Decizia nr. 1304/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1400/2020 a Tribunalului București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 8 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. (având pseudonimul E.), obligarea primului pârât la plata daunelor morale, reprezentând totalul sumelor solicitate fiecăruia dintre autori, în cuantum de 60.000 euro, echivalente în RON; obligarea fiecărui pârât redactor la plata sumei de 30.000 euro; obligarea pârâților ca, pe propria cheltuială, să publice scuze și să corecteze informațiile eronate, precum și hotărârea ce se va pronunța în cauză în ziarul România Liberă și pe un post național de televiziune, în cadrul jurnalelor de știri; obligarea pârâților la ștergerea articolelor defăimătoare afișate de publicațiile on line deținute sau afiliate, precum și să se abțină de la publicarea altor știri sau articole similare, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72, 73, 74, 252, 253 alin. (4), (25)4, 1349, 1357, 1358, 1369 alin. (1), (13)70, 1371, 1381 și 1382 C. civ., precum și pe cele ale art. 30 și 57 din Constituția României, respectiv pe cele ale art. 10 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1400 din 4 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată, obligându-l pe reclamant la plata sumei de 6.000 RON, către pârâta B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 874A din data de 6 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C. și D., ca nefondat. L-a obligat pe apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Recursul Împotriva deciziei nr. 874A din data de 6 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A., invocând, în drept, incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că analiza cauzei, efectuată în apel, este contradictorie, întrucât, deși instanța a stabilit corect coordonatele exercitării controlului de legalitate și temeinicie, făcând referire la importanța ce se impune a se acorda dreptului la liberă exprimare, ca principiu de bază al unei societăți democratice, dar și a exigențelor ce însoțesc exercițiul acestui drept (astfel încât să nu se ajungă la încălcarea/nesocotirea drepturilor altor persoane), atunci când a procedat la verificarea punctuală a incidenței reperelor fixate, în vederea stabilirii existenței/inexistenței faptelor ilicite reclamate, le-a ignorat, concluzionând că nu pot constitui fundament al dezlegării criticilor cu care fusese învestită. Făcând distincție între fapte și judecăți de valoare, curtea a reținut corect că materialitatea celor dintâi poate fi dovedită și că nu există o libertate absolută în formularea judecăților de valoare, întrucât jurisprudența permite sancționarea acestora în cazul în care sunt injurioase sau nu au o bază factuală suficientă. Pornind de la aceste repere, despre care a susținut că au fost corect determinate sub aspect teoretic, instanța de apel a reținut că a existat o bază factuală pentru informațiile expuse de ziariști și că transpunerea acestora în paginile ziarului s-a realizat într-o manieră "corectă si completă". Legat de modalitatea în care au fost consemnate diferitele evenimente, fapte și acțiuni în articolele incriminate, recurentul a specificat, prin criticile formulate, că a fost denaturată și trunchiată, de natură a deformeze realitatea și să producă efecte negative asupra demnității, imaginii și vieții sale private. Rezumând criticile formulate în apel (referitoare la articolele prin care s-a stabilit o legătură între persoana sa și F., considerată reală doar prin prisma faptului că acesta ar fi recunoscut că ar fi fost plătit pentru a emite o opinie cu privire la raportul redactat de avocatul G., prezumtivul apărător al recurentului, a celor prin care s-a acreditat ideea că recurentul ar manifesta interes față de emiterea scrisorii de către F. în scopul influențării justiției, al asocierii sale cu o altă persoană aflată la Londra, condamnată penal, respectiv a articolelor privind efectuarea unor plăți în vederea obținerii, prin mijloace ilegale, a unor avantaje necuvenite în contextul afacerii "H." sau a celui ce se referă la solicitarea unei raport fals privind starea penitenciarelor din România), recurentul a susținut că, deși curtea a stabilit corect criteriile la care urma a se raporta în analiza sa, în sensul că jurnaliștii trebuie să își exercite profesia cu bună credință, să ofere informații exacte și demne de a fi considerate credibile, respectând deontologia profesională și verificând informațiile furnizate, atunci când a verificat punctual aceste repere, prin raportare la datele concrete ale speței, în vederea stabilirii existenței faptelor ilicite reclamate, le-a nesocotit/ignorat de la analiză. În acest sens, a expus, cu titlu de exemplu, afirmația vehiculată în presă cu privire la reprezentarea sa de către avocatul G., care nu ar fi fost dovedită. A apreciat că lipsa de reacție a pârâților cu privire la acest aspect confirmă lipsa oricărui suport real al afirmațiilor proferate în scopul obținerii unui avantaj pecuniar. De altfel, dovada contrară exista în mediul on line, fiind identificată o declarație a avocatului G., prin care se infirmase orice colaborare cu recurentul. În susținerea motivelor de recurs, recurentul a expus detaliat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de ex. cauzele Kącki contra Poloniei, Mihaiu împotriva României), referitoare la obligația jurnalistului de a verifica informațiile prezentate publicului și la principiile aplicabile acestei profesii, preluate de instanțele interne. Cât privește argumentarea criticilor cu privire la folosirea noțiunilor "fugar", "refugiat" și "infractor de România", recurentul a considerat că motivarea deciziei din apel este contradictorie în raport de coordonatele trasate în vederea soluționării cauzei. Acesta a precizat că nu are cetățenie română, că nu a avut niciodată reședința în România, iar după emiterea mandatului european de arestare s-a aflat în custodia autorităților britanice. A opinat că nu există bază factuală pentru proferarea unor asemenea afirmații, prezentarea sa în ipostaza unui infractor încălcându-i prezumția de nevinovăție. Recurentul a apreciat că, deși termenii "fugar", "refugiat" și "infractor de România" nu au legătură cu persoana sa, instanța de apel în mod greșit nu i-a înlăturat, motivarea deciziei recurate fiind contradictorie coordonatelor judecății stabilite, în sensul că jurnaliștii trebuie să furnizeze informații exacte și precise, iar atunci când judecățile de valoare tind spre lansarea unor acuzații determinate, la adresa unei persoane, se impune dovedirea unei baze factuale rezonabile. În ceea ce privește analiza articolului intitulat "I. arestat la Londra. Expert în penitenciare: M-ar fi plătit să susțin raportul fals despre condițiile proaste din arest", recurentul a susținut contradictorialitatea considerentelor deciziei din apel față de coordonatele stabilite de instanță, la care urma a se raporta în judecata sa, precum și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. A menționat că instanța de apel a apreciat în mod greșit că pârâtul D. a realizat o documentare suficientă care să-i sprijine articolul, bazându-se pe informațiile furnizate de martorul J., și că acest aspect denotă publicarea unei judecăți de valoare a altei persoane, în lipsa unei minime baze factuale. A afirmat că declarația martorului relevă că faptele expuse reprezintă deducții proprii, curtea reținând greșit că la baza articolului pârâtului D. stă o documentare solidă. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 72-75, art. 256, art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1370-1371, art. 1381 și art. 1385 C. civ. Cu privire la fapta ilicită, a afirmat că, atunci când se pun în discuție îndatoririle și responsabilitățile unui ziarist, impactul mijlocului de comunicare utilizat are o importanță deosebită, Curtea Europeană subliniind în jurisprudența sa că mass-media audiovizuală are un efect adesea mai rapid și mai puternic față de presa scrisă. A învederat că informațiile defăimătoare la adresa sa (conținând apelative ca "fugarul", "infractor de România"), au fost publicate pe o platformă on line, și în această situație jurnaliștii fiind ținuți de aceleași obligații și îndatoriri, în jurisprudența sa Curtea Europeană statuând că libertatea de exprimare, prevăzută la art. 10 din Convenție, nu acoperă informația falsă, minciuna intenționată și eroarea din neglijență. Fără a conta că în discuție sunt atingeri ale vieții private sau ale demnității unei persoane și fără a interesa modalitatea în care aceste încălcări au avut loc, recurentul a menționat că, potrivit dispozițiilor art. 253 C. civ., persoana a căror drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau amenințate se poate adresa instanței de judecată pentru restabilirea dreptului atins. Referitor la articolul ce privește afacerea "H." a menționat că, deși acesta îl vizează doar pe tatăl său, K., dat fiind că recurentul este actualul deținător al patrimoniului acestui defunct, în baza art. 256 C. civ. are dreptul de a promova în justiție, în numele autorului său, un demers judiciar pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat. În acest sens, a apreciat că instanța de apel trebuia să procedeze la examinarea integrală a criticii, iar nu numai a părții finale care făcea trimitere la persoana sa. Cu privire la articolele intitulate "Scrisoarea avocatului F." și "Grupul de lobbyști anti-justiție", a afirmat că autorii acestora au creat o legătură inexistentă între autorul scrisorii și recurent, aducând în atenția publicului un prezumtiv interes al său în a influența justiția, împrejurare care are caracter denigrator și care a atras oprobiul public. Concret, a menționat că autorii au extrapolat colaborarea din trecut a familiei I. cu avocatul G., considerând că acesta a acționat și în prezent ca apărător al recurentului, deși nu a fost prezentată o dovadă în acest sens. Or, astfel cum a declarat în comunicatele de presă, recurentul nu are vreo legătură cu avocatul menționat și nici cu demersul întreprins de F. sau de agenția "H.". Cât privește criticile prin care a susținut folosirea de către pârâți, la adresa sa, a apelativelor "fugar", "refugiat", "infractor de România", recurentul a arătat că argumentele curții de apel sunt contrare dispozițiilor legale, dat fiind că nu are cetățenie română și nici reședința în România, și nu a suferit nicio condamnare penală, orice asociere cu o anumită persoană aflată într-o asemenea situație fiind inoportună. Referitor la analiza criticii ce a vizat folosirea de către pârâți a apelativului "infractor de România", a arătat că instanța de apel a fost confuză, întrucât, având în vedere că nu a suferit nicio condamnare penală, nu exista o bază factuală pentru uzitarea acestei afirmații. Cu privire la articolul ce privește declarația "expertului în penitenciare", a învederat că acest titlu a fost folosit pentru a atrage atenția prin senzațional, în sensul că familia I. ar fi plătit pentru o atestare în fals, deși martorul audiat a confirmat că nu a fost contactat niciodată de către recurent. Or, rolul titlului, în economia textului jurnalistic, nu este decorativ, ci, alături de ilustrație, constituie primul nivel de lectură, în sensul în care consumatorul produselor media poate decide să continue sau nu parcurgerea unui articol/vizionarea unei emisiuni. În acest sens, a susținut că una dintre funcțiile articolului este reprezentată de rezumarea știrilor, care este ideea esențială a acestuia, și că, în aceste condiții, nu se poate retine faptul că afirmațiile pârâților nu au caracter ilicit.

Apărările formulate în cauză Intimații B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin apărările formulate, intimații au susținut că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a soluționat cauza în limitele învestirii sale, cu respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, iar pe de altă parte, prin criticile circumscrise acestui caz de casare nu au fost indicate, în mod expres, motivele contradictorii sau străine de natura pricinii. Concluzii similare au fost formulate de către intimați și cu privire la motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederându-se că instanța de apel a identificat corect cadrul legal aplicabil în raport de situația de fapt invocată, de probatoriul administrat, precum și de criteriile dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la liberă exprimare a jurnaliștilor.

Procedura de filtru Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților, iar, prin încheierea din camera de consiliu din 15 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluționarea acestuia la data de 16 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: 8.1 Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat o motivare contradictorie a deciziei atacate din perspectiva raportării greșite a instanței de apel a afirmațiilor denigratoare conținute de articolele pretins prejudiciabile la criteriile stabilite pentru judecata acestora, pe care ea însăși le-a stabilit și care vizau exercitarea cu bună-credință a profesiei de jurnalist, dovedirea unei baze factuale în situația în care judecățile de valoare tindeau spre lansarea unor acuzații la adresa unei persoane, respectiv susceptibilitatea afirmațiilor de proba verității. Recurentul a susținut că, deși curtea de apel a pornit, în analiza sa, de la aceste repere judicios determinate din punct de vedere teoretic, în mod greșit a reținut existența unei baze factuale a informațiilor furnizate publicului de către ziariști prin intermediul articolelor incriminate, respectiv că transpunerea acestora în paginile ziarului s-a făcut într-o modalitate "corectă și completă" asupra evenimentelor mediatizate, de vreme ce criticile au fost examinate contradictoriu, prin ignorarea faptelor ilicite reclamate, iar concluziile instanței nu pot constitui fundament al dezlegărilor cu care a fost învestită. Criticile nu sunt fondate. Înalta Curte constată că, în etapa procesuală anterioară, instanța de apel s-a considerat învestită cu soluționarea criticilor ce au vizat constatarea netemeiniciei și nelegalității hotărârii de primă instanță prin care s-a reținut inexistența faptei ilicite reclamate, respectiv încălcarea, prin articolele publicate de către pârâți, a drepturilor la demnitate, imagine și viață privată, corelativ limitelor libertății de exprimare, protejate de art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Pentru a răspunde chestiunilor critice expuse în cererea de apel, precum și pentru a cenzura soluția hotărârii apelate, în condițiile prevăzute de art. 476 alin. (2) C. proc. civ., curtea a reținut că situația de fapt relevată de materialul probatoriu administrat în cauză a fost corect stabilită de prima instanță și că aceasta a vizat publicarea a patru articole, respectiv, 1. Grupul de lobbyști anti-justiție: Legăturile dintre F., consulul la New York, L., A., M. și G., apărut la data de 29.08.2018 pe platforma N., sub numele lui C., articol cu peste 22927 vizualizări la 24.09.2018; 2. Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupți, apărut la data de 27.08.2018, pe platforma N., sub numele lui C.; 3. Adamescu, arestat la Londra. Expert în penitenciare: Mi-ar fi plătit să susțin raportul fals despre condițiile proaste din arest!, apărut la data de 29.03.2018, pe platforma N., sub numele lui D. și 4. EXCLUSIV Afacerea H.. Două contracte distincte: Unul încheiat în 2015, beneficiar K., în valoare de 600 de mii de lire/Al doilea încheiat în 2016, de O., în valoare de 900 de mii de lire. Cine sunt beneficiarii reali?, apărut la 28.09.2016, pe site-ul hotnews. ro, sub numele lui C.. Raportat la obiectul cauzei, instanța de apel a constatat incidența dispozițiilor art. 70, 71, 72 alin. (1), (73) alin. (1) și 75 C. civ., ale art. 1 alin. (3) și 26 din Constituția României, precum și ale art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, subliniind că se impune a se avea în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, care reprezintă un instrument de armonizare a regimurilor juridice naționale ale drepturilor omului ale statelor contractante. În acest registru, curtea a notat că examinarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, care constituie temeiul juridic al pretențiilor formulate de către recurent, trebuie să se realizeze conjugat cu analizarea cerințelor care circumscriu caracterul justificat și legitim al ingerinței, precum și dreptului la liberă exprimare. Reținând că, potrivit art. 10 din Convenție, orice persoană are dreptul la libera exprimare, precum și că factorii relevanți în stabilirea respectării limitelor aceste libertăți, esențiali pentru a determina dacă se impune aplicarea unei sancțiuni civile, decurgând din jurisprudența CEDO, sunt reprezentați de notorietatea persoanei vizate și de obiectul reportajului, de comportamentul anterior al persoanei în cauză, de modalitatea de obținere a informațiilor și de veridicitatea acestora, de conținutul, forma și consecințele publicării, precum și de gravitatea sancțiunii impuse, instanța de apel a constatat că recurentul face parte din categoria persoanelor publice, ca urmare a descendenței sale, a expunerii și a activității desfășurate, respectiv a implicării în diverse acțiuni controversate. Raportând considerentele deciziei recurate la criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că ipoteza susținută de către recurent, respectiv contradictorialitatea considerentelor acesteia, care ar putea determina aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu subzistă în cauză. Concret, instanța de apel a reținut că faptul că recurentul nu are cetățenie română nu poate constitui un impediment în obținerea statutului acestuia de persoană publică și nici un element care să permită sustragerea sa de la orice atenție din partea presei sau a cititorilor din țară, de vreme acesta provine dintr-o familie de cetățeni români, iar tatăl său a fost un cunoscut om de afaceri, care s-a aflat în prim-planul vieții economice naționale, fiind menționat în revistele de specialitate ca unul dintre cei mai bogați oameni din România, acționar majoritar al P. (deținător al companiilor România Liberă, Q., R. și S.). Pentru a argumenta raționamentul pe baza căruia a considerat că sunt întemeiate afirmațiile ziariștilor din cuprinsul articolelor pretins incriminatorii, prin care s-a susținut o posibilă implicare a recurentului în comiterea unor fapte de corupție, instanța de apel a făcut referire la comunicatul de presă nr. 358/VIII/3 din 25 martie 2016 emis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), prin care s-a învederat începerea urmăririi penale față de recurent și de tatăl său, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în scopul obținerii unor soluții favorabile în justiție, în procedura insolvenței deschise în privința unora dintre societățile la care acționar era defunctul K., precum și faptul că, pe numele recurentului, Curtea de Apel București dispusese, la data de 6 iunie 2016, emiterea unui mandat european de arestare. Referitor la autorii articolelor, curtea de apel a arătat că aceștia sunt ziariști, iar, cu privire la presă, ținând cont că majoritatea informațiilor de interes general se transmit prin intermediul acesteia, a subliniat protecția deosebită, acordată de instanța de contencios european, prin jurisprudența sa, libertății presei (menționând cauza Lingens contra Austriei), ca instrument de comunicare a unor informații și idei asupra problemelor dezbătute în arena politică, precum și în alte sectoare de interes public. Curtea a consemnat în considerentele deciziei sale că jurisprudența Curții Europene are tendința de a proteja presa de acuzațiile de calomnie, instituind principiul conform căruia jurnaliștii nu trebuie să dovedească întotdeauna adevărul afirmațiilor publicate atunci când acționează cu bună-credință și pe baza unor informații credibile, inexactitatea parțială a faptelor prezentate neexcluzând protecția art. 10 din Convenție, dacă jurnalistul a fost de bună-credință, iar subiectul a prezentat interes public. În acest context, a notat că se circumscriu, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, subiecte precum rata șomajului, situația politică, funcționarea justiției, corupția din sistemul public etc. (făcând referire la cauzele Magyar Helsinki Bizottsag împotriva Ungariei, Hachette Filipacchi Associes contra Franței). Stabilind că prin articolele criticate s-a pus problema unei posibile săvârșiri a unor fapte de corupție de către recurent, instanța de apel a reținut că subiectul abordat prin intermediul acestora se circumscrie sferei celor de interes public, la care se referă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului anterior menționată. Analizând conținutul primelor două articole, respectiv "Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupți, apărut la data de 27.08.2018, pe platforma N., sub numele lui C." și "Grupul de lobbyști anti-justiție: Legăturile dintre F., consulul la NEW York, L., A., M. și G.", apărut la 29.08.2018 pe platforma N., sub numele lui C., curtea a constatat că formulările considerate ca fiind defăimătoare de către recurent sunt cele prin care a fost prezentat ca fiind "fugar", "fugar celebru", "refugiat" sau "infractor din România". Pentru a argumenta motivul pentru care a considerat că aceste expresii proferate nu au caracter defăimător, curtea a examinat contextul factual al publicării articolelor de presă, pentru a verifica buna-credință a jurnaliștilor, precum și existența unei baze factuale. Redând, în considerentele hotărârii, conținutul celor două articole, instanța de apel a concluzionat că aspectele expuse de pârâtul C. vizează informații legate de un subiect de o importanță majoră pentru sistemul judiciar din România, care a ocupat prima pagină a presei scrise în perioada publicării lor, anume transmiterea unei scrisori de către F. (fost primar al orașului New York și fost procuror federal) președintelui României și altor oficiali români, prin care și-ar fi exprimat îngrijorarea legată de prejudiciul adus statului de drept, prin folosirea protocoalelor secrete încheiate cu Serviciul Român de Informații și a exceselor săvârșite de Direcția Națională Anticorupție, și prin care a criticat sistemul judiciar din România, formulând diverse propuneri pentru buna funcționare a acestuia, printre care acordarea unei amnistii celor condamnați ca urmare a unor astfel de măsuri și constituirea unei comisii de judecători internaționali care să analizeze și să se pronunțe cu privire la impactul protocoalelor secrete asupra sistemului judiciar. În acest context al analizei, curtea a constatat că cele două articole conțin opinia jurnalistică a pârâtului asupra subiectului dezvoltat (scrisoarea oficialului american), care a provocat ample dezbateri pe plan intern și internațional și a determinat apariția unor numeroase articole de presă, în emisiunile unor televiziuni fiind invitate persoane publice care să își exprime punctele de vedere asupra acestei chestiuni. Instanța a mai reținut că opinia jurnalistică a pârâtului C. a vizat și o posibilă existență a unor legături între autorul scrisorii, F., L., consulul României la New York și fost avocat al recurentului (fapt care nu ar fi fost contestat de acesta), G., avocat, și omul de afaceri M., care fusese condamnat penal la acea epocă. În acest registru, curtea a constatat că, în cuprinsul articolelor, nu au fost utilizate expresii jignitoare la adresa recurentului, numele său fiind amintit doar pentru a se sublinia ideea potrivit căreia la originea scrisorii lui F. s-ar fi aflat interesele unor persoane publice, care la acel moment erau condamnate penal și se sustrăgeau de la executarea pedepsei sau erau doar cercetate penal, iar în privința lor fusese emis mandat european de arestare (ca în cazul recurentului). Curtea a notat că realizarea diverselor corelații între informațiile apărute, la baza cărora au stat declarații ale persoanelor vizate, reprezintă o activitate specifică presei, iar folosirea unor cuvinte, precum "fugar" ori "refugiat", se înscrie în doza de exagerare recunoscută presei în sens larg, pe motiv că rolul acesteia nu poate fi limitat la cel al răspândirii informației necomentate, în lipsa emiterii unei idei sau a unei opinii proprii. Instanța de apel a amintit existența dovezii faptului că în privința recurentului fusese emis un mandat european de arestare și, întrucât acesta avea domiciliul în Londra, ceea ce s-a dorit a se sublinia era absența sa de la efectuarea procedurilor de urmărire penală, precum și faptul că mandatul european emis pe numele său nu fusese pus în executare. Referitor la expresiile folosite de autorul articolelor - "inculpați", "condamnați, "cercetați penal" - instanța de apel a opinat că au rolul de a confirma o situație de fapt reală, anume că recurentul era cercetat penal, potrivit informațiilor furnizate de Direcția Națională Anticorupție prin comunicatul de presă nr. 358/VIII/3 din 25 martie 2016. În ceea ce privește sintagma "infractor din România", instanța de apel a considerat că se circumscrie limitelor libertății de exprimare recunoscute presei prin jurisprudența Curții Europene (conform statuărilor din cauza De Haes and Gijsels contra Belgiei), în sensul că acest drept este aplicabil nu numai informațiilor sau ideilor care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferență, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează statul sau orice parte a comunității. Referitor la asocierea numelui recurentului cu cel al numitului M., care era condamnat penal, curtea a arătat că nu este de natură să atingă prezumția sa de nevinovăție sau să influențeze parcursul dosarului penal, câtă vreme în privința celor doi exista un numitor comun, respectiv avocații care i-au reprezentat și ideile pe care aceștia le-au promovat în privința sistemului judiciar român. Cât privește articolul intitulat "I., arestat la Londra. Expert în penitenciare: M-ar fi plătit să susțin raportul fals despre condițiile proaste din arest", scris de pârâtul D. (cu pseudonimul D.) la data de 29 martie 2018, pe platforma N., instanța de apel a constatat că publicarea acestuia s-a făcut în contextul apariției informației potrivit căreia recurentul ar fi fost arestat la Londra, precum și a folosirii unor documente false de către acesta în instanță, despre care s-a susținut că ar aparține Administrației Penitenciarelor din România, potrivit comunicatului emis de Direcția Națională Anticorupție. Analizând conținutul articolului prin prisma jurisprudenței CEDO în materia libertății de exprimare protejate de art. 10 din Convenție, instanța de apel a arătat că autorul articolului a redat declarația expertului în penitenciare, J. (audiat și în fața instanței), care a relevat contactarea sa de către un avocat din Londra, pentru a întocmi un raport favorabil recurentului, în care să expună condițiile improprii de detenție din România și pentru care urma să fie remunerat. Examinând acest mijloc de probă, curtea a constatat că titlul articolului corespunde cu declarația martorului și că pârâtul D. a realizat o documentare suficientă, pe baza informațiilor furnizate de o persoană audiată în fața instanței, expunând în cuprinsul acestuia punctul de vedere al recurentului asupra aspectelor în discuție, fapt ce este de natură să contureze buna-credință a jurnalistului, care a urmărit informarea publicului asupra unei chestiuni de interes public. Or, din analiza tuturor acestor aspecte expuse în considerentele deciziei recurate nu se decelează o contradictorialitate a acestora, care să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Dimpotrivă, analiza hotărârii atacate prin prisma acestui motiv de casare a relevat faptul că instanța de apel a redat cu claritate argumentele care îi susțin soluția pronunțată asupra apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanță, față de care a considerat, prin raportare la probațiunea administrată, că afirmațiile pârâților nu sunt de natură să îl discrediteze, neexistând indicii ale încălcării eticii ziaristice, demersul jurnalistic întreprins având ca unic scop informarea publicului cu privire la subiecte de interes general, fiind înfăptuit cu diligența profesională specifică și susținut de o bază factuală concretă. Faptul că instanța de apel a judecat cauza într-o altă manieră față de cea agreată de recurent nu echivalează cu o analiză incompletă ori denaturată a acesteia, de vreme ce din conținutul deciziei recurate transpare contrariul, motivarea conținând argumente ce fundamentează soluția instanței, de natură să faciliteze exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind, din aceste considerente, nefondat. 8.2 Nefondat este și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar inițiat, recurentul a solicitat obligarea pârâților, pe temeiul răspunderii civile delictuale, la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin publicarea unor articole de presă care, în opinia sa, conțin afirmații defăimătoare, de natură să îi încalce dreptul la imagine, reputație și la demnitate. Raportat la obiectul învestirii, analiza raportului juridic litigios a presupus examinarea unor drepturi fundamentale aflate în conflict, protejate atât prin legislația națională, cât și prin cea comunitară. Cu referire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că aceasta se constituie într-un mecanism juridic reglementat prin art. 1357 C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă." În ceea ce privește atingerile aduse vieții private, la art. 74 C. civ. sunt enumerate o serie de fapte care pot fi considerate delicte civile, prin care se consideră a fi încălcate drepturile reglementate la art. 71 (dreptul la viață privată), art. 72 (dreptul la demnitate), art. 73 (dreptul la propria imagine), respectiv, la art. 75 alin. (2) (limitele exercitării drepturilor și libertăților constituționale). Prin art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale s-a prevăzut că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private. Conform art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, dreptul cuprinzând libertatea de opinie și de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a se ține seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă însă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, fiind măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora în scopul împiedicării divulgării de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Raportând normele juridice enunțate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de apel că faptele ilicite reclamate în cauză nu deschid dreptul recurentului la reparație pe temeiul juridic al răspunderii civile delictuale. Faptele ilicite, astfel cum au fost identificate de instanța de apel pe baza susținerilor recurentului constau, în esență, în afirmațiile pretins denigratoare folosite de pârâți în articolele de presă intitulate, 1. "Grupul de lobbyști anti-justiție: Legăturile dintre F., consulul la New York, L., A., M. și G., apărut la data de 29.08.2018 pe platforma N., sub numele lui C., articol cu peste 22927 vizualizări la 24.09.2018; 2. Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupți, apărut la data de 27.08.2018, pe platforma N., sub numele lui C.; 3. Adamescu, arestat la Londra. Expert în penitenciare: Mi-ar fi plătit să susțin raportul fals despre condițiile proaste din arest!, apărut la data de 29.03.2018, pe platforma N., sub numele lui D. și 4. EXCLUSIV Afacerea H.. Două contracte distincte: Unul încheiat în 2015, beneficiar K., în valoare de 600 de mii de lire/Al doilea încheiat în 2016, de O., în valoare de 900 de mii de lire. Cine sunt beneficiarii reali?", apărut la 28.09.2016, pe site-ul T.. Procedând la examinarea faptelor ilicite prin prisma probațiunii administrate, curtea de apel a reținut că acestea nu se circumscriu sferei ilicitului civil, de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâților. Această concluzie s-a impus ca urmare a examinării conținutului articolelor menționate în raport de aspectele criticate în apel de către recurent, prin care se invocase folosirea de către ziariști a unor termeni denigratori, care excedau specificul activității jurnalistice și dreptului protejat prin art. 10 din Convenție și care îi afectau demnitatea și îi prejudiciau imaginea. Concret, prin criticile formulate, recurentul a susținut că termenii folosiți în cuprinsul articolelor menționate ("fugar, "infractor de România", "refugiat") sunt defăimători, iar informațiile prezentate publicului prin intermediul acestora nu corespund realității și încalcă dispozițiile art. 10 din Convenție. Înalta Curte reține că, potrivit art. 30 alin. (1) din Constituție, "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor sunt inviolabile," iar, conform alin. (6) al aceluiași articol, "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la imagine". De asemenea, art. 31 din Constituție prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit și că mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Conform art. 20 alin. (1) din Constituție, aceste texte de lege trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât libertatea de exprimare este garantată și prin art. 10 din Convenția Europeană, care, prin paragraful al doilea, permite statelor să instituie anumite limitări, cu condiția respectării cerințele prevăzute pentru valabilitatea lor, respectiv protecția reputației sau a drepturilor altora. Instanța de contencios european a acordat o importanță deosebită activității presei, în sensul că, pentru a se circumscrie normelor Convenției, ingerința în libertatea de exprimare trebuie să îndeplinească cerințele cumulative prevăzute la art. 10 paragr. 2, respectiv ca măsura să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime și să fie necesară într-o societate democratică, necesitatea oricărei restricții trebuind a se stabili în mod convingător (cauzele Tammer contra Estoniei, Nilsen și Johsen contra Norvegiei, Ligens împotriva Austriei). Astfel, a apreciat că trebuie să se aibă în vedere realizarea unui just echilibru între protecția dreptului prevăzut la art. 10 din Convenție și cea a dreptului la reputație garantat de art. 8 din acest act normativ. Curtea Europeană a statuat (în cauza Petrina contra României) că libertatea de exprimare constituie una din bazele esențiale ale unei societăți democratice și că aceasta este valabilă nu numai pentru "informațiile" sau "ideile" strânse cu bunăvoință sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru acelea ce scandalizează, șochează sau neliniștesc. (…) Totodată, a arătat că presa joacă un rol esențial într-o societate democratică. Astfel, dacă nu trebuie să depășească anumite limite, fiind vorba în special de apărarea reputației și drepturilor altuia, îi revine totuși sarcina de a comunica, respectându-și obligațiile și responsabilitățile, informațiile și ideile asupra tuturor chestiunilor de interes general, libertatea jurnalistică cuprinzând și posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, de provocare. În practica sa, Curtea a distins între fapte și judecăți de valoare și a arătat că, dacă concretețea primelor se poate dovedi, cele din urmă nu-și pot demonstra exactitatea, pentru acestea cerința fiind irealizabilă și aducând atingere libertății de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 din Convenție. În hotărârea pronunțată în cauza Lavric contra României Curtea a subliniat distincția dintre judecățile de valoare și imputarea unor fapte concrete, menționând că, inclusiv în cazul în care o afirmație poate fi considerată ca o judecată de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă să o susțină, în caz contrar aceasta fiind excesivă (în cauza Pedersen și Baadsgaard contra Danemarcei). În materia libertății presei, Curtea a statuat că "din cauza îndatoririlor și responsabilităților inerente exercitării libertății de exprimare, garanția pe care art. 10 o acordă jurnaliștilor în legătură cu relatarea unor chestiuni de interes general este supusă condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații exacte și fiabile, în conformitate cu etica jurnalistică" (cauzele Goodwin împotriva Regatului Unit, Fressoz și Roire împotriva Franței, Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei). Pentru a se stabili dacă art. 10 din Convenție este respectat, Curtea a arătat că este necesar să se determine dacă informațiile furnizate de către jurnaliști erau necesare pentru exercitarea libertății de exprimare (cauza Roșiianu contra României). În acest context, instanța de contencios european a notat că problema care se pune în această situație este dacă și în ce măsură neacordarea accesului la informații constituie o ingerință în exercitarea, de către un reclamant, a dreptului la libertatea de exprimare, care trebuie evaluată de la caz la caz, ținându-se seama de circumstanțele speciale ale speței în care a fost invocată. În cauza pendinte, pornind de la realitatea obiectivă, potrivit căreia recurentul are statutul de persoană publică, fiind descendentul cunoscutului om de afaceri K., fost acționar majoritar al P., menționat în publicația "Forbes" ca fiind unul dintre cei mai bogați oameni de România, curtea a procedat la analiza conținutului articolelor de presă prin raportare la interesul pe care societatea civilă l-ar fi putut manifesta față de informațiile furnizate prin intermediul lor, prin care a fost expusă posibila implicare a recurentului într-o serie de acțiuni controversate (fapte de corupție). În ceea ce privește articolele intitulate "Grupul de lobbyști anti-justiție: Legăturile dintre F., consulul la New York, L., A., M. și G.", apărut la 29.08.2018 pe platforma N., și "Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupți", apărut la 27.08.2018, pe aceeași platformă, instanța de apel a reținut că redactorul acestora, pârâtul C., a folosit termenii pretins incriminatorii în contextul în care subiectul pe care îl abordase privea o scrisoare adresată de oficialul american F. președintelui României și altor demnitari români, prin care denunța existența unor deficiențe ale sistemului judiciar național, referitoare la o posibilă existență a unor protocoale secrete semnate cu Serviciul Român de Informații și excese săvârșite de Direcția Națională Anticorupție, și critica sistemul judiciar din România, formulând propuneri pentru buna funcționare a acestuia, cum ar fi acordarea unei amnistii celor condamnați ca urmare a unor astfel de măsuri și constituirea unei comisii de judecători internaționali, care să analizeze și să se pronunțe cu privire la impactul protocoalelor secrete asupra sistemului de justiție. Pentru a constata dacă afirmațiile expuse de jurnalist în cele două articole sunt defăimătoare pentru recurent, instanța de apel a examinat contextul publicării acestora, pentru verificarea bunei-credințe a pârâtului, precum și a existenței bazei factuale, respectiv a faptelor sau împrejurărilor care, în mod rezonabil, i-ar putea justifica afirmațiile. Față de contextul analizei efectuate, a reținut că, premergător apariției celor două articole, la 27 august 2018, agenția U. publicase, în premieră, conținutul scrisorii lui F. (despre care s-a făcut mențiune în cele două articole), care a determinat ample dezbateri atât pe plan intern, și cât internațional, fiind redactate numeroase articole de presă care tratau acest subiect, iar la posturile de televiziune fiind invitate mai multe personalități pentru a-și exprima punctele de vedere. În această conjunctură, curtea a reținut că în cele două articole pârâtul C. a prezentat informații în legătură cu un subiect puternic dezbătut, de o importanță majoră pentru sistemul judiciar din România, exprimându-și opinia jurnalistică și din perspectiva legăturilor existente între autorul scrisorii, F., și L. - consulul României la New York și fost avocat al recurentului (aspect necontestat de acesta), avocatul G. și omul de afaceri M., care fusese condamnat penal, la acea epocă. Verificând, în limitele impuse de art. 10 din Convenție, precum și de jurisprudența în materie (expusă în considerentele hotărârii), dacă aspectele relatate sau limbajul folosit de către pârât au conținut defăimător, curtea de apel a constatat că, dimpotrivă, acestea se circumscriu limitelor acceptate ale limbajului jurnalistic, apreciind că vehicularea numelui recurentului în articolele pretins incriminatorii s-a făcut pentru a se sublinia că la originea scrisorii lui F. s-ar fi aflat interesele unor persoane publice, care, la acel moment, aveau legătură cu sistemul de justiție, fie prin prisma faptului că erau deja condamnate penal și se sustrăgeau de la executarea pedepsei, fie că erau doar cercetate penal, iar în privința lor fusese emis mandat european de arestare (cum era cazul recurentului). Pentru a-și argumenta raționamentul, curtea a făcut referire la comunicatul de presă nr. 358/VIII/3 emis de Direcția Națională Anticorupție la 25 martie 2016, care a relevat faptul că împotriva recurentului se dispusese începerea urmării penale pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, și că, potrivit ordonanței procurorilor, existau date și probe care conturau împrejurarea că, în cursul lunilor iunie și decembrie 2013, împreună cu tatăl său, acesta a remis, prin intermediari, unor magistrați, anumite sume de bani, pentru a obține soluții favorabile în justiție, în procedura insolvenței deschise cu privire la unele societăți la care acționar era K., la data de 6 iunie 2016 Curtea de Apel București emițând un mandat european de arestare pe numele recurentului. Ca atare, sunt nefondate susținerile recurentului referitoare la faptul că în mod nejustificat curtea a constatat că termenii și expresiile folosite în cuprinsul celor două articole ("fugar", "infractor de România") de către pârâtul C. nu au conținut defăimător, de vreme ce s-a dovedit existența unei baze factuale a acestor afirmații, constatările instanței de apel axându-se pe probațiunea administrată în cauză (comunicatul de presă al DNA), care a relevat că asupra recurentului plana suspiciunea săvârșirii unor fapte de corupție, în legătură cu care se dispusese începerea urmării penale, precum și emiterea unui mandat european de arestare. În aceste circumstanțe, este corectă constatarea instanței de apel în sensul că asocierea de către pârât a numelui recurentului cu cel al numitului M. (care suferise deja o condamnare penală) nu a fost întâmplătoare, de vreme ce aceasta s-a produs în contextul factual existent la momentul apariției celor două articole, respectiv al publicării, anterior, în presă a scrisorii oficialului american F., care viza sistemul judiciar din România. Curtea de apel a subliniat în considerentele hotărârii sale că prezentarea recurentului alături de numitul M. nu poate aduce atingere prezumției de nevinovăție de care acesta beneficiază și nu poate influența în vreun fel parcursul dosarului său penal, câtă vreme legătura dintre cei doi a fost evidențiată prin prisma avocaților care le-au asigurat reprezentarea juridică, precum și a ideilor pe care le-au promovat în privința sistemului român de justiție. Similar, nici răspunsul la interogatoriu al pârâtului C., în sensul că prezumția de nevinovăție operează în sala de judecată, n-a fost apreciat de către curtea de apel că poate genera, prin el însuși, o altă concluzie, cât timp raportarea trebuie să se facă la modalitatea de transmitere a informației prin articolele vizate, iar nu la percepția personală a jurnalistului. Ca atare, se constată că expresiile folosite de pârât în cuprinsul articolelor de presă nu au cauzat un prejudiciu recurentului, de natură a reclama încălcarea dreptului la imagine și la reputație, ci au fost uzitate în context jurnalistic, înscriindu-se în marja de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare emise. Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, afirmațiile pârâtului justifică o bază factuală, nefiind făcute într-o campanie mediatică de denigrare a recurentului, ci în contextul furnizării unor informații credibile, cu suport probator. De asemenea, subiectul abordat se circumscrie sferei celor de interes public pentru care Curtea Europeană a arătat în jurisprudența sa că trebuie să afecteze publicul în așa măsură încât acesta să poată, în mod legitim, să se intereseze de ele, pe motiv că îi atrag atenția sau îl preocupă în mod semnificativ, acest aspect fiind valabil și pentru cele apte că creeze o mare controversă, care vizează o temă socială importantă sau care au legătură cu o problemă despre care subzistă interesul publicului să fie informat. Curtea a subliniat că acest interes public nu poate fi redus la așteptările unui public amator de detalii referitoare la viața privată a altor persoane și nici la gustul cititorilor pentru senzațional, pentru a verifica dacă publicarea de informații are legătură cu un subiect de importanță generală, fiind necesar să se evalueze ansamblul, având în vedere contextul în care se înscrie (cauza Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței). Ca atare, expresiile folosite de pârât în articolele menționate nu pot fi considerate defăimătoare, de vreme ce reprezintă o expresie a libertății jurnalistice, ce include și posibila recurgere la o anumită doză de exagerare și chiar de provocare. În aceste condiții, în mod judicios curtea de apel nu a reținut reaua-credință a pârâtului, considerând că acesta a intenționat să supună atenției cititorilor un subiect de interes public, privind funcționarea justiției. Pe de altă parte, se constată că acesta nu a urmărit să afecteze în vreun fel reputația recurentului, ancheta jurnalistică desfășurată nerelevând o preocupare a pârâtului față de persoana acestuia, în mod particular, ci de un subiect care putea prezenta interes pentru opinia publică. Referitor la susținerea recurentului în sensul că în mod greșit pârâtul a învederat existența unei legături cu avocatul G., cu care nu avea vreo colaborare, Înalta Curte constată că această informație a fost preluată de jurnalist în articolele sale ca urmare a vehiculării prealabile în presă a unei astfel de ipoteze, iar, astfel cum corect a reținut instanța de apel, acest aspect nu este de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în contextul în care, reproducând ceea ce a aflat de la alții, stabilirea adevărului acestor afirmații constituie o sarcină nerezonabilă, dacă nu chiar imposibilă (cauza Thorgeirson contra Islandei). Înalta Curte nu poate reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 8090 din 15 septembrie 2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, cu referire la dezlegarea dată noțiunii "fugar" în cauza finalizată prin această hotărâre, care a format obiectul dosarului nr. x/2021 Înalta Curte constată că dezlegarea anterioară, de care recurentul se prevalează în litigiul pendinte, a vizat, într-adevăr, folosirea termenului "fugar", în contextul emisiunii "V.", difuzate la data de 28 ianuarie 2021 pe postul de televiziune TVR 1, în care s-a prezentat informația potrivit căreia Ministrul Justiției discutase cu ambasadorul Marii Britanii la București pe marginea repatrierii recurentului, în condițiile emiterii unui mandat de arestare european pe numele său pentru săvârșirea unei fapte penale. În cadrul