect, ci a reanalizat pricina având în vedere atât termenii utilizați de pârâți, în afirmațiile litigioase, cât și contextul în care acestea au fost făcute publice. Totodată, s-a reținut faptul că reclamantul, în articolul incriminat, a fost prezentat de pârâți ca fiind "un combinator toxic" și un individ rapace din piața media, fiindu-i descrisă cariera în termeni ofensatori, faptele prezentate având ca unic scop afișarea reclamantului într-o lumină negativă, subiectul abordat putând cu greu să fie înscris într-o dezbatere de interes general, în condițiile în care reclamantul nu este o persoană cunoscută publicului larg. Or, aceste opinii, contrar susținerilor din recurs, au fost corect calificate, în speță, potrivit jurisprudenței CEDO indicate în cuprinsul deciziei recurate, ca reprezentând judecăți de valoare. În consecință, nu poate fi validată susținerea din recurs în sensul că, în analiza realizată, instanța de apel ar fi omis să analizeze distincția dintre fapte și judecăți de valoare, respectiv aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public. Cu privire la susținerea recurenților că instanța de apel nu a reținut sursa informațiilor din cuprinsul articolului, mai exact site-ul www.x.ro, Înalta Curte constată că această susținere a fost efectuată direct în recurs, nefiind invocată ca apărare în fața instanțelor de fond. Totuși, analizând conținutul articolului incriminat, se observă că în cuprinsul acestuia există o referire la site-ul www.x.ro, în susținerea afirmației referitoare la cuantumul plăților efectuate către E. S.R.L. în lunile iunie și iulie, care în opinia pârâților ar fi încălcat prevederile contractuale. Prin urmare, informațiile ce se presupune că recurenții le-au obținut de pe site-ul invocat, ca reprezentând bază factuală, nu le permiteau acestora să îl descrie pe reclamant în termenii ofensatori din cuprinsul articolului. Au mai criticat recurenții cuantumul daunelor morale, considerând suma ca fiind una excesivă și disproporționată, ce încalcă prevederile art. 10 CEDO, precum și obligația de publicare a hotărârii în trei ziare de largă circulație și pe site-ul www.x.ro, această măsură fiind, în opinia părților, disproporționată în condițiile în care au fost deja obligați la plata daunelor morale. Însă, critica prin care recurenții-pârâți urmăresc redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs. Înalta Curte constată că, deși, în mod aparent, recurenții susțin aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, cu trimitere la jurisprudența CEDO în justificarea criticii privind cuantumul daunelor morale, în realitate examinarea criticilor arătate ar implica o reevaluare a situației de fapt stabilite de instanța de prim control judiciar și o reanalizare a probelor administrate, operațiune improprie căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., de vreme ce judecata acestuia presupune realizarea controlului judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, aceasta putând fi exercitată doar pentru motivele arătate de lege, iar stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului. Față de cele prezentate, se observă că modalitatea în care instanța de apel a reparat prejudiciul reprezintă o chestiune de apreciere a instanței ca fiind cea mai adecvată formă de reparație, astfel că soluția recurată se prezintă a fi în concordanță cu principiile generale privind repararea prejudiciului, dispozițiile legale în materie fiind întru totul respectate. În plus, a aprecia asupra dozării sancțiunii, în condițiile în care aceasta se încadrează în textele de lege aplicabile, reprezintă un aspect de temeinicie, și nu unul de legalitate, ceea ce excedează limitelor procesuale de analiză ale recursului. Pentru aceste considerente, constatând că sunt nefondate motivele de recurs invocate de recurenții-pârâți, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat în cauză. În ceea ce privește cererea formulată de intimatul-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit facturii din 17.02.2025 și a dovezii de plată de la fila x, urmează a fi admisă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința obligării pârâților S.C. B. S.R.L. și C. la plata în favoarea intimatului-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON, reprezentând onorariu de avocat.